ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 142/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial la Înalta Curte de

Casație și Justiție sub nr. 4801/1/2007 reclamantul T.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul C.S.M., obligarea acestuia să-i răspundă la petițiile

nr. 16404/SR din 22 decembrie 2006; nr. 581/CSM din 15 ianuarie 2007; nr. 1370/SR

din 2 februarie 2007 și nr. 6422/CSM din 18 aprilie 2007, reclamantul arătând

că nu a primit răspuns la petițiile sale și că își rezervă dreptul de a-și

preciza cererea în ceea ce privește daunele pe care le-a suferit.

La data de 27 iunie 2007,

reclamantul și-a completat acțiunea solicitând obligarea pârâtului să-i

răspundă și la petiția nr. 8902/CSM din 25 mai 2007.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3273

din 27 iunie 2007 a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel

București, unde acțiunea a fost înregistrată sub nr. 4801/1/2007.

La data de 15 noiembrie

2007, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministrului

Justiției și Procurorului General al României, solicitând obligarea acestora,

în calitate de membri ai C.S.M., să formuleze un punct de vedere asupra modului

în care funcționează justiția pe raza Tribunalului Argeș și asupra modului în

care înțelege Serviciul de Inspecție Judiciară din cadrul C.S.M. să cerceteze

activitatea judecătorilor menționați în memoriile formulate.

La 13 decembrie 2007,

reclamantul a formulat precizare la cererea de chemare în garanție în sensul că

solicită ca Ministerul Justiției să ceară, iar Procurorul General să promoveze,

un recurs în interesul legii pentru a obține un punct de vedere cu privire la

faptul că, atât Tribunalul Argeș cât și Judecătoria Pitești se declară

competente și judecă modificări la statutul unei federații, înregistrată ca

persoană juridică la Tribunalul Argeș.

La data de 16 aprilie 2008,

reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție și a Președintelui

României - T.B., invocând participarea acestuia la ședința de alegeri care a

avut loc la sediul C.S.M. în luna ianuarie 2008 și care are calitatea de

mediator între autoritatea judecătorească și societatea civilă.

La 17 aprilie 2008,

reclamantul a formulat cereri de intervenție forțată în cauză a Procurorului

General al României, a Președintelui C.S.M. și a Ministrului Justiției,

instanța respingând în principiu cererile de intervenție, în temeiul art. 49 și

urm. C. proc. civ.

C.S.M. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât

reclamantului i s-a răspuns memoriilor formulate.

Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat prin

întâmpinarea formulată, respingerea cererilor de chemare în garanție, ca

inadmisibile.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1891 din

19 iunie 2008 a respins acțiunea completată formulată de reclamantul T.I. în

contradictoriu cu pârâtul C.S.M. și cu chemații în garanție Ministrul

Justiției, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și Președintele României - T.B.

A admis excepția

inadmisibilității cererilor de chemare în garanție formulate de reclamant.

A respins cererile de

chemare în garanție, ca inadmisibile.

În motivarea soluției s-a

reținut, față de excepția inadmisibilității cererilor de chemare în garanție că

în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 60 C. proc. civ. și că nicio

dispoziție legală nu instituie în sarcina Ministerului Justiției obligația de a

solicita, iar în sarcina Procurorului General, obligația de a promova un recurs

în interesul legii.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că, pârâtul C.S.M. a răspuns petițiilor reclamantului nr. 16404/SR din 22

decembrie 2006, nr. 581/CSM din 15 ianuarie 2007, nr. 1370/CR din 2 februarie 2007

și nr. 6422/CSM din 18 aprilie 2007, potrivit adresei acestuia nr. 260/IJ/202/SIJ

din 6 iulie 2007, iar reclamantul confirmă primirea răspunsului prin cererea

înregistrată la C.S.M. sub nr. 8902/CSM din 25 mai 2007, situație în care devin

incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 - autoritatea

pârâtă îndeplinindu-și obligația prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, reclamantul T.I., care, invocând dispozițiile art. 3041,

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., susține nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii pronunțate de prima instanță.

