ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2008

Asupra conflictului negativ

de competenta de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresata Curții de Apel Timișoara,

reclamanta SC C.O. SRL Oloșag a chemat in judecată pe pârâta D.G.F.P. Timiș, solicitând

anularea deciziei de impunere din 30 martie 2007, a deciziei nr. 479/2007 și a raportului

de inspecție fiscală emise de pârâtă, acte prin care i-a fost respinsă la rambursare

T.V.A. în sumă de 932.878 RON cu majorările de întârziere în sumă de 183.131 RON,

să fie obligată pârâta la rambursarea acestei sume și să se dispună suspendarea

executării deciziei de impunere fiscală din 30 martie 2007, în condițiile art. 14

și 5 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că actele fiscale atacate sunt nelegale și netemeinice, pentru

că decizia de impunere nu indică în mod corect temeiul juridic, iar pe fondul cauzei

a arătat că T.V.A. ce a fost solicitată la rambursare în perioadă arătată este aferentă

în principal investiților realizate (mijloace fixe), necesare desfășurării activității

în domeniul producției agricole pentru care societatea a fost autorizată și a achiziționat

diverse utilaje agricole în baza declarațiilor vamale de import.

Prin sentința civilă

nr. 212/PI din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara a fost declinată competența

de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța aceasta

hotărâre, instanța de fond a reținut că actul atacat este un act administrativ emis

de o autoritate publică județeană, motiv pentru care competența de soluționare a

acțiunii formulate de SC C.O. SRL aparține Tribunalului Timiș, potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile pct. 5.4 lit. b) din Ordinul

nr. 519/2005 emis de A.N.A.F.

Tribunalul Timiș, prin

sentința nr. 777/CA din 30 octombrie 2007, a dispus declinarea cauzei la Curtea

de Apel Timișoara, reținând faptul ca litigiul dedus judecații privește taxe și

impozite, pentru care competența de soluționare a cauzei se stabilește prin raportare

la criteriul valoric al sumei asupra căreia se poartă litigiul.

De asemenea, Tribunalul

Timiș, a constatat ivit un conflict negativ de competența și a dispus trimiterea

cauzei la Înalta Curte pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Astfel învestită cu un

conflict negativ de competență ivit între un Tribunal și o Curte de apel, potrivit

art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii

ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluționează, în fond, de Tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale

și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluționează, în fond, de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

specială nu se prevede altfel”.

Acest text instituie două

criterii pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ

– criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice

și criteriul valoric.

În cauzele care au ca

obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora operează

criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în care suma contestată

este mai mică de 500.000 RON, chiar dacă emitentul actului administrativ fiscal

prin care au fost stabilite obligațiile sau au fost dispuse măsurile deduse judecății

este o autoritate locală.

C. proc. fisc. nu conține

norme de competență a instanțelor, derogatorii de la dreptul de comun, în materia

controlului de legalitate al actelor administrativ fiscale, prevăzând în art. 218

alin. (2) (fostul art. 188, anterior republicării actului în M. Of. nr. 513/31.07.2007),

că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate „la instanța judecătorească

de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.

Pct. 5 din ordinul

nr. 519/2005 privind aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 (C. proc. fisc.),

a fost emis în vederea executării art. 178 din Cod și se referă la organul competent

să soluționeze contestația administrativă, nefiind aplicabil în faza judiciară.

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere din 30 martie

2007, prin care i s-a aprobat rambursarea TVA în sumă de 183.191 RON, i s-au aplicat

majorări de întârziere de 183.131 RON și i s-a respins rambursarea sumei de 932.878

RON, obiectul măsurilor contestate depășind limita de 500.000 RON prevăzută de

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. și ținând seama de normele de

competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

stabili competența Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționarea cauzei privind pe SC C.O. SRL și D.G.F.P. Timiș în favoarea Curții

de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2008.