Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2009
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2031/2009

HOTĂRÂRE
24.06.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2031/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6550 din 23 mai 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat de reclamanta SC M. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, având ca obiect constatarea aplicării nelegale a prevederilor H.C.G.M.B nr. 215 din 30 august 2006, H.C.G.M.B nr. 248 din 12 octombrie 2006 și H.C.G.M.B nr. 32 din 20 februarie 2007, și ca nefondate capetele de cerere vizând anularea facturilor emise de către pârâtă reclamantei în baza hotărârilor nelegale în perioada noiembrie 2006 și până la data sesizării instanței și restituirea garanției de solvabilitate încasată de către pârâtă de 1.100 lei.

Prin decizia comercială nr. 510 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. La data de 10 noiembrie 2008, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, iar motivele de recurs le-a depus la data de 19 ianuarie 2009, direct la Înalta Curte de Casație și Justiție. În legătură cu recursul astfel declarat, se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității, iar potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. La alin. (2) al art. 303 C. proc. civ. se prevede că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În speță, se constată că reclamantei i-a fost comunicată decizia curții de apel, la data de 2 decembrie 2008, legal, prin afișare, cu respectarea dispozițiilor art. 92 1 C. proc.

civ., întrucât potrivit procesului verbal întocmit de agentul procedural cu această ocazie nici o persoană abilitată de lege pentru a-i fi înmânată hotărârea nu a fost găsită la sediul societății (fila 111 dosar apel), iar potrivit art. 100 pct. 8 (4), procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. În această împrejurare, susținerea recurentei-reclamante conform căreia nu i-a fost comunicată decizia curții de apel nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât citarea s-a făcut prin afișare pe parcursul procesului la instanța de apel, iar apelanta-reclamantă a avut reprezentant în instanță (filele 90-92 și 107 dosar apel).

Nici adresa depusă în recurs (fila 3 dosar recurs), prin care recurenta-reclamantă a solicitat eliberarea unei copii a deciziei curții de apel, motivat de neprimirea acesteia nu poate fi luată în considerare, atât timp cât această solicitare nu a fost urmată de o cerere de repunere în termenul de recurs, având în vedere că, față de data comunicării deciziei, existente la dosar – 2 decembrie 2008, recurenta-pârâtă și-a motivat recursul la data de 19 ianuarie 2009. Or, prin art. 306 C. proc. civ. se dispune imperativ că este nul recursul nemotivat în termenul legal prevăzut, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2) al aceluiași articol. Constatând că recursul reclamantei nu a fost motivat în termen și că nu sunt motive de ordine publică ce ar urma să fie puse în discuția părților, instanța urmează să admită excepția tardivității motivării recursului și să constate că recursul declarat de reclamantă este nul, potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc.

civ.

D E C I D E Admite excepția tardivității motivării recursului. Constată nul recursul declarat de reclamanta SC M. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 510 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1980/2008
care, prin decizia nr. 554 din 16 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Împotriva deciziei sus menționate a declarat recurs la data de 29 ianuarie 2008, reclamanta SC S
ÎCCJ 2009-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3057/2009
și în temeiul acestor dispoziții, admiterea cererii de constatare a aplicării ilegale de către pârât a prevederilor H.C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006, nr. 32/2007, admiterea cererii de anulare a facturilor fiscale emise de pârât în baza
ÎCCJ 2008-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3567/2008
306 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității semnătura recurentei formalitate în lipsa căreia nu se poate stabili dacă recursul a fost declara
ÎCCJ 2010-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1153/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, s-a constatat că: Istoricul cauzei. Prin sentința comercială nr. 650 din 23 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 8340/3/2008, a fost respin
ÎCCJ 2009-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2649/2009
nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Împotriva acestei ultime decizii, S.N. a formulat la 27 noiembrie 2008 contestație în anular
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă