ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3654/2009

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, în baza art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București, secția I penală. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea sa, petiționarul P.R.P. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că i-a fost încălcat dreptul la apărare pe parcursul urmăririi penale, aspect ce a fost constatat de instanța supremă prin decizia pronunțată.

Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a solicitat respingerea în principiu a cererii de revizuire. Procedând la judecarea cererii de revizuire, instanța de fond a constatat că prin sentința penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul P.R.P. a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.

și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpatul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 pedepse de câte 2 ani închisoare. În baza art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 13 C. pen. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat la 2 pedepse de câte 8 luni închisoare. În baza art. 33-34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen.

a fost dedusă detenția de la 8 septembrie 1994 - 9 martie 1994 și 12 decembrie 1995 - 16 octombrie 1996. S-a constatat că părțile vătămate S.I., B.M.A.D. , C.M. și partea responsabilă civilmente A.E. ca urmașă a părții vătămate A.R.A. nu s-au constituit părți civile. A fost obligat inculpatul la plata daunelor morale către părțile civile P.D. , N.R.A., V.E., M.V. și S.N., cu dobânda aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului. Conform art. 163 C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător pe bunurile inculpatului. Prin decizia penală nr. 208 din 6 mai 1999 a Curții de Apel București au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și ale părții civile N.N., iar cu ocazia rejudecării s-a dispus condamnarea încuiatului la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 257 alin. (1) C. pen.

Prin decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și al inculpatului, a fost casată sentința penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului București, conform art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., dispunându-se încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripției răspunderii penale. Conform art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a constatat că părțile civile Bolintineanu N.R.A. și P.D. au fost despăgubite. În ce privește motivul de revizuire invocat de condamnatul P.R.P. în sensul că în cursul urmăririi penale i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța de fond a constatat că acesta nu se încadrează în motivele prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. În plus s-a constatat că atât în faza judecății, cât și în celelalte faze procesuale, condamnatul a fost asistat de apărător ales. Împotriva sentinței penale nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, condamnatul P.R.P. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire.

Prin decizia penală nr. 55 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul P.R.P. împotriva sentinței penale nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că printre motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. nu figurează și cel referitor la lipsa de apărare în cursul urmăririi penale deoarece acest motiv poate fi invocat cu ocazia judecării cauzei în oricare din fazele procesuale, iar pe de altă parte, apărătorul condamnatului, în fața instanței de apel a invocat și alte motive de revizuire, susținând că nu există probe care să-1 incrimineze pe inculpat.

Întrucât aceste motive au fost invocate pentru prima dată în fața instanței de apel, acestea nu pot face obiectul unei cereri de revizuire, prin intermediul lor, condamnatul tinzând la o reevaluare a probelor administrate în cauză. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs revizuientul P.R.P. Prin motivele de recurs aflate în scris la dosar s-a criticat hotărârea instanței de apel prin aceea că nu este motivată, nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate și s-a comis o gravă eroare de fapt în sensul că cele două instanțe au stabilit o situație de fapt eronată. În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este condiționată de îndeplinirea cerințelor expres și limitativ prevăzute de art. 393 și urm. C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat întregul material probator de la dosar în raport cu motivele de revizuire invocate, aspecte care se regăsesc într-o hotărâre temeinic motivată, atât în fapt cât și în drept. Cu ocazia formulării cererii de revizuire, revizuientul P.R.P. a invocat încălcarea dreptului său la apărare în faza de urmărire penală, motiv care, nefiind prevăzut de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în mod corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire. În apel, revizuientul a invocat inexistența în cauză a probelor de vinovăție pentru faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță și se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și mijloacele de probă în dovedirea acestuia. Constatând, pe de o parte, că acest motiv a fost invocat pentru prima dată în fața instanței de apel, iar pe de altă parte, că nu se încadrează în prevederile art. 394 C. proc. pen., tinzând către o reevaluare a materialului probator în cauza privind hotărârea de condamnare, instanța de apel în mod corect a respins apelul declarat de revizuient. Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuient este nefondat, iar în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. urmează a fi respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 55 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 noiembrie 2009.