ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 11 din 18 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, în Dosarul nr. 3445/2002 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.V. (fiul

lui G.B. și L.) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.

254 alin. (1) cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv

de la 2 august 2002 și până la data punerii efective în libertate.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă

cauză.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr.

78/2000 prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen. raportat la art.

254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea

inculpatului P.R.F. (fiul lui V. și V.) pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

83 C. pen.

S-a constatat că suma de 200 DOLARI SUA a fost

restituită cetățeanului chinez R.R.

În baza art. 88 C. pen., a fost computată durata

arestului preventiv de la 23 iulie 2002 până la punerea efectivă în libertate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.N.C. (fiul

lui C. și E.) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 242 alin. (1)

și (3) C. pen. și art. 243 alin. (1) C. pen.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat

inculpatul P.R.F. la plata sumei de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut, în fapt, următoarele:

La data de 17 iunie 2002, comisar G.R. șeful Serviciului

Poliției economico-financiare din cadrul Poliției Sectorului 2 București a

primit o sesizare din care rezulta că în două apartamente situate în apropierea

Secției 7 Poliție București s-ar afla depozitate documente financiar-contabile

ale unor societăți comerciale, având ca asociați cetățeni chinezi.

Pentru verificarea celor sesizate, a doua zi, 18 iunie 2002, șeful

serviciului a constituit două echipe operative formate din ofițerii de poliție

M.T. și C.V., respectiv N.M. și S.C., toți din cadrul compartimentului nr. 4 al

serviciului, care s-au deplasat la adresele respective. În urma verificărilor

s-a stabilit că în cele două apartamente și într-o uscătorie aferentă se aflau

acte financiar-contabile ale unor societăți comerciale, având ca asociați sau

administratori cetățeni străini, în special cetățeni chinezi. Apartamentele

respective erau închiriate de către R.N., pentru a desfășura activități de

contabilitate, iar pentru verificarea ulterioară a actelor financiar-contabile

ofițerii au procedat la sigilarea încăperilor în care se aflau documentele.

Ulterior cele două procese verbale de sigilare au fost înregistrate în

evidențele pentru lucrări cu caracter divers ale unității de poliție, sub

numărul 760798 din 21 iunie 2002, iar la aceeași dată,conform procedurilor

administrative din cadrul serviciului, șeful acestuia a repartizat lucrarea

spre soluționare compartimentului 4 al serviciului, fiind înscrisă în evidențe

ca repartizată, sub semnătură inspectorului principal S.C.

Datorită

complexității lucrării și volumului mare de activități care urmau a fi

efectuate, șeful serviciului, a stabilit ca verificările să fie continuate de

către toți cei patru ofițeri de poliție menționați anterior.

Astfel, în

perioada care a urmat au fost desfășurate activități de inventariere (triere) a

actelor financiar-contabile și a altor acte existente în apartamente, acte care

au fost așezate în funcție de societățile comerciale de la care proveneau. În

cursul acestor activități subcomisarul N.M. a fost înlocuit de către inculpat

inspector M.N.C., din cadrul aceluiași compartiment, care s-a întors din

concediul de odihnă.

Începând cu

data de 10 iulie 2002, când s-a întors din concediu și inculpatul inspector

principal C.V., au fost desfășurate activități de ridicare în vederea cercetărilor

a actelor financiar - contabile depozitate în cele două apartamente și în

dependințele acestora. Așa cum rezultă din analiza actelor de cercetare

existente în lucrarea nr. 760798 din 21 iunie 2002 (copiile xerox ale acestor

acte constituie volumul 2 al dosarului care face obiectul prezentului dosar),

în perioada de la10 iulie 2002 până la 19 iulie 2002,

inculpații inspector principal C.V. și inspector M.N.C., împreună cu colegii

acestora subcomisar M.T. (șef compartiment) și inspector principal S.C. au

ridicat, în vederea cercetărilor, circa 125 saci conținând documente,

financiar-contabile ale unui număr de peste 200 societăți, comerciale, având în

majoritate, asociați sau administratori de cetățenie chineză.

Inventarierea

și preluarea documentelor au fost făcute de către ofițerii

de poliție cu încălcarea gravă a dispozițiilor procesual și procedural penale,

în sensul că procesele verbale de ridicare a actelor financiar-contabile au

fost întocmite într-un singur exemplar, iar contabilei R.N. nu i-au fost

îmmânate copii ale acestor procese verbale aflate la dosarul cauzei, numai unul

dintre acestea are înscris în cuprinsul său numărul de saci (7 saci) conținând

acte financiar-contabile ridicate în vederea cercetărilor.

Cât privește

celelalte cinci, procese verbale întocmite și semnate de către cei patru

ofițeri de poliție amintiți, acestea prezintă în fraza unde ar trebui să fie

indicat numărul de saci ridicați, spații libere (necompletate), astfel încât

din aceste acte procedurale nu rezultă în nici un mod cantitățile exacte de

documente ridicate în vederea cercetărilor.

Ca modalitate

practică de lucru, documentele respective au fost introduse în saci de

polietilenă sau material textil, în funcție de societatea comercială de la care

proveneau, după care sacii au fost legați și sigilați prin aplicarea sigiliului

de plastilină, atașându-se de fiecare sac o bucată de hârtie pe care erau

înscrise denumirile societăților comerciale ale căror acte se aflau în sacul

respectiv.

Fiecărui proces

verbal i-a fost atașată câte o anexă constând într-o listă cuprinzând

documentele societăților comerciale ale căror acte au fost ridicate prin procesul

verbal respectiv.

Ulterior, cei

125 saci conținând documente, au fost transportați și depozitați într-o

încăpere (magazie) situată în curtea Secției 8 Poliție; încăperea respectivă

era folosită în mod curent ca depozit de către

administrația unității de poliție,iar un rând al cheilor de acces în magazie a

fost înmânat șefului de compartiment, subcomisar M.T.

Din

împrejurările descrise mai sus, rezultă cu claritate faptul, că, prin modul în

care au acționat inculpații și ceilalți doi ofițeri de poliție, nu exista o

evidență,chiar și generică, a tipului provenienței sau volumului documentelor

ridicate, fiind imposibilă verificarea corespondenței dintre actele ridicate

din cele două apartamente și dependințe și actele depozitate în magazia din

incinta sediului Secției 8 Poliție București.

