ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 11 din 18 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3445/2002 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.V. (fiul lui G.B. și L.) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 2 august 2002 și până la data punerii efective în libertate.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului P.R.F. (fiul lui V. și V.) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a constatat că suma de 200 DOLARI SUA a fost restituită cetățeanului chinez R.R.

În baza art. 88 C. pen., a fost computată durata arestului preventiv de la 23 iulie 2002 până la punerea efectivă în libertate. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.N.C. (fiul lui C. și E.) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 243 alin. (1) C. pen. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul P.R.F. la plata sumei de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: La data de 17 iunie 2002, comisar G.R. șeful Serviciului Poliției economico-financiare din cadrul Poliției Sectorului 2 București a primit o sesizare din care rezulta că în două apartamente situate în apropierea Secției 7 Poliție București s-ar afla depozitate documente financiar-contabile ale unor societăți comerciale, având ca asociați cetățeni chinezi.

Pentru verificarea celor sesizate, a doua zi, 18 iunie 2002, șeful serviciului a constituit două echipe operative formate din ofițerii de poliție M.T. și C.V., respectiv N.M. și S.C., toți din cadrul compartimentului nr. 4 al serviciului, care s-au deplasat la adresele respective. În urma verificărilor s-a stabilit că în cele două apartamente și într-o uscătorie aferentă se aflau acte financiar-contabile ale unor societăți comerciale, având ca asociați sau administratori cetățeni străini, în special cetățeni chinezi. Apartamentele respective erau închiriate de către R.N., pentru a desfășura activități de contabilitate, iar pentru verificarea ulterioară a actelor financiar-contabile ofițerii au procedat la sigilarea încăperilor în care se aflau documentele.

Ulterior cele două procese verbale de sigilare au fost înregistrate în evidențele pentru lucrări cu caracter divers ale unității de poliție, sub numărul 760798 din 21 iunie 2002, iar la aceeași dată,conform procedurilor administrative din cadrul serviciului, șeful acestuia a repartizat lucrarea spre soluționare compartimentului 4 al serviciului, fiind înscrisă în evidențe ca repartizată, sub semnătură inspectorului principal S.C. Datorită complexității lucrării și volumului mare de activități care urmau a fi efectuate, șeful serviciului, a stabilit ca verificările să fie continuate de către toți cei patru ofițeri de poliție menționați anterior. Astfel, în perioada care a urmat au fost desfășurate activități de inventariere (triere) a actelor financiar-contabile și a altor acte existente în apartamente, acte care au fost așezate în funcție de societățile comerciale de la care proveneau.

În cursul acestor activități subcomisarul N.M. a fost înlocuit de către inculpat inspector M.N.C., din cadrul aceluiași compartiment, care s-a întors din concediul de odihnă. Începând cu data de 10 iulie 2002, când s-a întors din concediu și inculpatul inspector principal C.V., au fost desfășurate activități de ridicare în vederea cercetărilor a actelor financiar - contabile depozitate în cele două apartamente și în dependințele acestora. Așa cum rezultă din analiza actelor de cercetare existente în lucrarea nr. 760798 din 21 iunie 2002 (copiile xerox ale acestor acte constituie volumul 2 al dosarului care face obiectul prezentului dosar), în perioada de la10 iulie 2002 până la 19 iulie 2002, inculpații inspector principal C.V.

și inspector M.N.C., împreună cu colegii acestora subcomisar M.T. (șef compartiment) și inspector principal S.C. au ridicat, în vederea cercetărilor, circa 125 saci conținând documente, financiar-contabile ale unui număr de peste 200 societăți, comerciale, având în majoritate, asociați sau administratori de cetățenie chineză. Inventarierea și preluarea documentelor au fost făcute de către ofițerii de poliție cu încălcarea gravă a dispozițiilor procesual și procedural penale, în sensul că procesele verbale de ridicare a actelor financiar-contabile au fost întocmite într-un singur exemplar, iar contabilei R.N. nu i-au fost îmmânate copii ale acestor procese verbale aflate la dosarul cauzei, numai unul dintre acestea are înscris în cuprinsul său numărul de saci (7 saci) conținând acte financiar-contabile ridicate în vederea cercetărilor.

Cât privește celelalte cinci, procese verbale întocmite și semnate de către cei patru ofițeri de poliție amintiți, acestea prezintă în fraza unde ar trebui să fie indicat numărul de saci ridicați, spații libere (necompletate), astfel încât din aceste acte procedurale nu rezultă în nici un mod cantitățile exacte de documente ridicate în vederea cercetărilor. Ca modalitate practică de lucru, documentele respective au fost introduse în saci de polietilenă sau material textil, în funcție de societatea comercială de la care proveneau, după care sacii au fost legați și sigilați prin aplicarea sigiliului de plastilină, atașându-se de fiecare sac o bucată de hârtie pe care erau înscrise denumirile societăților comerciale ale căror acte se aflau în sacul respectiv.

Fiecărui proces verbal i-a fost atașată câte o anexă constând într-o listă cuprinzând documentele societăților comerciale ale căror acte au fost ridicate prin procesul verbal respectiv. Ulterior, cei 125 saci conținând documente, au fost transportați și depozitați într-o încăpere (magazie) situată în curtea Secției 8 Poliție; încăperea respectivă era folosită în mod curent ca depozit de către administrația unității de poliție,iar un rând al cheilor de acces în magazie a fost înmânat șefului de compartiment, subcomisar M.T. Din împrejurările descrise mai sus, rezultă cu claritate faptul, că, prin modul în care au acționat inculpații și ceilalți doi ofițeri de poliție, nu exista o evidență,chiar și generică, a tipului provenienței sau volumului documentelor ridicate, fiind imposibilă verificarea corespondenței dintre actele ridicate din cele două apartamente și dependințe și actele depozitate în magazia din incinta sediului Secției 8 Poliție București.

