ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2567/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții D.I. și D.C. i-au chemat în judecată pe pârâții U.A., U.C.E. și SC T.A.A. SA și au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 346 din 18 iunie 2008 cu motivarea că acest contract a fost încheiat cu o persoană care nu avea capacitatea juridică legală de a contracta și că se întemeiază pe o cauză falsă întrucât, pe de o parte, pârâții U.A. și U.C.E. încheiaseră un precontract de tranzacție judiciară prin care renunțau la recurs în favoarea intimaților reclamanți P.A. și P.M., de la care ei, reclamanții, au dobândit drepturile litigioase, iar pe de altă parte pentru că au devenit complici la un mecanism juridic inițiat pentru întoarcerea drepturilor litigioase anterior cesionate tot la familia R. sau la firmele acestora.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 7498 din 17 iunie 2008, a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâta SC T.A.A. SA și în consecință a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamanții D.I. și D.C. precum și cererea de intervenție formulată în interesul reclamanților de intervenienții P.A. și P.M. Instanța de fond pentru a hotărî astfel, a pus în discuție lipsa de interes a reclamanților de a promova și susține acțiunea motivat de faptul că nu au făcut dovada unui folos practic, personal și direct născut și actual. De asemenea, a reținut prima instanță că reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului la care s-ar expune dacă acțiunea nu ar fi admisă.

În ipoteza admiterii acțiunii promovată de reclamanți și a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase, potrivit instanței, efectele nulității s-ar produce exclusiv între părțile contractante U.A. și U.C.E. fără ca reclamanții să obțină un profit material sau moral. Instanța a avut în vedere și faptul că, în dosarul nr. 22143/3/2005, aflat pe rolul Curții de Apel București, reclamanții au dobândit calitatea de intimați-reclamanți ca urmare a dobândirii drepturilor litigioase de la P.M. și P.A., iar pârâta SC T.A.A. SA a dobândit calitatea de recurentă pârâtă ca urmare a dobândirii drepturilor litigioase de la pârâții U.A. și U.C.E. prin contractul de vânzare de drepturi litigioase a cărui nulitate absolută se solicită a se constata.

În lipsa dovezilor referitoare la interesul personal și direct pentru promovarea acțiunii instanța a citat art. 1169 C. civ., pentru a respinge acțiunea și art. 49 – art. 55 C. proc. civ., pentru respingerea cererii de intervenție formulată de P.M. și P.A. în interesul reclamanților. Împotriva sentinței nr. 7498 pronunțată la data de 17 iunie 2008 de Tribunalul București, secția comercială, au declarat apel reclamanții D.I. și D.C. și pârâta SC T.A.A. SA. Apelanții reclamanți au criticat soluția instanței de apel în partea care privește constatarea lipsei de interes în promovarea și susținerea acțiunii prin care au solicitat tribunalului să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase nr. 346/2007 încheiat de pârâții chemați în judecată.

Au susținut apelanții, motivându-și interesul, că au încheiat la rândul lor contractul de vânzare cumpărare de drepturi litigioase cu familia P. pe baza proiectului de tranzacție judiciară încheiat la data de 25 mai 2006 între familia U. și familia P. și că interesul lor rezultă din aceste convenții. La rândul său pârâta SC T.A.A. SA a criticat sentința primei instanțe pentru neacordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 79.500 lei, motivat de faptul că reclamanții sunt părți în proces căzute în pretenții. Curtea de Apel București, ca instanța de control judiciar investită să judece apelurile declarate împotriva sentinței fondului, a pronunțat decizia nr. 589 din 8 decembrie 2008, prin care a respins apelul reclamanților ca nefondat și admițând apelul pârâtei SC T.A.A.

