ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3569/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea autorității pârâte la plata sumei de 702.177,8 lei (echivalentul sumei de 165.901,44 Euro), reprezentând valoarea subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că are calitatea de producător agricol din sectorul vegetal și are ca obiect principal de activitate cultivarea tutunului; în anul 2007, a plantat răsaduri de tutun pe o suprafață de 50 ha de teren, în localitatea Hârșova, județul Constanța.

Reclamanta a precizat faptul că, în calitate de vânzător/producător agricol, a încheiat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009 cu SC I.S.F., în calitate de cumpărător, având ca obiect achiziționarea tutunului din varietatea Burley, grupa Light Air Cured, aferent recoltei anului 2007, pe suprafața de teren efectivă de 50 ha, aflată în exploatarea vânzătorului și a înregistrat acest contract la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007. De asemenea, reclamanta a subliniat faptul că, datorită tehnicilor de cultivare avansate și investițiilor efectuate în mijloacele de producție, cantitatea de tutun inițială, estimată în contract la 80.000 Kg (80 t), cu o producție medie de 1600 kg/ha, a fost depășită, fiind recoltată în realitate o cantitate de 162.950,72 kg (163 t) tutun pe suprafața de 50 ha supusă producției, la o rată de aproximativ 3000 kg/ha.

Întreaga diferență de 82.950,72 kg a fost livrată și receptată tot de către cumpărătorul SC I.S.F., în temeiul aceluiași contract de cultură. Pârâta a dispus plata anticipată a subvenției exclusiv pentru cantitatea contractată (80.000 Kg), fără să dispună și plata cantității suplimentare de 82.950,72 kg. Pentru diferența între cantitatea de tutun estimată și cantitatea efectiv recoltată și livrată, reclamanta a arătat că a solicitat reprezentanților pârâtei regularizarea prin plata subvenției suplimentare, în condițiile legii, iar, prin procesul-verbal din 19-20 februarie 2009, pârâta a recunoscut dreptul societății la plata diferenței de subvenție; cu toate acestea, pârâta a justificat imposibilitatea temporară de efectuare a acestei plăți pe necesitatea schimbării programului de calculator pe care ține evidența subvențiilor acordate.

Reclamanta a considerat că nepunerea în executare a actului emis, ca urmare a soluționării favorabile a cererii, reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii sale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ. În întâmpinarea formulată în cauză (filele 71-79 dosar), pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cauzei. În plus, pârâta a solicitat introducerea în cauză a APIA – Centrul municipiului București, cu motivarea că evaluarea dosarului reclamantei a fost făcută de către această autoritate publică. Pe fondul cauzei, pârâta a cerut respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Pârâta APIA – Centrul municipiului București a depus întâmpinare (filele 218-225 dosar) în care a invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cauzei. Totodată, această pârâtă a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 9 februarie 2010, instanța a respins excepția necompetenței materiale, în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 și de obiectul acțiunii deduse judecății. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2371 din 18 mai 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC A.I.

SRL Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta nu a probat existența unui refuz nejustificat al autorităților pârâte de a soluționa cererea sa privind plata diferenței de subvenție pentru cantitatea necontractată la data încheierii contractului de cultură. Mai precis, instanța a arătat faptul că părțile care au semnat contractul anterior individualizat nu au procedat la rectificarea cantității inițial contractate, de 80 tone, deși reclamanta a livrat suplimentar cantitatea de 82.950,72 kg. Curtea a apreciat că reclamanta trebuia să încheie un act adițional la contract, pentru rectificarea cantității de tutun contractată inițial, în vederea obținerii de către aceasta a subvențiilor suplimentare pentru cantitatea de tutun livrată peste cantitatea maximă prevăzută în contract.

Acest punct de vedere a fost exprimat și de către experții Comisiei Europene, fiind menționat în Infograma nr. 11619 din 18 decembrie 2008, transmisă de Reprezentanța Permanentă a României la UE – Bruxelles. În acest înscris se precizează că, în raport de dispozițiile Capitolului 17 c al Regulamentului nr. 1973/2004, dacă se livrează o cantitate de tutun mai mare decât cea stipulată în contract, nu pot fi acordate plăți naționale complementare pentru întreaga cantitate livrată, cu excepția situației în care contractul a fost amendat în mod corespunzător, conform art. 171 cd din Regulament. Instanța a evidențiat faptul că, în cauză, nu a fost efectuată nicio rectificare a contractului, motiv pentru care livrarea cantității suplimentare de tutun nu justifică acordarea subvenției și pentru această cantitate care nu este prevăzută în contract.

Pentru respectiva cantitate, reclamanta a prezentat doar documentația de livrare, nu și un contract în care să se prevadă livrarea acestei cantități. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate: Lipsa coroborării dispozițiilor actelor normative comunitare și a celor naționale, precum și neanalizarea clauzelor contractului de cultivare încheiat de părți au condus la pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice.