Î n condițiile arătate, mai mulți cetățeni chinez asociați sau administratori ai unor societăți comerciale al căror acte financiar-contabile au fost ridicate de către organele de poliție, s-au adresat contabilei R.N. care, pentru recuperarea actelor respective, i-a îndrumat să se adreseze Serviciului Poliției Economico-Financiare al Poliției Sectorului 2, indicându-le camera unde își desfășurau activitatea ofițerii din cadrul compartimentului. Printre solicitanți s-a aflat și cetățeanul chinez C.J., unic asociat și administrator al societății comerciale R.N.I. SRL, societate ale cărei acte financiar-contabile se găseau printre cele ridicate de către organele de poliție. Deoarece cunoștea limba română, acesta a fost rugat și de către alți cetățeni chinezi, rude sau prieteni, care erau originari din aceeași localitate din China, să se intereseze despre modalitatea de recuperare a actelor care fuseseră deja sau urmau să fie ridicate de către organele de poliție.

Așa fiind, la data de 11 iulie 2002, C.J. s-a prezentat la sediul Serviciului Economico-Financiar al Poliției Sectorului 2 București, unde a luat legătura cu in­culpatul inspector principal C.V., interesându-se ce s-a întâmplat cu actele financiar-contabile și despre modalitatea de restituire a acestora. În cursul discuției, inculpatul C.V. i-a pretins cetățeanului chinez suma de 2000 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială ale cărei acte urmau să fie restituite, cunoscând faptul că C.J. era reprezentantul mai multor cetățeni chinezi și că actele financiar-contabile le erau deosebit de necesare pentru prelungirea vizei de ședere în România.

Cu privire, la acest aspect, din cuprinsul adresei din 6 septembrie 2002 a Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei - Direcția pentru Străini și Probleme pentru Migrări, rezulta că potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, străinului venit în România pentru a conduce și a gestiona o investiție i se solicită, la prelungirea ulterioară a vizei, printre altele, următoarele documente: - certificatul de înmatriculare a societății comerciale; - certificatul emis de M.F.P. care va cuprinde indicatori referitori la: venituri totale, investiții, profit și pierderi, dividente încasate de asociați și situația privind debitele față de bugetul de stat; - ultimul bilanț financiar-contabil depps la administrația financiară; - dovadă mijloacelor de întreținere, care trebuie să rezulte din activitatea economică derulată sau să fie un rezultat direct al acestei activități.

Pentru obținerea documentelor menționate, este necesar ca cetățeanul străin să se afle în posesia actelor de constituire și financiar-contabile ale societății comerciale unde este asociat sau administrator, iar în lipsa documentelor necesare prelungirii vizei, după expirarea duratei acesteia, care este de maximum 6 luni, cetățeanul străin riscă să fie depistat și să fie scos din România, cu instituirea consemnului nominal de nepermitere a reintrării în țară. Având în vedere gravele consecințe care ar fi putut rezulta pentru cetățenii chinezi dacă aceștia nu intrau în timp util în posesia actelor ridicate de către organele de poliție, C.J. a fost de acord, în principiu, cu plata unei sume de bani pentru fiecare societate comercială, obiectând însă, că prețul cerut este prea mare și solicitând un preț mai mic, lucru cu care inculpatul C.V.

nu a fost de acord. Deși cei doi au stabilit să mai discute ulterior asupra prețului, în aceeași zi, C.J. l-a contactat pe inculpatul inspector P.R.F., pe care îl cunoștea din Complexul comercial E., căruia i-a adus la cunoștință faptul că inculpatul C.V. i-a pretins câte 2000 DOLARI SUA pentru restituirea actelor fiecărei societăți comerciale, solicitându-i să îl ajute pentru recuperarea actelor. La rândul său, inculpatul P.R.F., care era prieten cu inculpatul C.V., l-a asigurat pe cetățeanul chinez că îi va transmite acestuia faptul că, cetățenii chinezi sunt de acord să plătească o sumă de bani mai mică – sub 1000 DOLARI SUA – pentru fiecare societate comercială și că, va încerca să-l convingă pe ofițer să accepte scăderea prețului.

Cei doi au stabilit să se întâlnească din nou a doua zi pentru ca P.R.F. să-i comunice rezultatul demersurilor sale pe lângă C.V. (cei doi fiind colegi în cadrul Serviciului Poliției Economico-Financiare (în compartimente diferite). În dimineața zilei următoare 12 iulie 2002, C.J. a mers din nou la sediul unității de poliție, unde P.R.F. i-a comunicat că inculpatul C.V. nu este de acord cu suma oferită de către cetățenii chinezi, că pretinde minimum 1500 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială. La insistențele cetățeanului chinez, inc. P.R.F. a încercat din nou să-l convingă pe colegul său să scadă prețul, sens în care l-a contactat pe inc. C.V. în biroul său, iar acesta a fost de acord cu suma de 1200 DOLARI SUA pentru restituirea actelor fiecărei societăți comerciale, lucru pe care inc.

P.R.F. l-a transmis lui C.J., care îl aștepta pe holul unității de poliție. La rândul său, cetățeanul chinez a luat legătura cu conaționalii săi aflați în aceeași situație și le-a transmis noua sumă pretinsă de către ofițer, întocmind o listă cu denumirile a 13 societăți comerciale ai căror asociați sau administratori erau de acord să plătească suma de 1000 DOLARI SUA pentru restituirea actelor financiar-contabile. A doua zi, sâmbătă, 13 iulie 2002, C.J. s-a întâlnit la restaurantul I.B. situat la intersecția Bucur-Obor din București cu inc. P.R.F., căruia i-a transmis lista sus menționată, acesta urmând ca, la rândul său, să o predea lui C.V., iar acesta să înmâneze actele societăților respective, pe măsură ce le identifica printre cele ridicate în vederea cercetărilor, lui P.R.F.

Cât îi privește pe cetățenii chinezi, aceștia urmau ca, prin intermediul lui C.J., să plăteasacă sumele respective, care ar fi fost înmânate la primirea actelor, lui P.R.F., iar prin intermediul acestuia inculpatului C.V., urmând ca ulterior C.J. să predea actele cetățenilor chinezi care plătiseră în acest scop sumele respective. Exceptându-l pe C.J. dintre cetățenii chinezi care au fost de acord să plătească sume de bani pentru a le fi restituite actele financiar-contabile, au fost identificați și audiați următorii R.R., P.J., R.X., T.G.P.J., M.X. și L.S.L. Luni, 15 iulie 2002, C.J. s-a prezentat la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial unde a denunțat faptele săvârșite de cei doi ofițeri de poliție.