SA a schimbat în parte sentința în sensul obligării reclamanților la plata sumei de 79.500 lei cheltuieli de judecată în primă instanță. În privința apelului reclamanților, Curtea a apreciat că prima instanță s-a oprit corect asupra excepției lipsei de interes în condițiile în care apelanții reclamanți nu au făcut dovada folosului pe care l-ar obține într-o eventuală constatare pe cale judecătorească a nulității acestui contract de cesiune a drepturilor litigioase. Interesul ca și condiție pentru promovarea acțiunii, potrivit instanței de apel, trebuie demonstrat în raport de persoana juridică sau fizică în contradictoriu cu care se poartă litigiul.

A mai reținut instanța de apel că reclamanții apelanți nu au demonstrat consecințele cesiunii drepturilor litigioase asupra modului de soluționare a litigiului care formează obiectul dosarului nr. 22143/3/2005 și că proiectul de tranzacție judiciară încheiat la data de 25 mai 2006 între familia U. și familia P. poate fi analizat în dosarul nr. 22143/3/2005. Pentru admiterea celui de-al doilea apel declarat de SC T.A.A. SA, Curtea a apreciat față de dovezile depuse în xerocopie, contractele de asistență juridică, facturi fiscale și ordin de plată, că reclamanții sunt datori, conform art. 274 C. proc. civ., să-i plătească pârâtei suma de 79.500 lei cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei nr. 589 pronunțată, la data de 8 decembrie 2008, de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții D.I.

și D.C., motivate separat de fiecare dintre cei doi reclamanți. Prin recursul său D.C. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (5) și (9) C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare motivând că pentru termenul din data de 8 decembrie 2008 când s-au dezbătut apelurile nu a fost citată la adresa indicată fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare întrucât nu a fost reprezentată în instanță de un apărător ales deși i se încuviințase o astfel de cerere la data de 10 noiembrie 2008. Pe excepția lipsei de interes reținută de prima instanță și confirmată în apel, recurenta a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Reclamanta recurentă a criticat și acordarea cheltuielilor de judecată pârâtei intimate considerându-le fără justificare în fapt și în drept. Recurentul D.I. a invocat prin recursul său motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat Înaltei Curți, admiterea recursului așa cum a fost formulat. În argumentarea pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină că nu respectă cerințele art. 261 alin. (5) C. proc. civ., întrucât motivele de fapt și de drept nu au fost evidențiate în cuprinsul acesteia. A mai susținut autorul recursului că simpla afirmație din cuprinsul considerentelor că un fapt nu rezultă din probele dosarului nu este suficientă dacă nu s-a arătat în concret în ce constau aceste probe prin aceasta instanța derobându-se de obligația prevăzută de lege de a motiva decizia.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost argumentat invocându-se încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanța să stăruie pentru aflarea adevărului pentru ca pe baza stabilirii faptelor să aplice corect legea. Potrivit recurentului probele de la dosar erau utile, pertinente și concludente pentru ceea ce s-a cerut prin acțiune. A mai susținut că nulitatea absolută a contractului nr. 346/2007 de vânzare a drepturilor litigioase a fost cerută pentru motivul că societatea comercială nu a fost legal reprezentată la încheierea contractului, și-a depășit specialitatea capacității de folosință și a urmărit reîntoarcerea drepturilor litigioase dobândite pe două căi, la familia R. prin interpuși sau firmele controlate de R.Șt.

În continuare, recurentul a desfășurat etapele vânzării drepturilor litigioase cu referire la contractele care au fost încheiate, fie cu foștii proprietari care și-au revendicat dreptul asupra apartamentului, fie cu foștii chiriași arătând că la rândul său a cumpărat în anul 2006 prin contractul nr. 617 aceleași drepturi litigioase. Prin ultima critică s-a invocat aplicarea greșită a legii prin faptul că s-au acordat pârâtei cheltuieli de judecată nejustificate în raport de obiectul cauzei și de prestația apărătorilor, concluzionând că cheltuielile de judecată acordate depășesc ca valoare obiectul cauzei. Intimata, SC T.A.A. SA prin concluziile scrise a combătut ambele recursuri invocând pentru recursul formulat de reclamanta D.C.