Î

n

condițiile arătate, mai mulți cetățeni chinez asociați sau administratori ai

unor societăți comerciale al căror acte financiar-contabile au fost ridicate de

către organele de poliție, s-au adresat contabilei R.N. care, pentru

recuperarea actelor respective, i-a îndrumat să se adreseze Serviciului

Poliției Economico-Financiare al Poliției Sectorului 2, indicându-le camera

unde își desfășurau activitatea ofițerii din cadrul compartimentului.

Printre

solicitanți s-a aflat și cetățeanul chinez C.J., unic asociat și administrator

al societății comerciale R.N.I. SRL, societate ale cărei acte

financiar-contabile se găseau printre cele ridicate de către organele de

poliție.

Deoarece

cunoștea limba română, acesta a fost rugat și de către alți cetățeni chinezi,

rude sau prieteni, care erau originari din aceeași localitate din China, să se

intereseze despre modalitatea de recuperare a actelor care fuseseră deja sau

urmau să fie ridicate de către organele de poliție.

Așa fiind, la

data de 11 iulie 2002, C.J. s-a prezentat la sediul Serviciului

Economico-Financiar al Poliției Sectorului 2 București, unde a luat legătura cu

in­culpatul inspector principal C.V., interesându-se ce s-a întâmplat cu actele

financiar-contabile și despre modalitatea de restituire a acestora.

În cursul

discuției, inculpatul C.V. i-a pretins cetățeanului chinez suma de 2000 DOLARI

SUA pentru fiecare societate comercială ale cărei acte urmau să fie restituite,

cunoscând faptul că C.J. era reprezentantul mai multor cetățeni chinezi și că

actele financiar-contabile le erau deosebit de necesare pentru prelungirea

vizei de ședere în România.

Cu privire, la acest

aspect, din cuprinsul adresei din 6 septembrie 2002 a Direcției Generale de

Evidență Informatizată a Persoanei - Direcția pentru Străini și Probleme pentru

Migrări, rezulta că potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, străinului venit în România

pentru a conduce și a gestiona o investiție i se solicită, la prelungirea

ulterioară a vizei, printre altele, următoarele documente:

- certificatul

de înmatriculare a societății comerciale;

- certificatul

emis de M.F.P. care va cuprinde indicatori referitori la: venituri totale,

investiții, profit și pierderi, dividente încasate de asociați și situația

privind debitele față de bugetul de stat;

- ultimul

bilanț financiar-contabil depps la administrația financiară;

- dovadă

mijloacelor de întreținere, care trebuie să rezulte din activitatea economică

derulată sau să fie un rezultat direct al acestei activități.

Pentru

obținerea documentelor menționate, este necesar ca cetățeanul străin să se afle

în posesia actelor de constituire și financiar-contabile ale societății

comerciale unde este asociat sau administrator, iar în lipsa documentelor

necesare prelungirii vizei, după expirarea duratei acesteia, care este de

maximum 6 luni, cetățeanul străin riscă să fie depistat și să fie scos din

România, cu instituirea consemnului nominal de nepermitere a reintrării în

țară.

Având în vedere

gravele consecințe care ar fi putut rezulta pentru cetățenii chinezi dacă

aceștia nu intrau în timp util în posesia actelor ridicate de către organele de

poliție, C.J. a fost de acord, în principiu, cu plata unei sume de bani pentru

fiecare societate comercială, obiectând însă, că prețul cerut este prea mare și

solicitând un preț mai mic, lucru cu care inculpatul C.V. nu a fost de acord.

Deși cei doi au

stabilit să mai discute ulterior asupra prețului, în aceeași zi, C.J. l-a

contactat pe inculpatul inspector P.R.F., pe care îl cunoștea din Complexul

comercial E., căruia i-a adus la cunoștință faptul că inculpatul C.V. i-a pretins

câte 2000 DOLARI SUA pentru restituirea actelor fiecărei societăți comerciale,

solicitându-i să îl ajute pentru recuperarea actelor.

La rândul său, inculpatul

P.R.F., care era prieten cu inculpatul C.V., l-a asigurat pe cetățeanul chinez

că îi va transmite acestuia faptul că, cetățenii chinezi sunt de acord să

plătească o sumă de bani mai mică – sub 1000 DOLARI SUA – pentru fiecare

societate comercială și că, va încerca să-l convingă pe ofițer să accepte

scăderea prețului.

Cei doi au

stabilit să se întâlnească din nou a doua zi pentru ca P.R.F. să-i comunice

rezultatul demersurilor sale pe lângă C.V. (cei doi fiind colegi în cadrul

Serviciului Poliției Economico-Financiare (în compartimente diferite).

În dimineața

zilei următoare 12 iulie 2002, C.J. a mers din nou la sediul

unității de poliție, unde P.R.F. i-a comunicat că inculpatul C.V. nu este de

acord cu suma oferită de către cetățenii chinezi, că pretinde minimum 1500 DOLARI

SUA pentru fiecare societate comercială.

La insistențele

cetățeanului chinez, inc. P.R.F. a încercat din nou să-l convingă pe colegul

său să scadă prețul, sens în care l-a contactat pe inc. C.V. în biroul său, iar

acesta a fost de acord cu suma de 1200 DOLARI SUA pentru restituirea actelor

fiecărei societăți comerciale, lucru pe care inc. P.R.F. l-a transmis lui C.J.,

care îl aștepta pe holul unității de poliție.

La rândul său,

cetățeanul chinez a luat legătura cu conaționalii săi aflați în aceeași

situație și le-a transmis noua sumă pretinsă de către ofițer, întocmind o listă

cu denumirile a 13 societăți comerciale ai căror asociați sau administratori

erau de acord să plătească suma de 1000 DOLARI SUA pentru restituirea actelor

financiar-contabile.

A doua zi,

sâmbătă, 13 iulie 2002, C.J. s-a întâlnit la restaurantul I.B. situat la

intersecția Bucur-Obor din București cu inc. P.R.F., căruia i-a transmis lista

sus menționată, acesta urmând ca, la rândul său, să o predea lui C.V., iar

acesta să înmâneze actele societăților respective, pe măsură ce le identifica

printre cele ridicate în vederea cercetărilor, lui P.R.F.

Cât îi privește

pe cetățenii chinezi, aceștia urmau ca, prin intermediul lui C.J., să

plăteasacă sumele respective, care ar fi fost înmânate la primirea actelor, lui

P.R.F., iar prin intermediul acestuia inculpatului C.V., urmând ca ulterior C.J.

să predea actele cetățenilor chinezi care plătiseră în acest scop sumele

respective. Exceptându-l pe C.J. dintre cetățenii chinezi care au fost de acord

să plătească sume de bani pentru a le fi restituite actele financiar-contabile,

au fost identificați și audiați următorii R.R., P.J., R.X., T.G.P.J., M.X. și L.S.L.

