ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3569/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3569/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC A.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea autorității pârâte la plata

sumei de 702.177,8 lei (echivalentul sumei de 165.901,44 Euro), reprezentând

valoarea subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun efectiv

livrată, aferentă anului 2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat faptul că are calitatea de producător agricol din

sectorul vegetal și are ca obiect principal de activitate cultivarea tutunului;

în anul 2007, a plantat răsaduri de tutun pe o suprafață de 50 ha de teren, în localitatea Hârșova, județul Constanța.

Reclamanta a precizat

faptul că, în calitate de vânzător/producător agricol, a încheiat contractul de

cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009 cu SC I.S.F., în calitate de cumpărător,

având ca obiect achiziționarea tutunului din varietatea Burley, grupa Light Air

Cured, aferent recoltei anului 2007, pe suprafața de teren efectivă de 50 ha, aflată în exploatarea vânzătorului și a înregistrat acest contract la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007.

De asemenea,

reclamanta a subliniat faptul că, datorită tehnicilor de cultivare avansate și

investițiilor efectuate în mijloacele de producție, cantitatea de tutun

inițială, estimată în contract la 80.000 Kg (80 t), cu o producție medie de 1600 kg/ha, a fost depășită, fiind recoltată în realitate o cantitate de 162.950,72 kg (163 t) tutun pe suprafața de 50 ha supusă producției, la o rată de aproximativ 3000

kg/ha.

Întreaga diferență de

82.950,72 kg a fost livrată și receptată tot de către cumpărătorul SC I.S.F.,

în temeiul aceluiași contract de cultură.

Pârâta a dispus plata

anticipată a subvenției exclusiv pentru cantitatea contractată (80.000 Kg), fără să dispună și plata cantității suplimentare de 82.950,72 kg.

Pentru diferența

între cantitatea de tutun estimată și cantitatea efectiv recoltată și livrată,

reclamanta a arătat că a solicitat reprezentanților pârâtei regularizarea prin

plata subvenției suplimentare, în condițiile legii, iar, prin procesul-verbal

din 19-20 februarie 2009, pârâta a recunoscut dreptul societății la plata

diferenței de subvenție; cu toate acestea, pârâta a justificat imposibilitatea

temporară de efectuare a acestei plăți pe necesitatea schimbării programului de

calculator pe care ține evidența subvențiilor acordate.

Reclamanta a

considerat că nepunerea în executare a actului emis, ca urmare a soluționării

favorabile a cererii, reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare

a cererii sale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului

administrativ.

În întâmpinarea

formulată în cauză (filele 71-79 dosar), pârâta a invocat excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, în soluționarea cauzei.

În plus, pârâta a

solicitat introducerea în cauză a APIA – Centrul municipiului București, cu

motivarea că evaluarea dosarului reclamantei a fost făcută de către această

autoritate publică.

Pe fondul cauzei,

pârâta a cerut respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Pârâta APIA – Centrul

municipiului București a depus întâmpinare (filele 218-225 dosar) în care a

invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea

cauzei.

Totodată, această

pârâtă a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din data de 9 februarie 2010, instanța a respins excepția

necompetenței materiale, în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 și de

obiectul acțiunii deduse judecății.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2371

din 18 mai 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC A.I. SRL

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta nu a

probat existența unui refuz nejustificat al autorităților pârâte de a soluționa

cererea sa privind plata diferenței de subvenție pentru cantitatea

necontractată la data încheierii contractului de cultură.

Mai precis, instanța

a arătat faptul că părțile care au semnat contractul anterior individualizat nu

au procedat la rectificarea cantității inițial contractate, de 80 tone, deși

reclamanta a livrat suplimentar cantitatea de 82.950,72 kg.

Curtea a apreciat că

reclamanta trebuia să încheie un act adițional la contract, pentru rectificarea

cantității de tutun contractată inițial, în vederea obținerii de către aceasta

a subvențiilor suplimentare pentru cantitatea de tutun livrată peste cantitatea

maximă prevăzută în contract.