tardivitatea declarării acestuia și încălcarea art. 301 raportat la art. 310 C. proc. civ., în condițiile în care prevederile art. 98 C. proc. civ., nu au fost respectate. Pe fondul recursului declarat de reclamantul D.I., intimata a invocat lipsa de interes pe care în opinia sa instanțele au reținut-o în mod corect. În esență, intimata a învederat că nu s-a dovedit de către recurenți existența unei vătămări, că nu și-au justificat folosul practic pe care l-ar obține și în fine că nu au în vedere ipoteza introducerii bunului în patrimoniul pârâților U.A. și U.C.E. dacă reclamanții ar obține câștig de cauză. În continuare s-a susținut că scopul societății este de a obține profit prin dobândirea drepturilor litigioase și că nu s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință.

Precontractul de tranzacție invocat de recurenți a fost considerat de intimată ca fiind întocmit procauza, apreciind totodată că la acest moment precontractul încheiat de P.M. și P.A. cu recurenții și-a încetat efectele pentru că nu a fost întocmit un contract autentic de vânzare-cumpărare. Intimata a solicitat și respingerea criticilor vizând plata cheltuielilor de judecată argumentând că la dosar se află ordinele de plată și împuternicirile avocațiale. A precizat ca obiectul pricinii este de 185.000 Euro în timp ce cheltuielile de judecată acordate sunt de numai 79.500 lei. Apreciind că instanța și-a argumentat soluția și că nu au fost prezentate probe de către reclamanți în susținerea acțiunii, intimata a solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte va lua în examinare recursurile reclamanților și va reține: Recursul reclamantului D.I. este fondat 1. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția. Pentru analiza criticilor privind acest motiv trebuie precizat că obligația de a arăta rațiunile pentru care s-a ajuns la soluție motivând în fapt și în drept hotărârea îi revine mai întâi instanței de fond care are obligația să înfățișeze considerentele de fapt și de drept care au condus la o anumită concluzie. Cea de-a doua instanță în fața căreia se pot repune în discuție faptele sau chestiunile de drept dezlegate în primă instanță, criticate în calea de atac a apelului, este Curtea de Apel.

Revenind la speță în raport de aceste precizări se constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel s-au mărginit să se pronunțe asupra excepției lipsei de interes a reclamanților de a promova și susține acțiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase nr. 346/2007 intervenit între U.A., U.C.E. și SC T.A.A. SA, fără ca soluția să se bazeze pe analiza mijloacelor de probă, pe care reclamanții au înțeles să-și sprijine acțiunea. Motivarea primei instanțe preluată fără nicio analiză a contextului acțiunii, a legăturii cu celelalte contracte care s-au încheiat pentru vânzarea drepturilor litigioase și expunerea unei concluzii ca finalitate ipotetică a unei eventuale admiteri a acțiunii echivalează cu o insuficientă motivare care are ca efect imediat imposibilitatea realizării controlului judiciar în recurs unde se reiterează chestiuni de fapt neanalizate pentru fundamentarea soluției.

Observând considerentele deciziei pronunțată de Curtea de Apel se poate constata că instanța s-a limitat să afirme că reclamantul recurent nu a dovedit legătura și consecința judecării acestui litigiu asupra litigiului din dosarul nr. 22143/3/2005 în care aceștia sunt parte fără o analiză a condițiilor de exercițiu a acțiunii comerciale și a interesului în promovarea acțiunii din acest dosar. În final a apreciat instanța că încheierea unui proiect de tranzacție la data de 25 mai 2006 poate fi analizată în dosarul nr. 22143/3/2005. Se mai poate observa din considerentele deciziei, omisiunea Curții de a examina excepția lipsei de interes ca pe o excepție de fond.

