ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T. SRL Timișoara a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea pct. 5.4 din Ordinul nr. 519/2005 emis de pârâtă în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 178 C. proc. fisc., contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde de lei, se soluționează de către organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3). Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 23 din 29 ianuarie 2008 a respins ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că în cauza dedusă judecății reclamanta nu a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii prevăzută expres de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC T. SRL Timișoara. Recurenta a susținut, în esență, că cererea care face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 8 coroborate cu art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și că potrivit acestui ultim art. 7 alin. (11) „în cazul actului administrativ normativ plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”. A mai susținut recurenta că prin Codul de procedură fiscală este trasată limita competenței materiale în contenciosul fiscal, limită dată de valoarea obligației bugetare contestate.

Or, Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 adaugă la lege, arătând că „competența de soluționare este dată de cuantumul total al sumelor contestate”, așa încât urmează să se constate nelegalitatea acestuia pe considerentul că o normă juridică inferioară nu poate modifica substanțial prevederile unei norme juridice superioare. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Potrivit art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Legea contenciosului administrativ rezolvă situația procedurii prealabile când există o jurisdicție administrativă specială iar partea nu optează pentru această cale jurisdicțională. Mai trebuie menționat și faptul că, securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor actelor administrative impun totuși ca asemenea acțiuni (în contencios administrativ) să poată fi introduse într-un anumit interval de timp. Cum în cauză reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile acțiunea formulată de reclamantă. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de SC T. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 23 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.