Acest punct de vedere

a fost exprimat și de către experții Comisiei Europene, fiind menționat în

Infograma nr. 11619 din 18 decembrie 2008, transmisă de Reprezentanța

Permanentă a României la UE – Bruxelles.

În acest înscris se

precizează că, în raport de dispozițiile Capitolului 17 c al Regulamentului nr.

1973/2004, dacă se livrează o cantitate de tutun mai mare decât cea stipulată

în contract, nu pot fi acordate plăți naționale complementare pentru întreaga

cantitate livrată, cu excepția situației în care contractul a fost amendat în

mod corespunzător, conform art. 171 cd din Regulament.

Instanța a evidențiat

faptul că, în cauză, nu a fost efectuată nicio rectificare a contractului,

motiv pentru care livrarea cantității suplimentare de tutun nu justifică

acordarea subvenției și pentru această cantitate care nu este prevăzută în

contract.

Pentru respectiva

cantitate, reclamanta a prezentat doar documentația de livrare, nu și un

contract în care să se prevadă livrarea acestei cantități.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL, care a solicitat modificarea

sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de

temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate:

Lipsa coroborării

dispozițiilor actelor normative comunitare și a celor naționale, precum și

neanalizarea clauzelor contractului de cultivare încheiat de părți au condus la

pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice.

Mai precis, recurenta

a făcut trimitere la:

- art. 3 alin. (2) și

art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți

naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul

2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile

agricole și alte forme de asociere în agricultură;

- Regulamentul

Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru

regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și

stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor (Capitolul

10c);

- Regulamentul

Consiliului (CE) nr. 1973/2004, de stabilire a normelor de aplicare a

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 [art. 171 cd alin. (3) lit. c);

art. 171 cj; art. 171 cl];

- art. 9 alin. (1) și

(3) lit. g) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.

704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și

a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și

plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal și pentru abrogarea

Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 607/2006

pentru aprobarea produselor agricole care beneficiază de plăți naționale

directe complementare;

- H.G. nr. 1574/2007

privind stabilirea pentru anul 2007 a cuantumului plăților directe unice pe

suprafață, al plăților naționale directe complementare, al plăților pentru

culturi energetice și al plăților separate pentru zahăr, care se acordă în

agricultură în sectorul vegetal.

În opinia recurentei,

prima instanță a făcut o interpretare greșită a prevederilor art. 171 cd din

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, care stabilesc doar elementele

minime pe care trebuie să le conțină contractul de cultivare.

Pe cale de

consecință, în accepțiunea recurentei, un astfel de contract poate să prevadă

și elemente suplimentare față de cele stipulate în Regulamentul anterior

individualizat.

Pe acest aspect,

reclamanta a arătat faptul că, în contractul de cultură analizat în prezenta

cauză, încheiat în forma impusă de legea română, se indică atât cantitatea

maximă ce trebuie livrată (toată cantitatea de tutun ce urma a fi obținută de

pe suprafața de teren de 50 ha), conform condiției prevăzute de art. 171 cd din

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, cât și cantitatea estimată în

raport de o producție medie, calculată în condiții normale de climă.

Cantitatea maximă ce

trebuia livrată a fost determinată în cuprinsul contractului de cultivare prin

indicarea suprafeței totale cultivate cu tutun: în raport de această prevedere

contractuală, societatea nu a livrat o cantitate suplimentară celei maxime

prevăzute în contract.

Ca atare, recurenta a

concluzionat în sensul că a respectat întocmai legislația națională incidentă,

în privința termenelor, a documentației justificative, precum și a suprafeței

contractate, motiv pentru care este îndreptățită la primirea subvenției

integrale.

Intimata Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare în care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 19-26 dosar).

În cuprinsul

întâmpinării, intimata a reiterat aceleași apărări realizate și în fața

instanței de fond.

La termenul de

judecată din data de 15 aprilie 2011, recurenta a depus la dosar actul

adițional nr. 1 din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului brut nr.

1 din 30 mai 2009, act înregistrat la APIA Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007 (fila 49 dosar).

