ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2567/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2567/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanții D.I. și D.C. i-au chemat în

judecată pe pârâții U.A., U.C.E. și SC T.A.A. SA și au solicitat ca prin

sentința care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului

de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 346 din 18 iunie 2008 cu

motivarea că acest contract a fost încheiat cu o persoană care nu avea

capacitatea juridică legală de a contracta și că se întemeiază pe o cauză falsă

întrucât, pe de o parte, pârâții U.A. și U.C.E. încheiaseră un precontract de

tranzacție judiciară prin care renunțau la recurs în favoarea intimaților

reclamanți P.A. și P.M., de la care ei, reclamanții, au dobândit drepturile litigioase,

iar pe de altă parte pentru că au devenit complici la un mecanism juridic

inițiat pentru întoarcerea drepturilor litigioase anterior cesionate tot la

familia R. sau la firmele acestora.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul

București, secția comercială, care prin sentința nr. 7498 din 17 iunie 2008, a

admis excepția lipsei de interes invocată de pârâta SC T.A.A. SA și în

consecință a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamanții

D.I. și D.C. precum și cererea de intervenție formulată în interesul

reclamanților de intervenienții P.A. și P.M.

Instanța de fond pentru a hotărî astfel, a

pus în discuție lipsa de interes a reclamanților de a promova și susține

acțiunea motivat de faptul că nu au făcut dovada unui folos practic, personal

și direct născut și actual. De asemenea, a reținut prima instanță că

reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului la care s-ar expune dacă acțiunea

nu ar fi admisă. În ipoteza admiterii acțiunii promovată de reclamanți și a

constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare de drepturi

litigioase, potrivit instanței, efectele nulității s-ar produce exclusiv între

părțile contractante U.A. și U.C.E. fără ca reclamanții să obțină un profit

material sau moral.

Instanța a avut în vedere și faptul că, în

dosarul nr. 22143/3/2005, aflat pe rolul Curții de Apel București, reclamanții au

dobândit calitatea de intimați-reclamanți ca urmare a dobândirii drepturilor

litigioase de la P.M. și P.A., iar pârâta SC T.A.A. SA a dobândit calitatea de recurentă

pârâtă ca urmare a dobândirii drepturilor litigioase de la pârâții U.A. și U.C.E.

prin contractul de vânzare de drepturi litigioase a cărui nulitate absolută se solicită

a se constata. În lipsa dovezilor referitoare la interesul personal și direct

pentru promovarea acțiunii instanța a citat art. 1169 C. civ., pentru a

respinge acțiunea și art. 49 – art. 55 C. proc. civ., pentru respingerea cererii

de intervenție formulată de P.M. și P.A. în interesul reclamanților.

Împotriva sentinței nr. 7498 pronunțată la

data de 17 iunie 2008 de Tribunalul București, secția comercială, au declarat

apel reclamanții D.I. și D.C. și pârâta SC T.A.A. SA.

Apelanții reclamanți au criticat soluția

instanței de apel în partea care privește constatarea lipsei de interes în

promovarea și susținerea acțiunii prin care au solicitat tribunalului să

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor

litigioase nr. 346/2007 încheiat de pârâții chemați în judecată. Au susținut

apelanții, motivându-și interesul, că au încheiat la rândul lor contractul de

vânzare cumpărare de drepturi litigioase cu familia P. pe baza proiectului de

tranzacție judiciară încheiat la data de 25 mai 2006 între familia U. și familia

P. și că interesul lor rezultă din aceste convenții.

La rândul său pârâta SC T.A.A. SA a criticat

sentința primei instanțe pentru neacordarea cheltuielilor de judecată în cuantum

de 79.500 lei, motivat de faptul că reclamanții sunt părți în proces căzute în

pretenții.

Curtea de Apel București, ca instanța de

control judiciar investită să judece apelurile declarate împotriva sentinței fondului,

a pronunțat decizia nr. 589 din 8 decembrie 2008, prin care a respins apelul

reclamanților ca nefondat și admițând apelul pârâtei SC T.A.A. SA a schimbat în

parte sentința în sensul obligării reclamanților la plata sumei de 79.500 lei

cheltuieli de judecată în primă instanță.

