ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 iunie 2008 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționarul T.M. împotriva rezoluției din 18 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 459/P/2008. În vederea soluționării plângerii a fost atașat dosarul nr. 459/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și rezoluția atacată. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată pentru considerentele ce urmează: La data de 13 decembrie 2007, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. 22292/6387/2007, un memoriu prin care persoana vătămată T.M.

a solicitat efectuarea de cercetări în vederea antrenării răspunderii penale a inspectorilor din cadrul C.S.M. - Inspecția Judiciară, care au efectuat verificări cu privire la modul de soluționare a unor dosare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej. Nu au fost indicate numele autorilor faptelor reclamate, dar aceștia au fost identificați urmarea solicitării de relații de la Inspecția Judiciară a C.S.M. ca fiind C.C. (procuror în cadrul Curții de Apel Timișoara, care a efectuat verificările), T.M.C. (judecător la Curtea de Apel București, care a semnat corespondența cu petiționarul) și B.I. (judecător la Tribunalul București, care a semnat o a doua comunicare către petiționar). Prin rezoluția nr. 22292/6387/2007 din 11 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus înregistrarea lucrării în evidența cauzelor penale sub nr. 459/P/2008.

Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză și a analizei dosarelor la care se referă partea vătămată, s-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 4 noiembrie 2005, partea vătămată T.M. a înregistrat la Judecătoria Dej, sub nr. 2619/2005, o plângere penală formulată împotriva numitei G.L.D.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie. Prin sentința penală nr. 874 din 12 decembrie 2005, Judecătoria Dej a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea plângerii la parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, spre competentă soluționare. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, cauza s-a înregistrat sub nr. 10/P/2006, iar prin rezoluția din 26 ianuarie 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.L.D.T.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 259 alin. (l) C. pen., întrucât din cercetările efectuate a rezultat că făptuitoarea nu a formulat plângere penală împotriva părții vătămate în care să reclame comiterea vreunei infracțiuni, ci s-a adresat Comisiei de Disciplină din cadrul D.G.F.P. cu un memoriu referitor la neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către aceasta. Plângerea formulată de T.M. împotriva acestei rezoluți a fost respinsă prin rezoluția nr. 17/II/2/2006 din 16 februarie 2006 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej și ulterior, prin sentința penală nr. 162 din 13 martie 2006 a Judecătoriei Dej, pronunțată în dosarul nr. 479/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 308 din 17 mai 2005 a Tribunalului Cluj, secția penală.

Urmare a adoptării acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale, dosarul a fost retrimis Judecătoriei Dej, în vederea continuării judecății cu privire la infracțiunile de insultă și calomnie inițial sesizate. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Dej sub nr. 698/2006. Prin sentința penală nr. 431 din 20 iunie 2006 a Judecătoriei Dej, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata G.L.D.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie, în temeiul art. 284 1 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. h) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., întrucât partea vătămată a lipsit consecutiv la două termene de judecată. Recursul declarat de partea vătămată împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 485/R/2006 din 30 august 2006 a Tribunalului Cluj.

Nemulțumit de soluțiile pronunțate, petiționarul a formulat la 6 august 2007 și respectiv 10 august 2007, două memorii către C.S.M., intitulate „plăngerf, prin care a criticat activitatea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru faptul că nu s-ar fi efectuat cercetare penală, nu ar fi fost audiat, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, iar actele relevante nu ar mai fi fost trimise instanței de judecată. Cele două memorii au fost înregistrate sub nr. 1867/IJ/630/SIP/2007, iar verificările s-au efectuat de către magistratul procuror C.C., inspector C.S.M. detașat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Urmare a verificărilor efectuate, s-a constat, pe de o parte, că o serie de susțineri ale petiționarului nu sunt reale și, pe de altă parte, că fondul cauzelor nu poate face obiect al verificărilor inspecției judiciare, aspecte comunicate petiționarului prin adresa din data de 24 septembrie 2007, semnată de magistratul judecător T.M.C., inspector C.S.M. detașat la Curtea de Apel București. Nemulțumit de modul de soluționare a memoriului său, petiționarul a revenit cu o „contestație” prin care a invocat aceleași aspecte. Ca răspuns i-a fost comunicată adresa nr. 1867/IJ/630/SIP/2007 din 10 decembrie 2007, semnată de magistratul judecător B.I., inspector C.S.M. detașat la Tribunalul București.

