ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1165/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 640 din 6 octombrie 2008, pronunțată în rejudecare, în dosarul nr. 831/33/2008, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.A. împotriva pârâților Baroul Maramureș și Uniunea Națională a Barourilor din România. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: La data de 17 martie 2006, reclamantul a solicitat pârâtului Baroul Maramureș primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, în conformitate cu art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, motivat de faptul că din anul 1994 a îndeplinit funcția de șef serviciu poliție economico-financiară în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Reclamantul a apreciat că deși vechimea în funcția de ofițer de poliție nu este printre cele limitativ prevăzute de lege, trebuie avute în vedere prevederile art. 40 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat conform cărora cadrele de poliție pot deveni avocați. La data de 5 martie 2007, reclamantului i-a fost comunicată hotărârea nr. 49 din 8 decembrie 2006 prin care se respinge cererea pentru primirea în profesia de avocat, iar Uniunea Națională a Barourilor din România, prin decizia nr. 210/2007, a menținut punctul de vedere al Baroului Maramureș. Apreciind că hotărârile adoptate sunt nelegale, reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea lor.

Reclamantul a arătat că deși avocatura este o profesie liberală, modul de interpretare a legii limitează accesul în această profesie, raportat la celelalte țări membre ale Uniunii Europene, creându-se și o discriminare a anumitor categorii sociale, cu pregătire juridică, respectiv ofițerii de poliție. Limitarea diferitelor categorii sociale la accesul în profesia de avocat este apreciată de reclamant ca fiind contrară art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, modificată prin Legea nr. 48/2002și O.G.

nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004, precum și de natură a încălca principiul egalității de șanse prevăzut în Constituția României, Pactul privind drepturile civile și politice și Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale adoptate de Adunarea Generală ONU, ratificate de România în 1974. Prin sentința civilă nr. 439 din 21 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantului, cu motivarea că probele administrate nu sunt în măsură să înlăture aplicabilitatea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 498/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 910 din 6 martie 2008, a admis recursul declarat de către reclamant și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond s-a rezumat să constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale incidente, fără a exercita rol activ în sensul administrării de probe pentru a verifica nemijlocit dacă reclamantul a îndeplinit, potrivit fișei postului pentru funcțiile deținute, atribuții de genul celor prevăzute de Legea nr. 514/2003 pentru funcția de consilier juridic. Instanța de rejudecare, în exercitarea prerogativelor instituite prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și pentru a da eficiență îndrumărilor instanței de control judiciar, a solicitat reclamantului să propună probe în măsură să confirme atribuțiile sale de serviciu, precum și cele efectuate efectiv, însă acesta nu a solicitat administrarea nici unei probe în acest sens.

În consecință, pe baza actelor dosarului s-a concluzionat că în speță ipoteza normei legale nu este întrunită, iar reclamantul nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, întrucât deși este licențiat în drept nu a îndeplinit una din funcțiile limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.A., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a criticat sentința atacată cu privire la interpretarea dată H.G. nr. 498/2004.

Astfel, susține recurentul, instanța nu a avut în vedere prevederile art. 1 din Normele metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției cu stagiul în funcții civile, conform cărora această echivalare se face potrivit anexelor 1-9, în cazul său fiind incidente aceste dispoziții legale, coroborate cu art. 2 alin. (2) și anexa nr. 9 III Inspectorate Județene, pct. 1.3 – șef serviciu, care echivalează cu expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor.

Instanța nu a avut în vedere prevederile art. 40 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat potrivit cărora „avocații – foști procurori și cadre de poliție … etc., ca și fostele cadre de poliție pot deveni avocați”, ca de altfel nici adresa nr. 182652 din 23 septembrie 2008 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș în care se precizează că anterior datei de 2 august 2006 echivalarea funcțiilor se efectua potrivit profilului activităților desfășurate, nelimitându-se la activitățile de asistență juridică. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra problemelor de discriminare invocate, conform O.U.G. nr. 137/2000, modificată prin Legea nr. 48/2002 și O.G. nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004.