În privința apelului reclamanților, Curtea a

apreciat că prima instanță s-a oprit corect asupra excepției lipsei de interes

în condițiile în care apelanții reclamanți nu au făcut dovada folosului pe care

l-ar obține într-o eventuală constatare pe cale judecătorească a nulității

acestui contract de cesiune a drepturilor litigioase. Interesul ca și condiție

pentru promovarea acțiunii, potrivit instanței de apel, trebuie demonstrat în

raport de persoana juridică sau fizică în contradictoriu cu care se poartă

litigiul. A mai reținut instanța de apel că reclamanții apelanți nu au demonstrat

consecințele cesiunii drepturilor litigioase asupra modului de soluționare a

litigiului care formează obiectul dosarului nr. 22143/3/2005 și că proiectul de

tranzacție judiciară încheiat la data de 25 mai 2006 între familia U. și

familia P. poate fi analizat în dosarul nr. 22143/3/2005.

Pentru admiterea celui de-al doilea apel declarat

de SC T.A.A. SA, Curtea a apreciat față de dovezile depuse în xerocopie, contractele

de asistență juridică, facturi fiscale și ordin de plată, că reclamanții sunt

datori, conform art. 274 C. proc. civ., să-i plătească pârâtei suma de 79.500

lei cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 589 pronunțată, la data

de 8 decembrie 2008, de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții

D.I. și D.C., motivate separat de fiecare dintre cei doi reclamanți.

Prin recursul său D.C. a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (5) și (9) C. proc. civ., în temeiul

cărora a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru

rejudecare motivând că pentru termenul din data de 8 decembrie 2008 când s-au

dezbătut apelurile nu a fost citată la adresa indicată fiindu-i astfel încălcat

dreptul la apărare întrucât nu a fost reprezentată în instanță de un apărător

ales deși i se încuviințase o astfel de cerere la data de 10 noiembrie 2008. Pe

excepția lipsei de interes reținută de prima instanță și confirmată în apel, recurenta

a susținut că s-a făcut o greșită aplicare a legii. Reclamanta recurentă a

criticat și acordarea cheltuielilor de judecată pârâtei intimate considerându-le

fără justificare în fapt și în drept.

Recurentul D.I. a invocat prin recursul său

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în

temeiul cărora a solicitat Înaltei Curți, admiterea recursului așa cum a fost

formulat.

În argumentarea pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ., recurentul a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină că nu respectă cerințele art. 261 alin. (5) C. proc. civ., întrucât motivele

de fapt și de drept nu au fost evidențiate în cuprinsul acesteia. A mai

susținut autorul recursului că simpla afirmație din cuprinsul considerentelor

că un fapt nu rezultă din probele dosarului nu este suficientă dacă nu s-a

arătat în concret în ce constau aceste probe prin aceasta instanța derobându-se

de obligația prevăzută de lege de a motiva decizia.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat,

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost argumentat invocându-se încălcarea art. 129

alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanța să stăruie pentru aflarea

adevărului pentru ca pe baza stabilirii faptelor să aplice corect legea.

Potrivit recurentului probele de la dosar

erau utile, pertinente și concludente pentru ceea ce s-a cerut prin acțiune. A

mai susținut că nulitatea absolută a contractului nr. 346/2007 de vânzare a

drepturilor litigioase a fost cerută pentru motivul că societatea comercială nu

a fost legal reprezentată la încheierea contractului, și-a depășit specialitatea

capacității de folosință și a urmărit reîntoarcerea drepturilor litigioase

dobândite pe două căi, la familia R. prin interpuși sau firmele controlate de R.Șt.

În continuare, recurentul a desfășurat

etapele vânzării drepturilor litigioase cu referire la contractele care au fost

încheiate, fie cu foștii proprietari care și-au revendicat dreptul asupra

apartamentului, fie cu foștii chiriași arătând că la rândul său a cumpărat în

anul 2006 prin contractul nr. 617 aceleași drepturi litigioase.

Prin ultima critică s-a invocat aplicarea

greșită a legii prin faptul că s-au acordat pârâtei cheltuieli de judecată

nejustificate în raport de obiectul cauzei și de prestația apărătorilor,

concluzionând că cheltuielile de judecată acordate depășesc ca valoare obiectul

cauzei.

