ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1415/2009

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 287/F din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, - în Dosarul nr. 781/2/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului M.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. și art. 71 alin. final C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe un termen de 5 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 255 alin. (5) și art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea sumei de 3000 lei către martorul H.W.

A menținut sechestrul asigurator asupra sumei de 3000 lei aflată în contul inculpatului la I.B. și disponibilizarea sumei de 2000 lei din același cont.

În baza art. 192 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele:

Denunțătorul H.W. este cetățean chinez, fiind administrator la SC I.T. SRL. Acesta a formulat la D.N.A. un denunț prin care sesiza săvârșirea, de către inculpatul M.S.C. a unor infracțiuni de corupție săvârșite în cursul lunilor iulie și decembrie 2005 când i-a pretins sume de bani cu ocazia unor controale economice desfășurate la punctul de lucru al societății, pentru a nu-i sigila standul în care își desfășura activitatea.

Instanța de fond reține că, la data de 27 iulie 2005, în baza planului de acțiune întocmit de D.G.P. a Municipiului București – S.I.F. – au fost efectuate controale de către ofițerii de poliție de la Sectorul 2 Poliție – S.I.F. – la societățile comerciale și persoane fizice care desfășurau activități în cadrul complexului comercial D.R. și care, la punctele de lucru sau în spații neautorizate, efectuau acte și fapte de comerț fără respectarea dispozițiilor legale.

Inculpatul M.S.C., ofițer de poliție în cadrul Sectorului 2 Poliție, S.I.F., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a deplasat la punctul de lucru al SC P.I.T. SRL, situat în Complexul Comercial N.G., standul 417, fiind însoțit de comisarul B.I., ofițer de poliție în cadrul aceluiași serviciu, pentru efectuarea unui control economic de specialitate.

Cei doi polițiști au intrat în standul X unde se afla H.W., H.S., soția denunțătorului, Z.D. și Ș.I.

Inculpatul M.S.C., având un comportament agresiv, a luat geanta pe care H.W. o avea asupra sa, iar apoi a pus mâna pe borseta aflată la H.S., încercând să o desprindă din sistemul de închidere.

Comportamentul agresiv și violent al inculpatului a fost confirmat de martorii oculari H.W., H.S. și Z.D. care au perceput modul de manifestare al acestuia.

La standul X se afla și martorul Ș.I. care era angajat al societății, iar subcomisarul B.I. neștiind acest lucru, i-a cerut acestuia să părăsească standul, după care a sortat banii proveniți din încasările acelei zile, în funcție de valoarea bancnotelor, împreună cu inculpatul M.S.C.

La un moment dat, după o anumită perioadă, comisarul B.I. a plecat din stand, iar inculpatul M.S.C. i-a cerut denunțătorului H.W. să numere bancnotele de 500.000 ROL și 1.000.000 ROL, însă acesta a refuzat, astfel că polițistul i-a numărat personal și a pretins să i se dea suma de 50.000.000 ROL pentru a nu sigila standul în care denunțătorul își desfășura activitatea comercială.

Inițial, denunțătorul nu a acceptat să dea mită inculpatului, dar apoi, la insistențele acestuia, a cedat.

Pretinderea și primirea banilor de către inculpat a fost sesizată de martorii H.S. și Z.D.

Susținerile inculpatului M.S.C., în sensul că nu a efectuat nici un control la standul denunțătorului H.W. nu au fost însușite de către instanța de fond, aceasta apreciind că faptele inculpatului, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

Reține, astfel, instanța de fond, că inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a pretins suma de 50.000.000 ROL și a primit de la denunțător suma de 30.000.000 ROL, activitatea infracțională desfășurându-se în cadrul unui control economic de specialitate declanșat, în condițiile legii, în Complexul Comercial N.G.

Au fost reținute și dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.

Împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.S.C.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. solicitând casarea sentinței și, în cadrul rejudecării, redozarea pedepsei și executarea acesteia în regim privativ de libertate.

A arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen., astfel încât suspendarea executării pedepsei este nejustificată.

Recurentul inculpat M.S.C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii și pronunțarea unei soluții de achitare, prezumția de nevinovăție – în opinia sa – nefiind înlăturată prin probe certe de vinovăție.