Luni, 15 iulie 2002,

C.J. s-a prezentat la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar

Teritorial unde a denunțat faptele săvârșite de cei doi ofițeri de poliție.

Întrucât din

declarațiile cetățeanului chinez rezulta că este posibil ca o parte a actelor

financiar-contabile să-i fie înmânată de către inc. P.R.F. chiar în aceeași zi,

s-a constituit o echipă operativă condusă de către procurorii militari, care să

constate săvârșirea infracțiunii flagrante de către ofițerul de poliție. S-a

luat măsura supravegherii operative a activității persoanelor implicate și a

înregistrării audio și video a convorbirilor directe sau telefonice purtate de

către - aceștia (actele rezultate, note de redare a unor convorbiri, note de

supraveghere operativă și planșe fotografice).

Deoarece prețul

oferit de către cetățenii chinezi în momentul respectiv pentru restituirea

actelor fiecărei societăți comerciale era de 1000 DOLARI SUA s-a procedat la

consemnarea seriilor și tratarea chimică a sumei de 1000 DOLARI SUA (10

bancnote de câte 100 DOLARI SUA) pusă la dispoziția echipei operative de către

denunțătorul C.J.

Întâlnirea

dintre denunțător și ofițer nu a mai avut loc la data respectivă, deoarece

acesta din urmă nu obținuse încă de la inc. C.V. actele financiar-contabile ale

vre­unei societăți comerciale.

Ziua următoare,

în cursul unor convorbiri telefonice, C.J. a avansat suma de 1200 DOLARI SUA

pentru fiecare societate comercială (1000 DOLARI SUA plătibili imediat, iar

restul de 200 DOLARI SUA în zilele următoare urmand ca atunci când inc. P.R.F. îi

va confirma că a intrat în posesia actelor unor societăți, să ia legătura cu

cetățenii chinezi respectivi și să colecteze sumele de bani corespunzătoare.

Pe de altă

parte, de fiecare dată cetățenii chinezi, prin S.J. erau dispuși să ofere o

sumă mai mare, inc. P.R.F. îi transmitea acest lucru lui C.V. care le

transmitea cetățenilor chinezi, în același mod, răspunsul său negativ, mărind

suma succesiv la 1500 DOLARI SUA și apoi la suma inițială de 2.000 DOLARI SUA

pentru actele fiecărei societăți comerciale.

Mărirea

succesivă a prețului a avut ca pretext faptul că alți chinezi au oferit suma de

2000 DOLARI SUA și că, datorită cantității mari de acte ridicate, găsirea actelor

anumitor societăți este dificilă, dar posibilitatea măririi prețului a avut în

mod cert ca bază faptul că actele respective le erau absolut necesare

cetățenilor chinezi pentru ca aceștia să și poată prelungi vizele de ședere în

România.

Așa fiind, în

intervalul de timp cuprins între 15 iulie 2002 și 22 iulie 2002, între C.J.

și inc. P.R.F. au avut loc numeroase convorbiri telefonice în cursul cărora,

cetățeanul chinez a acceptat să plătească succesiv sume de bani tot mai mari

pentru ca, în cele din urmă, la data de 18 iulie 002, să fie

de acord să plătească chiar suma maximă pretinsă de către inculpatul C.V.,

respectiv 2000 DOLARI SUA.

Mai mult, la

aceeași dată, în jurul orelor 16,00, cei doi s-au întâlnit la același

restaurant I.B., ocazie cu care denunțătorul i-a înmânat ofițerului o nouă

listă cuprinzând denumirile a 8 societăți comerciale (din cele 13 aflate pe

prima listă) ai căror asociați sau administratori erau de acord să plătească

fiecare câte 1500 DOLARI SUA.

La scurt timp

ofițerul s-a întâlnit cu ceilalți colegi de serviciu C.V., S.C., M.T. și M.N.C.

- la restaurantul B., situat în București, unde inc. P.R.F. i-a înmânat inc. C.V.

și cea de-a doua listă conținând denumirile a numai 8 societăți comerciale

(odată cu creșterea prețului s-a micșorat numărul celor dispuși să plătească o

sumă mai mare).

De menționat că

cei doi inculpați au ținut permanent legătura, punându-se reciproc la curent cu

stadiul ofertelor făcute de către cetățenii chinezi și, respectiv, cu

posibilitățile de identificare, preluare și restituire a actelor

financiar-contabile.

Ilustartive

pentru modul în care inc. C.V. a coordonat întreaga acțiune de restituire a

documentelor contra unor sume de bani sunt notele de redare a convorbirilor

telefonice purtate de către acesta cu celălalt inculpat căruia îi comunica de fiecare

dată, răspunsul său negativ la ofertele succesive mai mici de 2000 DOLARI SUA

făcute de către C.J. în numele său și al celorlalți cetățeni chinezi.

Cum s-a arătat,

în cele din urmă, la data de 18 iulie 2002, când s-a și încheiat operațiunea de

ridicare și depozitare în magazia secției de poliție, a tuturor actelor

financiar contabile, unii dintre cetățenii chinezi, au acceptat să plătească

suma pretinsă,respectiv 2000 DOLARI SUA pentru actele fiecărei societăți.

Fiind intrunite

condițiile necesare, inc. C.V. a hotărât ca schimbul documentelor contra unor

sume de bani să aibă loc în ziua de luni, 22 iulie 2002.

În acest scop,

în cursul întregii zile, inculpatul a ținut telefonic legătura cu inc. P.R.F.,

iar după amiaza a purtat cu acesta mai multe convorbiri în localul unității de

poliție, asigurându-se despre făptul că va încerca să-i coopteze în operațiunea

de restituire a documentelor contra unor sume de bani și pe ceilalți colegi de

compartiment.

Ulterior, inc. C.V.

împreună, cu inc. M.N.C., M.T. și S.C., aflați cu toții în biroul lor din

sediul unității de poliție, au coborât în curtea secției, pătrunzând în magazia

unde se aflau depozitați sacii care conțineau actele financiar-contabile

ridicate în vederea cercetărilor, în condițiile expuse anterior.

