ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.I. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Constanța și Autoritatea Națională a Vămilor, suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 243 din 22 decembrie 2010 emisă de DRAOV

Constanța pe baza Raportului de inspecție fiscală nr. 37999/4027 din 22

decembrie 2010.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este un producător agricol din sectorul vegetal, având

ca principală activitate cultivarea tutunului, activitatea sa desfășurându-se

din anul 2007, când a început cultivarea simplă a tutunului brut, din

varietatea Burley, grupa Light Air Cured, pe o suprafață de 50 ha de teren, în

localitatea Hârșova, județul Constanța.

Totodată, a susținut

că a fost subiectul unui control fiscal parțial realizat de autoritățile

pârâte, obiectul controlului constituindu-l stabilirea obligațiilor fiscale în

ceea ce privește acciza datorată la bugetul general consolidat al statului, în

perioada supusă controlului, obligații fiscale aferente operațiunilor de

cultivare și livrare a tutunului brut în perioada 01 ianuarie 2008 - 01

decembrie 2010.

În concluzie,

reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004. În speță, organul fiscal a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile legale incidente, a încălcat prevederile pct. 421 din H.G. nr.

44/2004, introdus prin H.G. nr. 1579 din 19 decembrie 2007, care nu au în

vedere și activitatea prestată de producătorii agricoli primari de tutun, ci

exclusiv de către operatorii economici care trec tutunul cultivat printr-un

proces (primar sau secundar) de procesare, calculând obligațiile fiscale

pretins datorate pe baza unor dispoziții inaplicabile. Referitor la paguba

iminentă a invocat cuantumul exorbitant al sumei calculate prin decizia de

impunere, fiind un argument univoc în favoarea iminenței prejudiciului,

deoarece acesta însemnă cu siguranță încetarea activității societății

reclamante, sistarea oricărei plăți și intrarea în procedura insolvenței.

Iminența

prejudiciului rezultă și din faptul că în prezent conturile societății de la

toate băncile sunt blocate ca efect al deciziei de instituire a măsurilor

asigurătorii nr. 199 din 22 octombrie 2010, în temeiul art. 129 alin. (4) C.

proc. fisc., poprirea conturilor făcând imposibilă continuarea activității, cu

consecința încetării livrărilor de mărfuri, încetarea culturii și trecerea în

șomaj a angajaților.

Prin întâmpinare,

pârâții au solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului

administrativ atacat, ca neîntemeiată. A arătat că obiectul inspecției fiscale

parțiale a constat în verificarea modului de respectare a prevederilor legale

privind comercializarea tutunului brut în perioada 01 ianuarie 2008 - 01

decembrie 2010, de către societatea reclamantă, iar în urma controlului

efectuat a rezultat faptul că în perioada 19 mai 2008 - ianuarie 2010

reclamanta nu a deținut autorizație de operator economic comerciant de tutun

brut sau parțial prelucrat eliberată de autoritatea vamală, dar a comercializat

tutun brut către alt operator economic, respectiv SC I.F. SRL, care, de

asemenea, nu deținea autorizație, fiind încălcate astfel prevederile alin. (4)

al pct. 42.1 din H.G. nr. 44/2004.

Prin Sentința nr.

1797 din 8 martie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând

suspendarea Deciziei de impunere nr. 243 din 22 decembrie 2010 emisă de pârâta

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, în baza

Raportului de inspecție fiscală nr. 37999 din 22 decembrie 2010, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut

dovada îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, și anume

sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul, existența unui

caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În aprecierea

condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube,

prima instanță a reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unui

caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

deciziei atacate, având în vedere că se contestă aspecte ce vizează încălcarea

unor dispoziții legale incidente în cauză, iar prin executarea acestei decizii

s-ar aduce prejudicii reclamantei determinate de împrejurarea că aceasta

figura, la data introducerii prezentei cereri, cu o cifră de afaceri net

inferioară obligațiilor fiscale stabilite prin decizia a cărei suspendare se

solicită, astfel încât plata sumelor dispuse prin decizie, în considerarea

cuantumului lor, ar fi de natură să afecteze în mod grav situația financiară a

reclamantei.

În plus, există

dovezi potrivit cărora s-a dispus blocarea contului societății cu titlu de

măsură asigurătorie, aspect de natură să facă imposibilă continuarea

activității reclamantei în considerarea cuantumului cifrei de afaceri a

acesteia.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Constanța (D.R.A.O.V. Constanța), susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- reclamanta nu a

făcut dovada unui caz bine - justificat pentru a se dispune suspendarea

executării actului administrativ, susținerea contribuabilului, în sensul că ar

fi doar un producător agricol primar al tutunului și că nu datorează accize

fiind contrazisă de însăși declarația administratorului societății, în sensul

că tunul recoltat suferea o serie de operațiuni preliminare înainte de livrare,

precum și de prevederile pct. 42.1. alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 care se

refer la tutunul brut și parțial prelucrat;

- susținerea

reclamantei potrivit căreia prin executarea actului administrativ i s-ar invoca

o gravă perturbare a activității și o pagubă iminentă nu a fost dovedită și nu

se justifică în raport de cifra de afaceri a societății.

În drept recurenta și-a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea actului administrativ presupune

îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă, iar art. 2 lit. t) definește cazul bine - justificat ca fiind

„împrejurările legate de stare de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

În speță condiția

cazului bine - justificat nu este îndeplinită, nefiind evidentă, la o primă

analiză, susținerea reclamantei în sensul că eronat s-au aplicat accize, deși

art. 174 C. fisc. reglementează aceste accize numai pentru tutunul prelucrat.

Astfel, pe de o parte

din unele probe ale dosarului rezultă că tutunul recoltat ar fi fost supus unor

operațiuni preliminare (uscare, împachetare în baloturi), iar pe de altă parte

normele de drept incidente în perioada analizată (art. 174 C. fisc.,

prevederile pct. 42.1 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 introdus prin H.G. nr.

1579/2007) se referă nu numai la tutunul prelucrat - astfel cum susține

reclamantul - ci și la tutunul brut și parțial prelucrat.

Față de aceste

elemente de fapt și de drept care contrazic, la o primă analiză, susținerile

reclamantei-intimate, în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind

îndeplinită condiția cazului bine justificat prevăzută de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței în sensul respingerii

cererii de suspendare a actului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale a județului

Constanța în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva

Sentinței nr. 1797 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de

reclamanta SC A.I. SRL București, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2012.