ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iulie 2009, reclamanta SC P.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. obligarea autorității pârâte la plata sumei de 734.722,6 lei (echivalentul sumei de 173.590,7 euro) reprezentând contravaloarea subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că societatea are calitatea de producător agricol din sectorul vegetal, având principală activitate cultivarea tutunului, iar în anul 2007 a plantat răsaduri de tutun pe o suprafață de aproximativ 50 ha teren, în comuna Giurgeni, jud. Ialomița.

A menționat reclamanta că a încheiat un contract de cultură a tutunului brut nr. 2 din 30 mai 2009 în calitate de vânzător/ producător agricol cu societatea I.F. în calitate de cumpărător având ca obiect achiziționarea tutunului din varietatea B. grupa L.A.C., aferent recoltei anului 2007, pe suprafața de teren efectivă de 52,44 ha, aflată în exploatarea vânzătorului și a înregistrat acest contract la D.A.D.R. Ialomița sub nr. 1945 din 07 iunie 2007. Reclamanta a mai arătat că, datorită tehnicilor de cultivare avansate și investițiilor efectuate în mijloacele de producție, cantitatea de tutun inițială, estimată în contract de 80.000 kg (80 t), cu o producție medie de 1600 kg/ha, a fost depășită, fiind recoltată o cantitate de 166.795,35 (167 t) tutun pe suprafața de 52,44 ha supusă producției, la o rată de aproximativ 3000 kg/ha.

Pârâta a dispus plata anticipată a subvenției exclusiv pentru cantitatea contractată (80.000 kg) fără să dispună și plata cantității suplimentare de 86.795,35 kg. Pentru diferența între cantitatea de tutun estimată și cantitatea efectiv recoltată și livrată, reclamanta a arătat că a solicitat reprezentanților pârâtei regularizarea prin plata subvenției suplimentare în condițiile legii, iar prin procesul verbal din 19 - 20 februarie 2009 pârâta a recunoscut dreptul societății la plata diferenței de subvenție, dar a justificat imposibilitatea temporară de efectuare a acestei plăți pe necesitatea schimbării programului de calculator pe care ține evidența subvențiilor acordate. Reclamanta a apreciat că nepunerea în executare a actului emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii sale, conform accepțiunii dată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a solicitat introducerea în cauză a A.P.I.A. – C.M.B. și în subsidiar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta A.P.I.A. – C.M.B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și în subsidiar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În ședința publică de la termenul de judecată din 10 februarie 2010, Curtea a respins excepția de necompetență materială pentru considerentele reținute prin încheierea de ședință de la acel termen. Prin concluziile orale formulate în ședința publică din 19 mai 2010 și ulterior prin concluziile scrise depuse de A.P.I.A., la data de 21 mai 2010, pârâta a solicitat instanței să formuleze o cerere de pronunțare de către C.E.D.O.

a unei hotărâri preliminare asupra valabilității art. 171 cd din Cap. 17c din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004. Prin sentința nr. 2658 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea pârâtei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare asupra valabilității Regulamentului Comisiei CE nr. 1973/2004 ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.I. SRL; a constatat refuzul nejustificat al pârâtelor de soluționarea a cererii reclamantei; a obligat pârâtele să soluționeze cererea reclamantei în sensul plății subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun efectiv livrată aferentă anului 2007 conform actului adițional nr. 1 din 05 iunie 2007. Cu privire la solicitarea pârâtei A.P.I.A.

de trimitere a unei cererii pentru pronunțarea unei hotărârii preliminare s-a apreciat că este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Cu prioritate se constată că pârâta face confuzie între Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg și C.E.D.O. cu sediul la Strasbourg. O cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la valabilitatea unui act comunitar se poate trimite doar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene care este instanța Uniunii Europene și în nici un caz la C.E.D.O. care este instanța ce funcționează în cadrul Consiliului Europei. În privința fondului cererii pârâtei de a se solicita instanței europene Curtea de Justiție a Uniunii Europene să se pronunțe cu privire la valabilitatea regulamentului comunitar cu referire la Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004 s-a reținut că este neîntemeiată.

Conform art. 267 din Tratatul de la Lisabona (anterior art. 234 din TCE) Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) valabilitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Pârâta A.P.I.A. a solicitat instanței să trimită o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare exclusiv cu privire la valabilitatea unui regulament comunitar. Conform Tratatului de la Lisabona art. 267 alin. (2), instanța națională apreciază dacă este necesară soluționării cauzei o hotărâre preliminară. În speță s-a constatat că, niciuna dintre părți și nici instanța nu are îndoieli cu privire la împrejurarea că art. 171 cd din Cap. 17c din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004 cuprinde dispoziții în vigoare.