Întrucât din declarațiile cetățeanului chinez rezulta că este posibil ca o parte a actelor financiar-contabile să-i fie înmânată de către inc. P.R.F. chiar în aceeași zi, s-a constituit o echipă operativă condusă de către procurorii militari, care să constate săvârșirea infracțiunii flagrante de către ofițerul de poliție. S-a luat măsura supravegherii operative a activității persoanelor implicate și a înregistrării audio și video a convorbirilor directe sau telefonice purtate de către - aceștia (actele rezultate, note de redare a unor convorbiri, note de supraveghere operativă și planșe fotografice). Deoarece prețul oferit de către cetățenii chinezi în momentul respectiv pentru restituirea actelor fiecărei societăți comerciale era de 1000 DOLARI SUA s-a procedat la consemnarea seriilor și tratarea chimică a sumei de 1000 DOLARI SUA (10 bancnote de câte 100 DOLARI SUA) pusă la dispoziția echipei operative de către denunțătorul C.J.

Întâlnirea dintre denunțător și ofițer nu a mai avut loc la data respectivă, deoarece acesta din urmă nu obținuse încă de la inc. C.V. actele financiar-contabile ale vre­unei societăți comerciale. Ziua următoare, în cursul unor convorbiri telefonice, C.J. a avansat suma de 1200 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială (1000 DOLARI SUA plătibili imediat, iar restul de 200 DOLARI SUA în zilele următoare urmand ca atunci când inc. P.R.F. îi va confirma că a intrat în posesia actelor unor societăți, să ia legătura cu cetățenii chinezi respectivi și să colecteze sumele de bani corespunzătoare. Pe de altă parte, de fiecare dată cetățenii chinezi, prin S.J. erau dispuși să ofere o sumă mai mare, inc.

P.R.F. îi transmitea acest lucru lui C.V. care le transmitea cetățenilor chinezi, în același mod, răspunsul său negativ, mărind suma succesiv la 1500 DOLARI SUA și apoi la suma inițială de 2.000 DOLARI SUA pentru actele fiecărei societăți comerciale. Mărirea succesivă a prețului a avut ca pretext faptul că alți chinezi au oferit suma de 2000 DOLARI SUA și că, datorită cantității mari de acte ridicate, găsirea actelor anumitor societăți este dificilă, dar posibilitatea măririi prețului a avut în mod cert ca bază faptul că actele respective le erau absolut necesare cetățenilor chinezi pentru ca aceștia să și poată prelungi vizele de ședere în România. Așa fiind, în intervalul de timp cuprins între 15 iulie 2002 și 22 iulie 2002, între C.J.

și inc. P.R.F. au avut loc numeroase convorbiri telefonice în cursul cărora, cetățeanul chinez a acceptat să plătească succesiv sume de bani tot mai mari pentru ca, în cele din urmă, la data de 18 iulie 002, să fie de acord să plătească chiar suma maximă pretinsă de către inculpatul C.V., respectiv 2000 DOLARI SUA. Mai mult, la aceeași dată, în jurul orelor 16,00, cei doi s-au întâlnit la același restaurant I.B., ocazie cu care denunțătorul i-a înmânat ofițerului o nouă listă cuprinzând denumirile a 8 societăți comerciale (din cele 13 aflate pe prima listă) ai căror asociați sau administratori erau de acord să plătească fiecare câte 1500 DOLARI SUA. La scurt timp ofițerul s-a întâlnit cu ceilalți colegi de serviciu C.V., S.C., M.T.

și M.N.C. - la restaurantul B., situat în București, unde inc. P.R.F. i-a înmânat inc. C.V. și cea de-a doua listă conținând denumirile a numai 8 societăți comerciale (odată cu creșterea prețului s-a micșorat numărul celor dispuși să plătească o sumă mai mare). De menționat că cei doi inculpați au ținut permanent legătura, punându-se reciproc la curent cu stadiul ofertelor făcute de către cetățenii chinezi și, respectiv, cu posibilitățile de identificare, preluare și restituire a actelor financiar-contabile. Ilustartive pentru modul în care inc. C.V. a coordonat întreaga acțiune de restituire a documentelor contra unor sume de bani sunt notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de către acesta cu celălalt inculpat căruia îi comunica de fiecare dată, răspunsul său negativ la ofertele succesive mai mici de 2000 DOLARI SUA făcute de către C.J.

în numele său și al celorlalți cetățeni chinezi. Cum s-a arătat, în cele din urmă, la data de 18 iulie 2002, când s-a și încheiat operațiunea de ridicare și depozitare în magazia secției de poliție, a tuturor actelor financiar contabile, unii dintre cetățenii chinezi, au acceptat să plătească suma pretinsă,respectiv 2000 DOLARI SUA pentru actele fiecărei societăți. Fiind intrunite condițiile necesare, inc. C.V. a hotărât ca schimbul documentelor contra unor sume de bani să aibă loc în ziua de luni, 22 iulie 2002. În acest scop, în cursul întregii zile, inculpatul a ținut telefonic legătura cu inc. P.R.F., iar după amiaza a purtat cu acesta mai multe convorbiri în localul unității de poliție, asigurându-se despre făptul că va încerca să-i coopteze în operațiunea de restituire a documentelor contra unor sume de bani și pe ceilalți colegi de compartiment.

