ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 207/2009

Deliberând asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. 307 din 21 mai 2005 reclamanta SC T. SA a chemat în judecată pârâta SC O. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că suspendarea SC T. SA de pe piața pentru ziua următoare pentru neplata penalităților de întârziere nu are temei legal și să oblige pârâta să ridice măsura de suspendare a dreptului de ofertare pentru cumpărarea de energie electrică de pe „piața pentru ziua următoare” luată împotriva reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, reclamanta a învederat că măsura suspendării a fost ridicată și ca atare acțiunea se restrânge la primul capăt de cerere și anume să se constate că suspendarea reclamantei de pe Piața pentru Ziua Următoare nu are nici un temei legal.

Pârâta a invocat excepția lipsei de interes. Prin sentința arbitrală nr. 187 din 3 octombrie 2007, Curtea de Arbitraj a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu face dovada unui interes în promovarea acesteia, interesul reclamantei la data formulării acțiunii fiind ridicarea măsurii de suspendare de pe piața pentru ziua următoare, măsură ce a fost ridicată la data de 1 iunie 2007, astfel încât cel de-al doilea capăt de cerere a rămas fără obiect. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat acțiune în anulare, în motivarea acesteia arătând că tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, conform art. 364 lit. f) C. proc.

civ. Deci, petenta a arătat că tribunalul s-a pronunțat pe capătul al doilea de cerere, având ca obiect ridicarea măsurii suspendării, la care a renunțat, reținând că interesul reclamantei în promovarea acțiunii este ridicarea măsurii suspendării. Petenta a mai arătat că, pe fond, acțiunea este întemeiată întrucât în speță, măsura suspendării dispusă de intimată a fost abuzivă, procedura nespecificând expres că la baza suspendării se află plata de penalități. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială prin sentința comercială nr. 25 din 15 februarie 208 a respins acțiunea în anulare, ca nefondată cu motivarea în esență că tribunalul nu s-a pronunțat pe al doilea capăt de cerere ci a reținut că, urmare a ridicării măsurii suspendării primul capăt de cerere având ca obiect constatarea ilegalității măsurii suspendării este lipsit de interes, reclamanta nedovedind folosul practic urmărit prin promovarea acțiunii în fața instanței arbitrale.

Împotriva sentinței, în termen legal reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței iar pe fond admiterea acțiunii în anulare, anularea sentinței arbitrale și pronunțarea unei hotărâri prin care să se admită capătul de cerere nr. 1 referitor la constatarea lipsei de temei legal a măsurii de suspendare de pe piața pentru ziua următoare pentru neplata penalităților de întârziere. Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., arătând că sentința atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța a calificat greșit situația de fapt, considerând că obiectul principal al cererii este ridicarea măsurii de suspendare, de fapt obiectul principal al cererii a fost constatarea faptului că suspendarea reclamantei de pe Piața pentru Ziua Următoare pentru neplata penalităților de întârziere nu are nici un temei legal.

Recurenta mai arată că deși la data soluționării litigiului de către Tribunalul Arbitral măsura de suspendare fusese ridicată, interesul judecării acțiunii pe primul capăt de cerere este născut și actual. Sentința mai este criticată și pentru faptul că acțiunea în anulare a fost respinsă în baza art. 364 lit. f) coroborat cu art. 366 C. proc. civ., astfel se arată că instanța greșit a aplicat norme care se referă la admiterea acțiunii în anulare unor considerente care conduc la respingerea acțiunii. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident pct. 9 al art. 304 C. civ., sentința nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii, corect a apreciat instanța că în situația concretă în care măsura suspendării de pe piața pentru ziua următoare a reclamantei, a fost revocată, litigiul dedus judecății a rămas lipsit de interes.

De asemeni, nu este fondată nici critica reclamantei în sensul că acțiunea în anulare a fost respinsă în temeiul art. 364 lit. f) coroborat cu art. 366 și următoarele C. proc. civ. deoarece instanța care a soluționat acțiunea în anulare a analizat sentința atacată prin prisma motivului de anulare indicat de către reclamantă și în mod corect și legal a reținut că nu este incident cauzei. În consecință, hotărârea atacată fiind legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 25 din 15 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI - a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009.