ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 93 din 6 mai 2009, act administrativ prin care au fost stabilite obligații suplimentare, respectiv 72.371 lei taxă pe valoare adăugată și accesorii 123.840 lei; impozit pe profit datorat de persoane juridice române 697.677 lei și accesorii 1.351.031 lei, până la pronunțarea instanței de fond privind anularea actului administrativ.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că dacă suma pentru care solicită suspendarea efectelor actului ar fi achitată fără a fi datorată, ar crea serioase dificultăți financiare companiei, aceasta datorită faptului că, în condițiile economice actuale, încasările societății pe anul 2009 au fost până în prezent doar în cuantum de 70%. A mai arătat reclamanta că derulează în prezent proiecte de investiții a căror finanțare este asigurată din surse proprii, din Instituții Financiare Internaționale, din împrumuturi de la bănci, de la bugetul de stat și credit furnizor, finalizarea acestor proiecte regăsindu-se printre condițiile impuse României de U.E. În atare situație respingerea cererii de suspendare ar conduce la imposibilitatea onorării obligațiilor bugetare, situație ce ar crea premizele aplicării unor eventuale sancțiuni de către U.E.

A mai precizat reclamanta că în calitate de administrator al infrastructurii portuare, are o serie de obligații ce presupun efectuarea unor cheltuieli, iar imposibilitatea de plată a acestor servicii ar determina obstrucționarea întregii activități portuare. Prin sentința civilă nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare formulată ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că motivele invocate de reclamantă în contestația adresată organului fiscal nu sunt de natura a crea, de plano, o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului.

De asemenea, a mai reținut judecătorul fondului, reclamanta a susținut iminența producerii unei pagube determinate de faptul că încasările pe anul 2009 s-au redus la 70%, astfel încât executarea deciziei de impunere ar afecta derularea proiectelor de investiții și ar conduce la imposibilitatea achitării obligaților pe care le are în calitate de administrator al infrastructurii portuare. S-a constat că reclamanta nu a administrat probe în acest sens, singura dovadă depusă fiind contractul de execuție de lucrări din 25 iunie 2008, din care rezultă că pentru anul 2009 cheltuielile aferente lucrărilor de dragaj sunt de 4.497.516 euro. A apreciat prima instanță că, în condițiile în care nu se cunoaște cifra de afacere a reclamantei, profitul acesteia, nu se poate considera că executarea deciziei de impunere i-ar provoca o pagubă iminentă.

Împotriva sentinței civile nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă și a suspendării executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 93 din 6 mai 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C., Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond privind anularea actului administrativ împotriva căruia s-a formulat contestație la organul emitent.

A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) (cazul bine justificat) și art. 2 alin. (1) lit. ș) (paguba iminentă) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la cazul bine justificat, s-a precizat de către recurenta reclamantă ca prin cererea introductivă de suspendare s-a făcut o recapitulație a motivelor formulate prin contestația ce a fost adresată organului fiscal, aceste motive fiind de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ. Mai mult, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 91 C. proc.

fisc., dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, acest termen începând să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța. Ori obligațiile fiscale în cauză fiind aferente anilor 2002 - 2005, dreptul de stabilire a creanțelor fiscale este prescris.

Sub aspectul condiției pagubei iminente, s-a relevat de către recurenta-reclamantă că s-a făcut, prin cererea introductivă de suspendare, dovada prejudiciului material viitor și previzibil, demonstrându-se faptul ca activitatea societății va fi perturbată în mod grav, deoarece dacă suma pentru care s-a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ ar fi achitată fără a fi datorată s-ar crea serioase dificultăți financiare, în condițiile în care reclamanta derulează o serie de proiecte cu finanțare externă de o importanță deosebită atât pentru operatorii portuari cât și pentru economia națională în general, a căror afectare din punct de vedere financiar poate pune în pericol întreaga activitate a Portului Constanța.

Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „pagubă iminentă" se desemnează, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", iar prin „cazuri bine justificate" se înțeleg, în conformitate cu prescripțiile art. 2 alin. (1) lit. t) din același act normativ, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". În principiu, orice act administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însușii titlu executoriu.

Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

În cauză, se reține că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, deci atât cazul bine justificat cât și prevenirea unei pagube iminente. Astfel, cât privește prima condiție, se observă că într-adevăr, așa cum susține recurenta-reclamantă, motivele de fapt și de drept invocate prin contestația formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 93 din 6 mai 2009 emisă de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., deosebit de consistente, sunt de natură a crea o îndoială serioasă cu privire legalitatea actului de impunere fiscală.

Pe de altă parte, este întrunită și cerința prevenirii unei pagube iminente, făcându-se dovada de către recurentă că s-ar crea serioase dificultăți financiare companiei dacă suma stabilită ca datorată bugetului de stat prin actul de control ar fi executată. Cu titlu exemplificativ, se reține că reclamanta derulează o serie de proiecte cu finanțare externă importante atât pentru operatorii portuari cât și pentru economia națională în general, cum ar fi Proiectul privind Mediul și Infrastructura în Portul Constanța, Proiectul Terminal de Barje în Portul Constanța și Proiectul Terminalul de Containere, a căror afectare din punct de vedere financiar poate pune în pericol întreaga activitate a Portului Constanța.

Or, executarea actului administrativ atacat ar fi de natură să ducă la o scădere semnificativă a indicelui de lichiditate al recurentei - convenit prin toate contractele de finanțare externă a fi păstrat la un nivel de 1,5%, și la imposibilitatea plății ratelor de împrumut, iar această stare de fapt ar duce în mod inevitabil la activarea clauzelor de rambursare anticipată a creditelor contractate și la afectarea în mod grav nu numai a activității reclamantei ci și la desfășurarea în bune condiții a proiectelor mai sus menționate.

În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză sunt întemeiate și că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă, urmând a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de C.N.A.P.M. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reclamantei și a dispunerii suspendării executării Deciziei de impunere nr. 93 din 6 mai 2009 a D.G.A.M.C.

din cadrul A.N.A.F. până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.A.P.M. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea reclamantei și dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 93 din 6 mai 2009 emisă de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F. până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.