Ulterior, inc. C.V. împreună, cu inc. M.N.C., M.T. și S.C., aflați cu toții în biroul lor din sediul unității de poliție, au coborât în curtea secției, pătrunzând în magazia unde se aflau depozitați sacii care conțineau actele financiar-contabile ridicate în vederea cercetărilor, în condițiile expuse anterior. La scurt timp, la indicațiile inc. C.V., în încăperea respectivă a sosit și inc. P.R.F. căruia, în prezența inc. C.V., inc. M.N.C. i-a înmânat actele financiar-contabile ale societății comerciale R.C. SRL. Actele respective au fost căutate și predate inculpatului P.R.F. la indicațiile, inc. C.V., care avea asupra sa cele două liste transmise anterior de eticheta atașată unui sac, denumirea uneia dintre societățile comerciale aflate pe ambele liste (R.C.

SRL), inc. M.N.C. a înlăturat sigiliul legal aplicat sacului respectiv, l-a desfăcut și a înmânat actele societății respective lui P.R.F. După ce a părăsit magazia, inculpatul a introdus actele respective într-o pungă de polietilenă și l-a contactat telefonic pe C.J., cu care s-a întâlnit in jurul orelor 19,35 în apropierea Băncii Turco-Române, situată în intersecția Bucur-Obor. De aici, cei doi s-au deplasat, cu autoturismul ofițerului, la cafeneaua N.B. situată în apropiere, unde inc. P.R.F. i-a arătat cetățeanului chinez actele pe care le avea asupra sa și i-a solicitat să ia legătura cu patronul chinez al societății comerciale R.C. SRL, pentru ca acesta să-i plătească,în schimbul actelor, suma de 2000 DOLARI SUA.

Cei doi au stabilit ca, în zilele următoare, pe măsură ce inculpatul va intra în posesia documentelor altor societăți dintre cele aflate pe cele două liste, să-l contacteze pe C.J., care să ia legătura cu patronii respectivilor societăți comerciale pentru a efectua, în aceleași condiții, plata corespunzătoare. În jurul orelor 19,55, inc. P.R.F. l-a adus cu autoturismul pe cetățeanul chinez la locul de unde îl luase, după care, la orele 19,58, l-a contactat telefo­nic pe inc. C.V. și s-a deplasat la domiciliul acestuia unde a ajuns în jurul orelor 20,00. Cei doi au avut o scurtă convorbire în cursul căreia inc. P.R.F. l-a informat pe celălalt inculpat cu privire la cele stabilite cu cetățeanul chinez, îndeosebi asupra faptului că acesta nu avusese banii asupra sa, că urma să-i obțină și să-i înmâneze în seara respectivă, la primirea documentelor.

Singurele instrucțiuni primite de către inc. P.R.F. de la inc. C.V. cu privire la suma de 2000 DOLARI SUA au fost de a prelua de la cetățeanul chinez și a-i înmâna a doua zi la birou, urmând ca inc. C.V. să dispună asupra destinației banilor. În acest răstimp, C.J. l-a contactat telefonic pe R.R., asociat și administrator la SC R.C. SRL, cu care era prieten, cu care s-a întâlnit tot în zona intersecției Bucur-Obor și care i-a înmânat suma de 2000 DOLARI SUA lui C.J., pentru ca acesta la rândul său să-i dea ofițerului în schimbul actelor financiar-contabile. Urmare altor convorbiri telefonice,în jurul orelor 21,40, C.J. și inc. P.R.F. s-au întâlnit în zona stației RATB, ocazie cu care inculpatul, aflat în autoturism, i-a înmânat punga conținând actele societății comerciale sus-menționate, iar cetățeanul chinez i-a înmânat ofițerului suma de 2000 DOLARI SUA, pe care a pus-o, la indicațiile acestuia, pe bancheta din dreapta față a autoturismului.

Acțunile celor doi au fost supravegheate def către membrii echipei operative, fiind efectuată înregistrarea, audio și video a convorbirii purtate cu acest prilej. La percheziția efectuată autoturismului marca H.E., condus de către inc. P.R.F., pe bordul acestuia, s-a găsit suma de 2000 DOLARI SUA, pe care între timp inculpatul o ambalase într-o hârtie destinată reclamei pentru produsele M. Precizăm că suma găsită era formată din 20 bancnote a câte 100 DOLARI SUA, iar 10 dintre acestea, prezentau seriile și caracteristicile de inscripționare și tratare chimică ale celor 10 bancnote a câte 100 DOLARI SUA puse la data de15 iulie 2002 la dispoziția echipei operative de către C.J. Acest fapt se explică prin aceea că ulterior înmânării de către R.R.

a sumei de 2000 DOLARI SUA, C.J. a înlocuit mai multe bancnote de, diverse valori, în sumă totală de 1000 DOLARI SUA, cu cele 10 bancnote a câte 100 DOLARI SUA, în scopul individualizării sumei ce urma să fie dată lui P.R.F. și păstrării conspirativității față de R.R., care pe durata efectuării tranzacției a așteptat în apropierea autoturismului ofițerului. Ulterior, documentele din punga care a fost înmânată de către inculpat cetățeanului chinez au fost inventariate, constatându-se existența mai multor acte financiar-contabile și altor acte ale societății comerciale R.C. SRL, copii xerox ale actelor de constituire, facturi fiscale deconturi TVA, chitanțe fiscale, declarații vamale, chitante vânzări, ordine de încasare, chitanțe de plată a taxelor vamale, situații financiare, balanțe de verificare și rezultate financiare.

La percheziția efectuată autoturismului inc. P.R.F., în habitaclul acestuia au fost găsite cele două liste cu denumirea societăților comerciale, liste înmânate acestuia de martorul C.J. Se mai reține că la cercetarea la fațalocului, efectuată în magazia unde erau păstrate actele financiar-contabile ridicate de organele de poliție, a fost identificat sacul din care inculpatul M.N.C. a sustras documentele pe care le-a înmânat inc. P.R.F., iar în sacul respectiv au fost identificate acte ale SC R.C. SRL (carnete cu chitanțe fiscale) care susține procuroru, la o analiză comparativă prezintă elemente de continuitate cu actele sustrase și găsite asupra cetățenilor chinezi, pe sigiliu se găsesc și două urme digitale lăsate de mâna stângă a acestuia.