Prin concluziile scrise depuse ulterior la dosar, recurentul a precizat că își menține cererea de recurs și motivarea acestuia, apreciind, în completare, că judecătorul M.S. s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. pentru soluționarea în fond a cauzei, întrucât la 22 septembrie 2008 s-a pronunțat și în dosarul 1015/33/2008 privind aceleași părți. Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitare profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani. În conformitate cu prevederile art. 1 din Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 498/2004, invocate de recurent, echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și în funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile se face potrivit anexelor 1-9, funcția de execuție de ofițer specialist, la nivelul inspectoratelor județene, putând fi echivalată cu cele de expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor (anexa 9, III - 2.1).

Echivalarea prevăzută la art. 1 se face însă ținându-se seama de natura atribuțiilor prevăzute în fișa postului, precum și de specializările obținute în baza studiilor absolvite conform normelor privind învățământul și potrivit anexei la O.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 420/2003, astfel cum prevede aceeași Normă, prin art. 2. Potrivit alin. (2) al art. 2, pentru echivalarea cu stagiul în funcția de consilier juridic, din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licențiat al unei facultăți de drept și a îndeplinit, conform fișei postului, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Problema de drept a incidenței în speță, pentru echivalarea stagiului efectuat de reclamant în funcții specifice poliției cu funcția de consilier juridic, a prevederilor art. 2 alin. (2) din această Normă metodologică, a fost dezlegată, de altfel, de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual, dezlegarea dată fiind obligatorie pentru instanța de rejudecare, căreia i-a revenit doar obligația de a pune în discuția părților necesitatea suplimentării probatoriului pentru a verifica nemijlocit dacă reclamantul-recurent a îndeplinit, potrivit fișei postului pentru funcțiile deținute, atribuții de genul celor prevăzute de Legea nr. 514/2003 pentru un consilier juridic.

Instanța de rejudecare și-a îndeplinit această obligație, iar pe baza actelor dosarului și în condițiile în care în această nouă etapă procesuală s-a depus un singur act, respectiv adresa nr. 182652 din 23 septembrie 2008 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, care atestă faptul că atribuțiile prevăzute în fișa postului în sensul Legii nr. 514/2003 trebuie să fie asimilate activităților de asistență juridică și, respectiv, că asemenea activități sunt desfășurate numai de către polițiștii care fac parte din cadrul oficiilor/compartimentelor juridice, a reținut în mod corect că ipoteza normei legale nu este întrunită, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Nejustificate sunt și criticile recurentului circumscrise pretinselor probleme de discriminare invocate în temeiul O.G. nr. 137/2000, întrucât stabilirea anumitor condiții și modalități concrete pentru a accede într-o profesie se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul național este în drept să le fixeze pentru buna organizare și desfășurare a acesteia, iar emitenții actelor contestate, acționând în limita competențelor lor, au interpretat și aplicat corect legea, fără a urmări restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a dreptului la libera alegere a profesiei. De altfel, chiar și organele Curții Europene a Drepturilor Omului au observat existența unor situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat, concluzionând în mod constant că a distinge nu înseamnă a discrimina.

Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. De asemenea, conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la adoptarea unor soluții diferite pentru persoane aflate în situații distincte, cum este cazul în speță. Incompatibilitatea reglementată de art. 24 alin (1) C. proc. civ.

operează numai în cazul judecării unei pricini de către același judecător, în faze procesuale diferite, dar în același proces, situație care nu se regăsește în speță, întrucât recursul soluționat prin Decizia civilă nr. 1876/2008 a vizat sentința civilă nr. 547 din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată asupra unei acțiuni ce a avut un cu totul alt obiect, respectiv acordarea unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material și moral ce i-ar fi fost cauzat reclamantului-recurent prin refuzul Baroului Maramureș de a-i comunica modul de soluționare a cererii de primire în profesie. Reținând, față de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii și că nu este incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A., împotriva sentinței civile nr. 640 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.