ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta C.N. Administrația Porturilor Maritime SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 148 din 7 aprilie 2008, în cuantum de 8.769.739 lei, până la pronunțarea instanței de fond privind anularea actului administrativ. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că decizia de impunere contestată este nelegală și netemeinică, atât în ceea ce privește contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, TVA, cât și în privința reducerii pentru profitul reinvestit.

Reclamanta a argumentat cererea de suspendare a actului administrativ menționat prin faptul că suma contestată și dovedită cu înscrisuri este împovărătoare, iar achitarea acesteia ar crea dificultăți financiare companiei. Prin sentința civilă nr. 661/CA din 25 iulie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 148 din 7 aprilie 2008 a A.N.A.F. – D.G.A.M.C., până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta justifică îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru aprobarea cererii de suspendare și anume: a) să existe un caz bine justificat, în sensul punerii la îndoială a prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu; b) pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., prin D.G.F.P.

Constanța. Recurenta consideră hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică, considerând că aceasta reia doar textele din acte normative și face trimitere la principii de drept, fără a se motiva în concret care sunt considerentele care au condus la soluția adoptată. Menționează că dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 lasă la aprecierea instanței suspendarea unui act administrativ, fără ca simpla cerere formulată în acest sens să determine obligația instanței de a dispune suspendarea. Mai arată recurenta că, în cuprinsul hotărârii atacate, în afara sintagmei „în cauza în speță reclamanta justifică îndeplinirea cumulativă a celor două condiții” nu se regăsește niciun motiv care să susțină în concret hotărârea adoptată, iar susținerile reclamantei, făcute în cererea de chemare în judecată nu au fost probate prin materialul probator administrat.

Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. Din cuprinsul textului de lege menționat se observă că, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării, sunt necesare a fi îndeplinite două condiții și anume: - existența cazului bine justificat și - prevenirea producerii unei pagube iminente.

Dar, simpla enunțare a acestor două condiții, prin preluarea textelor prevăzute în lege, nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea executării, măsură care are un caracter provizoriu și excepțional. Astfel, reclamantul trebuie să facă dovada, în concret, că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ vizat, iar paguba care s-ar produce este o consecință a măsurilor de executare, iar nu a executării actului administrativ însuși. Analizând actele și lucrările dosarului, rezultă că instanța fondului s-a mulțumit să constate îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de lege, fără a observa că o serie de afirmații făcute în cererea de suspendare nu au fost susținute în mod corespunzător, cu dovezile necesare, care să demonstreze necesitatea suspendării.

Astfel, sumele apreciabile la care se face referire în cerere, ca reprezentând obligații fiscale suplimentare stabilite, nu pot constitui prin ele însele motive care să justifice suspendarea. Rezultă că instanța fondului a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, urmând a se dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de suspendare formulată. În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Constanța, în numele A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 661/CA din 25 iulie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009.