La scurt timp,

la indicațiile inc. C.V., în încăperea respectivă a sosit și inc. P.R.F. căruia,

în prezența inc. C.V., inc. M.N.C. i-a înmânat actele financiar-contabile ale

societății comerciale R.C. SRL.

Actele

respective au fost căutate și predate inculpatului P.R.F. la indicațiile, inc. C.V.,

care avea asupra sa cele două liste transmise anterior de eticheta atașată unui

sac, denumirea uneia dintre societățile comerciale aflate pe ambele liste (R.C.

SRL), inc. M.N.C. a înlăturat sigiliul legal aplicat sacului respectiv, l-a

desfăcut și a înmânat actele societății respective lui P.R.F.

După ce a

părăsit magazia, inculpatul a introdus actele respective într-o pungă de

polietilenă și l-a contactat telefonic pe C.J., cu care s-a întâlnit in jurul

orelor 19,35 în apropierea Băncii Turco-Române, situată în intersecția

Bucur-Obor.

De aici, cei

doi s-au deplasat, cu autoturismul ofițerului, la cafeneaua N.B. situată în

apropiere, unde inc. P.R.F. i-a arătat cetățeanului chinez actele pe care le

avea asupra sa și i-a solicitat să ia legătura cu patronul chinez al societății

comerciale R.C. SRL, pentru ca acesta să-i plătească,în schimbul actelor, suma

de 2000 DOLARI SUA.

Cei doi au

stabilit ca, în zilele următoare, pe măsură ce inculpatul va intra în posesia

documentelor altor societăți dintre cele aflate pe cele două liste, să-l

contacteze pe C.J., care să ia legătura cu patronii respectivilor societăți

comerciale pentru a efectua, în aceleași condiții, plata corespunzătoare.

În jurul orelor

19,55, inc. P.R.F. l-a adus cu autoturismul pe cetățeanul chinez la locul de

unde îl luase, după care, la orele 19,58, l-a contactat telefo­nic pe inc. C.V.

și s-a deplasat la domiciliul acestuia unde a ajuns în jurul orelor 20,00. Cei

doi au avut o scurtă convorbire în cursul căreia inc. P.R.F. l-a informat pe

celălalt inculpat cu privire la cele stabilite cu cetățeanul chinez, îndeosebi

asupra faptului că acesta nu avusese banii asupra sa, că urma să-i obțină și

să-i înmâneze în seara respectivă, la primirea documentelor.

Singurele

instrucțiuni primite de către inc. P.R.F. de la inc. C.V. cu privire la suma de

2000 DOLARI SUA au fost de a prelua de la cetățeanul chinez și a-i înmâna a

doua zi la birou, urmând ca inc. C.V. să dispună asupra destinației banilor.

În acest

răstimp, C.J. l-a contactat telefonic pe R.R., asociat și administrator la SC R.C.

SRL, cu care era prieten, cu care s-a întâlnit tot în zona intersecției

Bucur-Obor și care i-a înmânat suma de 2000 DOLARI SUA lui C.J., pentru ca

acesta la rândul său să-i dea ofițerului în schimbul actelor

financiar-contabile.

Urmare altor

convorbiri telefonice,în jurul orelor 21,40, C.J. și inc. P.R.F. s-au întâlnit

în zona stației RATB, ocazie cu care inculpatul, aflat în autoturism, i-a

înmânat punga conținând actele societății comerciale sus-menționate, iar cetățeanul

chinez i-a înmânat ofițerului suma de 2000 DOLARI SUA, pe care a pus-o, la

indicațiile acestuia, pe bancheta din dreapta față a autoturismului.

Acțunile celor

doi au fost supravegheate def către membrii echipei operative, fiind efectuată

înregistrarea, audio și video a convorbirii purtate cu acest prilej.

La percheziția

efectuată autoturismului marca H.E., condus de către inc. P.R.F., pe bordul

acestuia, s-a găsit suma de 2000 DOLARI SUA, pe care între timp inculpatul o

ambalase într-o hârtie destinată reclamei pentru produsele M.

Precizăm că

suma găsită era formată din 20 bancnote a câte 100 DOLARI SUA, iar 10 dintre

acestea, prezentau seriile și caracteristicile de inscripționare și tratare

chimică ale celor 10 bancnote a câte 100 DOLARI SUA puse la data de15 iulie 2002

la dispoziția echipei operative de către C.J. Acest fapt se explică prin aceea că

ulterior înmânării de către R.R. a sumei de 2000 DOLARI SUA, C.J. a înlocuit

mai multe bancnote de, diverse valori, în sumă totală de 1000 DOLARI SUA, cu

cele 10 bancnote a câte 100 DOLARI SUA, în scopul individualizării sumei ce

urma să fie dată lui P.R.F. și păstrării conspirativității față de R.R., care

pe durata efectuării tranzacției a așteptat în apropierea autoturismului

ofițerului.

Ulterior,

documentele din punga care a fost înmânată de către inculpat cetățeanului

chinez au fost inventariate, constatându-se existența mai multor acte

financiar-contabile și altor acte ale societății comerciale R.C. SRL, copii

xerox ale actelor de constituire, facturi fiscale deconturi TVA, chitanțe

fiscale, declarații vamale, chitante vânzări, ordine de încasare, chitanțe de

plată a taxelor vamale, situații financiare, balanțe de verificare și rezultate

financiare.

La percheziția

efectuată autoturismului inc. P.R.F., în habitaclul acestuia au fost găsite

cele două liste cu denumirea societăților comerciale, liste înmânate acestuia

de martorul C.J.

Se mai reține

că la cercetarea la fațalocului, efectuată în magazia unde erau păstrate actele

financiar-contabile ridicate de organele de poliție, a fost identificat sacul

din care inculpatul M.N.C. a sustras documentele pe care le-a înmânat inc. P.R.F.,

iar în sacul respectiv au fost identificate acte ale SC R.C. SRL (carnete cu

chitanțe fiscale) care susține procuroru, la o analiză comparativă prezintă

elemente de continuitate cu actele sustrase și găsite asupra cetățenilor

chinezi, pe sigiliu se găsesc și două urme digitale lăsate de mâna stângă a

acestuia.