Intimata, SC T.A.A. SA prin concluziile

scrise a combătut ambele recursuri invocând pentru recursul formulat de

reclamanta D.C. tardivitatea declarării acestuia și încălcarea art. 301

raportat la art. 310 C. proc. civ., în condițiile în care prevederile art. 98 C.

proc. civ., nu au fost respectate.

Pe fondul recursului declarat de reclamantul D.I.,

intimata a invocat lipsa de interes pe care în opinia sa instanțele au

reținut-o în mod corect. În esență, intimata a învederat că nu s-a dovedit de

către recurenți existența unei vătămări, că nu și-au justificat folosul practic

pe care l-ar obține și în fine că nu au în vedere ipoteza introducerii bunului

în patrimoniul pârâților U.A. și U.C.E. dacă reclamanții ar obține câștig de

cauză.

În continuare s-a susținut că scopul

societății este de a obține profit prin dobândirea drepturilor litigioase și că

nu s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință.

Precontractul de tranzacție invocat de recurenți a fost considerat de intimată

ca fiind întocmit procauza, apreciind totodată că la acest moment precontractul

încheiat de P.M. și P.A. cu recurenții și-a încetat efectele pentru că nu a

fost întocmit un contract autentic de vânzare-cumpărare.

Intimata a solicitat și respingerea

criticilor vizând plata cheltuielilor de judecată argumentând că la dosar se

află ordinele de plată și împuternicirile avocațiale. A precizat ca obiectul

pricinii este de 185.000 Euro în timp ce cheltuielile de judecată acordate sunt

de numai 79.500 lei. Apreciind că instanța și-a argumentat soluția și că nu au

fost prezentate probe de către reclamanți în susținerea acțiunii, intimata a

solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata

cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte va lua în examinare recursurile

reclamanților și va reține:

Recursul reclamantului D.I. este fondat

alin. (7) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină soluția. Pentru analiza criticilor privind acest motiv trebuie precizat

că obligația de a arăta rațiunile pentru care s-a ajuns la soluție motivând în

fapt și în drept hotărârea îi revine mai întâi instanței de fond care are

obligația să înfățișeze considerentele de fapt și de drept care au condus la o

anumită concluzie. Cea de-a doua instanță în fața căreia se pot repune în

discuție faptele sau chestiunile de drept dezlegate în primă instanță,

criticate în calea de atac a apelului, este Curtea de Apel.

Revenind la speță în raport de aceste

precizări se constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel s-au mărginit

să se pronunțe asupra excepției lipsei de interes a reclamanților de a promova

și susține acțiunea în nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare a

drepturilor litigioase nr. 346/2007 intervenit între U.A., U.C.E. și SC T.A.A.

SA, fără ca soluția să se bazeze pe analiza mijloacelor de probă, pe care

reclamanții au înțeles să-și sprijine acțiunea. Motivarea primei instanțe

preluată fără nicio analiză a contextului acțiunii, a legăturii cu celelalte

contracte care s-au încheiat pentru vânzarea drepturilor litigioase și

expunerea unei concluzii ca finalitate ipotetică a unei eventuale admiteri a acțiunii

echivalează cu o insuficientă motivare care are ca efect imediat imposibilitatea

realizării controlului judiciar în recurs unde se reiterează chestiuni de fapt

neanalizate pentru fundamentarea soluției. Observând considerentele deciziei

pronunțată de Curtea de Apel se poate constata că instanța s-a limitat să

afirme că reclamantul recurent nu a dovedit legătura și consecința judecării

acestui litigiu asupra litigiului din dosarul nr. 22143/3/2005 în care aceștia

sunt parte fără o analiză a condițiilor de exercițiu a acțiunii comerciale și a

interesului în promovarea acțiunii din acest dosar. În final a apreciat instanța

că încheierea unui proiect de tranzacție la data de 25 mai 2006 poate fi

analizată în dosarul nr. 22143/3/2005. Se mai poate observa din considerentele

deciziei, omisiunea Curții de a examina excepția lipsei de interes ca pe o

excepție de fond. Dacă într-adevăr, obligația pe care o impune art. 6 paragraf 1

instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui

răspuns detaliat la fiecare argument (Cauza V.H.), pentru a fi în prezența unui

proces echitabil este necesar ca prin hotărârile pronunțate în cauză,

instanțele anterioare să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost

supuse spre analiză, aceasta constituind o obligație căreia trebuie să i se dea

curs. Nerăspunzând acestor exigențe soluțiile anterior pronunțate intră sub

incidența art. 304 alin. (7) C. proc. civ., motiv care se dovedește întemeiat.

