ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 27 iulie 2009, reclamanta SC P.I. SRL a

solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. obligarea autorității pârâte la plata

sumei de 734.722,6 lei (echivalentul sumei de 173.590,7 euro) reprezentând

contravaloarea subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun efectiv

livrată, aferentă anului 2007.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că societatea are calitatea

de producător agricol din sectorul vegetal, având principală activitate

cultivarea tutunului, iar în anul 2007 a plantat răsaduri de tutun pe o suprafață de aproximativ 50 ha teren, în comuna Giurgeni, jud. Ialomița.

A

menționat reclamanta că a încheiat un contract de cultură a tutunului brut nr. 2

din 30 mai 2009 în calitate de vânzător/ producător agricol cu societatea I.F. în

calitate de cumpărător având ca obiect achiziționarea tutunului din varietatea

B. grupa L.A.C., aferent recoltei anului 2007, pe suprafața de teren efectivă

de 52,44 ha, aflată în exploatarea vânzătorului și a înregistrat acest contract

la D.A.D.R. Ialomița sub nr. 1945 din 07 iunie 2007.

Reclamanta

a mai arătat că, datorită tehnicilor de cultivare avansate și investițiilor

efectuate în mijloacele de producție, cantitatea de tutun inițială, estimată în

contract de 80.000 kg (80 t), cu o producție medie de 1600 kg/ha, a fost

depășită, fiind recoltată o cantitate de 166.795,35 (167 t) tutun pe suprafața

de 52,44 ha supusă producției, la o rată de aproximativ 3000 kg/ha.

Pârâta

a dispus plata anticipată a subvenției exclusiv pentru cantitatea contractată (80.000 kg) fără să dispună și plata cantității suplimentare de 86.795,35 kg.

Pentru

diferența între cantitatea de tutun estimată și cantitatea efectiv recoltată și

livrată, reclamanta a arătat că a solicitat reprezentanților pârâtei

regularizarea prin plata subvenției suplimentare în condițiile legii, iar prin

procesul verbal din 19 - 20 februarie 2009 pârâta a recunoscut dreptul

societății la plata diferenței de subvenție, dar a justificat imposibilitatea

temporară de efectuare a acestei plăți pe necesitatea schimbării programului de

calculator pe care ține evidența subvențiilor acordate.

Reclamanta

a apreciat că nepunerea în executare a actului emis ca urmare a soluționării

favorabile a cererii reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare

a cererii sale, conform accepțiunii dată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004.

Pârâta

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

solicitat introducerea în cauză a A.P.I.A. – C.M.B. și în subsidiar pe fond a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta

A.P.I.A. – C.M.B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București și în subsidiar pe fond a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În

ședința publică de la termenul de judecată din 10 februarie 2010, Curtea a

respins excepția de necompetență materială pentru considerentele reținute prin

încheierea de ședință de la acel termen.

Prin

concluziile orale formulate în ședința publică din 19 mai 2010 și ulterior prin

concluziile scrise depuse de A.P.I.A., la data de 21 mai 2010, pârâta a

solicitat instanței să formuleze o cerere de pronunțare de către C.E.D.O. a

unei hotărâri preliminare asupra valabilității art. 171 cd din Cap. 17c din

Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004.

Prin

sentința nr. 2658 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea

pârâtei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea

unei hotărâri preliminare asupra valabilității Regulamentului Comisiei CE nr. 1973/2004

ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.I. SRL; a

constatat refuzul nejustificat al pârâtelor de soluționarea a cererii

reclamantei; a obligat pârâtele să soluționeze cererea reclamantei în sensul

plății subvenției cuplate cu producția pentru cultura de tutun efectiv livrată

aferentă anului 2007 conform actului adițional nr. 1 din 05 iunie 2007.

Cu

privire la solicitarea pârâtei A.P.I.A. de trimitere a unei cererii pentru

pronunțarea unei hotărârii preliminare s-a apreciat că este neîntemeiată pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu

prioritate se constată că pârâta face confuzie între Curtea de Justiție a

Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg și C.E.D.O. cu sediul la Strasbourg.

O

cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la valabilitatea

unui act comunitar se poate trimite doar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

care este instanța Uniunii Europene și în nici un caz la C.E.D.O. care este

instanța ce funcționează în cadrul Consiliului Europei.

În

privința fondului cererii pârâtei de a se solicita instanței europene Curtea de

Justiție a Uniunii Europene să se pronunțe cu privire la valabilitatea

regulamentului comunitar cu referire la Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004 s-a reținut că este neîntemeiată.

Conform

art. 267 din Tratatul de la Lisabona (anterior art. 234 din TCE) Curtea de

Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar,

cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) valabilitatea și interpretarea

actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Pârâta A.P.I.A.

a solicitat instanței să trimită o cerere de pronunțare a unei hotărâri

preliminare exclusiv cu privire la valabilitatea unui regulament comunitar.

