ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1576/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La data de 13 februarie 2006, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Sector 6 a înaintat instanței de judecată cererea formulată
de SC I. SRL împreună cu ordonanța nr. 6318/P/2002 pentru ca instanța să
dispună, în baza art. 445 C. proc. pen., asupra actului constatat fals cu ocazia
cercetărilor penale.
Reclamanta SC I. SRL a susținut în motivarea
cererii sale că a avut calitatea de parte vătămată în dosarul nr. 6319/P/2003
al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 având ca obiect plângerea
penală formulată de reclamanta pentru fals, uz de fals și înșelăciune, plângere
finalizată prin ordonanța parchetului din 27 septembrie 2004, în sensul
scoaterii de sub urmărire penală a învinuiților V.G. și I.M. și aplicarea unei
amenzi administrative.
Potrivit reclamantei, actele constatate false
cu ocazia cercetărilor nu au fost anulate, astfel că urmează ca instanța civilă
să se pronunțe asupra actului declarat fals.
Judecătoria sector 6, astfel investită, prin sentința
civilă nr. 2134 din 27 martie 2006, și-a declinat competența de soluționare a
cauzei, în favoarea instanței comerciale competente material și teritorial
respectiv Tribunalul București, secția comercială.
La termenul de judecată din 12 octombrie 2006
reclamanta și-a precizat cererea, solicitând ca instanța să dispună în sensul anulării
parțiale a actelor ce au făcut obiectul falsului și anume releveul întocmit de
SC I., caietul de sarcini cuprinzând dosarul de prezentare a activului,
contractul de vânzare-cumpărare nr. 4185 din 18 decembrie 1998 și factura nr. 2834
din 29 decembrie 1998 emisă în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentința comercială nr. 4345 din data de
29 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca
neîntemeiată, acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a
reținut sub aspectul situației de fapt că între reclamanta în calitate de
cumpărător și pârâta SC L.F.M. SA în calitate de vânzător s-a încheiat
contractul de vânzare-cumpărare active nr. 4185 din 18 decembrie 1998 având ca
obiect spațiul situat în str. Ficusului, contract care a avut la bază raportul
de evaluare a magazinului, raport în care suprafața spațiului era de 147 mp.
Ca urmare cercetărilor penale efectuate la
plângerea cumpărătoarei, prin Ordonanța parchetului din 27 septembrie 2004, s-a
stabilit că suprafața reală era mai mică.
În drept, instanța apreciază că în raport de limitele
investirii și de situația de fapt reținută, nu se poate reține nulitatea
absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, sancțiunea nulității
absolute parțiale putând afecta numai acele clauze contrare ordinii publice și
nu contractul în întregul său.
Apelul declarat de reclamantă împotriva
acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, prin decizia nr. 396 pronunțată de 21 septembrie 2007.
Confirmând ca legală și temeinică sentința
fondului, instanța de control judiciar constată că în cauză își găsesc aplicarea
dispozițiilor art. 1329 – art. 1331 C. civ., cumpărătorul având la îndemână o
acțiune în reducerea prețului sau rezoluțiunea contractului, nulitatea absolută
parțială a actului declarat fals neoperând în această ipoteză.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I. SRL
a declarat recurs, la data de 22 octombrie 2007, în termen legal, solicitând modificarea
hotărârii în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii
introductive.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele
de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art.
304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în dezvoltarea criticilor formulate, în
esență următoarele:
- invocarea de către instanțe a dispozițiilor
art. 1329 – art. 1331 C. com., este greșită datorită confuziei situațiilor
juridice, în speță fiind neîndoielnică convenită frauduloasă a celor doi făptuitori
în vederea inducerii în eroare a cumpărătoarei.
- instanța, avea căderea, conform art. 84 C.
proc. civ., să caracterizeze cererea ca o acțiune în anulare pentru dol;
- în situația unei fapte de natură penală,
codul de procedură penală art. 14 alin. (3) lit. a) reglementează într-o manieră
specială repararea prejudiciului prin desființarea totală sau parțială a
înscrisului, repararea care nu se poate abține pe calea rezoluțiunii.
Examinând decizia atacată în contextul
criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru
considerentele ce urmează:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304
pct. 5 C. proc. civ. și care vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute
sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu a fost
dezvoltat în motivarea recursului, indicarea lui de către recurentă având astfel
un caracter pur formal.
În cauză, acțiunea penală s-a stins în
faza de urmărire penală prin scoaterea de sub urmărire a învinuiților, astfel
că repararea pagubei prin desființarea totală, sau parțială a înscrisurilor
solicitată de către reclamantă, instanței civile, se judecă după dispozițiile
de drept material și procesual civil.
Așa fiind, în raport de situația de fapt
statuată, dispozițiile art. 1329 – art. 1331 C. civ. își găsesc pe deplin
aplicarea, acțiunea în micșorarea prețului sau rezoluțiunea vânzării cu daune
interese, fiind de natură să asigure repararea pagubei sau restabilirea situației
anterioare.
Susținerea potrivit căreia instanța trebuia
să schimbe temeiul cererii, în acțiune în anulare pentru dol, nu numai că nu se
încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute, de art. 304 C.
proc. civ., dar, constituie, în sine o încălcare a principiului
disponibilității care guvernează procesul civil.
În ce privește încălcarea dispozițiilor art.
14 C. proc. pen., nu rezultă din susținerile recurate în ce constă această încălcare,
în condițiile în care, în cauză instanțele, respectând cele statuate
obligatoriu prin decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secțiile unite, au examinat și s-au pronunțat asupra cererii
reclamantei privind desființarea înscrisurilor false.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul
recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.
SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 396 din 21 septembrie 2007 a
Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.