Se mai susține că pozițiile procesuale ale inculpaților C.V. și M.N. de nerecunoaștere a faptelor sunt vehement combătute de declarațiile denunțătorului C.J. și ale inculpatului P.R.F. și a notelor de supraveghere operativă și a celor de redare a convorbirilor telefonice, constatându-se că foloseau diverse coduri de comunicare (nu au fost indicate în rechizitor) și vorbeau după mai multe telefoane mobile (de fapt s-a dovedit că inculpatul P.R.F., cu ocazia depistării în flagrant a infracțiunii avea asupra sa, deși se afla în concediu legal de odihnă, trei telefoane mobile, peste 10.000.000 lei, aprox.500-600 DOLARI SUA) ulterior stabilindu-se că acesta vorbea sistematic de pe telefoanele respective cu denunțătorul C.J.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut că situația de fapt expusă în rechizitoriul parchetului corespunde parțial probelor, impunându-se a se face anumite precizări cu privire la modalitatea de lucru a echipei și răspunderile pe care le avea fiecare polițist în legătură cu lucrarea respectivă. Astfel, în urma unei sesizări, făcută de o persoană necunoscută șefului Serviciului – Financiar - martorul G.R. - despre activitatea numitei R.N., care ținea evidența contabilă a aproximativ 200 societăți comerciale, ai căror patroni erau anumiți cetățeni chinezi, precum și a SC R.D. (administrator V.C.), despre care s-a dovedit ulterior că avea o activitate comercială suspectă (fil.

41 dos. fond), în sensul că actele comerciale aparțineau unor societăți ce își încheiaseră activitatea cu 3-4 ani în urmă, întocmindu-se documente contabile, care reflectau o cifră de afaceri ce le asigura cetățenilor străini o prelungire de viză și, în final, o ședere în România, s-a procedat la formarea unei echipe, constituită din patru membri și anume: martorul M.T. – desemnat de șeful echipei de control, martorii S.C., N.M. și inculpatul C.V. Inculpatul M.N.C. a venit mai târziu în echipă, cu acordul șefului de echipă și a șefului Serviciului – Economico – Financiar, urmare a plecării în concediul de odihnă a inculpatului C.V. și a rămas ca urmare a plecării din echipă a martorului N.M., motivat de faptul că lucrarea era foarte mare și impunea menținerea constantă a numărului de 4 membri.

Modalitatea de lucru a fost stabilită de șeful echipei martorul M.T., care este și șeful compartimentului. Pentru actele societății comerciale, ridicate în maniera descrisă în rechizitoriu, s-au încheiat procese – verbale în două exemplare (unul a se preda contabilei R.N.), în care erau trecute numai numele societăților, nu și denumirea actelor corespunzătoare fiecăreia, urmând ca acest aspect să fie verificat la sediul Poliției, unde de altfel, au și fost depozitați cei peste 125 de saci. Important de cunoscut este și faptul că sacii erau din plastic (polietilenă), care urmare greutății dată de conținutul lor, a căldurii din timpul transportului (făcut de polițiștii din echipă cu mijloacele personale și ale Secției) s-au mai deteriorat, chiar și rupt, iar cu ocazia depozitării, aceștia erau puși în alți saci tot „legați la gură” cu sfoară.

Când, la anumiți saci, se deteriora sigiliul – ca urmare a manipulării – astfel cum rezultă din declarațiile inculpaților și martorilor, în unele situații, acesta era chiar presat cu mâinile, omițându-se a se apela la sigiliul vreunui coleg, astfel explicându-se și faptul că la expertiza efectuată în faza de urmărire penală, s-au evidențiat impresiuni digitale, fie ale inculpatului M.N.C., fie ale martorului S.C. și chiar ale cpt. maj. C.N. (fil.177 vol. I dos.urm.pen.). S-a mai motivat acest lucru și prin faptul că se impune o sporită operativitate în desfășurarea acestei acțiuni, iar modul impropriu în care erau depozitați sacii cu acte comerciale – chiar unii peste alții – sigur că era un motiv în plus ce contribuia la deteriorarea sigiliului, ce era pus pe o bucată de plastilină și nu pe ceară, încăperea era insalubră, fiind o magazie de unelte a Secției 8 Poliție, deoarece Camera de Corpuri Delicte a Secției era ocupată.

Din declarațiile șefului de echipă, rezultă chiar și faptul că, în unele situații nici nu se mai proceda la resigilarea sacilor, în raport de măsura pe care acesta a dispus-o, în sensul de a se intra și a se ieși din magazie, în echipă completă, respectiv toți cei patru ofițeri, atunci când activitatea era precisă. Activitatea consta în faptul că trebuiau identificați și scoși din magazie numai saci cu actele contabile ale firmelor ce aveau ca administratori cetățeni chinezi care se prezentau la sediul poliției, cu avocat și translator, prezentând o cerere prin care făceau dovada că sunt patronii firmei înscrisă în cerere, astfel încât urma a li se restitui actele necesare prelungirii vizei de ședere în România și anume documentele contabile ale firmei, întrucât acestea s-au ridicat și nu certificatul de înmatriculare.

De menționat că în magazia respectivă nu intrau decât cei patru membri – în echipă – cheia aflându-se la șeful acestei echipe – martorul M.T. Se identifica sacul sau saci, după hârtia – tip A4 – în care erau arătate denumirile societăților comerciale, se ridica sacul – tot de către cei patru ofițeri – era transportat la camera și acolo, în prezența administratorului societății, care era asistat de translator, se proceda la identificarea actelor societății și se numerotau. Spre exemplificare, cazul societății F. Din probele dosarului nu rezultă că ar fi intrat vreunul pe rând, adică separat sau în număr de câte doi. În acest sens, declarațiile date la urmărire penală și cercetarea judecătorească de către inculpați și martori – se coroborează între ele, sunt copleșitoare.