Se mai susține

că pozițiile procesuale ale inculpaților C.V. și M.N. de nerecunoaștere a

faptelor sunt vehement combătute de declarațiile denunțătorului C.J. și ale

inculpatului P.R.F. și a notelor de supraveghere operativă și a celor de redare

a convorbirilor telefonice, constatându-se că foloseau diverse coduri de

comunicare (nu au fost indicate în rechizitor) și vorbeau după mai multe

telefoane mobile (de fapt s-a dovedit că inculpatul P.R.F., cu ocazia

depistării în flagrant a infracțiunii avea asupra sa, deși se afla în concediu

legal de odihnă, trei telefoane mobile, peste 10.000.000 lei, aprox.500-600 DOLARI

SUA) ulterior stabilindu-se că acesta vorbea sistematic de pe telefoanele

respective cu denunțătorul C.J.

Analizând mijloacele de

probă administrate în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța de

fond a reținut că situația de fapt expusă în rechizitoriul parchetului

corespunde parțial probelor, impunându-se a se face anumite precizări cu

privire la modalitatea de lucru a echipei și răspunderile pe care le avea

fiecare polițist în legătură cu lucrarea respectivă.

Astfel, în urma unei sesizări,

făcută de o persoană necunoscută șefului Serviciului – Financiar - martorul G.R.

- despre activitatea numitei R.N., care ținea evidența contabilă a aproximativ

200 societăți comerciale, ai căror patroni erau anumiți cetățeni chinezi,

precum și a SC R.D. (administrator V.C.), despre care s-a dovedit ulterior că

avea o activitate comercială suspectă (fil. 41 dos. fond), în sensul că actele

comerciale aparțineau unor societăți ce își încheiaseră activitatea cu 3-4 ani în

urmă, întocmindu-se documente contabile, care reflectau o cifră de afaceri ce

le asigura cetățenilor străini o prelungire de viză și, în final, o ședere în

România, s-a procedat la formarea unei echipe, constituită din patru membri și

anume: martorul M.T. – desemnat de șeful echipei de control, martorii S.C., N.M.

și inculpatul C.V. Inculpatul M.N.C. a venit mai târziu în echipă, cu acordul

șefului de echipă și a șefului Serviciului – Economico – Financiar, urmare a

plecării în concediul de odihnă a inculpatului C.V. și a rămas ca urmare a

plecării din echipă a martorului N.M., motivat de faptul că lucrarea era foarte

mare și impunea menținerea constantă a numărului de 4 membri.

Modalitatea de lucru a fost

stabilită de șeful echipei martorul M.T., care este și șeful compartimentului.

Pentru actele societății

comerciale, ridicate în maniera descrisă în rechizitoriu, s-au încheiat procese

– verbale în două exemplare (unul a se preda contabilei R.N.), în care erau

trecute numai numele societăților, nu și denumirea actelor corespunzătoare

fiecăreia, urmând ca acest aspect să fie verificat la sediul Poliției, unde de

altfel, au și fost depozitați cei peste 125 de saci.

Important de cunoscut este

și faptul că sacii erau din plastic (polietilenă), care urmare greutății dată

de conținutul lor, a căldurii din timpul transportului (făcut de polițiștii din

echipă cu mijloacele personale și ale Secției) s-au mai deteriorat, chiar și

rupt, iar cu ocazia depozitării, aceștia erau puși în alți saci tot „legați la

gură” cu sfoară.

Când, la anumiți saci, se

deteriora sigiliul – ca urmare a manipulării – astfel cum rezultă din

declarațiile inculpaților și martorilor, în unele situații, acesta era chiar presat

cu mâinile, omițându-se a se apela la sigiliul vreunui coleg, astfel explicându-se

și faptul că la expertiza efectuată în faza de urmărire penală, s-au evidențiat

impresiuni digitale, fie ale inculpatului M.N.C., fie ale martorului S.C. și

chiar ale cpt. maj. C.N. (fil.177 vol. I dos.urm.pen.).

S-a mai motivat acest lucru

și prin faptul că se impune o sporită operativitate în desfășurarea acestei

acțiuni, iar modul impropriu în care erau depozitați sacii cu acte comerciale –

chiar unii peste alții – sigur că era un motiv în plus ce contribuia la

deteriorarea sigiliului, ce era pus pe o bucată de plastilină și nu pe ceară,

încăperea era insalubră, fiind o magazie de unelte a Secției 8 Poliție,

deoarece Camera de Corpuri Delicte a Secției era ocupată.

Din declarațiile șefului de

echipă, rezultă chiar și faptul că, în unele situații nici nu se mai proceda la

resigilarea sacilor, în raport de măsura pe care acesta a dispus-o, în sensul

de a se intra și a se ieși din magazie, în echipă completă, respectiv toți cei

patru ofițeri, atunci când activitatea era precisă. Activitatea consta în

faptul că trebuiau identificați și scoși din magazie numai saci cu actele

contabile ale firmelor ce aveau ca administratori cetățeni chinezi care se

prezentau la sediul poliției, cu avocat și translator, prezentând o cerere prin

care făceau dovada că sunt patronii firmei înscrisă în cerere, astfel încât

urma a li se restitui actele necesare prelungirii vizei de ședere în România și

anume documentele contabile ale firmei, întrucât acestea s-au ridicat și nu

certificatul de înmatriculare.

De menționat că în magazia

respectivă nu intrau decât cei patru membri – în echipă – cheia aflându-se la

șeful acestei echipe – martorul M.T.

Se identifica sacul sau

saci, după hârtia – tip A4 – în care erau arătate denumirile societăților

comerciale, se ridica sacul – tot de către cei patru ofițeri – era transportat

la camera și acolo, în prezența administratorului societății, care era asistat

de translator, se proceda la identificarea actelor societății și se numerotau.

Spre exemplificare, cazul societății F.

Din probele dosarului nu rezultă

că ar fi intrat vreunul pe rând, adică separat sau în număr de câte doi. În

acest sens, declarațiile date la urmărire penală și cercetarea judecătorească

de către inculpați și martori – se coroborează între ele, sunt copleșitoare.

Chiar și inculpatul P.R.F. susține acest lucru, că deși aflat în concediu de

odihnă, în ziua de 17 iulie 2002, a trecut pe la magazie, pentru că era ușa

deschisă și i-a văzut pe cei patru, i-a salutat, s-a mirat de numărul mare de

saci, nu a vorbit cu nimeni separat și a plecat (fila 89 – dosar fond Curtea de

Apel București, secția I penală).

Între membrii echipei nu

exista vreo suspiciune și așa cum îi caracterizează șeful Serviciului –

Economico – Financiar R.G., aceștia erau buni profesioniști și serioși și de

fiecare dată când am avut vreo problemă delicată am apelat la ei și au

rezolvat-o corect și legal.

