ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3636/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3636/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Pitești la data de 8

septembrie 2009 sub

nr. 1183/46/2009, inculpatul C.G.,

deținut în Penitenciarul Colibași,

județul Argeș, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.

526/Rdin 21 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.

1128/46/2009, invocând dispozițiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 548/R din 15 septembrie

2009 a Curții de Apel Pitești s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind

contestația în anulare formulată de inculpat și trimiterea dosarului spre

competentă soluționare Curții de Apel Ploiești, cu motivarea că dosarul nr.

2452/109/2009 al Tribunalului Argeș în care s-a pronunțat încheierea ce face

obiectul deciziei contestate a fost strămutat de la Tribunalul Argeș la

Tribunalul Prahova, urmare a încheierii nr. 1469 din 26 august 2009 dată de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis cererea de strămutare

formulată.

După primirea dosarului, cauza s-a înregistrat

sub nr. 823/42/2009 din 25 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Ploiești,

considerându-se legal investită.

Pentru soluționarea contestației în anulare s-a

dispus atașarea

dosarului nr. 2452/109/2009

al Tribunalului Argeș, care a fost strămutat la Tribunalul Prahova, în care s-a

pronunțat încheierea care a făcut obiectul

deciziei contestate.

Prin decizia penală nr. 637 de la 2

octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 823/42/2009 a fost respinsă, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat C.G.,

deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, împotriva deciziei

penale nr. 526/R din data de 21 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr.

1128/46/2009.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de

50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel,

examinând contestația în anulare formulată de inculpatul C.G., în raport cu

dispozițiile legale care reglementează instituția contestație în anulare

prevăzută de art. 386 raportat la art. 391 C. proc. pen. a constatat

următoarele:

Prin

decizia nr. 526/R din 21 august 2009 a Curții de Apel Pitești s-a

admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Pitești împotriva încheierii din data de 18 august 2009 pronunțată de

Tribunalul Argeș în dosarul penal nr. 2452/109/2009, care a fost casată, în

parte, și a fost înlăturată dispoziția de revocare a măsurii arestării

preventive și s-a

constatat, conform art.

300

2

C. proc. pen. legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpaților P.G.C., F.L.I. și C.G., toți aflați în Penitenciarul

Colibași și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestora.

Împotriva acestei decizii inculpatul C.G. a

formulat contestație în anulare, apărătorul ales al acestuia invocând oral

cazurile prevăzute de art. 386 lit. a), c) și e) C. proc. pen., în sensul că la

data soluționării recursului, procedura de citare cu părțile nu a fost

îndeplinită, instanța de recurs a procedat la rejudecarea cauzei fără citarea

tuturor părților, nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale formulate de

inculpații din dosar, respectiv cu privire la înlocuirea arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi țara și s-a omis ascultarea inculpatului

C.G.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac

exercitată, apărătorul contestatorului a susținut că cererea de contestație în

anulare este admisibilă potrivit principiului preemțiunii dreptului comunitar,

în raport cu dreptul intern, invocând prevederile art. 2 din Protocolul 7 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 20, art. 148 și art. 154 din

Constituția României, cu referire la art. 5, art. 6 și art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, prin care se garantează dreptul la două grade

de jurisdicție.

Potrivit art. 386

C. proc. pen. contestația în anulare poate fi

exercitată

împotriva hotărârilor penale definitive în cazurile expres prevăzute la lit.

a)-e) C. proc. pen.

Contestația în anulare este un mijloc

procedural prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege se poate cere unei

instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să

revină în totul sau în parte asupra soluțiilor date.

Prin

urmare, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac

ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive,

având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare și de retragere și a cărei

reglementare este în mod concret prevăzute de lege, în sensul indicării exprese

și limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor

ei, termenelor de exercitare și proceduri de

soluționare.

Decizia contestată, deși definitivă, nu

întrunește cerința de a fi soluționat fondul unei cauze, ci se referă la o

activitate cu caracter incidental ivită în timpul judecății și anume menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatului contestator.

O atare hotărâre este relativă, întrucât în

timpul judecății până la pronunțarea unei hotărâri definitive aspectele legate

de măsurile

preventive se pot schimba, în

sensul că se poate constata că menținerea

acestora nu se mai impune, fără a se putea însă invoca excepția autorității

de lucru judecat, ca în cazul hotărârilor definitive prin care s-a

soluționat fondul cauzei.

Or, în cauză contestația în anulare privește

hotărârea prin care s-a

menținut arestarea

preventivă a inculpatului contestator și prin care nu s-a

soluționat

fondul procesului ca atare nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea

contestației în anulare.

