ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2008

Asupra conflictului negativ de competenta de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresata Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC C.O. SRL Oloșag a chemat in judecată pe pârâta D.G.F.P. Timiș, solicitând anularea deciziei de impunere din 30 martie 2007, a deciziei nr. 479/2007 și a raportului de inspecție fiscală emise de pârâtă, acte prin care i-a fost respinsă la rambursare T.V.A. în sumă de 932.878 RON cu majorările de întârziere în sumă de 183.131 RON, să fie obligată pârâta la rambursarea acestei sume și să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 30 martie 2007, în condițiile art. 14 și 5 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele fiscale atacate sunt nelegale și netemeinice, pentru că decizia de impunere nu indică în mod corect temeiul juridic, iar pe fondul cauzei a arătat că T.V.A.

ce a fost solicitată la rambursare în perioadă arătată este aferentă în principal investiților realizate (mijloace fixe), necesare desfășurării activității în domeniul producției agricole pentru care societatea a fost autorizată și a achiziționat diverse utilaje agricole în baza declarațiilor vamale de import. Prin sentința civilă nr. 212/PI din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara a fost declinată competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Timiș. Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut că actul atacat este un act administrativ emis de o autoritate publică județeană, motiv pentru care competența de soluționare a acțiunii formulate de SC C.O. SRL aparține Tribunalului Timiș, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile pct. 5.4 lit. b) din Ordinul nr. 519/2005 emis de A.N.A.F.

Tribunalul Timiș, prin sentința nr. 777/CA din 30 octombrie 2007, a dispus declinarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara, reținând faptul ca litigiul dedus judecații privește taxe și impozite, pentru care competența de soluționare a cauzei se stabilește prin raportare la criteriul valoric al sumei asupra căreia se poartă litigiul. De asemenea, Tribunalul Timiș, a constatat ivit un conflict negativ de competența și a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte pentru pronunțarea regulatorului de competență. Astfel învestită cu un conflict negativ de competență ivit între un Tribunal și o Curte de apel, potrivit art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluționează, în fond, de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Acest text instituie două criterii pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ – criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice și criteriul valoric. În cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 RON, chiar dacă emitentul actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligațiile sau au fost dispuse măsurile deduse judecății este o autoritate locală. C. proc. fisc. nu conține norme de competență a instanțelor, derogatorii de la dreptul de comun, în materia controlului de legalitate al actelor administrativ fiscale, prevăzând în art. 218 alin. (2) (fostul art. 188, anterior republicării actului în M. Of.

nr. 513/31.07.2007), că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate „la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”. Pct. 5 din ordinul nr. 519/2005 privind aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 (C. proc. fisc.), a fost emis în vederea executării art. 178 din Cod și se referă la organul competent să soluționeze contestația administrativă, nefiind aplicabil în faza judiciară. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere din 30 martie 2007, prin care i s-a aprobat rambursarea TVA în sumă de 183.191 RON, i s-au aplicat majorări de întârziere de 183.131 RON și i s-a respins rambursarea sumei de 932.878 RON, obiectul măsurilor contestate depășind limita de 500.000 RON prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. și ținând seama de normele de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competența Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționarea cauzei privind pe SC C.O. SRL și D.G.F.P. Timiș în favoarea Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2008.