„Ei își desfășurau

activitatea numai în cadrul biroului Economico – Financiar, vizând instituții

de stat bugetare, în timp ce inculpatul P.R.F. și-a desfășurat activitatea și

în cadrul Biroului Economico – Financiar al Secției 7 Poliție, care avea în

raza de activitate și Complexul E., iar în cadrul compartimentului 2, verifica

serviciul economico – financiar casele de schimb valutar, asigurări,

reasigurări și bănci”.

Lucrarea a fost înregistrată

sub nr. 760798/2002 și repartizată spre soluționare, sub semnătură,

inspectorului principal S.C.

Potrivit art. 1 alin. (1) C.

proc. pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a

faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o

infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană

nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar conform art. 3 din același

cod, în desfășurarea procesului penal, trebuie să se asigure aflarea adevărului

cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana

făptuitorului.

De asemenea, potrivit art. 62

C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și

cercetarea judecătorească sunt obligate să lămurească pricina sub toate aspectele,

pe bază de probe.

Conform art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei

probe se face de către organul de urmărire penală și instanța de judecată,

potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor

administrate.

Curtea de apel, analizând

actele și lucrările dosarului prin prisma textelor de lege menționate mai sus,

care constituie atât principiile de bază în desfășurarea procesului penal, cât și

garanții de natură a înlătura orice fel de discriminare, constatată că, deși organul

de urmărire penală, în virtutea rolului său activ, a depus eforturi pentru

aflarea adevărului, nu s-a putut dovedi cu certitudine vinovăția inculpatului C.V.

și M.N.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Cu privire la inculpatul C.V.,

instanța de fond reține că, potrivit rechizitoriului, fapta inculpatului

inspector principal C.V. constă în aceea că, în perioada 11 iulie 2002 – 22

iulie 2002, în calitate de ofițer de poliție cu atribuții de cercetare penală,

i-a pretins direct, iar ulterior prin intermediul inculpatului P.R.F., cetățeanului

chinez C.J. și altor cetățeni chinezi, suma de câte 2000 DOLARI SUA, ori alte

sume, pentru restituirea actelor fiecărei societăți comerciale, ce fuseseră ridicate

de către Poliția Sectorului 2 București, iar la data de 22 iulie 2002 a sustras

actele societății comerciale R.C. SRL, care, prin intermediul inculpatului P.R.F.,

au fost înmânate cetățeanului chinez C.J., contra sumei de 2000 DOLARI SUA.

Inculpatul a fost arestat la

data de 2 august 2002, pe o durată de 30 de zile, pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, și pentru art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută

de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

se reține că, din declarațiile denunțătorului C.J., cât și a denunțului oral

făcut și pentru care s-au încheiat mai multe procese – verbale (f. 1-7

dos.urm.pen.), din care unele fără a se respecta dispozițiile procedurale în

amterie, în sensul că nu a fost audiat în prezența unui translator de limbă

chineză, poate și motivat de faptul că, inițial, acesta a spus că înțelege 70%

din convorbirile purtate în limba română, ulterior, a solicitat translator

pentru că înțelege doar 10% din limba română, a susținut că, inculpatul C.V.,

pe care l-a cunoscut pentru prima dată la sediul Secției 8 Poliție, în biroul

său, când a fost să întrebe pe ce motiv i s-au ridicat actele societăți și care

este procedura pentru a i se restitui actele contabile, întrucât îi sunt

necesare prelungirii vizei de ședere în România, care, de altfel, îi expirase din

data de 4 iunie 2002, i-a solicitat suma de 2000 DOLARI SUA. Mai precizează

denunțătorul în declarațiile sale că:

În birou, de față mai erau

și ceilalți doi colegi mai în vârstă, dar care nu au spus nimic (fila 18 vol. I

dos. urm. pen.) „i-am spus că prețul este prea mare și nu cred că ceilalți

patroni chinezi o să fie de acord cu suma’’ (fila 18 vol. I).

Aceste aspecte sunt

neconfirmate de declarațiile martorilor M.T. și S.C., colegii de birou ai

inculpatului C.

„V. mi-a cerut numărul de

telefon mobil și mi-a zic să mă sună m el în aceeași zi, orele 16,00 i l-am

dat”.

„Eu am plecat în Complexul E.

să le zic și celorlalți conaționali care este situația și că trebuie să

plătească suma de câte 2000 DOLARI SUA pentru fiecare societate comercială, pentru

a li se restitui actele contabile”

„I-am dat 2000 de dolari și

mi-am luat actele societății mele R.N.I. SRL

’’.

Din declarațiile

denunțătorului mai rezultă cp acesta a luat legătura cu ofițerul P.R.F., pe

care îl cunoștea anterior și pe care l-a rugat să negocieze cu inculpatul C. suma,

în sensul reducerii acesteia.

Inculpatul P.R., deși se

afla în concediu de odihnă, - se reține din declarația sa de la urmărire penală

și cercetare judecătorească – i-a promis cetățeanului chinez că va rezolva

problema și va interveni pe lângă acesta pentru a restitui actele contabile ale

societăților comerciale, pentru o sumă mai mică, asigurându-l că se va folosi de

orice mijloace pentru a-l ajuta.

Din probele administrate,

mai rezultă că denunțătorul C.J. se cunoștea foarte bine cu inculpatul P.R.F.,

întrucât acesta în anul 2000 a lucrat la Secția 7 de Poliție și avea în sarcina

sa și verificarea modului de desfășurare a activității comerciale în Complexul

en-gross E., astfel explicându-se și faptul că, deși se afla în concediul legal

de odihnă, totuși, având numărul de telefon al polițistului, martorul C.J. l-a

găsit foarte ușor.

Că erau prieteni vechi, se

deduce și din faptul că martorul C.J. și-a permis să-i ceară acestuia să

intervină pe lângă V. pentru a-i restituit actele contabile a 13 societăți

comercială, să negocieze sub prețul de 2000 DOLARI SUA; să vorbească la telefon

de nenumărate ori pe zi și săptămână.

În conținutul acelorași declarații, martorul C.J. precizează:

„am aflat de la contabila R.N. că s-au ridicat de către polițiști actele

contabile ale tuturor societăților comerciale unde patroni erau cetățeni

chinezi, aceasta mi-a spus că polițiștii i-au comunicat că cei care vor dori

actele înapoi trebuie să se adreseze Secției de Poliție 8.”