Față de actul

anterior individualizat, intimata APIA a formulat precizări, în care a arătat

următoarele aspecte:

În raport de

dispozițiile art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007, (…) „producătorul agricol

individual sau grupul de producători prezintă o copie a contractului încheiat

cu un prim-procesator. Contractul trebuie să fie înregistrat la direcția pentru

agricultură și dezvoltare rurală județeană, respectiv a municipiului București,

în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.848/1998, respectiv până

la data de 30 mai a anului curent inclusiv, iar o copie să fie predată la

centrul local/sucursala județeană sau a municipiului București APIA până la

data de 30 iunie a anului curent inclusiv.

De asemenea, în speță

sunt aplicabile prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr.

1973/2004.

Actul adițional

prezentat instanței de către recurentă poartă o ștampilă ce aparține Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța, în cadrul căreia este înscris

numărul cu care a fost înregistrat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1

din 30 mai 2009.

Recurenta a depus

actul adițional spre înregistrare la APIA București, la data de 5 decembrie 2008, cu mult peste termenul stabilit de normele legale incidente în materie, iar la

data de 30 decembrie 2008, prin adresa înregistrată sub nr. 4449/2008, a retras

acest act, cu motivarea că această completare la cerere ar fi valabilă numai

pentru producția anului 2008.

Prin urmare, în

raport de datele anterior prezentate, intimata a apreciat că actul adițional

aflat în discuție nu poate conferi recurentei dreptul de a primi subvenția

pentru cantitatea de tutun suplimentar livrată în anul 2007.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

În prezenta cauză,

problema dedusă judecății instanței de contencios administrativ este aceea dacă

recurenta SC A.I. SRL a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din

Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 al Comisiei Europene privind ajutorul pentru

tutun și, în consecință, dacă autoritățile intimate au refuzat în mod

nejustificat să soluționeze cererea recurentei de acordare a plății subvenției

cuplate cu producția pentru cultura de tutun livrată în baza actului adițional

nr. 1 din 4 iunie 2007.

Textul anterior

individualizat prevede că „părțile contractante pot crește cantitățile

prevăzute inițial în contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă la

acesta. Rectificarea se depune spre înregistrare la autoritatea competentă până

în a patruzecia zi de la data limită stabilită pentru încheierea contractelor

prevăzute la art. 171 ce alin. (1).”

Recurenta, producător

agricol din sectorul vegetal, având ca activitate principală cultivarea

tutunului, a încheiat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009

cu SC I.S.F., în calitate de cumpărător, având ca obiect achiziționarea

tutunului din varietatea Burley, grupa Light Air Cured, aferent recoltei anului

2007, pe suprafața de teren efectivă de 50 ha, aflată în exploatarea vânzătorului și a înregistrat acest contract la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007.

Ulterior, între cele

două părți contractante a fost încheiat actul adițional nr. 1 din 4 iunie 2009

privind o cantitate suplimentară de tutun de 82.951 kg (în total 162.951 kg), din aceeași varietate. Acest act adițional a fost înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța sub nr. 3366 din 7 iunie 2007 (a

se vedea fila 49 dosar recurs).

Intimata a efectuat

către recurentă plata subvenției pentru cantitatea inițială de tutun

contractată, respectiv de 80 tone, dar a refuzat plata sumei aferente actului

adițional, de asemenea, livrată cumpărătorului, cu motivarea că societatea

recurentă nu a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul

(CE) nr. 1973/2004 și pe cele ale art. 7 și art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul

Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007.

Pe acest aspect,

intimata a susținut faptul că recurenta a comunicat actul adițional peste

termenul stipulat în cele 2 acte normative anterior individualizate, situație

în raport cu care refuzul său de efectuare a plății subvenției pentru întreaga

cantitate de tutun livrată este fondat.

Înalta Curte

apreciază că cererea recurentei-reclamante este întemeiată întrucât, conform

probelor existente la dosarul cauzei, atât contractul de cultură a tutunului

brut nr. 1 din 30 mai 2009, cât și actul adițional la acesta nr. 1 din 4 iunie 2007

au fost înregistrate sub același număr (3366) și în aceeași zi (7 iunie 2007) la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța (a se vedea filele 49 și 55 dosar

recurs).