Pârâta A.P.I.A. în calitate de garant al administrării fondurilor comunitare cu destinația de subvenții în agricultură înainte de a solicita instanței o cerere de trimitere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, dacă avea îndoieli cu privire la valabilitatea regulamentului comunitar avea obligația să poarte o corespondență cu Comisia Europeană iar din această corespondență să rezulte că art. 171 cd din Cap. 17c din Regulamentul Comisiei (CE) nu se mai aplica ori că ar fi fost invalidat. De asemenea, s-a constatat că nu este incidentă în speță ipoteza în care părțile invocă nulitatea unor dispoziții comunitare. Referitor la solicitarea de întrebare a Curtea de Justiție a Uniunii Europene asupra valabilității Regulamentului, s-a constatat că cererea pârâtei este practic nemotivată.

În aplicarea art. 267 din Tratatul de la Lisabona care prevede posibilitatea instanței naționale să aprecieze dacă este necesară în cauză o decizie prin care Curtea de Justiție a Comisiei Europene să pronunțe o hotărâre preliminară, Curtea de apel a constatat că de fapt cererea reclamantei intră sub incidența Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2848/1998 publicat în JO L 210,28.7.1998, p.32, Regulament aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 865/2004 (JO L 161, 30 aprilie 2004, p. 37, rectificat în JO L 206, 9 iunie 2004, p. 37) la capitolul 17 c „Ajutor pentru tutun” art. 171 cd) pct. 5) și sub acest aspect este foarte clar ce prevedere de drept comunitar se aplică. Pe fondul cererii de chemare în judecată, s-a reținut cu prioritate aspectul că obiectul cauzei dedusă judecății este refuzul apreciat ca fiind nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea societății SC P.I.

SRL prin care a solicitat plata diferenței de subvenție sau altfel denumită a subvenției suplimentară pentru cantitatea necontractată la data încheierii contractului. Reclamanta a depus la dosar actul adițional nr. 1 încheiat la contractul de cultură a tutunului brut nr. 2 din 03 iunie 2007, iar din acest înscris rezultă că a fost înregistrat la autoritatea pârâtă (D.A.D.R. Ialomița) la data de 07 iunie 2007 cu nr. 1945, respectiv în termenul prevăzut de legislația comunitară și legislația internă de 40 de zile calculat de la data de 30 mai a anului curent. Împrejurarea relatată de pârâta A.P.I.A. în sensul că actul adițional nr. 1 încheiat la contractul nr. 2 este un act „fabricat” ulterior întrucât din acest act rezultă că reclamanta a încheiat două contracte cu nr. 2 și anume contractul din 03 iunie 2007 și contractul nr. 2 din 07 iunie 2007 nu a putut fi reținută.

S-a apreciat că instanța de contencios administrativ poate constata doar că pârâtele refuză nejustificat să acorde reclamantei subvenția suplimentară în condițiile în care actul adițional se cerea doar a fi înregistrat, iar pârâtele nu au făcut dovada unor corespondențe purtate cu reclamanta pentru a clarifica aspectele anterioare actului adițional. Curtea nu a reținut susținerile reclamantei cu privire la suma calculată la valoarea de 734.722,6 lei întrucât cuantumul sumei de plată intră în atribuțiile autorităților pârâte. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs A.P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele: La baza acordării plăților în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață – 2007, au stat r egulamentele Comisiei Europene nr. 1782/2003, nr. 796/2004 și nr. 1973/2004, precum și acte normative naționale – O.U.G.

nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și Ordinul nr. 704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale . Conform prevederilor art. 9 alin. (3) lit. g) din Ordinul nr. 704/2007, plata națională directă complementară cuplată de producție se acordă în cuantum fix pe kilogram numai pentru producția obținută de pe suprafața stipulată în contractul de cultivare și în baza declarației de livrare a tutunului, însoțită de documentația de livrare.

Reclamanta, prin cererea nr. 295 din 14 mai 2007, depusă și înregistrată la A.P.I.A. a Municipiului București, a solicitat sprijin financiar în temeiul prevederilor legale mai sus amintite, pentru suprafața cultivată cu tutun de 52,44 ha, pentru cantitatea livrată de 83.904 kg., potrivit contractului încheiat între SC I.F. SRL în calitate de procesator autorizat și intimata-reclamantă în calitate de vânzător. Prin Ordinul de plată nr. 220164/2008, reclamanta a încasat suma de 561.166,73 lei, aferentă cantității de tutun livrată potrivit contractului. Pentru a acorda sprijin financiar în cadrul schemei de plăți naționale directe complementare cuplată de producție – tutun, PNDC4, A.P.I.A. a conceput în sistemul integrat de administrare și control I.A.C.S., verificarea eligibilității la plată pentru fiecare fermier care a accesat această schemă.

Având în vedere aceasta, sprijinul financiar este acordat doar dacă întreaga cantitate produsă este livrată procesatorilor primari și inclusă în contract. Prin urmare, cantitatea neinclusă în contract, dar livrată, nu poate fi plătită. Conform art. 171 cd din Capitolul 17c al r egulamentului Comisiei (CE) nr. 1973/2004, contractul trebuie să includă cantitatea maximă care trebuie livrată. Așa cum se prevede la pct. 5 al articolului menționat, părțile contractante pot crește cantitățile prevăzute inițial în contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă (act adițional la contract). Rectificarea se depune spre înregistrare la autoritatea competentă (A.P.I.A.) până a patruzecea zi de la data limită de încheiere a contractelor.

În speță, deși s-a învederat prin întâmpinările depuse la dosar că reclamanta a expediat Centrului Municipiului București al A.P.I.A., adresa nr. 4242 din 5 decembrie 2008, prin care i-a comunicat actul adițional nr. 1 din 5 iunie 2007, peste termenul de 40 de zile, precum și că aceasta și-a retras actul adițional în discuție, instanța a admis acțiunea formulată de SC P.I. SRL, constatând refuzul nejustificat al pârâtelor de soluționare a cererii, și obligându-le pe acestea din urmă să soluționeze cererea în sensul plății subvenției cuplată cu producția pentru cultura de tutun efectiv livrată aferentă anului 2007, conform actului adițional. Actul adițional nr. 1 a fost înregistrat la D.A.D.R.

Ialomița cu același număr ca și contractul.

i nstituția amintită a transmis, prin adresa nr. 1224 din 24 aprilie 2008, doar o copie a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cultivator și procesatorul de tutun, și o copie după Registrul Tutunului în care figurează contractul încheiat între cele două societăți comerciale, fără însă să comunice o copie a actului adițional nr. 1 din 5 iunie 2007. Instanța de fond a reținut greșit refuzul nejustificat al pârâtelor de a rezolva cererea formulată de reclamantă, întrucât aceasta din urmă nu are dreptul la acordarea sprijinului financiar, ci doar o vocație la acest drept, cu îndeplinirea unor condiții de eligibilitate stabilite expres prin acte normative, astfel că nu se poate pune semnul egalității între persoana vătămată, astfel cum este definită în Legea nr. 554/2004, și dreptul persoanei beneficiare a sprijinului financiar acordat în condițiile prescrise în actele normative comunitare și naționale mai sus arătate.

Recursul este nefondat. În speță, chestiunea ce se cere a fi lămurită și care a fost supusă cenzurii instanței de fond este aceea dacă reclamanta SC P.I. SRL a respectat prevederile art. 171 cd pct. 5 din Regulamentul CE nr. 2848/1998 și, în consecință, dacă pârâtele au refuzat în mod nejustificat, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, să soluționeze cererea reclamantei de acordare a plății subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun livrată în baza actului adițional nr. 1 din 5 iunie 2007. Textul legal amintit stipulează că „părțile contractante pot crește cantitățile prevăzute inițial în contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă la acestea. Rectificarea se depune spre înregistrare la autoritatea competentă până în a patruzecea zi de la data limită stabilită pentru încheierea contractelor prevăzute la art. 171ce alin. (1)”.