A apelat, după cum rezultă

din probe, la ajutorul inculpatului P.R. care i-a spus că este coleg cu V. și

va vorbi cu acesta și cu ceilalți, să le restituie actele celor 13 societăți

comerciale pentru sume mai mici, întrucât martorul a arătat că ceilalți nu erau

de acord să plătească o sumă atât de mare.

Este de subliniat faptul că

autodenunțul și celelalte declarații, deși au fost date succesiv, între ele

există numeroase contradicții, aspect de natură să provoace serioase dubii cu

privire la veridicitatea acestora. Astfel, inițial, în autodenunțul din 15

iulie 2002, acesta se refer numai la polițistul R. (fila 1 vol. I), apoi,

revine și declară, tot la data de 15 iulie 2002 de polițistul V. care i-a

solicitat 2.000 DOLARI SUA, pentru restituirea actelor firmei sale, apoi în

declarația dată în fața instanței, precizează că atunci când i s-a pretins

suma, în birou se afla un singur coleg, apoi a zis că pe polițistul V. l-a

întrebat numai despre procedura de restituire a actelor contabile și nu a

enunțat numele vreunei societăți comerciale. În al patrulea proces-verbal din

aceeași dată 15 iulie 2002 –denunțătorul afirmă că a aflat de V. la prietenul

lui P.R. că ar fi persoana ce se ocupă de lucrare. Și tot C.J. afirmă că s-a

dus la poliție pentru a se interesa de situația firmelor și nu intenționat la V.,

pentru că nu îl cunoștea (fila 89 vol. I d.u.p.).

Tot martorul C.J., în

declarația dată în fața instanței, revine și spune că nu i s-au restituit

actele contabile ale societății sale.

Poziția denunțătorului nu

este de natură a crea instanței convingerea că inculpatul a pretins vreo sumă

de bani de la acesta, de altfel nu există nici o discuție telefonică cu

inculpatul, iar din declarațiile martorilor colegi ai inculpatului, versiunea

prezentată de denunțător nu are suport material, în ceea ce-l privește pe

acesta.

Faptul că în convorbirile

telefonice dintre denunțător și inculpatul P. a apărut prenumele V., nu poate

conduce la ideea că acesta ar avea vreun amestec, din următoarele considerente:

nu era responsabilul lucrării; nu avea acces în magazie decât împreună cu

ceilalți trei martori din care unul era șeful lucrării; niciodată nu a fost

stabilită vreo întâlnire în 3 (cei doi inculpați și denunțătorul C.), ci

inculpatul P. s-a mulțumit doar să uzeze de numele acestuia și, din când în

când să-l sune la telefon, probabil, când de față era C. și apoi îi transmitea

„mi-a spus că nu se poate, V. a refuzat, spunând că sunt mari probleme”.

Mai mult, din declarațiile

inculpatului P.R., care ca și cele ale denunțătorului sunt contradictorii,

rezultă: „eu nu i-am înmânat niciodată aceste liste lui V. și nici nu i-am spus

despre conținutul lor datorită faptului că el nu-mi dăduse garanții concrete

pentru faptul că în schimbul sumelor de bani oferite de către chinezi, el le va

restitui actele”, după care revine și spune că după ce au fost la restaurantul B.,

unde s-au discutat diverse, s-a întâlnit separat cu V. și i-a dat totuși lista.

Această afirmație din declarația inculpatului P. trebuie înlăturată, față de

faptul că în procesul verbal de prindere în flagrant a acestuia, cu ocazia

percheziției autoturismului, au fost găsite două liste.

De asemenea, martorii M.T.,

S.C. și inculpatul M.N.C., au relatat în declarațiile lor, că niciodată

inculpatul C.V. nu le-a spus de vreo rugăminte care i-ar fi fost adresată de

inculpatul P.R. De asemenea, tot în declarațiile lor, se mai precizează că, P.R.

deși se afla în concediul legal de odihnă, a trecut destul de des pe la

serviciu, a intrat în biroul lor, i-a salutat, altă dată i-a întrebat cum merge

cu lucrarea, pentru ca totul să culmineze cu data de 22 iulie 2003, când a

intrat în magazie, unde se aflau toți 4, i-a salutat, nu a vorbit cu nimeni,

s-a mirat de numărul sacilor și a plecat fără ca cei patru să observe că ar fi

ceva în neregulă în comportamentul său.

Pentru realizarea

conținutului infracțiunii de luare de mită, trebuie să preexiste anumite

condiții și anume ca actul solicitat să intre în sfera îndatoririlor de

serviciu a inculpatului.

În sarcina inculpatului C.V.

s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în modalitatea

pretinderii sumei de bani, faptă ce se consumă în momentul perfectării

înțelegerii dintre mituit și mituitor, însă primul trebuie să aibă, în baza

îndatoririlor sale de serviciu, posibilitatea satisfacerii promisiunii

mituitorului.

Or, din probele administrate

în cauză în cele două faze procesuale, din declarațiile constante ale

inculpatului C. coroborate cu cele ale martorilor din acte, în speță a celor ce

au făcut parte din echipă, acesta avea o activitate strictă cu privire la

trierea și transportul documentelor, activitatea desfășurându-se sub controlul

celui căruia șeful serviciului i-a repartizat lucrarea.

Din conținutul notelor de

redare a convorbirilor telefonice indicate în rechizitoriu, nu rezultă concret

că inculpatul P. i-a făcut vreo ofertă inculpatului C.V., din partea

cetățenilor chinezi și nici că acesta ar fi pretins vreo sumă de bani.

Relatarea telefonică dintre P. și C. a fost impusă de propriile lor interese,

inculpatul P. din dorința de a-și justifica prestația.

Eventualele neclarități sunt

înlăturate de aceștia, întrucât la cercetarea judecătorească au arătat prin

declarațiile luate că erau de acord cu suma pe care le-a zis-o C., de 2.000 DOLARI

SUA, rezultă deci, că nu a existat nici o negociere, așa cum susține inculpatul

P. în declarațiile sale și în discuțiile purtate cu martorul C.

Aceste note, prin conținutul

lor nu sunt verosimile, în raport și cu încadrările juridice reținute în

sarcina acestuia.

De altfel, singurele

declarații incriminatoare sunt ale martorului C.J. (denunțătorul) și a

inculpatului P.F., declarații contradictorii care nu se coroborează cu

celelalte mijloace de probă, urmând ca, în parte, să fie înlăturate întrucât nu

corespund adevărului.

