ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

reclamanta C.N. Administrația Porturilor Maritime SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., suspendarea executării deciziei

de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală nr. 148 din 7 aprilie 2008, în cuantum de 8.769.739 lei, până

la pronunțarea instanței de fond privind anularea actului administrativ.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat

că decizia de impunere contestată este nelegală și netemeinică, atât în ceea ce

privește contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, TVA,

cât și în privința reducerii pentru profitul reinvestit.

Reclamanta a argumentat cererea de

suspendare a actului administrativ menționat prin faptul că suma contestată și

dovedită cu înscrisuri este împovărătoare, iar achitarea acesteia ar crea

dificultăți financiare companiei.

Prin sentința civilă nr. 661/CA din 25

iulie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă,

dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 148 din 7 aprilie 2008 a A.N.A.F.

– D.G.A.M.C., până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta justifică îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

pentru aprobarea cererii de suspendare și anume:

a) să existe un caz bine justificat, în

sensul punerii la îndoială a prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul

administrativ este executoriu din oficiu;

b) pentru prevenirea producerii unei

pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel Constanța a declarat recurs pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., prin D.G.F.P.

Constanța.

Recurenta consideră hotărârea pronunțată

de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică, considerând că aceasta

reia doar textele din acte normative și face trimitere la principii de drept,

fără a se motiva în concret care sunt considerentele care au condus la soluția

adoptată.

Menționează că dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 lasă la aprecierea instanței suspendarea unui act

administrativ, fără ca simpla cerere formulată în acest sens să determine

obligația instanței de a dispune suspendarea.

Mai arată recurenta că, în cuprinsul

hotărârii atacate, în afara sintagmei „în cauza în speță reclamanta justifică

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții” nu se regăsește niciun motiv

care să susțină în concret hotărârea adoptată, iar susținerile reclamantei,

făcute în cererea de chemare în judecată nu au fost probate prin materialul

probator administrat.

Examinându-se sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral, până la

pronunțarea instanței de fond.

Din cuprinsul textului de lege menționat

se observă că, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării, sunt

necesare a fi îndeplinite două condiții și anume:

-

existența

cazului bine justificat și

-

prevenirea

producerii unei pagube iminente.

Dar, simpla enunțare a acestor două condiții, prin preluarea textelor

prevăzute în lege, nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea

executării, măsură care are un caracter provizoriu și excepțional. Astfel,

reclamantul trebuie să facă dovada, în concret, că din împrejurările cauzei

rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ vizat, iar paguba care s-ar produce este o consecință a

măsurilor de executare, iar nu a executării actului administrativ însuși.

Analizând actele și lucrările dosarului,

rezultă că instanța fondului s-a mulțumit să constate îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții prevăzute de lege, fără a observa că o serie de afirmații

făcute în cererea de suspendare nu au fost susținute în mod corespunzător, cu

dovezile necesare, care să demonstreze necesitatea suspendării.

Astfel, sumele apreciabile la care se

face referire în cerere, ca reprezentând obligații fiscale suplimentare

stabilite, nu pot constitui prin ele însele motive care să justifice

suspendarea.

Rezultă că instanța fondului a pronunțat

o hotărâre nelegală și netemeinică, urmând a se dispune admiterea recursului,

casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de suspendare

formulată.

În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

și (2) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Constanța, în numele A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 661/CA din 25

iulie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

ianuarie 2009.