ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3636/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești la data de 8 septembrie 2009 sub nr. 1183/46/2009, inculpatul C.G., deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 526/Rdin 21 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 1128/46/2009, invocând dispozițiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 548/R din 15 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind contestația în anulare formulată de inculpat și trimiterea dosarului spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești, cu motivarea că dosarul nr. 2452/109/2009 al Tribunalului Argeș în care s-a pronunțat încheierea ce face obiectul deciziei contestate a fost strămutat de la Tribunalul Argeș la Tribunalul Prahova, urmare a încheierii nr. 1469 din 26 august 2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis cererea de strămutare formulată. După primirea dosarului, cauza s-a înregistrat sub nr. 823/42/2009 din 25 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Ploiești, considerându-se legal investită.

Pentru soluționarea contestației în anulare s-a dispus atașarea dosarului nr. 2452/109/2009 al Tribunalului Argeș, care a fost strămutat la Tribunalul Prahova, în care s-a pronunțat încheierea care a făcut obiectul deciziei contestate. Prin decizia penală nr. 637 de la 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 823/42/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat C.G., deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, împotriva deciziei penale nr. 526/R din data de 21 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1128/46/2009.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, curtea de apel, examinând contestația în anulare formulată de inculpatul C.G., în raport cu dispozițiile legale care reglementează instituția contestație în anulare prevăzută de art. 386 raportat la art. 391 C. proc. pen. a constatat următoarele: Prin decizia nr. 526/R din 21 august 2009 a Curții de Apel Pitești s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii din data de 18 august 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul penal nr. 2452/109/2009, care a fost casată, în parte, și a fost înlăturată dispoziția de revocare a măsurii arestării preventive și s-a constatat, conform art. 300 2 C. proc.

pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților P.G.C., F.L.I. și C.G., toți aflați în Penitenciarul Colibași și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestora. Împotriva acestei decizii inculpatul C.G. a formulat contestație în anulare, apărătorul ales al acestuia invocând oral cazurile prevăzute de art. 386 lit. a), c) și e) C. proc. pen., în sensul că la data soluționării recursului, procedura de citare cu părțile nu a fost îndeplinită, instanța de recurs a procedat la rejudecarea cauzei fără citarea tuturor părților, nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale formulate de inculpații din dosar, respectiv cu privire la înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și s-a omis ascultarea inculpatului C.G.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitată, apărătorul contestatorului a susținut că cererea de contestație în anulare este admisibilă potrivit principiului preemțiunii dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, invocând prevederile art. 2 din Protocolul 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 20, art. 148 și art. 154 din Constituția României, cu referire la art. 5, art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care se garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Potrivit art. 386 C. proc. pen. contestația în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în cazurile expres prevăzute la lit. a)-e) C. proc. pen. Contestația în anulare este un mijloc procedural prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în totul sau în parte asupra soluțiilor date.

Prin urmare, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare și de retragere și a cărei reglementare este în mod concret prevăzute de lege, în sensul indicării exprese și limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare și proceduri de soluționare. Decizia contestată, deși definitivă, nu întrunește cerința de a fi soluționat fondul unei cauze, ci se referă la o activitate cu caracter incidental ivită în timpul judecății și anume menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului contestator.

O atare hotărâre este relativă, întrucât în timpul judecății până la pronunțarea unei hotărâri definitive aspectele legate de măsurile preventive se pot schimba, în sensul că se poate constata că menținerea acestora nu se mai impune, fără a se putea însă invoca excepția autorității de lucru judecat, ca în cazul hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. Or, în cauză contestația în anulare privește hotărârea prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului contestator și prin care nu s-a soluționat fondul procesului ca atare nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare. Chiar dacă s-ar admite susținerea contestatorului că decizia atacată este susceptibilă de executare și deci contestația în anulare ar fi admisibilă, curtea de apel a considerat că și în această situație contestația este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., potrivit căruia instanța examinează mai întâi dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi aflate la dosar. Legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen. că în cazul în care în sprijinul contestației în anulare se invocă prevederile art. 386 lit. a), c) și e) din același cod, contestația poate fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii a cărei anulare se cere.

În cauză, prin sintagma „de la începerea executării" se înțelege data la care s-a pronunțat decizia de menținere a măsurii arestării preventive a contestatorului, respectiv 21 august 2009, întrucât începând cu această dată s-a menținut privarea de libertate a inculpatului potrivit art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., fiind așadar data de la curg cele 10 zile. Termenul de 10 zile menționat este un termen procedural ce se calculează în condițiile art. 186 alin. (2) și (4) C. proc. pen. În art. 186 alin. (2) se prevede că la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. Potrivit alin. (4) atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Or, din examinarea dosarului a rezultat că petentul contestator a formulat contestația la data de 4 septembrie 2009 (conform ștampilei aplicată pe plicul de expediere fila 2 dosar nr. 1183/46/2009), cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de legiuitor care expirase încă de la data de 1 septembrie 2009. Așadar, în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestației în anulare, condiție a cărei examinare primează în raport cu analiza motivelor de contestație în anulare invocate, așa încât nerespectarea acestei condiții atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de inculpat.

Față de considerentele învederate, curtea de apel, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpatul contestator, situație în care nu se mai justifică analiza celor trei motive invocate în susținerea acesteia. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul inculpat C.G., fără a arăta în scris motivele de recurs. Examinând recursul declarat de recurentul contestator inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în raport cu excepția invocată, din oficiu, de către instanță, Înalta Curte constată recursul contestatorului inculpat, ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul dispozițiilor art. 392 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod concret procedura de judecare a contestației în anulare, în sensul că „La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare. Judecarea contestației prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.

Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului." Din analiza cauzei a rezultat că a fost exercitată de către contestatorul inculpat C.G., calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 526/R din 21 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, decizia vizată fiind pronunțată în recursul exercitat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii din data de 18 august 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș Bihor, în dosarul penal nr. 2452/109/2009, prin care a fost admis recursul declarat de către parchet, casată, în parte și s-a înlăturat dispoziția de revocare a măsurii arestării preventive s-a constatat, conform art. 300 2 C. proc.

pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților P.G.C. , F.L.I. și C.G., toți aflați în Penitenciarul Colibași și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestora, hotărâre ce a rămas definitivă. Contestația în anulare exercitată de către contestatorul inculpat C.G. a fost soluționată, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 823/42/2009, împotriva căreia inculpatul a declarat recurs, ce face obiectul cauzei de față.

Înalta Curte constată că, în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate referitoare la procedura de judecare a contestației în anulare, în contextul concret al cauzei, decizia penală nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 823/42/2009, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatorul inculpat C.G., nu este susceptibilă exercitării nici unei căi ordinare de atac, deoarece a vizat o hotărâre pronunțată în recurs ce nu face parte din cele expres arătate în art. 392 alin. (4) C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea recursului declarat. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și libertăților Cetățenești. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.