Se observă de asemenea că în

declarațiile martorului C. apar elemente susținute de inculpatul P.R., deci nu

este o probă directă, nemijlocită, deci nu are valoare probantă, aspect care se

coroborează cu conținutul procesului verbal de confruntare din 6 august 2002

(fila 8 vol.III d.u.p.). „am ținut legătura numai cu R.”; luni 20 iulie 2002 R.

mi-a zis că a vorbit cu V. care a fost de acord să dea actele unei singure

firme pentru 2.000 de DOLARI SUA, am fost de acord și, în seara prinderii în

flagrant, am luat actele firmei R.R. și cu declarația inculpatului P.R. – filele

56-57 vol. I dată la 23 iulie 2002, care precizează: „văzând că acesta nu

acceptă, îmi spune că nu se poate, am luat hotărârea de a-i preda documentele

firmei R.R., ale cărui acte se aflau într-adevăr la mine, întrucât am efectuat

prin ianuarie 2002 un control la această societate, iar cetățeanul chinez nu a

mai venit după acte”; „în cursul zilei de 22 iulie 2002, deoarece mă săturasem,

i-am spus lui C. că pot rezolva numai pentru o firmă care se numește R.R.”.

Examinând însă declarațiile

martorului C. și ale celorlalți cetățeni chinezi sub aspectul concludenței

acestora, Curtea constată că între acestea fie că există contradicție, fie că

faptele nu sunt relatate din propriile percepții.

Declarațiile care îl

incriminează pe inculpatul C.V. ale denunțătorului și inculpatului P.R. datorită

oscilării conținutului denotă subiectivism și neseriozitate, nici una dintre

acestea nu este confirmată de celelalte probe.

În acest context, rezultă că

nu se poate stabili cu certitudine că s-a comis vreo faptă de luare de mită în

vreuna din modalitățile prevăzute de lege, aceasta nefiind dovedită în

materialitatea ei.

În cauză, în raport de

materialul probator administrat, nu s-a dovedit fără echivoc că inculpatul ar

fi săvârșit infracțiunea de luare de mită, astfel că prezumția de nevinovăție

prev.de art. 66 C. proc. pen. nu a fost răsturnată, iar potrivit principiului

„in dubio pro reo” îndoielile existente se interpretează în favoarea

inculpatului.

Cu privire la infracțiunea prevăzută

de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. se reține că, din probele administrate în

cauză a rezultat că șeful echipei de control a luat măsuri ferme în ceea ce

privește asigurarea cu încuietori (lacăt și chei yale) a magaziei, iar un rând

de chei rămânând la șeful compartimentului, respectiv M.T., iar al doilea la

gospodarul unității de poliție. O altă măsură strictă de siguranță este aceea

potrivit căreia, în depozitul respectiv se intra împreună, adică toți cei 4

polițiști, cu scopul de a se înlătura orice suspiciune sau neîncredere. Prin

aceasta nu era posibilă sustragerea de acte din sacii depozitați.

În sprijinul celor relatate

sunt declarațiile concordante și constate date de inculpații C.V. și M.N.,

precum și ale martorilor M.T., S.C., D.I., R.G., N.M., B.G. precum și

procesele-verbale încheiate la 23 iulie 2002 și 25 iulie 2002 în prezența

procurorului și a șefului Serviciului Economico-Financiar, după prinderea în

flagrant a inculpatului P.R.F. și care a statuat că sacii erau legați „la

gură”, astfel cum arată și planșele foto efectuate (fil. 75 vol. I și 79 vol. I).

Aceste procese verbale  s-au întocmit în perioada în care accesul în magazie a

fost interzis, urmare faptului că aceasta a fost sigilată de Parchetul Militar.

Din declarația martorului G.R.

și din planșele foto efectuate cu ocazia întocmirii procesului verbal din 25

iulie 2002, rezultă că sacul care conținea documentele firmei R.R. era plin, la

acea dată era legal „la gură”, sigilat, în el nu ar mai fi încăput alte

documente, cu atât mai puțin cantitatea mare de acte care a fost predată de

inculpatul P.R. denunțătorului C. (acte care au fost restituire apoi șefului de

serviciu).

De asemenea, urmează a fi

înlăturată afirmația din rechizitoriu conform căreia sacul în care se aflau

acte ale SC R.R. a fost deteriorat de inculpații C. și M., cu scopul de a

sustrage acte, întrucât, așa cum am precizat, probele administrate dovedesc

contrariul.

De asemenea, tot din probe

mai rezultă că din cauza transportului, dar mai ales a manipulării sacilor,

unii s-au deteriorat, sens în care a fost necesară înlocuirea lor sau

reambalarea.

Se mai reține că, în cazul

necesității resigilării sacilor, această activitate se făcea superficial, în

sensul că era legat sacul la gură, pe sfoară se punea plastelină, însă nu se

mai aplica sigiliul vreunui inspector și aceasta era predată cu degetul. Astfel

se explică și faptul că pe unele sigilii au apărut presiunile digitale ale

unora dintre polițiști.

Constatând că în cadrul

acestei infracțiuni reținute, nu există actul material, în rechizitoriu pe

această încadrare juridică se strecoară chiar și îndoiala în sensul că la modul

impersonal, se precizează că „actele au fost căutate și predate inculpatului P.R.F.”,

se constată că probele administrate nu sunt suficiente și concludente în

demonstrarea existenței faptei, motiv pentru care se va dispune achitarea

inculpatului.

Pe cale de consecință,

Curtea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

va achita pe inculpatul C.V. pentru infracțiunea prev. de art. 242 alin. (1) și

(3) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) cu

ref. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Urmează a constatat că a fost arestat

preventiv de la 2 august 2002.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând

casarea acesteia și în cadrul rejudecării, condamnarea inculpaților pentru

infracțiunile reținute în actul de sesizare al instanței.

Prin Decizia penală nr. 3418 din 18 iunie 2004,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

4981/2003, s-a respins excepția invocată de inculpați privind inadmisibilitatea

recursului parchetului și s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, a casat sentința, cu excepția dispoziției

de achitare a inculpatului M.N.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 243 alin.

(1) C. pen., dispoziție pe care a menținut-o.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului C.V. la

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută

de art. 64  lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 242 alin. (1)

și (3) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an

și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a)

raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate,

dispunându-se executarea de către inculpat a pedeapsei celei mai grele de 3 ani

și 6 luni î