Criticile aduse inspectorilor C.S.M. prin „memoriul” din 13 decembrie 2007 vizează faptul că „a fost formulat un răspuns comun la două plângeri distincte pentru două fapte diferite”, „se analizează cele două fapte în conexiune pentru ascunderea adevărului și inducerea în eroare”, precum și faptul că „s-a schimbat încadrarea juridică a celor două plângeri formulate în temeiul art. 97 din Legea nr. 303/2004 în memorii”. Prin rezoluția nr. 459/P/2008 din 18 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.C., T.M.

și B.I., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta sesizată nu există. În rezoluția atacată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică reține următoarele: Memoriile petiționarului T.M. au vizat următoarele aspecte: - memoriul din 6 august 2007, înregistrat la C.S.M.

la data de 8 august 2007, prin care petiționarul solicita efectuarea de cercetări împotriva magistratului procuror C.G.L., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru neefectuarea cercetării dispuse de Judecătoria Dej prin sentința penală nr. 874 din 12 decembrie 2005, pentru că nu s-a dispus asupra actelor efectuate în dosarul nr. 2619/2005, pentru faptul că nu a fost audiat în cauză și pentru faptul că la Judecătoria Dej s-a trimis numai soluția dispusă în dosarul nr. 10/P/2006, nu și dosarul inițial scos de pe rol; - memoriul din 10 august 2007, înregistrat la C.S.M. la 14 august 2007, prin care petiționarul critică activitatea magistraților procurori B.L. și C.G.L., referitor la modul de soluționare a dosarului nr. 10/P/2006 și respectiv, al lucrării nr. 17/11/2/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, întrucât cercetările efectuate sunt incomplete, iar soluțiile adoptate au fost consecința unei greșite analize a probelor.

În ce privește criticile invocate de petiționar, s-a argumentat în sensul că cele două memorii au fost conexate sub același număr în vederea soluționării unitare, situație care nu constituie infracțiune și nu a fost de natură să prejudicieze în nici un fel, drepturile sau interesele părții; între aspectele invocate prin cele două memorii există legătură, verificările vizând situația juridică litigioasă declanșată prin plângerea inițial adresată instanței în anul 2005, iar pe de altă parte, pentru că verificările C.S.M. au fost corect și complet efectuate, în limitele competenței conferite de lege acestei unități, iar în comunicările întocmite către T.M. s-a făcut referire expresă la toate aspectele descrise de acesta.

În ce privește ultima critică formulată de petiționar, s-a reținut că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată „orice persoană poate sesiza C.S.M., direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare”. Legea nu prevede o denumire anume a acestei sesizări, și nu reglementează consecințe diferite pentru diferite moduri de sesizare, situație în care denumirea de „plângere” sau „memoriu” este irelevantă sub aspectul declanșării procedurii de verificare.

Faptul că răspunsurile nu au fost primite în termen de 30 de zile este consecința derulării procedurii de verificare și nu a fost de natura să prejudicieze partea. Prin rezoluția nr. 5019/3159/11-2/2008 din 20 mai 2008, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 459/P/2008. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere potrivit art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul T.M. În motivarea plângerii, petiționarul a formulat următoarele critici: 1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a răspuns în termen legal (20 de zile) la plângerea petiționarului din 30 aprilie 2008, formulată în temeiul art. 278 C. proc.

pen.; 2. procurorul de caz nu a efectuat cercetarea penală în cauză; 3.petiționarul nu a fost audiat, încălcându-i-se dreptul reglementat de art. 76 C. proc. pen. și de art. 6 din C.E.D.O., solicitând refacerea cercetării penale. Din actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că rezoluția atacată este temeinică și legală. Așa cum, în mod judicios, s-a reținut în considerentele rezoluției atacate, analiza întregului material probator administrat în cauză, nu a relevat, comiterea de către intimații magistrați C.C., T.M.C. și B.I. a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., aceștia îndeplinindu-și sarcinile specifice de serviciu în spiritul legii, activitățile desfășurate nefiind de natură să prejudicieze drepturile sau interesele legale ale petiționarului.

Împrejurarea că petiționarul nu este de acord cu această soluție, nu poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Pentru a săvârși infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos. De asemenea, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor unor persoane să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.