Chiar dacă s-ar

admite susținerea contestatorului că decizia atacată

este

susceptibilă de executare și deci contestația în anulare ar fi

admisibilă, curtea de apel a considerat că și în

această situație contestația

este inadmisibilă, deoarece nu sunt

îndeplinite cumulativ cerințele

prevăzute de

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia instanța

examinează

mai întâi dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege,

dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art.

386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul

contestației

se depun ori se invocă dovezi aflate la dosar.

Legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 388

alin. (1) C. proc. pen. că în cazul în care în sprijinul contestației în

anulare se invocă prevederile art. 386 lit. a), c) și e) din același cod,

contestația poate fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea,

cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte

părți, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii a cărei anulare se

cere.

În cauză, prin sintagma „de la începerea

executării" se înțelege data

la care

s-a pronunțat decizia de menținere a măsurii arestării preventive a

contestatorului,

respectiv 21 august 2009, întrucât începând cu această dată s-a menținut

privarea de libertate a inculpatului potrivit art. 300

2

raportat la

art. 160

b

C. proc. pen., fiind așadar data de la curg cele 10 zile.

Termenul de 10 zile menționat este un

termen procedural ce se calculează în condițiile art. 186 alin. (2) și (4) C.

proc. pen.

În art. 186 alin. (2) se prevede că la

calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la

care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

Potrivit alin. (4) atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi

nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Or, din examinarea dosarului a rezultat

că petentul contestator a formulat contestația la data de 4 septembrie 2009

(conform ștampilei aplicată pe plicul de expediere fila 2 dosar nr.

1183/46/2009), cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de legiuitor care

expirase încă de la data de 1 septembrie 2009.

Așadar, în cauză nu este îndeplinită una din

condițiile prevăzute în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu

privire la formularea în termen a contestației în anulare, condiție a cărei

examinare

primează în raport cu analiza

motivelor de contestație în anulare invocate,

așa încât nerespectarea

acestei condiții atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de

inculpat.

Față de considerentele învederate, curtea de

apel, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

inculpatul contestator, situație în care nu se mai justifică analiza celor trei

motive invocate în susținerea acesteia.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatorul inculpat C.G., fără a arăta în scris motivele de recurs.

Examinând recursul declarat de

recurentul contestator inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2

octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în raport cu excepția invocată, din oficiu, de către

instanță, Înalta Curte constată recursul contestatorului inculpat, ca fiind

inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul dispozițiilor art. 392

alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod concret

procedura de judecare a contestației în anulare, în sensul că „La termenul

fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și

concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează

prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie

acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea

cauzei după casare.

Judecarea contestației prevăzute în art. 386

lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat

ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă

găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin

sentință, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care

există autoritate de lucru judecat.

Sentința dată în

contestație este supusă apelului, iar decizia dată în

apel

este supusă recursului."

Din analiza cauzei a rezultat că a fost

exercitată de către

contestatorul inculpat

C.G., calea extraordinară de atac a

contestației în anulare împotriva

deciziei penale nr. 526/R din 21 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, decizia vizată

fiind pronunțată în recursul exercitat de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Pitești împotriva încheierii din data de 18 august 2009 pronunțată

de Tribunalul Argeș Bihor, în dosarul

penal

nr. 2452/109/2009, prin care a fost admis recursul declarat de către

parchet,

casată, în parte și s-a înlăturat dispoziția de revocare a măsurii arestării

preventive s-a constatat, conform art. 300

2

C. proc. pen.

legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpaților P.G.C.

, F.L.I. și C.G., toți aflați în Penitenciarul

Colibași și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestora, hotărâre ce

a rămas definitivă.

Contestația în anulare exercitată de

către contestatorul inculpat C.G. a fost soluționată, în sensul respingerii, ca

inadmisibilă, prin decizia penală nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 823/42/2009, împotriva căreia

inculpatul

a declarat recurs, ce face obiectul cauzei de față.

Înalta Curte constată că, în raport cu

dispozițiile legale mai sus menționate referitoare la procedura de judecare a

contestației în anulare, în contextul concret al cauzei, decizia penală nr. 637

din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 823/42/2009, prin care a

fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către

contestatorul inculpat C.G., nu este susceptibilă exercitării nici unei căi

ordinare de atac, deoarece a vizat o hotărâre pronunțată în recurs ce nu face

parte din cele expres arătate în art. 392 alin. (4) C. proc. pen., ceea ce

atrage inadmisibilitatea recursului declarat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1

lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurentul inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr.

637 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru

cauze cu minori și de familie.

în conformitate

cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga

recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma

de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și

libertăților Cetățenești.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurentul inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2

octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5 noiembrie

2009.