Conform

Tratatului de la Lisabona art. 267 alin. (2), instanța națională apreciază dacă

este necesară soluționării cauzei o hotărâre preliminară.

În

speță s-a constatat că, niciuna dintre părți și nici instanța nu are îndoieli

cu privire la împrejurarea că art. 171 cd din Cap. 17c din Regulamentul

Comisiei (CE) nr. 1973/2004 cuprinde dispoziții în vigoare.

Pârâta A.P.I.A.

în calitate de garant al administrării fondurilor comunitare cu destinația de

subvenții în agricultură înainte de a solicita instanței o cerere de trimitere

pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, dacă avea îndoieli cu privire la

valabilitatea regulamentului comunitar avea obligația să poarte o corespondență

cu Comisia Europeană iar din această corespondență să rezulte că art. 171 cd

din Cap. 17c din Regulamentul Comisiei (CE) nu se mai aplica ori că ar fi fost

invalidat.

De

asemenea, s-a constatat că nu este incidentă în speță ipoteza în care părțile

invocă nulitatea unor dispoziții comunitare.

Referitor

la solicitarea de întrebare a Curtea de Justiție a Uniunii Europene asupra

valabilității Regulamentului, s-a constatat că cererea pârâtei este practic

nemotivată.

În

aplicarea art. 267 din Tratatul de la Lisabona care prevede posibilitatea instanței naționale să aprecieze dacă este necesară în cauză o decizie prin care

Curtea de Justiție a Comisiei Europene să pronunțe o hotărâre preliminară,

Curtea de apel a constatat că de fapt cererea reclamantei intră sub incidența

Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2848/1998 publicat în JO L 210,28.7.1998,

p.32, Regulament aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 865/2004 (JO L 161, 30

aprilie 2004, p. 37, rectificat în JO L 206, 9 iunie 2004, p. 37) la capitolul

17 c „Ajutor pentru tutun” art. 171 cd) pct. 5) și sub acest aspect este foarte

clar ce prevedere de drept comunitar se aplică.

Pe

fondul cererii de chemare în judecată, s-a reținut cu prioritate aspectul că

obiectul cauzei dedusă judecății este refuzul apreciat ca fiind nejustificat al

autorității pârâte de a soluționa cererea societății SC P.I. SRL prin care a

solicitat plata diferenței de subvenție sau altfel denumită a subvenției

suplimentară pentru cantitatea necontractată la data încheierii contractului.

Reclamanta

a depus la dosar actul adițional nr. 1 încheiat la contractul de cultură a

tutunului brut nr. 2 din 03 iunie 2007, iar din acest înscris rezultă că a fost

înregistrat la autoritatea pârâtă (D.A.D.R. Ialomița) la data de 07 iunie 2007

cu nr. 1945, respectiv în termenul prevăzut de legislația comunitară și

legislația internă de 40 de zile calculat de la data de 30 mai a anului curent.

Împrejurarea

relatată de pârâta A.P.I.A. în sensul că actul adițional nr. 1 încheiat la

contractul nr. 2 este un act „fabricat” ulterior întrucât din acest act rezultă

că reclamanta a încheiat două contracte cu nr. 2 și anume contractul din 03

iunie 2007 și contractul nr. 2 din 07 iunie 2007 nu a putut fi reținută.

S-a

apreciat că instanța de contencios administrativ poate constata doar că

pârâtele refuză nejustificat să acorde reclamantei subvenția suplimentară în

condițiile în care actul adițional se cerea doar a fi înregistrat, iar pârâtele

nu au făcut dovada unor corespondențe purtate cu reclamanta pentru a clarifica

aspectele anterioare actului adițional.

Curtea

nu a reținut susținerile reclamantei cu privire la suma calculată la valoarea

de 734.722,6 lei întrucât cuantumul sumei de plată intră în atribuțiile

autorităților pârâte.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs A.P.I.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele:

La baza acordării

plăților în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață – 2007, au stat

r

egulamentele Comisiei Europene nr. 1782/2003,

nr. 796/2004 și nr. 1973/2004, precum și acte normative naționale – O.U.G. nr. 125/2006

pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe

complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și Ordinul nr.

704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și

a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și

plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, emis de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale .

Conform prevederilor art.

9 alin. (3) lit. g) din Ordinul nr. 704/2007, plata națională directă

complementară cuplată de producție se acordă în cuantum fix pe kilogram numai

pentru producția obținută de pe suprafața stipulată în contractul de cultivare și

în baza declarației de livrare a tutunului, însoțită de documentația de

livrare.

Reclamanta, prin

cererea nr. 295 din 14 mai 2007, depusă și înregistrată la A.P.I.A. a

Municipiului București, a solicitat sprijin financiar în temeiul prevederilor

legale mai sus amintite, pentru suprafața cultivată cu tutun de 52,44 ha, pentru cantitatea livrată de 83.904 kg., potrivit contractului încheiat între SC I.F. SRL în

calitate de procesator autorizat și intimata-reclamantă în calitate de

vânzător.