Chiar și inculpatul P.R.F. susține acest lucru, că deși aflat în concediu de odihnă, în ziua de 17 iulie 2002, a trecut pe la magazie, pentru că era ușa deschisă și i-a văzut pe cei patru, i-a salutat, s-a mirat de numărul mare de saci, nu a vorbit cu nimeni separat și a plecat (fila 89 – dosar fond Curtea de Apel București, secția I penală). Între membrii echipei nu exista vreo suspiciune și așa cum îi caracterizează șeful Serviciului – Economico – Financiar R.G., aceștia erau buni profesioniști și serioși și de fiecare dată când am avut vreo problemă delicată am apelat la ei și au rezolvat-o corect și legal. „Ei își desfășurau activitatea numai în cadrul biroului Economico – Financiar, vizând instituții de stat bugetare, în timp ce inculpatul P.R.F.

și-a desfășurat activitatea și în cadrul Biroului Economico – Financiar al Secției 7 Poliție, care avea în raza de activitate și Complexul E., iar în cadrul compartimentului 2, verifica serviciul economico – financiar casele de schimb valutar, asigurări, reasigurări și bănci”. Lucrarea a fost înregistrată sub nr. 760798/2002 și repartizată spre soluționare, sub semnătură, inspectorului principal S.C. Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar conform art. 3 din același cod, în desfășurarea procesului penal, trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

De asemenea, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și cercetarea judecătorească sunt obligate să lămurească pricina sub toate aspectele, pe bază de probe. Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală și instanța de judecată, potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate. Curtea de apel, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma textelor de lege menționate mai sus, care constituie atât principiile de bază în desfășurarea procesului penal, cât și garanții de natură a înlătura orice fel de discriminare, constatată că, deși organul de urmărire penală, în virtutea rolului său activ, a depus eforturi pentru aflarea adevărului, nu s-a putut dovedi cu certitudine vinovăția inculpatului C.V.

și M.N.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Cu privire la inculpatul C.V., instanța de fond reține că, potrivit rechizitoriului, fapta inculpatului inspector principal C.V. constă în aceea că, în perioada 11 iulie 2002 – 22 iulie 2002, în calitate de ofițer de poliție cu atribuții de cercetare penală, i-a pretins direct, iar ulterior prin intermediul inculpatului P.R.F., cetățeanului chinez C.J. și altor cetățeni chinezi, suma de câte 2000 DOLARI SUA, ori alte sume, pentru restituirea actelor fiecărei societăți comerciale, ce fuseseră ridicate de către Poliția Sectorului 2 București, iar la data de 22 iulie 2002 a sustras actele societății comerciale R.C.

SRL, care, prin intermediul inculpatului P.R.F., au fost înmânate cetățeanului chinez C.J., contra sumei de 2000 DOLARI SUA. Inculpatul a fost arestat la data de 2 august 2002, pe o durată de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, și pentru art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se reține că, din declarațiile denunțătorului C.J., cât și a denunțului oral făcut și pentru care s-au încheiat mai multe procese – verbale (f. 1-7 dos.urm.pen.), din care unele fără a se respecta dispozițiile procedurale în amterie, în sensul că nu a fost audiat în prezența unui translator de limbă chineză, poate și motivat de faptul că, inițial, acesta a spus că înțelege 70% din convorbirile purtate în limba română, ulterior, a solicitat translator pentru că înțelege doar 10% din limba română, a susținut că, inculpatul C.V., pe care l-a cunoscut pentru prima dată la sediul Secției 8 Poliție, în biroul său, când a fost să întrebe pe ce motiv i s-au ridicat actele societăți și care este procedura pentru a i se restitui actele contabile, întrucât îi sunt necesare prelungirii vizei de ședere în România, care, de altfel, îi expirase din data de 4 iunie 2002, i-a solicitat suma de 2000 DOLARI SUA.

Mai precizează denunțătorul în declarațiile sale că: În birou, de față mai erau și ceilalți doi colegi mai în vârstă, dar care nu au spus nimic (fila 18 vol. I dos. urm. pen.) „i-am spus că prețul este prea mare și nu cred că ceilalți patroni chinezi o să fie de acord cu suma’’ (fila 18 vol. I). Aceste aspecte sunt neconfirmate de declarațiile martorilor M.T. și S.C., colegii de birou ai inculpatului C. „V. mi-a cerut numărul de telefon mobil și mi-a zic să mă sună m el în aceeași zi, orele 16,00 i l-am dat”. „Eu am plecat în Complexul E. să le zic și celorlalți conaționali care este situația și că trebuie să plătească suma de câte 2000 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială, pentru a li se restitui actele contabile” „I-am dat 2000 de dolari și mi-am luat actele societății mele R.N.I.

SRL ’’. Din declarațiile denunțătorului mai rezultă cp acesta a luat legătura cu ofițerul P.R.F., pe care îl cunoștea anterior și pe care l-a rugat să negocieze cu inculpatul C. suma, în sensul reducerii acesteia. Inculpatul P.R., deși se afla în concediu de odihnă, - se reține din declarația sa de la urmărire penală și cercetare judecătorească – i-a promis cetățeanului chinez că va rezolva problema și va interveni pe lângă acesta pentru a restitui actele contabile ale societăților comerciale, pentru o sumă mai mică, asigurându-l că se va folosi de orice mijloace pentru a-l ajuta. Din probele administrate, mai rezultă că denunțătorul C.J.

se cunoștea foarte bine cu inculpatul P.R.F., întrucât acesta în anul 2000 a lucrat la Secția 7 de Poliție și avea în sarcina sa și verificarea modului de desfășurare a activității comerciale în Complexul en-gross E., astfel explicându-se și faptul că, deși se afla în concediul legal de odihnă, totuși, având numărul de telefon al polițistului, martorul C.J. l-a găsit foarte ușor. Că erau prieteni vechi, se deduce și din faptul că martorul C.J. și-a permis să-i ceară acestuia să intervină pe lângă V. pentru a-i restituit actele contabile a 13 societăți comercială, să negocieze sub prețul de 2000 DOLARI SUA; să vorbească la telefon de nenumărate ori pe zi și săptămână. În conținutul acelorași declarații, martorul C.J.

precizează: „am aflat de la contabila R.N. că s-au ridicat de către polițiști actele contabile ale tuturor societăților comerciale unde patroni erau cetățeni chinezi, aceasta mi-a spus că polițiștii i-au comunicat că cei care vor dori actele înapoi trebuie să se adreseze Secției de Poliție 8.” A apelat, după cum rezultă din probe, la ajutorul inculpatului P.R. care i-a spus că este coleg cu V. și va vorbi cu acesta și cu ceilalți, să le restituie actele celor 13 societăți comerciale pentru sume mai mici, întrucât martorul a arătat că ceilalți nu erau de acord să plătească o sumă atât de mare. Este de subliniat faptul că autodenunțul și celelalte declarații, deși au fost date succesiv, între ele există numeroase contradicții, aspect de natură să provoace serioase dubii cu privire la veridicitatea acestora.

