ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 23 februarie 2006,
reclamanta D.I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Comisia de Evaluare
a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, Autoritatea Națională pentru Persoanele
cu Handicap, Consiliul local al sectorului 6 București, Comisia de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap pentru Adulți a sectorului 6 București, solicitând anularea deciziei
de încadrare în grad de handicap din 1 februarie 2006, a certificatului de încadrare
în grad de handicap din 14 decembrie 2005 și obligarea pârâților la emiterea unui
certificat de încadrare în grad de handicap, în care să se ateste că are gradul
2 de handicap.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că prin certificatele contestate a fost încadrată în gradul
3 de handicap, deși anterior a beneficiat de încadrarea în gradul 2 de handicap.
Prin sentința civilă
nr. 2210 din 20 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea, au fost anulate
decizia nr. 786 din 1 februarie 2006 și certificatul de încadrare în grad de handicap
din 14 decembrie 2005 și au fost obligați pârâții să emită în favoarea reclamantei
un nou certificat, prin care să fie încadrată în gradul 2 de handicap, conform raportului
de expertiză.
Hotărând astfel, instanța
de fond a reținut că reclamanta a fost greșit încadrată în gradul 3 de handicap,
deși afecțiunile de care suferă și anume, boală aortică cu stenoză medie și regurgitare
medie, boală mitrală cu stenoză medie și regurgitare medie și hipertensiune pulmonară
medie reprezintă afecțiuni de natură patologică ce afectează capacitatea de muncă,
echivalentă gradului 2 de handicap.
Din actele medicale depuse
la dosar, instanța de fond a constatat că nu rezultă o îmbunătățire a stării de
sănătate a reclamantei în intervalul de timp până la data eliberării certificatului
de încadrare în grad de handicap din 14 decembrie 2005 emis de Comisia de Evaluare
a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a sectorului 6 București.
Împotriva acestei sentințe,
au declarat recurs pârâtele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția
Copilului din cadrul Consiliului local al sectorului 6, Autoritatea Națională pentru
Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap
pentru Adulți și Primăria sectorului 6.
Recurenta Direcția Generală
de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului local al sectorului
6 a susținut că a fost nelegal obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile
în care nu este autoritatea emitentă a deciziei contestate în cauză.
Primăria sectorului 6
a solicitat modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, motivând
că nu are atribuții în materia încadrării persoanelor cu handicap.
Recurenta Autoritatea
Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap a criticat hotărârea instanței de fond pentru aplicarea greșită a legii
și anume, a pct. 2 alin. (4) din cap. I al Ordinului nr. 726/2002 privind criteriile
pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile
de protecție specială a acestora. Cu referire la actele medicale depuse la dosar,
recurenta a arătat că este greșită concluzia instanței de fond că afecțiunile de
care suferă intimata - reclamantă i-ar afecta capacitatea de muncă, echivalentă
gradului II de handicap.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele
considerente:
Instanța de fond a analizat
toate probele administrate în cauză, constatând judicios că afecțiunile de care
suferă intimata - reclamantă și anume, boală aortică cu stenoză medie și regurgitare
medie, boală mitrală cu stenoză medie și regurgitare medie și hipertensiune pulmonară
medie, reprezintă afecțiuni de natură patologică ce îi afectează capacitatea de
muncă, echivalentă gradului II de handicap.
Concluzia instanței de
fond s-a întemeiat în principal pe raportul de expertiză medico-legală, efectuat
pe baza actelor medicale depuse de intimata - reclamantă și a examinărilor de specialitate
cardiologică, raportat la dispozițiile legale privind încadrarea în gradul de handicap.
Recurenta Autoritatea
Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap a criticat neîntemeiat soluția de admitere a acțiunii, în condițiile
în care afecțiunile constatate în raportul de expertiză medico-legală corespund
încadrării intimatei-reclamante în gradul II de handicap, în conformitate cu criteriile
legale aprobate prin Ordinul nr. 726/2002, astfel încât va fi respins ca nefondat
recursul declarat de această autoritate publică.
Recursul declarat de Primăria
sectorului 6 va fi respins ca nefondat, întrucât legitimarea sa procesuală a fost
corect reținută de instanța de fond în raport de dispozițiile art. 13 din O.G.
nr. 14/2003, care prevăd că în subordinea consiliilor județene și a consiliilor
locale ale sectoarelor Municipiului București funcționează comisiile de evaluare
a persoanelor cu handicap pentru adulți.
Recurenta Direcția Generală
de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Local al sectorului
6 a susținut neîntemeiat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.
274 C. proc. civ., prin obligarea sa în solidar cu celelalte autorități publice
pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimata - reclamantă.
Culpa procesuală a acestei
recurente-pârâte, precum și a recurentei-pârâte Primăria sectorului 6 a fost corect
stabilită în cauză, dat fiind că atribuția încadrării persoanelor cu handicap revine
comisiilor de evaluare a persoanelor cu handicap din subordinea consiliilor județene
sau de sector și actele acestor comisii pot fi contestate la Comisia Superioară
de Evaluare a persoanelor cu handicap.
Instanța de fond a anulat
ca nelegale atât decizia din 1 februarie 2006 emisă de Comisia Superioară de evaluare
a persoanelor cu handicap, cât și certificatul din 14 decembrie 2005 emis de Comisia
de evaluare a persoanelor cu handicap sector 6, care funcționează în cadrul Direcției
de asistență socială și protecția copilului din Primăria sectorului 6.
În atare situație, constatându-se
nelegalitatea celor două acte administrative, s-a dispus în mod legal și temeinic
ca recurentele-pârâte Primăria sectorului 6 și Direcția de asistență socială și
protecția copilului din cadrul acestei primării să plătească intimatei-reclamante
cheltuielile de judecată și criticile formulate cu privire la aplicarea dispozițiilor
art. 274 C. proc. civ. se dovedesc a fi nefondate.
În consecință, nefiind
motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge
recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate
de Primăria sectorului 6 București, de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu
Handicap și de Consiliul Local al sectorului 6 București - Direcția Generală de
Asistență Socială și Protecția Copilului împotriva sentinței civile nr. 2210 din
20 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 mai 2008.