Autoritatea publică

intimată a procedat în acest fel și a acordat celor două acte contractuale

același număr de înregistrare întrucât ele făceau corp comun.

Ca atare, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea intimatei APIA potrivit căreia actul

adițional nr. 1/2007 nu a fost înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța la data de 7 iunie 2007, cuprinsă

în ștampilă, deoarece nu a fost individualizat în registrul de intrare al

acestei autorități publice.

Într-adevăr, din

actul aflat la fila 55 dosar recurs, rezultă că, la poziția 3366, este

menționat doar contractul de cultură nr. 1 din 3 iunie 2007; însă, acest fapt

nu prezintă nicio relevanță în speță, întrucât registratorul a considerat

necesar să menționeze doar actul de bază, în condițiile în care actul adițional

face parte integrantă din acesta.

Ca atare, recurenta a

respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr.

1973/2004, anterior citate, întrucât a înregistrat actul în interiorul

termenului de 40 zile reglementat de acest articol.

Pe de altă parte,

Înalta Curte apreciază că este greșită apărarea intimatelor în sensul

aplicabilității în cauza de față a termenelor și obligațiilor stipulate prin

art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nr. 704 din 23 august 2007.

Pe acest aspect,

instanța de control judiciar reține faptul că ordinul anterior individualizat a

fost publicat în M.Of. al României nr. 607 din 3 septembrie 2007 și a stabilit

pentru producătorul agricol o obligație care trebuia îndeplinită până la data

de 30 mai 2007, adică la o dată anterioară intrării sale în vigoare.

În opinia instanței,

acest fapt determină inaplicabilitatea sa în cauza dedusă judecății.

De asemenea, Înalta

Curte nu poate primi nici susținerea intimatelor în sensul că autoritatea

competentă la care trebuia depus actul adițional era APIA și nu DADR Constanța,

câtă vreme a acceptat că DADR Constanța a procedat în mod corect atunci când a

înregistrat contractul de cultură și când, pe baza acestui act, a plătit suma

pentru cantitatea inițială de tutun.

Așadar, în condițiile

în care recurenta a depus ambele documente la DADR Constanța nu se poate susține că doar unul dintre acestea a fost înregistrat la

autoritatea competentă și celălalt nu.

În același timp,

întrucât recurenta a făcut dovada înregistrării contractului și actului

adițional la DADR Constanța, acesteia nu i se poate imputa faptul că respectiva

autoritate publică locală a comunicat către APIA doar o copie a contractului,

fără să comunice și o copie a actului adițional.

În plus, prin adresa

nr. 4449 din 30 decembrie 2008 înregistrată la APIA București (fila 59 dosar recurs) nu s-a solicitat retragerea actului adițional, după cum

susține intimata în precizările depuse la dosar, ci s-a retractat o completare

la „cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafața pentru anul 2007”, invocând interpretarea în timp a două ordine ale ministrului de resort (ordinul nr. 704/2007

și ordinul nr. 246/2008).

Prin urmare, în

raport de împrejurarea că societatea recurentă a respectat prevederile art. 171

cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004, refuzul intimatelor de a face

plata și pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului SC

I.S.F. este nejustificat.

În temeiul celor

anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312

alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr.

554/2004, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va

admite acțiunea și va obliga pârâtele să soluționeze cererea reclamantei și să

efectueze plata subvenției pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă

anului 2007, conform actului adițional nr. 1 din 4 iunie 2007 la contractul de

cultură a tutunului nr. 1 din 30 mai 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

A.I. SRL București împotriva sentinței nr. 2371 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată.

Admite acțiunea.

Obligă pârâtele să soluționeze

cererea reclamantei în sensul plății subvenției cuplata cu producția pentru cultura

de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007, conform actului adițional nr.1

din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului brut nr.1 din 30 mai

2007.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.