ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4800/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.A. a

solicitat desființarea Hotărârii nr. 104 din 28 martie 2011 pronunțată în dosar

nr. 39/2011 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și să se

constate discriminarea acestuia de către Uniunea Națională a Barourilor din

România și Baroul Maramureș.

În motivarea cererii

a arătat că în luna decembrie 2010, Consiliul Baroului Maramureș a admis d-lui

I.I. ofițer de poliție, în prezent pensionat, intrarea în profesia de avocat

fără examen, fără ca acesta să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 16

din Legea nr. 51/1995 republicată în sensul că nu deține titlul de doctor în

drept și nici nu a exercitat profesiile enumerate în lege cel puțin 10 ani.

Prin sentința civilă nr.

554 din 11 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamant.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că în mod legal pârâta a constatat că în

speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

137/2000, neputându-se reține existența unei fapte de discriminare între

persoane aflate în situații comparabile, analoage, identice motiv pentru care

hotărârea nr. 104 din 28 martie 2011 emisă de Colegiul director este legală și

temeinică, neimpunându-se a fi anulată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul M.A., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a

susținut, în esență, că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ

prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pronunțând o

sentință nelegală și netemeinică favorizând nerespectarea legii de către UNBR,

Baroul Maramureș și menținând hotărârea nr. 104/2011 a Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, recurentul

susține că potrivit Hotărârii nr. 55 din 7 februarie 2008 a Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării ca și a sentinței civile nr. 640 din 6

octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj (definitivă prin

decizia nr. 1165 din

3 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) profesia de ofițer de

poliție nu este prevăzută în mod limitativ în lege și ca atare nu pot fi

primiți în profesia de avocat, persoanele care au îndeplinit calitatea de

ofițer de poliție.

Recursul este

nefondat.

În fapt, prin petiția

nr. 806 din 3 februarie 2011, reclamantul M.A. a sesizat Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării cu faptul că deși îndeplinea condițiile legale

Baroul Maramureș nu a permis aderarea în profesia de avocat fără susținerea

examenului, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

privind exercitarea profesiei de avocat.

A mai arătat

reclamantul că, o persoană care se află într-o situație comparabilă cu a sa a

fost admisă în profesia de avocat fără examen și, că faptele pe care le

prezintă intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Prin Hotărârea nr. 104

din 28 martie 2011 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a

constatat că faptele prevăzute nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare.

Pentru a ajunge la

această concluzie, pârâta s-a raportat la modul în care erau întrunite

cumulativ elementele constitutive ale art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, potrivit

acestei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire excludere, restricție

sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică

necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum

și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute

de lege, în domeniul politic, economic social și cultural sau orice alte

domenii ale vieții publice.”

Din analiza acestor

criterii pârâta a constatat că reclamantul nu se află într-o situație analoagă

cu numitul I.I., admis fără examen în Baroul Maramureș.

Într-adevăr I.I. a

fost polițist dar a dobândit calitatea de consilier juridic în cadrul MAI,

susținând examenul de definitivat cu respectarea prevederilor art. 16 și 19 din

Legea nr. 51/1995, în timp ce reclamantul potrivit sentinței nr. 640/2008 a

Curții de Apel Cluj nu a îndeplinit condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Rezultă așadar că

atâta vreme cât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000 nu se poate reține nici existența unei fapte de

discriminare între persoane aflate în situații comparabile, așa cum corect a

reținut și instanța de fond.

Examinând și din

oficiu hotărârea recurată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat de

M.A. va fi respins ca

nefondat.

Văzând și cererea de

cheltuieli de judecată formulată de recurent, în temeiul dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. Înalta Curte va admite cererea și va dispune obligarea

recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A., împotriva sentinței civile nr. 554 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către

intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.