ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 142/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 4801/1/2007 reclamantul T.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., obligarea acestuia să-i răspundă la petițiile nr. 16404/SR din 22 decembrie 2006; nr. 581/CSM din 15 ianuarie 2007; nr. 1370/SR din 2 februarie 2007 și nr. 6422/CSM din 18 aprilie 2007, reclamantul arătând că nu a primit răspuns la petițiile sale și că își rezervă dreptul de a-și preciza cererea în ceea ce privește daunele pe care le-a suferit.

La data de 27 iunie 2007, reclamantul și-a completat acțiunea solicitând obligarea pârâtului să-i răspundă și la petiția nr. 8902/CSM din 25 mai 2007. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3273 din 27 iunie 2007 a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, unde acțiunea a fost înregistrată sub nr. 4801/1/2007. La data de 15 noiembrie 2007, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministrului Justiției și Procurorului General al României, solicitând obligarea acestora, în calitate de membri ai C.S.M., să formuleze un punct de vedere asupra modului în care funcționează justiția pe raza Tribunalului Argeș și asupra modului în care înțelege Serviciul de Inspecție Judiciară din cadrul C.S.M.

să cerceteze activitatea judecătorilor menționați în memoriile formulate. La 13 decembrie 2007, reclamantul a formulat precizare la cererea de chemare în garanție în sensul că solicită ca Ministerul Justiției să ceară, iar Procurorul General să promoveze, un recurs în interesul legii pentru a obține un punct de vedere cu privire la faptul că, atât Tribunalul Argeș cât și Judecătoria Pitești se declară competente și judecă modificări la statutul unei federații, înregistrată ca persoană juridică la Tribunalul Argeș. La data de 16 aprilie 2008, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție și a Președintelui României - T.B., invocând participarea acestuia la ședința de alegeri care a avut loc la sediul C.S.M.

în luna ianuarie 2008 și care are calitatea de mediator între autoritatea judecătorească și societatea civilă. La 17 aprilie 2008, reclamantul a formulat cereri de intervenție forțată în cauză a Procurorului General al României, a Președintelui C.S.M. și a Ministrului Justiției, instanța respingând în principiu cererile de intervenție, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ. C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantului i s-a răspuns memoriilor formulate. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat prin întâmpinarea formulată, respingerea cererilor de chemare în garanție, ca inadmisibile.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1891 din 19 iunie 2008 a respins acțiunea completată formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâtul C.S.M. și cu chemații în garanție Ministrul Justiției, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Președintele României - T.B. A admis excepția inadmisibilității cererilor de chemare în garanție formulate de reclamant. A respins cererile de chemare în garanție, ca inadmisibile. În motivarea soluției s-a reținut, față de excepția inadmisibilității cererilor de chemare în garanție că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 60 C. proc. civ.

și că nicio dispoziție legală nu instituie în sarcina Ministerului Justiției obligația de a solicita, iar în sarcina Procurorului General, obligația de a promova un recurs în interesul legii. Pe fondul cauzei s-a reținut că, pârâtul C.S.M. a răspuns petițiilor reclamantului nr. 16404/SR din 22 decembrie 2006, nr. 581/CSM din 15 ianuarie 2007, nr. 1370/CR din 2 februarie 2007 și nr. 6422/CSM din 18 aprilie 2007, potrivit adresei acestuia nr. 260/IJ/202/SIJ din 6 iulie 2007, iar reclamantul confirmă primirea răspunsului prin cererea înregistrată la C.S.M. sub nr. 8902/CSM din 25 mai 2007, situație în care devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 - autoritatea pârâtă îndeplinindu-și obligația prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 27/2002. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul T.I., care, invocând dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță. În motivele de recurs se aduc următoarele critici hotărârii recurate: -nu au fost respectate dispozițiile art. 57 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ. prin faptul că nu au fost comunicate cererile de intervenție a persoanelor nominalizate în cererile din 16 aprilie 2008, arătându-se că aceste persoane pot să pretindă aceleași drepturi și anume, funcționarea legală a Serviciului Inspecție Judiciară. Se susține că cererile formulate la 16 aprilie 2008 sunt admisibile în principiu, iar prin pronunțarea hotărârii înaintea comunicării acestora, instanța a încălcat dispozițiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc.

civ.; -nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002, deoarece Președintele C.S.M. în funcție, dl. A.P., nu s-a răspuns petiției în care sesiza modul de lucru părtinitor al Serviciului Inspecție Judiciară pentru Judecători. C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes arătând că recurentul nu are niciun interes să invoce că instanța de fond nu a comunicat cererile formulate de acesta celor chemați în garanție. Cu privire la fondul cauzei, se menționează că C.S.M. și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, a răspuns petițiilor recurentului iar în cazul formulării unor noi petiții cu același conținut, acestea se clasează, astfel că în mod corect a aplicat dispozițiile art. 10 alin. (2) din același act normativ.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, precum și în raport de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Dispozițiile art. 57 alin. (4) teza a II-a a căror încălcare o invocă recurentul, se referă la chemarea în judecată a altor persoane care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul. Prin cererile formulate de recurentul-reclamant la 16 aprilie 2008, se solicită intervenția forțată în cauză a Procurorului General al României, a Președintelui C.S.M., a Ministrului Justiției și chemarea în garanție a Președintelui României.

După cum se constată, instanța de fond a dispus citarea Ministrului Justiției și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Președintelui României, în calitate de chemați în garanție. Prin urmare, litigiul a avut loc în contradictoriu și cu acești pârâți, nominalizați prin cererile formulate la 16 aprilie 2008 de recurentul-reclamant. Poziția procesuală a Președintelui C.S.M. în exercițiu a fost precizată prin întâmpinare. Se constată faptul că persoanele nominalizate de recurentul-reclamant nu au pretins aceleași drepturi cu ale reclamantului. Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins în principiu cererile de intervenție formulate de acesta.

De asemenea, recurentul-reclamant nu poate invoca încălcarea vreunui drept sau interes al celor nominalizați prin cererile din 16 aprilie 2008 prin necomunicarea acestora pentru că numai aceste persoane pot aprecia dacă le-au fost lezate drepturile sau interesele. Or, recurentul nu are interes să invoce aceste aspecte, pentru că necomunicarea cererilor trebuia să se răsfrângă doar asupra lui nu a altora. În consecință, nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., pentru că recurentul-reclamant nu are calitate de persoană vătămată care poate să invoce faptul că actele de procedură au fost îndeplinite cu neobservarea formelor legale, astfel că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. este nefondat. Critica referitoare la faptul că nu pot fi incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002 nu este fondată. Recurentul-reclamant prin cererea înregistrată la C.S.M. sub nr. 8902/CSM din 25 mai 2007 a confirmat primirea răspunsului la petițiile formulate anterior, iar din cuprinsul acesteia rezultă că a solicitat să i se comunice puncte de vedere cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate de anumiți judecători, în anumite litigii în care a fost parte, criticând modul cum i s-a răspuns la petițiile anterioare de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a C.S.M. Acestei cereri, pârâtul i-a răspuns prin adresa nr. 260/IJ/202/SIJ/2007 din 6 iunie 2007, astfel că, în mod corect s-a apreciat că pârâtul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 27/2002. Întrucât după trimiterea răspunsului pârâtul a primit o nouă petiție de la aceeași persoană, în care erau reiterate aspectele din cererile anterioare, în mod corect i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002 a căror incidență în cauză a constatat-o și instanța de fond. În concluzie, nu poate fi reținut motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a, art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.I. împotriva sentinței civile nr. 1891 din 19 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.