ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1853/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.P.H., modificarea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 7895 din 21 decembrie 2006, în sensul de a se trece la rubricile „C” și „E” din decizie faptul că reclamantul se încadrează în prevederile Legii nr. 19/2000 și respectiv să fie modificat codul bolii din 106 în 135. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat cerere de pensionare pentru limită de vârstă și a solicitat să i se recunoască aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 19/2000, cererea sa fiind respinsă prin actul atacat în care se precizează că nu îi sunt aplicabile dispozițiile acelui articol de lege.

Reclamantul a indicat că handicapul de care suferă este preexistent calității de asigurat, fiind vorba de o boală congenitală așa cum rezultă din actele medicale astfel încât trebuia să i se recunoască aplicabilitatea articolului menționat. Prin sentința nr. 2078 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios a administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului T.M., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a dobândit calitatea de asigurat la data de 20 iulie 1971 dată la care s-a angajat iar printr-un act de constatare a stării de sănătate întocmit de Comisia medicală de recrutare la 17 mai 1972 s-a constatat că acesta prezintă un suflu diastolic aspirativ parasternal stâng de intensitate medie.

În anul 1999 reclamantul a suferit o operație de protezare valvulară aortică fiind încadrat din acest an în gradul II de handicap. Față de aceste împrejurări, instanța de fond a constatat că în raport cu anul 1999 handicapul reclamantului nu era preexistent calității de asigurat, astfel încât nu era posibilă aplicarea art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul T.M. invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs dezvoltate recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că handicapul de care suferă este reprezentat de operația de protezare valvulară aortică pe care a suportat-o în anul 1999 și nu de boală aortică de care suferea anterior și care a determinat intervenția chirurgicală.

A mai arătat recurentul că în adevăr, în legislația în materie nu este dată o definiție a handicapului, însă art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 trimite la o afecțiune, care în cazul său este fizică, intervenția chirurgicală neputând fi așadar nici data ivirii handicapului și nici dovada existenței acestuia, mai cu seamă că și instanța de fond a admis că i-a fost recunoscută și nu acordată calitatea de persoană cu handicap prin eliberarea certificatului în anul 1999, fiind însă eronată aprecierea potrivit cu care motivul recunoașterii unei atare calități este operația suportată și nu afecțiunea de care suferea și anterior.

În fine, recurentul a mai susținut că instanța de fond nu a luat în considerare mențiunile cuprinse în diferitele acte depuse la dosar, cum ar fi certificatul nr. 6385 din 12 octombrie 2006 eliberat de Comisia de Evaluare Constanța, solicitat în vederea pensionării, în care se menționează că data ivirii handicapului este 17 mai 1972, respectiv data primului act medical care atestă existența afecțiunii. De altfel, după cum arată recurentul faptul că mențiunea din primul certificat eliberat în anul 1999, potrivit cu care afecțiunea de care suferă este din copilărie, nu a fost reluată în toate certificatele ulterioare, nu-i poate fi imputată căci este evident că aceeași afecțiune stă la baza eliberării certificatelor ulterioare și în plus nu certificatul acordă calitatea de persoană cu handicap, ci reprezintă o dovadă a acestei calități.

Recursul este fondat în sensul și pentru considerentele în continuare prezentate. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și față de criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru cele în continuare arătate. Recurentul-reclamant T.M. a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect modificarea Deciziei de încadrare în gradul de handicap, nr. 7895 din 21 decembrie 2006, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru adulți, respectiv a rubricilor „C” și „E” și a celei referitoare la codul bolii.

Recurentul-reclamant a solicitat ca în respectiva decizie, față de cele stipulate, să se precizeze că se încadrează totuși în prevederile Legii nr. 19/2000, art. 47 alin. (1) lit. b), pentru pensionare ca persoană cu handicap, apreciind că data apariției handicapului este preexistentă calității de asigurat, cu atât mai mult cu cât rubrica „D” privitoare la data ivirii handicapului nu a fost completată. În susținerea cererii sale a depus la dosar pe lângă actele administrative contestate și o serie de alte acte medicale referitoare la istoricul bolii sale, incluzând un alt certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție socială, nr. 417 din 12 martie 1999, în care se menționează că boala aortică de care suferă datează din copilărie (fila 12 dosar).

Deși la termenul de judecată din 11 septembrie 2007, recurentul-reclamant a solicitat încuviințarea probei cu efectuarea unei expertize de specialitate, instanța de fond a considerat că date fiind actele medicale depuse, nu se impunea efectuarea unei expertize medicale. Înalta Curte apreciază însă că o astfel de probă se impunea a fi efectuată, date fiind informațiile și datele contradictorii furnizate de actele medicale depuse, ce nu indică cu rezonabilă certitudine, inter alia, nici data ivirii handicapului și nici dacă operația de protezare valvulară din anul 1999 suferită de reclamant a fost impusă de o afecțiune preexistentă, afecțiune ce poate avea sau nu o natură congenitală, sau dacă afecțiunea de care suferă reclamantul ar putea avea o natură reumatismală, după cum numai ipotetic se menționează în întâmpinarea intimatei-pârâte.

Așadar, pentru clarificarea acestor aspecte, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru corecta stabilire a faptelor și în vederea justei aplicări a legii incidente, Înalta Curte, urmează să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probatoriului cu expertiza medicală, în sensul arătat, urmând evident ca instanța de rejudecare să solicite, dacă va socoti necesar și orice alte documente/înscrisuri pe care le apreciază ca fiind utile în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.M. împotriva sentinței civile nr. 2078 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, sSecția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată . Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.