Dacă într-adevăr, obligația pe care o impune art. 6 paragraf 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Cauza V.H.), pentru a fi în prezența unui proces echitabil este necesar ca prin hotărârile pronunțate în cauză, instanțele anterioare să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză, aceasta constituind o obligație căreia trebuie să i se dea curs. Nerăspunzând acestor exigențe soluțiile anterior pronunțate intră sub incidența art. 304 alin. (7) C. proc. civ., motiv care se dovedește întemeiat. 2. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se impune a fi examinat în raport de teza 1 care privește lipsa de fundament a soluțiilor prin violarea unor principii de drept.

Din acest punct de vedere așa cum s-a arătat, dreptul la un proces echitabil este la nivel de principiu și, ca urmare, trebuia urmărit atât de instanța de fond cât și de instanța de apel. Este neîndoielnic faptul că pentru declanșarea unui proces trebuie să se formuleze, potrivit art. 109 C. proc. civ., o cerere înaintea instanței competente în scopul de a fi protejat dreptul subiectiv. Pentru aceasta, în speță, recurentul reclamant s-a prevalat de o situație juridică pe care a supus-o judecății. În concret, a cerut nulitatea absolută a contractului de vânzare a drepturilor litigioase cu nr. 346 din 18 iunie 2007 argumentând că se întemeiază pe o cauză falsă pentru motivul că U.A. și U.C.E. care sunt parte în acest contract au încheiat un precontract de tranzacție prin care renunțau la recurs în favoarea intervenienților P.M.

și P.A. în condițiile în care aceștia din urmă încheiaseră cu D.I. și D.C. un contract de vânzarea drepturilor litigioase autentificat sub nr. 617 din 25 mai 2006. Aceste susțineri nu puteau fi desprinse din contextul faptic din care rezultă că între chiriașii U.A., U.C.E. și urmașii foștilor proprietari (P.) s-a purtat un litigiu prin care a fost anulat contractul de vânzare cumpărare al chiriașilor în baza legii nr. 112/1995 și că acest proces face obiectul dosarului nr. 22143/3/2005 (în recurs la C.A.B.). În aceste împrejurări procesuale, drepturile litigioase au fost vândute de surorile P., către R.Șt. și R.M. prin contractul nr. 3131 din 17 iunie 2004 și în continuare cei doi R. către P.M.

și P.A. iar aceștia la rândul lor au vândut drepturile litigioase către D.I. și D.C. Paralel cu aceste vânzări, foștii chiriași, recurenți în dosarul numit mai sus au vândut drepturile litigioase societății de T.A.A. SA. Față de rezumatul aspectelor de fapt care trebuiau analizate de instanțele anterioare se observă că excepția lipsei de interes nu putea fi examinată ipotetic cu argumentul că o eventuală desființare a contractului nr. 346/2007 nu ar avea nicio eficiență asupra reclamanților ci, dimpotrivă, fiind o excepție de fond, absolută, instanța trebuia să examineze folosul practic urmărit prin punerea în mișcare a acțiunii numai după analiza actelor dosarului. Numai răspunzând cerinței de a verifica dacă interesul este juridicește proteguit, cu alte cuvinte, dacă este sau nu în conflict cu legea, ceea ce presupune și o analiză a contextului de fond al pretenției, soluția poate fi considerată fundamentată.

Cum aceste chestiuni nu au fost analizate critica întemeiată pe acest motiv este întemeiată așa încât raportând prevederile art. 304 alin. (9) la art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite, cele două hotărâri vor fi casate iar cauza trimisă pentru rejudecare, instanței de fond. Nu este lipsită de relevanță în reanalizarea acțiunii a chestiunilor care rezultă din dosarul de fond legate de procesele care s-au derulat în legătură cu anularea sau nulitatea contractelor de vânzare – cumpărare de drepturi litigioase încheiate succesiv, măsura în care acestea mai subzistă raportat la contractul nr. 617/2006 în care sunt parte P.M. și P.A. în calitate de vânzători iar D.I. și D.C.