proc. civ., se impune a fi examinat în raport de teza 1 care privește lipsa de

fundament a soluțiilor prin violarea unor principii de drept. Din acest punct

de vedere așa cum s-a arătat, dreptul la un proces echitabil este la nivel de

principiu și, ca urmare, trebuia urmărit atât de instanța de fond cât și de

instanța de apel. Este neîndoielnic faptul că pentru declanșarea unui proces trebuie

să se formuleze, potrivit art. 109 C. proc. civ., o cerere înaintea instanței

competente în scopul de a fi protejat dreptul subiectiv. Pentru aceasta, în

speță, recurentul reclamant s-a prevalat de o situație juridică pe care a

supus-o judecății. În concret, a cerut nulitatea absolută a contractului de vânzare

a drepturilor litigioase cu nr. 346 din 18 iunie 2007 argumentând că se

întemeiază pe o cauză falsă pentru motivul că U.A. și U.C.E. care sunt parte în

acest contract au încheiat un precontract de tranzacție prin care renunțau la

recurs în favoarea intervenienților P.M. și P.A. în condițiile în care aceștia

din urmă încheiaseră cu D.I. și D.C. un contract de vânzarea drepturilor

litigioase autentificat sub nr. 617 din 25 mai 2006.

Aceste susțineri nu puteau fi desprinse din contextul

faptic din care rezultă că între chiriașii U.A., U.C.E. și urmașii foștilor

proprietari (P.) s-a purtat un litigiu prin care a fost anulat contractul de

vânzare cumpărare al chiriașilor în baza legii nr. 112/1995 și că acest proces

face obiectul dosarului nr. 22143/3/2005 (în recurs la C.A.B.). În aceste

împrejurări procesuale, drepturile litigioase au fost vândute de surorile P.,

către R.Șt. și R.M. prin contractul nr. 3131 din 17 iunie 2004 și în continuare

cei doi R. către P.M. și P.A. iar aceștia la rândul lor au vândut drepturile litigioase

către D.I. și D.C. Paralel cu aceste vânzări, foștii chiriași, recurenți în

dosarul numit mai sus au vândut drepturile litigioase societății de T.A.A. SA.

Față de rezumatul aspectelor de fapt care trebuiau

analizate de instanțele anterioare se observă că excepția lipsei de interes nu

putea fi examinată ipotetic cu argumentul că o eventuală desființare a contractului

nr. 346/2007 nu ar avea nicio eficiență asupra reclamanților ci, dimpotrivă, fiind

o excepție de fond, absolută, instanța trebuia să examineze folosul practic

urmărit prin punerea în mișcare a acțiunii numai după analiza actelor

dosarului.

Numai răspunzând cerinței de a verifica dacă

interesul este juridicește proteguit, cu alte cuvinte, dacă este sau nu în

conflict cu legea, ceea ce presupune și o analiză a contextului de fond al

pretenției, soluția poate fi considerată fundamentată.

Cum aceste chestiuni nu au fost analizate critica

întemeiată pe acest motiv este întemeiată așa încât raportând prevederile art. 304

alin. (9) la art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., recursul se va

admite, cele două hotărâri vor fi casate iar cauza trimisă pentru rejudecare,

instanței de fond.

Nu este lipsită de relevanță în reanalizarea acțiunii

a chestiunilor care rezultă din dosarul de fond legate de procesele care s-au

derulat în legătură cu anularea sau nulitatea contractelor de vânzare – cumpărare

de drepturi litigioase încheiate succesiv, măsura în care acestea mai subzistă

raportat la contractul nr. 617/2006 în care sunt parte P.M. și P.A. în calitate

de vânzători iar D.I. și D.C. în calitate de cumpărători, influența tranzacției

aflată la dosarul de fond asupra raporturilor juridice actuale și a interesului

de a susține și promova acțiunea în nulitatea contractului nr. 346/2007.