Mai precis, recurenta a făcut trimitere la: - art. 3 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din O.U.G.

nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură; - Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor (Capitolul 10c); - Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 [art. 171 cd alin. (3) lit. c); art. 171 cj; art. 171 cl]; - art. 9 alin. (1) și (3) lit. g) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal și pentru abrogarea Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 607/2006 pentru aprobarea produselor agricole care beneficiază de plăți naționale directe complementare; - H.G.

nr. 1574/2007 privind stabilirea pentru anul 2007 a cuantumului plăților directe unice pe suprafață, al plăților naționale directe complementare, al plăților pentru culturi energetice și al plăților separate pentru zahăr, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal. În opinia recurentei, prima instanță a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 171 cd din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, care stabilesc doar elementele minime pe care trebuie să le conțină contractul de cultivare. Pe cale de consecință, în accepțiunea recurentei, un astfel de contract poate să prevadă și elemente suplimentare față de cele stipulate în Regulamentul anterior individualizat.

Pe acest aspect, reclamanta a arătat faptul că, în contractul de cultură analizat în prezenta cauză, încheiat în forma impusă de legea română, se indică atât cantitatea maximă ce trebuie livrată (toată cantitatea de tutun ce urma a fi obținută de pe suprafața de teren de 50 ha), conform condiției prevăzute de art. 171 cd din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, cât și cantitatea estimată în raport de o producție medie, calculată în condiții normale de climă. Cantitatea maximă ce trebuia livrată a fost determinată în cuprinsul contractului de cultivare prin indicarea suprafeței totale cultivate cu tutun: în raport de această prevedere contractuală, societatea nu a livrat o cantitate suplimentară celei maxime prevăzute în contract.

Ca atare, recurenta a concluzionat în sensul că a respectat întocmai legislația națională incidentă, în privința termenelor, a documentației justificative, precum și a suprafeței contractate, motiv pentru care este îndreptățită la primirea subvenției integrale. Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 19-26 dosar). În cuprinsul întâmpinării, intimata a reiterat aceleași apărări realizate și în fața instanței de fond. La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2011, recurenta a depus la dosar actul adițional nr. 1 din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009, act înregistrat la APIA Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007 (fila 49 dosar).

Față de actul anterior individualizat, intimata APIA a formulat precizări, în care a arătat următoarele aspecte: În raport de dispozițiile art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007, (…) „producătorul agricol individual sau grupul de producători prezintă o copie a contractului încheiat cu un prim-procesator. Contractul trebuie să fie înregistrat la direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană, respectiv a municipiului București, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.848/1998, respectiv până la data de 30 mai a anului curent inclusiv, iar o copie să fie predată la centrul local/sucursala județeană sau a municipiului București APIA până la data de 30 iunie a anului curent inclusiv.

De asemenea, în speță sunt aplicabile prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004.

Actul adițional prezentat instanței de către recurentă poartă o ștampilă ce aparține Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța, în cadrul căreia este înscris numărul cu care a fost înregistrat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009. Recurenta a depus actul adițional spre înregistrare la APIA București, la data de 5 decembrie 2008, cu mult peste termenul stabilit de normele legale incidente în materie, iar la data de 30 decembrie 2008, prin adresa înregistrată sub nr. 4449/2008, a retras acest act, cu motivarea că această completare la cerere ar fi valabilă numai pentru producția anului 2008. Prin urmare, în raport de datele anterior prezentate, intimata a apreciat că actul adițional aflat în discuție nu poate conferi recurentei dreptul de a primi subvenția pentru cantitatea de tutun suplimentar livrată în anul 2007. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În prezenta cauză, problema dedusă judecății instanței de contencios administrativ este aceea dacă recurenta SC A.I. SRL a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 al Comisiei Europene privind ajutorul pentru tutun și, în consecință, dacă autoritățile intimate au refuzat în mod nejustificat să soluționeze cererea recurentei de acordare a plății subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun livrată în baza actului adițional nr. 1 din 4 iunie 2007. Textul anterior individualizat prevede că „părțile contractante pot crește cantitățile prevăzute inițial în contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă la acesta.

Rectificarea se depune spre înregistrare la autoritatea competentă până în a patruzecia zi de la data limită stabilită pentru încheierea contractelor prevăzute la art. 171 ce alin. (1).” Recurenta, producător agricol din sectorul vegetal, având ca activitate principală cultivarea tutunului, a încheiat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009 cu SC I.S.F., în calitate de cumpărător, având ca obiect achiziționarea tutunului din varietatea Burley, grupa Light Air Cured, aferent recoltei anului 2007, pe suprafața de teren efectivă de 50 ha, aflată în exploatarea vânzătorului și a înregistrat acest contract la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007. Ulterior, între cele două părți contractante a fost încheiat actul adițional nr. 1 din 4 iunie 2009 privind o cantitate suplimentară de tutun de 82.951 kg (în total 162.951 kg), din aceeași varietate.