În speță, nu s-a constatat o atare conduită, soluția dispusă de cei trei intimați magistrați este dată cu respectarea legilor în vigoare, in virtutea atribuțiilor ce le revin și este rodul examinării tuturor probelor cauzei și rezultatul aprecierii acestora. În ce privește criticile formulate de petiționar, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 30 aprilie 2008, adresată procurorului ierarhic superior a fost soluționată în termenul legal prevăzut de art. 277 C. proc. pen., prin rezoluția nr. 5019/3159/11-2/2008 din 20 mai 2008, care a fost ulterior comunicată petiționarului. În ce privește cercetarea penală efectuată de procurorul de caz, Înalta Curte reține că potrivit art. 224 C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea infracțiunii, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții.

În speță, în mod justificat, parchetul a efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale, în raport de ansamblul faptic prezentat de petiționar, procedându-se la studierea dosarelor indicate de petiționar și ridicarea actelor relevante. Neaudierea petiționarului nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției pronunțate, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei. De altfel, poziția petiționarului rezultă din memoriile, petițiile și corespondența cu acesta, dreptul invocat de petiționar prin evocarea art. 76 C. proc. pen., referindu-se la calitatea de „parte vătămată” sau „parte civilă” care presupune începerea procesului penal, prin începerea urmăririi penale.

Înalta Curte nu poate reține solicitarea petiționarului de admitere a plângerii și de refacere a cercetării penale în dosarul nr. 459/P/2008, deoarece în cauză au fost administrate actele premergătoare pe care procurorul le-a considerat ca fiind necesare soluționării cauzei, instanța de judecată soluționând cauza potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd expres limitele de verificare și anume: „judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonata atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.” De altfel, prin dispozițiile art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., au fost reglementate în mod concret și limitativ soluțiile ce pot fi pronunțate cu ocazia judecării unei asemenea plângeri, iar soluția propusă de petiționar nu se regăsește între cele prevăzute de lege.

În ce privește critica referitoare la așa-zisele falsuri cuprinse în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia având în vedere următoarele argumente: în practicaua sentinței penale nr. 874/2005 din 12 decembrie 2005 a Judecătoriei Dej, se reține că „partea vătămată solicită scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, pentru efectuarea cercetărilor penale sub aspectul infracțiunii de denunțare calomnioasă”, iar în considerentele aceleiași hotărâri se menționează că „la termenul din 12 mai 2005, cu ocazia ascultări sale în instanță, partea vătămată a arătat că, în plus față de cele arătate în plângerea directă, înțelege să solicite condamnarea inculpatei și sub aspectul infracțiunii de denunț calomnios”.

Prin urmare, dosarul nr. 10/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej s-a format ca urmare a sentinței penale mai sus amintite, chiar dacă la soluționarea acestuia s-a avut în vedere și plângerea depusă de petiționar la 5 ianuarie 2006. Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a efectuat cercetări penale în dosarul nr. 10/P/2006 (format ca urmare a sentinței penale nr. 874/2005 din 12 decembrie 2005 a Judecătoriei Dej, pronunțată în dosarul nr. 2619/2005) numai cu privire la infracțiunea de denunțare calomnioasa prevăzută de art. 259 alin. (l) C. pen., plângerea formulată de petiționarul T.M.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză fiind respinsă prin rezoluția nr. 17/II/2/2006 din 16 februarie 2006 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej și ulterior, prin sentința penală nr. 162 din 13 martie 2006 a Judecătoriei Dej, pronunțată în dosarul nr. 479/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 308 din 17 mai 2005 a Tribunalului Cluj, secția penală. În dosarul nr. 698/2006, Judecătoria Dej a efectuat cercetare judecătorească cu privire la infracțiunile de insultă și calomnie inițial sesizate de petiționar, dispozițiile legale în vigoare la acel moment, respectiv art. 279 C. proc. pen., stabilind că plângerea prealabilă cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 205 și 206 C. pen., se adresează instanței de judecată dacă făptuitorul este cunoscut.

Prin sentința penală nr. 431 din 20 iunie 2006 a Judecătoriei Dej, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata G.L.D.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie, în temeiul art. 284 J C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. h) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., întrucât partea vătămată a lipsit consecutiv la două termene de judecată. Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că plângerea este nefondată, urmând a o respinge în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menținând rezoluția atacată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.M. împotriva rezoluției din 18 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dată în dosarul nr. 459/P/2008, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2008.