în calitate de cumpărători, influența tranzacției aflată la dosarul de fond asupra raporturilor juridice actuale și a interesului de a susține și promova acțiunea în nulitatea contractului nr. 346/2007. Cu ocazia rejudecării va fi observată și legătura dintre contractul nr. 346/2007 și contractul nr. 256/2007 prin încheierea cărora intimata SC T.A.A. SA a dobândit și calitățile procesuale din dosarul nr. 22143/3/2005 atât de la recurenții U.A. și U.E.C. chemați în judecată și în acest proces cât și de la intimatele proprietare P. realizând astfel o confuziune de calități care are ca scop stingerea obligațiilor prin întrunire calităților incompatibile de recurent și intimat, iar din punct de vedere juridic prin acest procedeu se ajunge în sfera retractului litigios.

3. Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurent vizează și aplicarea greșită a legii. Din acest punct de vedere s-a criticat obligarea sa la plata unei sume cu titlu de cheltuieli de judecată care, în raport de obiectul litigiului și de prestația efectuată, este nejustificat de mare. În adevăr, dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prevăd că, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii potrivit alin. (3) au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Rezultă din dispozițiile amintite că aprecierea instanței cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată trebuie subsumată cuantumului acestora de vreme ce legiuitorul a introdus noțiunea „nepotrivit de mici sau de mari”.

Această apreciere nu a fost realizată în conformitate cu cerințele legii de vreme ce nu s-a observat evoluția litigiului în sine, iar acordarea cheltuielilor de judecată, nu a ținut seama de ceea ce face ca o sumă să fie rezonabilă. În practica C.E.D.O., respectiv cazurile României aduse în fața acestei Curți s-a stabilit constant că „rambursarea” cheltuielilor de judecată trebuie să se facă numai în măsura în care se stabilește realitatea lor, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului. În caz contrar, s-ar admite că dreptul părților de a se adresa instanțelor pentru valorificarea unor pretenții este îngrădit de conștiența faptului că pierderea procesului poate fi mai înrobitoare decât pretenția dedusă judecății, iar acest lucru poate fi cauzat de solicitarea abuzivă a unor cheltuieli de judecată nejustificat de mari care nu se înscriu în noțiunea de real și rezonabil.

Calitatea apărării trebuie integrată în cheltuieli rezonabile pe care instanța le poate examina în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Mai trebuie reținut că aprecierea asupra onorariului privește relația dintre părțile în proces și nu stânjenește în niciun mod executarea contractului de asistență juridică pe care nu îl controlează direct sau indirect și cu atât mai puțin nu îl modifică în tot sau în parte. În consecință și această critică este fondată urmând ca în rejudecare instanța să aibă în vedere și acest aspect. Recursul declarat de reclamanta D.C. Potrivit art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 310 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data comunicării hotărârii dacă legea nu dispune altfel.

În speță, se constată că tardivitatea a fost invocată legal și că în raport de data de 13 februarie 2008 când a fost comunicată decizia pronunțată de Curtea de Apel, recursul a fost introdus la data de 12 martie 2009 cu depășirea termenului de 15 zile. În consecință, recursul reclamantei D.C. va fi respins ca tardiv declarat. Analiza excepției tardivității recursului a avut în vedere și susținerea recurentei potrivit căreia și-ar fi schimbat domiciliul, susținere care a fost înlăturată pe considerentele că nu au fost respectate de către aceasta prevederile art. 98 C. proc. civ., prin care este reglementată procedura de urmat în cazul schimbării domiciliului. În consecință, față de ceea ce preced, conform art. 312 raportat la art. 301 C. proc.

civ., recursul reclamantei D.C. va fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.C. împotriva deciziei comerciale nr. 589 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca tardiv. Admite recursul declarat de reclamantul D.I., împotriva deciziei comerciale nr. 589 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și sentința comercială nr. 7498 din 17 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială și trimite cauza Tribunalului București, secția comercială, pentru rejudecarea cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2009.