Acest act adițional a fost înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007 (a se vedea fila 49 dosar recurs). Intimata a efectuat către recurentă plata subvenției pentru cantitatea inițială de tutun contractată, respectiv de 80 tone, dar a refuzat plata sumei aferente actului adițional, de asemenea, livrată cumpărătorului, cu motivarea că societatea recurentă nu a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 și pe cele ale art. 7 și art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007. Pe acest aspect, intimata a susținut faptul că recurenta a comunicat actul adițional peste termenul stipulat în cele 2 acte normative anterior individualizate, situație în raport cu care refuzul său de efectuare a plății subvenției pentru întreaga cantitate de tutun livrată este fondat.

Înalta Curte apreciază că cererea recurentei-reclamante este întemeiată întrucât, conform probelor existente la dosarul cauzei, atât contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009, cât și actul adițional la acesta nr. 1 din 4 iunie 2007 au fost înregistrate sub același număr (3366) și în aceeași zi (7 iunie 2007) la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța (a se vedea filele 49 și 55 dosar recurs). Autoritatea publică intimată a procedat în acest fel și a acordat celor două acte contractuale același număr de înregistrare întrucât ele făceau corp comun. Ca atare, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea intimatei APIA potrivit căreia actul adițional nr. 1/2007 nu a fost înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța la data de 7 iunie 2007, cuprinsă în ștampilă, deoarece nu a fost individualizat în registrul de intrare al acestei autorități publice.

Într-adevăr, din actul aflat la fila 55 dosar recurs, rezultă că, la poziția 3366, este menționat doar contractul de cultură nr. 1 din 3 iunie 2007; însă, acest fapt nu prezintă nicio relevanță în speță, întrucât registratorul a considerat necesar să menționeze doar actul de bază, în condițiile în care actul adițional face parte integrantă din acesta. Ca atare, recurenta a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004, anterior citate, întrucât a înregistrat actul în interiorul termenului de 40 zile reglementat de acest articol. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că este greșită apărarea intimatelor în sensul aplicabilității în cauza de față a termenelor și obligațiilor stipulate prin art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007. Pe acest aspect, instanța de control judiciar reține faptul că ordinul anterior individualizat a fost publicat în M.Of.

al României nr. 607 din 3 septembrie 2007 și a stabilit pentru producătorul agricol o obligație care trebuia îndeplinită până la data de 30 mai 2007, adică la o dată anterioară intrării sale în vigoare. În opinia instanței, acest fapt determină inaplicabilitatea sa în cauza dedusă judecății. De asemenea, Înalta Curte nu poate primi nici susținerea intimatelor în sensul că autoritatea competentă la care trebuia depus actul adițional era APIA și nu DADR Constanța, câtă vreme a acceptat că DADR Constanța a procedat în mod corect atunci când a înregistrat contractul de cultură și când, pe baza acestui act, a plătit suma pentru cantitatea inițială de tutun. Așadar, în condițiile în care recurenta a depus ambele documente la DADR Constanța nu se poate susține că doar unul dintre acestea a fost înregistrat la autoritatea competentă și celălalt nu.

În același timp, întrucât recurenta a făcut dovada înregistrării contractului și actului adițional la DADR Constanța, acesteia nu i se poate imputa faptul că respectiva autoritate publică locală a comunicat către APIA doar o copie a contractului, fără să comunice și o copie a actului adițional. În plus, prin adresa nr. 4449 din 30 decembrie 2008 înregistrată la APIA București (fila 59 dosar recurs) nu s-a solicitat retragerea actului adițional, după cum susține intimata în precizările depuse la dosar, ci s-a retractat o completare la „cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafața pentru anul 2007”, invocând interpretarea în timp a două ordine ale ministrului de resort (ordinul nr. 704/2007 și ordinul nr. 246/2008).

Prin urmare, în raport de împrejurarea că societatea recurentă a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004, refuzul intimatelor de a face plata și pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului SC I.S.F. este nejustificat. În temeiul celor anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâtele să soluționeze cererea reclamantei și să efectueze plata subvenției pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007, conform actului adițional nr. 1 din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului nr. 1 din 30 mai 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A.I. SRL București împotriva sentinței nr. 2371 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată. Admite acțiunea. Obligă pârâtele să soluționeze cererea reclamantei în sensul plății subvenției cuplata cu producția pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007, conform actului adițional nr.1 din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului brut nr.1 din 30 mai 2007. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.