Astfel, inițial, în autodenunțul din 15 iulie 2002, acesta se refer numai la polițistul R. (fila 1 vol. I), apoi, revine și declară, tot la data de 15 iulie 2002 de polițistul V. care i-a solicitat 2.000 DOLARI SUA, pentru restituirea actelor firmei sale, apoi în declarația dată în fața instanței, precizează că atunci când i s-a pretins suma, în birou se afla un singur coleg, apoi a zis că pe polițistul V. l-a întrebat numai despre procedura de restituire a actelor contabile și nu a enunțat numele vreunei societăți comerciale. În al patrulea proces-verbal din aceeași dată 15 iulie 2002 –denunțătorul afirmă că a aflat de V. la prietenul lui P.R. că ar fi persoana ce se ocupă de lucrare. Și tot C.J.

afirmă că s-a dus la poliție pentru a se interesa de situația firmelor și nu intenționat la V., pentru că nu îl cunoștea (fila 89 vol. I d.u.p.). Tot martorul C.J., în declarația dată în fața instanței, revine și spune că nu i s-au restituit actele contabile ale societății sale. Poziția denunțătorului nu este de natură a crea instanței convingerea că inculpatul a pretins vreo sumă de bani de la acesta, de altfel nu există nici o discuție telefonică cu inculpatul, iar din declarațiile martorilor colegi ai inculpatului, versiunea prezentată de denunțător nu are suport material, în ceea ce-l privește pe acesta.

Faptul că în convorbirile telefonice dintre denunțător și inculpatul P. a apărut prenumele V., nu poate conduce la ideea că acesta ar avea vreun amestec, din următoarele considerente: nu era responsabilul lucrării; nu avea acces în magazie decât împreună cu ceilalți trei martori din care unul era șeful lucrării; niciodată nu a fost stabilită vreo întâlnire în 3 (cei doi inculpați și denunțătorul C.), ci inculpatul P. s-a mulțumit doar să uzeze de numele acestuia și, din când în când să-l sune la telefon, probabil, când de față era C. și apoi îi transmitea „mi-a spus că nu se poate, V. a refuzat, spunând că sunt mari probleme”.

Mai mult, din declarațiile inculpatului P.R., care ca și cele ale denunțătorului sunt contradictorii, rezultă: „eu nu i-am înmânat niciodată aceste liste lui V. și nici nu i-am spus despre conținutul lor datorită faptului că el nu-mi dăduse garanții concrete pentru faptul că în schimbul sumelor de bani oferite de către chinezi, el le va restitui actele”, după care revine și spune că după ce au fost la restaurantul B., unde s-au discutat diverse, s-a întâlnit separat cu V. și i-a dat totuși lista. Această afirmație din declarația inculpatului P. trebuie înlăturată, față de faptul că în procesul verbal de prindere în flagrant a acestuia, cu ocazia percheziției autoturismului, au fost găsite două liste.

De asemenea, martorii M.T., S.C. și inculpatul M.N.C., au relatat în declarațiile lor, că niciodată inculpatul C.V. nu le-a spus de vreo rugăminte care i-ar fi fost adresată de inculpatul P.R. De asemenea, tot în declarațiile lor, se mai precizează că, P.R. deși se afla în concediul legal de odihnă, a trecut destul de des pe la serviciu, a intrat în biroul lor, i-a salutat, altă dată i-a întrebat cum merge cu lucrarea, pentru ca totul să culmineze cu data de 22 iulie 2003, când a intrat în magazie, unde se aflau toți 4, i-a salutat, nu a vorbit cu nimeni, s-a mirat de numărul sacilor și a plecat fără ca cei patru să observe că ar fi ceva în neregulă în comportamentul său. Pentru realizarea conținutului infracțiunii de luare de mită, trebuie să preexiste anumite condiții și anume ca actul solicitat să intre în sfera îndatoririlor de serviciu a inculpatului.

În sarcina inculpatului C.V. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în modalitatea pretinderii sumei de bani, faptă ce se consumă în momentul perfectării înțelegerii dintre mituit și mituitor, însă primul trebuie să aibă, în baza îndatoririlor sale de serviciu, posibilitatea satisfacerii promisiunii mituitorului. Or, din probele administrate în cauză în cele două faze procesuale, din declarațiile constante ale inculpatului C. coroborate cu cele ale martorilor din acte, în speță a celor ce au făcut parte din echipă, acesta avea o activitate strictă cu privire la trierea și transportul documentelor, activitatea desfășurându-se sub controlul celui căruia șeful serviciului i-a repartizat lucrarea.

Din conținutul notelor de redare a convorbirilor telefonice indicate în rechizitoriu, nu rezultă concret că inculpatul P. i-a făcut vreo ofertă inculpatului C.V., din partea cetățenilor chinezi și nici că acesta ar fi pretins vreo sumă de bani. Relatarea telefonică dintre P. și C. a fost impusă de propriile lor interese, inculpatul P. din dorința de a-și justifica prestația. Eventualele neclarități sunt înlăturate de aceștia, întrucât la cercetarea judecătorească au arătat prin declarațiile luate că erau de acord cu suma pe care le-a zis-o C., de 2.000 DOLARI SUA, rezultă deci, că nu a existat nici o negociere, așa cum susține inculpatul P. în declarațiile sale și în discuțiile purtate cu martorul C. Aceste note, prin conținutul lor nu sunt verosimile, în raport și cu încadrările juridice reținute în sarcina acestuia.