Cu ocazia rejudecării va fi observată și

legătura dintre contractul nr. 346/2007 și contractul nr. 256/2007 prin

încheierea cărora intimata SC T.A.A. SA a dobândit și calitățile procesuale din

dosarul nr. 22143/3/2005 atât de la recurenții U.A. și U.E.C. chemați în

judecată și în acest proces cât și de la intimatele proprietare P. realizând

astfel o confuziune de calități care are ca scop stingerea obligațiilor prin

întrunire calităților incompatibile de recurent și intimat, iar din punct de

vedere juridic prin acest procedeu se ajunge în sfera retractului litigios.

invocate de recurent vizează și aplicarea greșită a legii. Din acest punct de

vedere s-a criticat obligarea sa la plata unei sume cu titlu de cheltuieli de

judecată care, în raport de obiectul litigiului și de prestația efectuată, este

nejustificat de mare.

În adevăr, dispozițiile art. 274 alin. (1) și

(3) C. proc. civ., prevăd că, partea care cade în pretenții va fi obligată la

cerere să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii potrivit alin. (3) au

dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor

constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

Rezultă din dispozițiile amintite că

aprecierea instanței cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată trebuie subsumată

cuantumului acestora de vreme ce legiuitorul a introdus noțiunea „nepotrivit de

mici sau de mari”. Această apreciere nu a fost realizată în conformitate cu

cerințele legii de vreme ce nu s-a observat evoluția litigiului în sine, iar acordarea

cheltuielilor de judecată, nu a ținut seama de ceea ce face ca o sumă să fie

rezonabilă.

În practica C.E.D.O., respectiv cazurile

României aduse în fața acestei Curți s-a stabilit constant că „rambursarea”

cheltuielilor de judecată trebuie să se facă numai în măsura în care se

stabilește realitatea lor, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului.

În caz contrar, s-ar admite că dreptul

părților de a se adresa instanțelor pentru valorificarea unor pretenții este

îngrădit de conștiența faptului că pierderea procesului poate fi mai

înrobitoare decât pretenția dedusă judecății, iar acest lucru poate fi cauzat

de solicitarea abuzivă a unor cheltuieli de judecată nejustificat de mari care

nu se înscriu în noțiunea de real și rezonabil. Calitatea apărării trebuie

integrată în cheltuieli rezonabile pe care instanța le poate examina în temeiul

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Mai trebuie reținut că aprecierea asupra

onorariului privește relația dintre părțile în proces și nu stânjenește în

niciun mod executarea contractului de asistență juridică pe care nu îl

controlează direct sau indirect și cu atât mai puțin nu îl modifică în tot sau

în parte.

În consecință și această critică este fondată

urmând ca în rejudecare instanța să aibă în vedere și acest aspect.

Recursul declarat de reclamanta D.C.

Potrivit art. 301 C. proc. civ., raportat la art.

310 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data

comunicării hotărârii dacă legea nu dispune altfel. În speță, se constată că

tardivitatea a fost invocată legal și că în raport de data de 13 februarie 2008

când a fost comunicată decizia pronunțată de Curtea de Apel, recursul a fost

introdus la data de 12 martie 2009 cu depășirea termenului de 15 zile. În consecință,

recursul reclamantei D.C. va fi respins ca tardiv declarat.

Analiza excepției tardivității recursului a

avut în vedere și susținerea recurentei potrivit căreia și-ar fi schimbat

domiciliul, susținere care a fost înlăturată pe considerentele că nu au fost

respectate de către aceasta prevederile art. 98 C. proc. civ., prin care este reglementată

procedura de urmat în cazul schimbării domiciliului.

În consecință, față de ceea ce preced, conform

art. 312 raportat la art. 301 C. proc. civ., recursul reclamantei D.C. va fi

respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

D.C. împotriva deciziei comerciale nr. 589 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca tardiv.

Admite recursul declarat de reclamantul D.I.,

împotriva deciziei comerciale nr. 589 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și sentința

comercială nr. 7498 din 17 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială

și trimite cauza Tribunalului București, secția comercială, pentru rejudecarea

cauzei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

octombrie 2009.