ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2156/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2156/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2825/36/2007 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.C.S a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 6267 din 31 octombrie 2007 prin care s-a respins cererea pentru stabilirea calității de persoană strămutată din motive etnice, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 de aprobare a O.G. nr. 105/1999.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 10 august 1943 în comuna Cataloi, județul Tulcea, în perioada în care părinții săi aveau calitatea de persoane strămutate din motive etnice, urmare aplicării dispozițiilor din Tratatul de la Craiova din 1940, situație care face ca și copiii să dobândească același statut juridic cu al părinților, singura condiție fiind ca nașterea să fi avut loc în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Prin sentința civilă nr. 148/CA din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată în contencios administrativ de reclamanta P.C.S.
în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea. A anulat Hotărârea nr. 6267 din 31 octombrie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea. A constatat că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 10 august 1943 - 6 martie 1945 și a obligat pârâta să emită o hotărâre în acest sens, iar drepturile vor fi acordate începând cu data de 1 noiembrie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în septembrie 1940, ea fiind născută în perioada de refugiu. Astfel, prin raportare la prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 din Normele de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G.
nr. 127/2002, instanța a constatat că beneficiază de drepturile compensatorii nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în timpul refugiului părinților lor în perioada prevăzută de lege, întrucât aceștia au resimțit consecințele persecuțiilor, iar asupra lor s-a răsfrânt îngrădirea libertății părinților. Împotriva sentinței civile nr. 148/CA din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra criticile în vreuna din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc.
civ. și invocând dispozițiile O.G.nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Prin motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea contestă faptul că instanța a acordat reclamantei beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și susține că aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță și de art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, întrucât nu era născută în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, iar în anul nașterii sale -1943 - nu a avut loc nici un schimb de populație între cele două state, astfel că, născându-se în localitatea în care părinții săi fuseseră strămutați anterior, nu a fost obligată să-și schimbe domiciliul.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-parata Casa Județeană de Pensii Tulcea, în raport cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G.nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-parate vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul ca familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta P.C.S.
s-a născut în România, în localitatea Cataloi, județul Tulcea, unde fuseseră strămutați părinții săi. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/ 2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. A admite teza recurentei-parate ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că, toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești. În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de Apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 10 august 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale, P.C.S.
se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 148/CA din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.