ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 a înaintat instanței de judecată cererea formulată de SC I. SRL împreună cu ordonanța nr. 6318/P/2002 pentru ca instanța să dispună, în baza art. 445 C. proc. pen., asupra actului constatat fals cu ocazia cercetărilor penale. Reclamanta SC I. SRL a susținut în motivarea cererii sale că a avut calitatea de parte vătămată în dosarul nr. 6319/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 având ca obiect plângerea penală formulată de reclamanta pentru fals, uz de fals și înșelăciune, plângere finalizată prin ordonanța parchetului din 27 septembrie 2004, în sensul scoaterii de sub urmărire penală a învinuiților V.G.

și I.M. și aplicarea unei amenzi administrative. Potrivit reclamantei, actele constatate false cu ocazia cercetărilor nu au fost anulate, astfel că urmează ca instanța civilă să se pronunțe asupra actului declarat fals. Judecătoria sector 6, astfel investită, prin sentința civilă nr. 2134 din 27 martie 2006, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea instanței comerciale competente material și teritorial respectiv Tribunalul București, secția comercială. La termenul de judecată din 12 octombrie 2006 reclamanta și-a precizat cererea, solicitând ca instanța să dispună în sensul anulării parțiale a actelor ce au făcut obiectul falsului și anume releveul întocmit de SC I., caietul de sarcini cuprinzând dosarul de prezentare a activului, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4185 din 18 decembrie 1998 și factura nr. 2834 din 29 decembrie 1998 emisă în baza contractului de vânzare-cumpărare.

Prin sentința comercială nr. 4345 din data de 29 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut sub aspectul situației de fapt că între reclamanta în calitate de cumpărător și pârâta SC L.F.M. SA în calitate de vânzător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare active nr. 4185 din 18 decembrie 1998 având ca obiect spațiul situat în str. Ficusului, contract care a avut la bază raportul de evaluare a magazinului, raport în care suprafața spațiului era de 147 mp. Ca urmare cercetărilor penale efectuate la plângerea cumpărătoarei, prin Ordonanța parchetului din 27 septembrie 2004, s-a stabilit că suprafața reală era mai mică.

În drept, instanța apreciază că în raport de limitele investirii și de situația de fapt reținută, nu se poate reține nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, sancțiunea nulității absolute parțiale putând afecta numai acele clauze contrare ordinii publice și nu contractul în întregul său. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 396 pronunțată de 21 septembrie 2007. Confirmând ca legală și temeinică sentința fondului, instanța de control judiciar constată că în cauză își găsesc aplicarea dispozițiilor art. 1329 – art. 1331 C. civ., cumpărătorul având la îndemână o acțiune în reducerea prețului sau rezoluțiunea contractului, nulitatea absolută parțială a actului declarat fals neoperând în această ipoteză.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I. SRL a declarat recurs, la data de 22 octombrie 2007, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii introductive. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în dezvoltarea criticilor formulate, în esență următoarele: - invocarea de către instanțe a dispozițiilor art. 1329 – art. 1331 C. com., este greșită datorită confuziei situațiilor juridice, în speță fiind neîndoielnică convenită frauduloasă a celor doi făptuitori în vederea inducerii în eroare a cumpărătoarei. - instanța, avea căderea, conform art. 84 C. proc.

civ., să caracterizeze cererea ca o acțiune în anulare pentru dol; - în situația unei fapte de natură penală, codul de procedură penală art. 14 alin. (3) lit. a) reglementează într-o manieră specială repararea prejudiciului prin desființarea totală sau parțială a înscrisului, repararea care nu se poate abține pe calea rezoluțiunii. Examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: 1. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și care vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu a fost dezvoltat în motivarea recursului, indicarea lui de către recurentă având astfel un caracter pur formal.

2. În cauză, acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală prin scoaterea de sub urmărire a învinuiților, astfel că repararea pagubei prin desființarea totală, sau parțială a înscrisurilor solicitată de către reclamantă, instanței civile, se judecă după dispozițiile de drept material și procesual civil. Așa fiind, în raport de situația de fapt statuată, dispozițiile art. 1329 – art. 1331 C. civ. își găsesc pe deplin aplicarea, acțiunea în micșorarea prețului sau rezoluțiunea vânzării cu daune interese, fiind de natură să asigure repararea pagubei sau restabilirea situației anterioare. 3. Susținerea potrivit căreia instanța trebuia să schimbe temeiul cererii, în acțiune în anulare pentru dol, nu numai că nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute, de art. 304 C. proc.

civ., dar, constituie, în sine o încălcare a principiului disponibilității care guvernează procesul civil. 4. În ce privește încălcarea dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., nu rezultă din susținerile recurate în ce constă această încălcare, în condițiile în care, în cauză instanțele, respectând cele statuate obligatoriu prin decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, au examinat și s-au pronunțat asupra cererii reclamantei privind desființarea înscrisurilor false. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 396 din 21 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.