Reclamanta, producător agricol din sectorul vegetal, având ca principală activitate cultivarea tutunului, a încheiat cu SC I.F. SRL, contractul nr. 2 din 3 iunie 2007 („contractul de cultură”), având ca obiect vânzarea cantității de 83.904 kg de tutun, recoltată în anul 2007 de pe o suprafață de teren de 52,44 ha. Ulterior, între cele două părți contractante a fost încheiat un act adițional la contractul de cultură, sub nr. 1 din 5 iunie 2007, privind o cantitate suplimentară de tutun de 82.876 kg. Pârâta a efectuat plata sumei de 561.166,73 lei aferentă cantității de tutun consemnată în contractul de cultură, de 83.904 kg, dar a refuzat plata sumei aferente actului adițional, livrată, de asemenea, cumpărătorului, motivând cu aceea că reclamanta a încălcat prevederile art. 171cd pct. 5 din actul normativ amintit mai sus.

p ârâta susține că i s-a comunicat actul adițional abia, la data de 5 decembrie 2008, peste termenul de 40 de zile prevăzut de art. 17cd pct. 5 din Regulamentul Comisiei, în timp ce reclamanta afirmă că atât contractul de cultură, cât și actul adițional la acesta au fost înregistrate la D.A.D.R. Ialomița în termen legal, astfel încât prevederile textului legal precitat au fost respectate. Astfel, reclamanta a precizat că contractul fusese redactat la 30 mai 2007, semnat la 3 iunie 2007 și înregistrat la autoritatea de resort în 7 iunie 2007, în timp ce actul adițional a fost semnat la câteva zile de la încheierea contractului. Actul adițional, a mai arătat reclamanta, a fost încheiat la 5 iunie 2007 și înregistrat la 7 iunie 2007, iar întrucât făcea corp comun cu contractul nr. 2 din 3 iunie 2007 a primit același număr de înregistrare.

Conform probelor de la dosarul cauzei, atât contractul de cultură cât și actul adițional la acesta au fost înregistrate sub același număr și în aceeași zi la D.A.D.R. Ialomița. Prin urmare, corect a reținut prima instanță că în privința actului adițional reclamanta a respectat prevederile art. 17 cd pct. 5, iar refuzul pârâtelor de a face plata pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului SC I.F. SRL, este nejustificat. Nu se poate reține susținerea recurentei, în sensul că respectivul act adițional a fost comunicat abia la 5 decembrie 2008, în condițiile în care reclamanta a produs probe de necontestat că atât contractul de cultură cât și actul adițional nr. 1 din 5 iunie 2007 au fost înregistrate la D.A.D.R.

Ialomița. Nu poate fi primită nici susținerea aceleiași recurente că autoritatea competentă la care trebuia depus actul adițional era A.P.I.A., iar nu D.A.D.R. Ialomița, câtă vreme a acceptat că reclamanta a procedat corect înregistrând contractul de cultură la D.A.D.R. Ialomița, apoi, în baza acelui contract a plătit suma de 561.166,73 lei pentru cantitatea inițială de tutun. Așadar, în condițiile în care reclamanta a depus ambele documente la D.A.D.R. Ialomița, nu se poate susține că doar unul dintre acestea a fost înregistrat la autoritatea competentă, iar celălalt nu. Pe de altă parte, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada înregistrării contractului și actului adițional la D.A.D.R.

Ialomița, nu i se poate imputa acesteia că respectiva autoritate a comunicat A.P.I.A. doar o copie a contractului, fără să comunice și o copie a actului adițional. Din același considerent nu i se poate, de asemenea, imputa reclamantei că nu s-au făcut cuvenitele mențiuni cu privire la actul adițional în Registrul Tutunului. Deoarece reclamanta a depus la D.A.D.R. Ialomița actul adițional în data de 7 iunie 2007, nu poate fi acceptată susținerea recurentei că faptul comunicării s-a produs cu adresa nr. 4242 din 5 decembrie 2008, expedierea actului la acea dată trebuind interpretată doar ca un demers al reclamantei întreprins pe lângă pârâtă în vederea obținerii sumei cuvenite pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului.

Așa cum afirmă reclamanta, prin respectiva adresă nu s-a retras actul adițional în discuție, ci aceasta a retractat o cerere de plată, invocând interpretarea în timp a două ordine ale ministrului de resort. În fine, nici critica din recurs sub aspectul greșitei rețineri a refuzului nejustificat al pârâtelor, nu poate fi acceptată. Având în vedere că reclamanta îndeplinea condițiile legale pentru a obține sprijinul financiar solicitat pârâtelor, refuzul acestora de a plăti subvenția suplimentară a fost corect calificat de instanța de fond ca refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta A.P.I.A. Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum identic cu cele de la fond, dar nu a probat cu documente justificative efectuarea lor, astfel că, văzând prevederile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței nr. 2658 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, ca nedovedită. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.