ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 742/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 255 din 14 octombrie 2008

Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul

H.G.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 22 mai 2008

dispusă în Dosarul nr. 409/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel

prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 4302/2/2008 din

data de 16 iulie 2008, H.G.C. a solicitat desființarea rezoluției dispusă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în data de 22 mai 2008, ca

urmare a neînceperii urmăririi penale față de intimatul G.E. – șef secție 8

Poliție și B.V. – agent șef adjunct în cadrul aceleiași secții, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 249 C. pen. și art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii

petentul a susținut că intimații G.E. și B.V. nu și-au îndeplinit obligațiile

profesionale ce le reveneau cu privire la sesizarea de furt formulată și că nu

au luat măsuri pentru eradicarea vagabondajului și a furturilor din zona unde

locuiește petiționarul respectiv.

Prima instanță a constatat,

că soluția de neurmărire penală dispusă față de cei doi intimați sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar este corectă.

Împrejurarea că intimatul B.V.,

în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu s-a deplasat la locuința

petentului pentru a efectua cercetarea locului faptei, inserând în

procesul-verbal întocmit aspectele constatate, a fost apreciată de instanță ca o

acțiune care nu poate constitui motiv de începere a urmăririi penale sub

aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 249 C.

pen., cu atât mai mult cu cât propunerea de neîncepere a urmăririi penale

formulată de intimatul B.V. în cauza pe care a instrumentat-o a fost însoțită

de procuror și menținută ulterior de către instanță.

În ce-l privește pe

intimatul G.E., s-a apreciat că în mod întemeiat s-a făcut de către procuror

aplicarea art. 10 lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât intimatul nu a efectuat

acte de urmărire penală în cauza la care se referă petentul, deoarece nu avea

atribuții în acest sens, existând doar posibilitatea ca el să fi semnat adrese

de înaintare a cauzelor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Împotriva sentinței

pronunțată de prima instanță a declarat recurs petentul care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile formulate în

plângerea penală și a concluzionat în sensul casării sentinței penale atacate,

desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei

la parchet pentru a se începe urmărirea penală față de intimați.

Recursul declarat de

petiționar nu este fondat.

Examinând hotărârea

recurată, respectiv actele și lucrările de la dosar Înalta Curte constată că

rezoluția de neurmărire penală dispusă de procuror față de cei doi intimați sub

aspectul infracțiunilor imputate acestora de către petent este întemeiată și se

bazează pe actele premergătoare efectuate în cauză.

Din situația de fapt

reținută a rezultat că petiționarul H.G.C. a formulat o plângere penală prin

care a sesizat sustragerea la 2 februarie 2006, de către autori necunoscuți a

unor bunuri din locuința sa.

Urmare acestei plângeri s-au

efectuat cercetări de către organele de poliție și pe baza materialului

probator, intimatul B.V. – agent șef adjunct în cadrul secției 8 Poliție –

Biroul Investigații Criminale a întocmit un referat cu propunerea de neîncepere

a urmăririi penale, iar prin rezoluția emisă la 27 noiembrie 2006 de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 în Dosarul nr. 2222/P/2006

propunerea a fost confirmată.

Ulterior plângerea împotriva

soluției a fost respinsă de prim procurorul unității, iar apoi plângerea

formulată de petiționar în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. a fost

respinsă de Judecătoria Sectorului 2.

Este de observat așadar că

intimatul B.V. nu a făcut decât să-și exercite atribuțiile de serviciu,

efectuând actele de cercetare care s-au impus în cauza având ca obiect

sesizarea petiționarului, și a propus o soluție de neurmărire penală bazată pe

actele întocmite, soluție care dealtfel a fost menținută de către instanțe.

Cât privește pe intimatul

comisar G.E., șeful secției de poliție, din actele premergătoare efectuate a

rezultat că acesta nu a participat la cercetările desfășurate în cauza

respectivă, neavând atribuții în acest sens.

Așa fiind, Înalta Curte

constată, că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de cei doi

intimați, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. este

corectă, ca dealtfel și sentința primei instanțe care respingând plângerea

formulată de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a

menținut-o.

Referitor la susținerea

recurentului petiționar în sensul că instanța nu s-a pronunțat și cu privire la

alți complici ai intimaților și asupra mai multor infracțiuni pe care aceștia

le-ar fi comis, este de arătat că obiectul judecății în cauza de față l-a

constituit, potrivit art. 278

1

C. proc. pen. plângerea împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror față de cei doi

intimați, astfel încât cenzura instanței este limitată la faptele reclamate și

în raport de care s-au efectuat acte premergătoare dar și în ceea ce privește

făptuitorii față de care s-a adoptat soluția de neurmărire penală, intimați în

cauza de față.

Ca urmare, o extindere de

către instanță a cadrului procesul cu privire la alte persoane și la alte

aspecte decât cele vizate în rezoluția atacată ar fi fost inadmisibil, astfel

că soluția pronunțată de prima instanță care s-a preocupat de examinarea actelor

și lucrărilor dosarului și a rezoluției atacate în limitele impuse de

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. este corectă.

Pentru considerentele

arătate Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petiționar este nefondat

astfel că potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va

respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul H.G.C. împotriva sentinței penale nr. 255 din 14

octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2009.