ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3654/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3654/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal

de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunțată de

Tribunalul

București,

secția

II

penală, în baza art. 394

C. proc. pen., raportat la art. 403 C. proc. pen.

a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire

a sentinței penale

nr. 330 din 13 august

1998 a Tribunalului București, secția

I

penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin

cererea sa,

petiționarul P.R.P.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 330 din 13

august 1998 a Tribunalului București, secția

I

penală, definitivă prin decizia

penală

nr.

1838 din 10 aprilie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că

i-a fost

încălcat

dreptul la apărare pe parcursul urmăririi penale, aspect ce a fost constatat de

instanța supremă prin decizia

pronunțată.

Prin

referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în baza art. 403

alin. (3) C. proc. pen.

s-a solicitat respingerea în principiu a cererii de revizuire.

Procedând la judecarea cererii de revizuire, instanța de fond a

constatat că prin sentința penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului

București, secția

I

penală,

în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul P.R.P.

a fost achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea

art. 13 C. pen.

În baza art.

334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din

infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 C. pen. și

art.

13 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani

închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.,

inculpatul

P.R.P.

a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 288

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpatul a fost condamnat la

3 pedepse de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art.

13 C. pen.

inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art.

290

C. pen.

cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat la 2 pedepse de câte 8 luni

închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

de 2

ani

închisoare, cu aplicarea art. 71-64 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen. a fost

dedusă

detenția de la 8 septembrie 1994 - 9 martie 1994 și 12 decembrie 1995 - 16

octombrie 1996.

S-a

constatat că părțile vătămate S.I., B.M.A.D.

, C.M. și partea responsabilă

civilmente A.E.

ca urmașă a părții vătămate A.R.A. nu s-au constituit părți civile.

A

fost obligat inculpatul la plata daunelor morale către părțile civile P.D.

, N.R.A., V.E., M.V. și

S.N.,

cu dobânda aferentă de la

data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului. Conform art.

163 C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător pe bunurile

inculpatului.

Prin decizia penală nr. 208 din 6 mai 1999 a Curții de Apel București au

fost

admise

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și ale părții

civile N.N.,

iar cu ocazia rejudecării s-a dispus condamnarea încuiatului la

pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 257

alin. (1) C. pen.

Prin decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Înalta

Curte de

Casație

și Justiție au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și al inculpatului, a fost

casată sentința penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București,

conform art. 334 C. proc. pen. a fost

schimbată

încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu

aplicarea art. 13

C. pen., dispunându-se

încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripției

răspunderii

penale.

Conform art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate,

inculpatul

executând pedeapsa de

4 ani închisoare.

S-a constatat că

părțile civile Bolintineanu N.R.A. și P.D. au fost despăgubite.

În

ce privește motivul de revizuire invocat de condamnatul P.R.P. în sensul că în

cursul urmăririi penale i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța de

fond a constatat că acesta nu se încadrează

în motivele prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

În

plus s-a constatat că atât în faza judecății, cât și în celelalte faze

procesuale,

condamnatul a fost

asistat de apărător ales.

Împotriva

sentinței penale nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția

II

penală, condamnatul P.R.P. a

formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul

greșitei respingeri a

cererii de

revizuire.

Prin decizia penală nr. 55 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția

I

penală,

s-a respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul P.R.P. împotriva

sentinței penale nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția

II

penală.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că

printre motivele

de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. nu figurează și cel

referitor la lipsa

de apărare în cursul urmăririi penale deoarece acest motiv poate fi

invocat cu ocazia judecării cauzei în oricare din fazele procesuale, iar pe de

altă parte, apărătorul

condamnatului,

în fața instanței de apel a invocat și alte motive de revizuire, susținând că

nu există probe care să-1 incrimineze pe inculpat.

Întrucât aceste motive au fost invocate pentru prima dată în fața

instanței de apel, acestea nu pot face obiectul unei cereri de revizuire, prin

intermediul lor,

condamnatul tinzând la o reevaluare a probelor administrate în cauză.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs revizuientul P.R.P.

Prin motivele de

recurs aflate în scris la dosar s-a criticat hotărârea instanței de apel prin

aceea că nu este motivată, nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor

administrate și s-a comis o gravă eroare de fapt

în sensul că cele două instanțe au

stabilit o situație de fapt eronată.

În urma

examinării actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul

declarat este nefondat.

Revizuirea

constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este

condiționată de

îndeplinirea cerințelor expres și limitativ prevăzute de art. 393 și

urm. C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi

cerută când:

a)

s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

b)

un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere;

c)

un înscris care a servit ca

temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals;

d)

un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a

efectuat acte de cercetare

penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se

cere;

e)

când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte constată că

instanța de apel a analizat întregul material probator de la dosar în

raport cu motivele de

revizuire invocate, aspecte care se regăsesc într-o hotărâre

temeinic motivată, atât în fapt cât și în

drept.

Cu ocazia formulării cererii de revizuire, revizuientul P.R.P. a

invocat încălcarea dreptului său la apărare în faza de urmărire penală, motiv

care,

nefiind prevăzut de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în mod corect, instanța de fond a respins

ca inadmisibilă cererea de revizuire.

În apel,

revizuientul a invocat inexistența în cauză a probelor de vinovăție pentru

faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit

dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează

procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în

primă instanță și se face în scris, cu

arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și mijloacele de probă în

dovedirea acestuia.

Constatând, pe de o parte, că acest motiv a fost invocat pentru prima

dată în

fața

instanței de apel, iar pe de altă parte, că nu se încadrează în prevederile

art. 394

C.

proc. pen., tinzând către o reevaluare a materialului probator în cauza privind

hotărârea

de condamnare, instanța de apel în mod corect a respins apelul declarat de

revizuient.

Fată de aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de

revizuient este nefondat, iar în temeiul art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a

fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat P.R.P.

împotriva deciziei

penale nr. 55 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

azi 2 noiembrie 2009.