De altfel, singurele declarații incriminatoare sunt ale martorului C.J. (denunțătorul) și a inculpatului P.F., declarații contradictorii care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, urmând ca, în parte, să fie înlăturate întrucât nu corespund adevărului. Se observă de asemenea că în declarațiile martorului C. apar elemente susținute de inculpatul P.R., deci nu este o probă directă, nemijlocită, deci nu are valoare probantă, aspect care se coroborează cu conținutul procesului verbal de confruntare din 6 august 2002 (fila 8 vol.III d.u.p.). „am ținut legătura numai cu R.”; luni 20 iulie 2002 R. mi-a zis că a vorbit cu V. care a fost de acord să dea actele unei singure firme pentru 2.000 de DOLARI SUA, am fost de acord și, în seara prinderii în flagrant, am luat actele firmei R.R.

și cu declarația inculpatului P.R. – filele 56-57 vol. I dată la 23 iulie 2002, care precizează: „văzând că acesta nu acceptă, îmi spune că nu se poate, am luat hotărârea de a-i preda documentele firmei R.R., ale cărui acte se aflau într-adevăr la mine, întrucât am efectuat prin ianuarie 2002 un control la această societate, iar cetățeanul chinez nu a mai venit după acte”; „în cursul zilei de 22 iulie 2002, deoarece mă săturasem, i-am spus lui C. că pot rezolva numai pentru o firmă care se numește R.R.”. Examinând însă declarațiile martorului C. și ale celorlalți cetățeni chinezi sub aspectul concludenței acestora, Curtea constată că între acestea fie că există contradicție, fie că faptele nu sunt relatate din propriile percepții.

Declarațiile care îl incriminează pe inculpatul C.V. ale denunțătorului și inculpatului P.R. datorită oscilării conținutului denotă subiectivism și neseriozitate, nici una dintre acestea nu este confirmată de celelalte probe. În acest context, rezultă că nu se poate stabili cu certitudine că s-a comis vreo faptă de luare de mită în vreuna din modalitățile prevăzute de lege, aceasta nefiind dovedită în materialitatea ei. În cauză, în raport de materialul probator administrat, nu s-a dovedit fără echivoc că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de luare de mită, astfel că prezumția de nevinovăție prev.de art. 66 C. proc. pen. nu a fost răsturnată, iar potrivit principiului „in dubio pro reo” îndoielile existente se interpretează în favoarea inculpatului.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. se reține că, din probele administrate în cauză a rezultat că șeful echipei de control a luat măsuri ferme în ceea ce privește asigurarea cu încuietori (lacăt și chei yale) a magaziei, iar un rând de chei rămânând la șeful compartimentului, respectiv M.T., iar al doilea la gospodarul unității de poliție. O altă măsură strictă de siguranță este aceea potrivit căreia, în depozitul respectiv se intra împreună, adică toți cei 4 polițiști, cu scopul de a se înlătura orice suspiciune sau neîncredere. Prin aceasta nu era posibilă sustragerea de acte din sacii depozitați. În sprijinul celor relatate sunt declarațiile concordante și constate date de inculpații C.V.

și M.N., precum și ale martorilor M.T., S.C., D.I., R.G., N.M., B.G. precum și procesele-verbale încheiate la 23 iulie 2002 și 25 iulie 2002 în prezența procurorului și a șefului Serviciului Economico-Financiar, după prinderea în flagrant a inculpatului P.R.F. și care a statuat că sacii erau legați „la gură”, astfel cum arată și planșele foto efectuate (fil. 75 vol. I și 79 vol. I). Aceste procese verbale s-au întocmit în perioada în care accesul în magazie a fost interzis, urmare faptului că aceasta a fost sigilată de Parchetul Militar. Din declarația martorului G.R. și din planșele foto efectuate cu ocazia întocmirii procesului verbal din 25 iulie 2002, rezultă că sacul care conținea documentele firmei R.R.

era plin, la acea dată era legal „la gură”, sigilat, în el nu ar mai fi încăput alte documente, cu atât mai puțin cantitatea mare de acte care a fost predată de inculpatul P.R. denunțătorului C. (acte care au fost restituire apoi șefului de serviciu). De asemenea, urmează a fi înlăturată afirmația din rechizitoriu conform căreia sacul în care se aflau acte ale SC R.R. a fost deteriorat de inculpații C. și M., cu scopul de a sustrage acte, întrucât, așa cum am precizat, probele administrate dovedesc contrariul. De asemenea, tot din probe mai rezultă că din cauza transportului, dar mai ales a manipulării sacilor, unii s-au deteriorat, sens în care a fost necesară înlocuirea lor sau reambalarea.

Se mai reține că, în cazul necesității resigilării sacilor, această activitate se făcea superficial, în sensul că era legat sacul la gură, pe sfoară se punea plastelină, însă nu se mai aplica sigiliul vreunui inspector și aceasta era predată cu degetul. Astfel se explică și faptul că pe unele sigilii au apărut presiunile digitale ale unora dintre polițiști. Constatând că în cadrul acestei infracțiuni reținute, nu există actul material, în rechizitoriu pe această încadrare juridică se strecoară chiar și îndoiala în sensul că la modul impersonal, se precizează că „actele au fost căutate și predate inculpatului P.R.F.”, se constată că probele administrate nu sunt suficiente și concludente în demonstrarea existenței faptei, motiv pentru care se va dispune achitarea inculpatului.

Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpatul C.V. pentru infracțiunea prev. de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) cu ref. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Urmează a constatat că a fost arestat preventiv de la 2 august 2002. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în actul de sesizare al instanței.

Prin Decizia penală nr. 3418 din 18 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4981/2003, s-a respins excepția invocată de inculpați privind inadmisibilitatea recursului parchetului și s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat sentința, cu excepția dispoziției de achitare a inculpatului M.N.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 243 alin. (1) C. pen., dispoziție pe care a menținut-o. În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, dispunându-se executarea de către inculpat a pedeapsei celei mai grele de 3 ani și 6 luni î