ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1873/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 decembrie 2007

reclamanta C.C.I.A. Timișoara cheamă în judecată pe pârâții Primăria

Municipiului Timișoara reprezentată prin primar și Primarul Municipiului

Timișoara solicitând instanței să dispună obligarea acestora în solidar la

plata sumei de 7.073,88 lei reprezentând daune materiale și obligarea lor în

solidar la plata sumei de 1 leu daune morale și penalități aferente și totodată

să se constate că reclamanta a fost deposedată de un fond de comerț (vad,

clientelă) printr-o evacuare abuzivă, ce a disimulat o formă de concurență

neloială împotriva sa, de către pârâți, care au organizat în aceeași perioadă o

manifestare expozițională de vânzare similară cu cea organizată de reclamantă,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 310/PI

din 27 mai 2008 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, admite în parte cererea reclamantei, obligă pe pârâți, în

solidar, la plata sumei de 7.073,88 lei cu titlu de daune materiale și respinge

cererea privind obligarea pârâților la plata sumei de 1 leu daune morale cu

dobânzi aferente, cât și capătul de cerere privind acțiunea în constatare, cu

527,55 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâților.

Reține instanța că, potrivit

art. 5 alin. (2) lit. b) și art. 9 lit. u) din Decretul Lege nr. 139/1990,

camerele de comerț teritoriale pot să organizeze și să administreze târguri,

expoziții specializate și să efectueze activități de reclamă comercială în

condițiile statutului, inclusiv pe bază de parteneriat, în spații proprii,

închiriate sau concesionate, scop în care au fost încheiate și cele două

contracte de concesiune din 17 septembrie 2008 și 11 decembrie 2000, nemaifiind

necesar un acord suplimentar pentru edificarea de construcții și desfășurarea

activităților C.R.A.P.A.E. Timișoara, că, urmare a evacuării forțate și a

rezilierii – drept consecință – a adeziunilor contract cu expozanții,

reclamanta a suferit un prejudiciu al cărui cuantum nu a fost contestat de

pârâți, precum și că reclamanta nu a făcut dovada unor suferințe morale care să

justifice acordare de daune morale.

Prin decizia nr. 216/A din

10 noiembrie 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, admite apelul

formulat de pârâți împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în

sensul că respinge acțiunea reclamantei, reținând că instanța de fond a

stabilit eronat că, nefiind comerciant, reclamanta nu avea nevoie de acordul

autorităților administrației locale pentru exercițiul comerțului, plasându-se

pe tărâmul răspunderii contravenționale, deși aceasta trebuia să analizeze

răspunderea contractuală a reclamantei care prin amplasarea căsuțelor în

litigiu, a încălcat dispozițiile art. 21 și

art.

23 din contractul de concesionare din

1998 și ale art. 16 lit. o) din contractul de concesiune din 2000 în care se

specifică obligația acesteia de a respecta întrutotu destinația inițială a

terenului, reclamanta neobținând acordul pârâților pentru amplasarea unor

construcții cu destinația de spații comerciale expoziționale pe un teren aflat

pe domeniul public în proprietatea Primăriei Timișoara, în cauză nefiind vorba

de obținerea unui acord pentru desfășurarea de activități comerciale ci de

amplasare de către reclamantă, fără acord, în afara construcției „Pavilion

expozițional” edificată pe terenul concesionat ei, a șase căsuțe.

Împotriva deciziei de mai

sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a

deciziei recurate ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea sentinței

primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru motivarea contradictorie a deciziei

atacate, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu o nemotivare, instanța reținând

ca incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. b) și art. 9 lit. u) din

Decretul Lege nr. 139/1990, ce definesc scopul camerelor de comerț și industrie

teritoriale, dar ignorând că nu există niciun fel de obligație legală de a

obține vreun acord în vederea organizării unei manifestații expoziționale.

Recurenta reproșează

instanței de apel și greșita interpretare a actului dedus judecății prin

ignorarea faptului că nu a fost sesizată cu o cerere vizând stabilirea unei

eventuale răspunderi contractuale și aceasta neținând cont de dispozițiile art.

3 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 650/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 99/2000

vizând regimul vânzării de mărfuri către vizitatori în cadrul târgurilor, saloanelor

sau al altor manifestări expoziționale de astfel de mărfuri.

În fine, recurenta susține

că instanța de control judiciar a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (2) lit.

b) din Decretul Lege nr. 139/1990, art. 9 lit. u) din statutul C.C.I.T., art. 4

lit. l) din Legea nr. 335/2004, ignorând că recurenta nu avea nevoie de niciun

acord din partea intimaților - pârâți pentru desfășurarea activității de

organizare de manifestări expoziționale, precum și că nu a ridicat pe terenul

concesionat alte construcții, contractele de concesiune încheiate cu pârâții

fiind și modificate implicit prin O.U.G. nr. 34/2006 raportată la art. 27 și,

respectiv art. 31 din menționatele contracte.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar pârâții solicită respingerea recursului ca nefondat, subliniind și că

recurenta nu are calitatea de comerciant, precum și că în cauză se pune

problema unei răspunderi contractuale, cum judicios a reținut instanța de apel,

și nu a răspunderii contravenționale.

La termenul de dezbatere a

recursului, din oficiu Curtea a invocat excepția de ordine publică a

necompetenței materiale a instanțelor comerciale în cauza de față.

Dând eficiență dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și examinând cauza prin prisma excepției

invocate se constată că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă.

Cum potrivit art. 1 din

Legea nr. 335/2007 a Camerelor de Comerț din România, camerele de comerț sunt

organizații autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial,

create în scopul de a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor lor și

ale comunității de afaceri cu autoritățile publice și cu organismele din țară

și din străinătate, ele neavând – deci – calitatea de comerciant, specificitate

raportat la care nici recurenta reclamantă – C.C.I.A. Timișoara, persoană

juridică – subiect de drept civil – nu are calitate de comerciant ea neputând

pretinde această calitate nici potrivit dispozițiilor art. 7 C. com., sau ale

Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, modificată și republicată -

cererea sa de chemare în judecată împotriva unei autorități publice locale nu

cade, prin obiectul litigiului de față, sub incidența dispozițiilor privind

competența de soluționare a litigiilor comerciale, nefiind în cauză niciun act

subiectiv de comerț (art. 4 C. com.) și niciun act unilateral de comerț (art. 56

C. com.).

Cum litigiul nu poate fi

calificat drept un litigiu în materie comercială – așa cum eronat au procedat

instanțele de fond și de apel - și față de valoarea obiectului acestuia, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi admis și, pe cale de

consecință, decizia recurată și sentința primei instanțe urmează a fi casate,

iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria

Timișoara, ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale.

Admite recursul declarat de

reclamanta C.C.I.A. Timișoara împotriva deciziei nr. 216/A din 10 noiembrie 2008

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Casează decizia recurată și

sentința nr. 310/PI din 27 mai 2008 a Tribunalului Timiș, secția comercială și

de contencios administrativ, și trimite cauza spre rejudecare, în primă

instanță, la Judecătoria Timișoara, ca instanță civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2009.