Probele nu sunt convingătoare, iar la incidentul din decembrie au fost implicați mai mulți polițiști, persoanelor controlate fiindu-le ușor să denunțe o persoană căreia îi cunoșteau numele din alte împrejurări.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.S.C., în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată următoarele:

Aprecierea probelor, într-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective în cadrul căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, existența sau inexistența vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În virtutea acestor dispoziții orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege dacă organul judiciar și-a format convingere că a aflat adevărul în cauza penală.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este reglementată în dispozițiile art. 6 parag. 2 din C.E.D.O., produce, în principal, două categorii de consecințe;

a)în privința organelor judiciare care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului.

b)în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul acestuia de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru procesual penal, prezumția de nevinovăție – astfel cum este reglementară prin dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen. și art. 66 alin. (1) C. proc. pen. – îmbracă două coordonate : administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție este necesar ca instanța să înlăture eventualitatea, bănuielile, supozițiile, aproximațiile pentru că atunci când infracțiunile nu sunt stabilite cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, probele administrate de organele judiciare, demonstrând, fără echivoc, vinovăția inculpatului.

Rezultă că inculpatul M.S.C., în exercitarea atribuțiilor de serviciu – inspector de poliție din cadrul Sectorului 2 București, S.I.F. – a pretins și primit de la denunțătorul H.W., - cetățean chinez – sume de bani, prin aceasta urmărindu-se nefinalizarea controlului economic început la punctul de lucru al SC P.I.T. SRL.

Controlul s-a efectuat la data de 27 iulie 2005 de către inculpatul M.S.C., având ca obiectiv standul X situat în Complexul Comercial N.G., administrator fiind denunțătorul H.W.

Din declarațiile date de denunțător în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești – denunțătorul fiind audiat de către instanța de fond după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia penală nr. 5608 din 22 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -(f. 40 dosar fond) – rezultă că inculpatul s-a manifestat violent, a pus mâna pe borseta soției sale cerându-i să scoată tot ce avea în interior și să răstoarne banii. Denunțătorul arată că nu i-a oferit bani inculpatului din proprie inițiativă.

Atitudinea inculpatului este confirmată și de martorul Z.D., denunțătorul fiind cel care a înmânat banii pretinși de inculpat. Acesta a pretins suma de 50.000.000 ROL, primind efectiv suma de 30.000.000 ROL.

Banii au fost dați inculpatului în timp ce soția denunțătorului și martorul Z.D., se aflau în magazin, la aproximativ 2 metri distanță.

După ce banii au fost numărați de inculpat, acesta i-a introdus în mapa pe care o avea asupra sa.

Modalitatea de săvârșire a infracțiunii a fost percepută și de martora H.S. care a arătat că, după ce inculpatul a intrat în depozit, avea asupra sa teancul de bancnote primit de la denunțător.

După plecarea inculpatului, denunțătorul i-a spus martorei că inițial, inculpatul i-a pretins suma de 50.000.000 lei pentru a nu le închide ori sigila standul, primind până la urmă, suma de 30.000.000 lei.

În atare condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, reținând că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei - critică invocată de parchet – Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Individualizarea judiciară a pedepsei trebuie să se încadreze în aria coordonatelor de individualizare fixate de legiuitor. Raportul dintre cele două forme de individualizare are la bază atât principiul legalității, cât și principiul individualizării pedepsei.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite este necesar ca instanța să examineze toate împrejurările care particularizează fapta. Acest element de individualizare rezultă nu numai din examinarea conținutului concret al infracțiunii dar și din analiza și evaluarea celorlalte situații care însoțesc săvârșirea faptei.

Sub aspectul persoanei inculpatului, legea impune a se ține seama de un complex de date relativ la starea, situația sau calitatea acesteia, elemente care determină particularitatea socială a infractorului.

Este relevant sub acest aspect, situația personală a inculpatului, ocupația sa, nivelul său de pregătire profesională.

Elementele invocate anterior trebuiesc analizate cu exigențele ce decurg din dispozițiile art. 52 C. pen. relativ la scopul pedepsei.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social.

Inculpatul avea obligația să respecte legea, să impună și celorlalte persoane aceeași obligație.

Acesta, profitând însă de autoritatea conferită de lege, a pretins și primit bani de la denunțători, iar după declanșarea procedurilor a negat constant săvârșirea faptei, fără a putea însă proba susținerile sale.

În atare condiții, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa hotărârea atacată și în cadrul rejudecării cauzei va dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenție.

Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen. în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.

Vor fi înlăturate din dispozitivul hotărârii prevederile art. 81 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 83 C. pen.

Va menține celelalte dispoziții.

În temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași hotărâri.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 287/F din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul M.S.C..

Casează sentința penală sus-menționată, numai sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei și, în rejudecare:

Înlătură din sentința penală recurată dispozițiile art. 81 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și dispozițiile art. 359 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. și dispune ca inculpatul M.S.C. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenție.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S.C. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.