ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 71/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 71/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 122
din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins, ca
nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.G.G. împotriva rezoluției nr. 204/P/2008
din 23 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea formulată la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, petiționarul a solicitat efectuarea
de cercetări față de procurorul R.A.D., din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Vaslui, comisarul șef de poliție C.M. și inspectorul de poliție C.D.,
pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247 și 264 C.
pen., susținând că, interpretându-se eronat probele, s-a dispus în mod nelegal
neînceperea urmăririi penale față de numitul I.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii
de tentativă la omor.
Prin rezoluția din 23 iunie
2009, dată în dosarul nr. 204/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru
infracțiunile reclamate, reținându-se că, din verificările efectuate, nu
rezultă că procurorul R.A.D. ar fi săvârșit vreo acțiune sau inacțiune care ar
putea constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunilor
reclamate, faptele neexistând în materialitatea lor. Referitor la lucrătorii de
poliție C.M. și C.D., s-a reținut că nu au fost implicați sub nici o formă în
soluționarea cauzei.
Prin rezoluția din 22 iulie
2008, dată în dosarul nr. 661/II/2/2008 a procurorului general, a fost
menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și
temeinică.
Prin plângerea depusă la
instanță, petiționarul a criticat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale,
susținând că procurorul de caz nu a efectuat reconstituirea, iar făptuitorul I.G.
nu a fost expertizat psihiatric, deși existau indicii referitoare la comiterea
tentativei de omor asupra sa.
Instanța de fond, prin
sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea
petiționarului, reținând, în esență, că neefectuarea activității procedurale a
reconstituirii sau a expertizei, în situația în care nu se impuneau verificări
suplimentare, urmare cercetărilor efectuate, nu constituie temei pentru
reținerea infracțiunii de abuz de serviciu.
Cu privire la comisarul șef
de poliție C.M. și inspectorul de poliție C.D., s-a constatat că aceștia nu au
efectuat acte de urmărire penală și nu au fost implicați în vreun mod în
soluționarea dosarului penal.
Totodată, s-a reținut că
faptele de favorizare a infractorului nu există în materialitatea lor.
Împotriva sentinței a
declarat recurs petiționarul.
Recursul declarat de
petiționar împotriva sentinței, motivat la dosar, este nefondat.
Din examinarea lucrărilor
dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea
plângerii formulate de petiționar, ca nefondată.
Într-adevăr, așa cum rezultă
din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror și-a
îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, ce
reglementează această fază anterioară începerii urmăririi penale fără a cauza
vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului cu prilejul instrumentării
plângerii penale formulate de petiționar.
Corect, procurorul investit
cu soluționarea cauzei având ca obiect pretinsa săvârșire a tentativei la
infracțiunea de omor, de către numitul I.G., a efectuat verificări în cadrul
fazei actelor premergătoare, așa cum prevăd dispozițiile art. 224 C. proc. pen.,
care nu fac parte din procesul penal.
Relevant este de reținut că,
nefiind început procesul penal, procurorul nu putea dispune efectuarea unor
mijloace de probă și a unor procedee probatorii, precum reconstituirea,
întrucât, conform reglementărilor procesual penale acestea se pot efectua doar
după începerea urmăririi penale, adică în cadrul legal al procesului penal.
Drept urmare, nu se poate
reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu,
activitatea acestuia neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în
care există probe că a fost interesat sau de rea-credință.
Referitor la cei doi
lucrători de poliție, se constată că aceștia nu au efectuat acte de cercetare
în cauză, astfel că nu poate fi reținută vreo infracțiune în sarcina acestora.
De altfel, activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliție este
supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile
organului de cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror este supusă
cenzurii instanței.
În raport de considerentele
expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală,
urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G.G., cu
obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de recurentul petiționar P.G.G. împotriva sentinței penale nr.
122 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași secția penală.
Obligă recurentul petiționar
la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 15 ianuarie 2009