În motivele de recurs se

aduc următoarele critici hotărârii recurate:

-nu au fost respectate

dispozițiile art. 57 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ. prin faptul că nu au

fost comunicate cererile de intervenție a persoanelor nominalizate în cererile

din 16 aprilie 2008, arătându-se că aceste persoane pot să pretindă aceleași

drepturi și anume, funcționarea legală a Serviciului Inspecție Judiciară. Se

susține că cererile formulate la 16 aprilie 2008 sunt admisibile în principiu,

iar prin pronunțarea hotărârii înaintea comunicării acestora, instanța a

încălcat dispozițiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ.;

-nu sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002, deoarece Președintele

C.S.M. în funcție, dl. A.P., nu s-a răspuns petiției în care sesiza modul de

lucru părtinitor al Serviciului Inspecție Judiciară pentru Judecători.

C.S.M. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes arătând că

recurentul nu are niciun interes să invoce că instanța de fond nu a comunicat

cererile formulate de acesta celor chemați în garanție.

Cu privire la fondul cauzei,

se menționează că C.S.M. și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 8 alin.

(1) din O.G. nr. 27/2002, a răspuns petițiilor recurentului iar în cazul

formulării unor noi petiții cu același conținut, acestea se clasează, astfel că

în mod corect a aplicat dispozițiile art. 10 alin. (2) din același act

normativ.

Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinarea

formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, precum și în raport de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează

a fi expuse.

Dispozițiile art. 57 alin.

(4) teza a II-a a căror încălcare o invocă recurentul, se referă la chemarea în

judecată a altor persoane care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și

reclamantul.

Prin cererile formulate de

recurentul-reclamant la 16 aprilie 2008, se solicită intervenția forțată în

cauză a Procurorului General al României, a Președintelui C.S.M., a Ministrului

Justiției și chemarea în garanție a Președintelui României.

După cum se constată,

instanța de fond a dispus citarea Ministrului Justiției și Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a

Președintelui României, în calitate de chemați în garanție.

Prin urmare, litigiul a avut

loc în contradictoriu și cu acești pârâți, nominalizați prin cererile formulate

la 16 aprilie 2008 de recurentul-reclamant.

Poziția procesuală a Președintelui

C.S.M. în exercițiu a fost precizată prin întâmpinare.

Se constată faptul că

persoanele nominalizate de recurentul-reclamant nu au pretins aceleași drepturi

cu ale reclamantului.

Prin urmare, în mod corect

prima instanță a respins în principiu cererile de intervenție formulate de

acesta.

De asemenea,

recurentul-reclamant nu poate invoca încălcarea vreunui drept sau interes al

celor nominalizați prin cererile din 16 aprilie 2008 prin necomunicarea

acestora pentru că numai aceste persoane pot aprecia dacă le-au fost lezate

drepturile sau interesele. Or, recurentul nu are interes să invoce aceste

aspecte, pentru că necomunicarea cererilor trebuia să se răsfrângă doar asupra

lui nu a altora.

În consecință, nu poate fi

reținută incidența prevederilor art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., pentru

că recurentul-reclamant nu are calitate de persoană vătămată care poate să

invoce faptul că actele de procedură au fost îndeplinite cu neobservarea

formelor legale, astfel că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. este nefondat.

Critica referitoare la

faptul că nu pot fi incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002

nu este fondată.

Recurentul-reclamant prin

cererea înregistrată la C.S.M. sub nr. 8902/CSM din 25 mai 2007 a confirmat

primirea răspunsului la petițiile formulate anterior, iar din cuprinsul

acesteia rezultă că a solicitat să i se comunice puncte de vedere cu privire la

legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate de anumiți

judecători, în anumite litigii în care a fost parte, criticând modul cum i s-a

răspuns la petițiile anterioare de către inspectorul-șef al Inspecției

Judiciare a C.S.M.

Acestei cereri, pârâtul i-a

răspuns prin adresa nr. 260/IJ/202/SIJ/2007 din 6 iunie 2007, astfel că, în mod

corect s-a apreciat că pârâtul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 8 alin.

(1) din O.G. nr. 27/2002.

Întrucât după trimiterea

răspunsului pârâtul a primit o nouă petiție de la aceeași persoană, în care

erau reiterate aspectele din cererile anterioare, în mod corect i-au fost aduse

la cunoștință prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002 a căror

incidență în cauză a constatat-o și instanța de fond.

În concluzie, nu poate fi

reținut motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Având în vedere

considerentele expuse, prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a, art. 20 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.I. împotriva sentinței civile nr. 1891 din 19 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009.