ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC T. SRL Timișoara a chemat în judecată A.N.A.F.,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

anularea pct. 5.4 din Ordinul nr. 519/2005 emis de pârâtă în temeiul art. 1 și art.

8 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că potrivit art. 178 C. proc. fisc., contestațiile care au

ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală precum și accesorii ale

acestora, al căror cuantum este sub 5 miliarde de lei, se soluționează de către

organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde

contestatorii au domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal

stabilit la art. 33 alin. (3).

Curtea de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 23 din 29

ianuarie 2008 a respins ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile,

acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că în cauza dedusă judecății reclamanta nu a

dovedit îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii prevăzută expres de

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC T. SRL Timișoara.

Recurenta a susținut, în

esență, că cererea care face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe

dispozițiile art. 1 și art. 8 coroborate cu art. 7 alin. (11) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ și că potrivit acestui ultim art. 7 alin. (11)

„în cazul actului administrativ normativ plângerea prealabilă poate fi

formulată oricând”.

A mai susținut recurenta că

prin Codul de procedură fiscală este trasată limita competenței materiale în

contenciosul fiscal, limită dată de valoarea obligației bugetare contestate.

Or, Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005

adaugă la lege, arătând că „competența de soluționare este dată de cuantumul

total al sumelor contestate”, așa încât urmează să se constate nelegalitatea

acestuia pe considerentul că o normă juridică inferioară nu poate modifica

substanțial prevederile unei norme juridice superioare.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 7 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 „înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ

unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de

zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Legea contenciosului

administrativ rezolvă situația procedurii prealabile când există o jurisdicție

administrativă specială iar partea nu optează pentru această cale

jurisdicțională.

Mai trebuie menționat și

faptul că, securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor

actelor administrative impun totuși ca asemenea acțiuni (în contencios

administrativ) să poată fi introduse într-un anumit interval de timp.

Cum în cauză reclamanta nu a

făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii în mod corect

instanța de fond a respins ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile

acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de SC T. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 23 din 29 ianuarie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.