Prin Ordinul de plată

nr. 220164/2008, reclamanta a încasat suma de 561.166,73 lei, aferentă

cantității de tutun livrată potrivit contractului.

Pentru a acorda

sprijin financiar în cadrul schemei de plăți naționale directe complementare

cuplată de producție – tutun, PNDC4, A.P.I.A. a conceput în sistemul integrat

de administrare și control I.A.C.S., verificarea eligibilității la plată pentru

fiecare fermier care a accesat această schemă.

Având în vedere

aceasta, sprijinul financiar este acordat doar dacă întreaga cantitate produsă

este livrată procesatorilor primari și inclusă în contract. Prin urmare, cantitatea

neinclusă în contract, dar livrată, nu poate fi plătită.

Conform art. 171 cd

din Capitolul 17c al

r

egulamentului

Comisiei (CE) nr. 1973/2004, contractul trebuie să includă cantitatea maximă

care trebuie livrată. Așa cum se prevede la pct. 5 al articolului menționat, părțile

contractante pot crește cantitățile prevăzute inițial în contractul de

cultivare, anexând o rectificare scrisă (act adițional la contract).

Rectificarea se

depune spre înregistrare la autoritatea competentă (A.P.I.A.) până a patruzecea

zi de la data limită de încheiere a contractelor.

În speță, deși s-a învederat

prin întâmpinările depuse la dosar că reclamanta a expediat Centrului

Municipiului București al A.P.I.A., adresa nr. 4242 din 5 decembrie 2008, prin

care i-a comunicat actul adițional nr. 1 din 5 iunie 2007, peste termenul de 40

de zile, precum și că aceasta și-a retras actul adițional în discuție, instanța

a admis acțiunea formulată de SC P.I. SRL, constatând refuzul nejustificat al

pârâtelor de soluționare a cererii, și obligându-le pe acestea din urmă să

soluționeze cererea în sensul plății subvenției cuplată cu producția pentru

cultura de tutun efectiv livrată aferentă anului 2007, conform actului

adițional.

Actul adițional nr. 1

a fost înregistrat la D.A.D.R. Ialomița cu același număr ca și contractul.

i

nstituția amintită a transmis, prin

adresa nr. 1224 din 24 aprilie 2008, doar o copie a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între cultivator și procesatorul de tutun, și o

copie după Registrul Tutunului în care figurează contractul încheiat între cele

două societăți comerciale, fără însă să comunice o copie a actului adițional nr.

1 din 5 iunie 2007.

Instanța de fond a

reținut greșit refuzul nejustificat al pârâtelor de a rezolva cererea formulată

de reclamantă, întrucât aceasta din urmă nu are dreptul la acordarea

sprijinului financiar, ci doar o vocație la acest drept, cu îndeplinirea unor condiții

de eligibilitate stabilite expres prin acte normative, astfel că nu se poate

pune semnul egalității între persoana vătămată, astfel cum este definită în

Legea nr. 554/2004, și dreptul persoanei beneficiare a sprijinului financiar

acordat în condițiile prescrise în actele normative comunitare și naționale mai

sus arătate.

Recursul este

nefondat.

În speță, chestiunea

ce se cere a fi lămurită și care a fost supusă cenzurii instanței de fond este

aceea dacă reclamanta SC P.I. SRL a respectat prevederile art. 171 cd pct. 5

din Regulamentul CE nr. 2848/1998 și, în consecință, dacă pârâtele au refuzat

în mod nejustificat, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, să soluționeze

cererea reclamantei de acordare a plății subvenției cuplate cu producția pentru

cultura de tutun livrată în baza actului adițional nr. 1 din 5 iunie 2007.

Textul legal amintit

stipulează că „părțile contractante pot crește cantitățile prevăzute inițial în

contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă la acestea. Rectificarea

se depune spre înregistrare la autoritatea competentă până în a patruzecea zi

de la data limită stabilită pentru încheierea contractelor prevăzute la art. 171ce

alin. (1)”.

Reclamanta,

producător agricol din sectorul vegetal, având ca principală activitate

cultivarea tutunului, a încheiat cu SC I.F. SRL, contractul nr. 2 din 3 iunie

2007 („contractul de cultură”), având ca obiect vânzarea cantității de 83.904 kg de tutun, recoltată în anul 2007 de pe o suprafață de teren de 52,44 ha.

Ulterior, între cele

două părți contractante a fost încheiat un act adițional la contractul de

cultură, sub nr. 1 din 5 iunie 2007, privind o cantitate suplimentară de tutun

de 82.876 kg.

Pârâta a efectuat plata

sumei de 561.166,73 lei aferentă cantității de tutun consemnată în contractul

de cultură, de 83.904 kg, dar a refuzat plata sumei aferente actului adițional,

livrată, de asemenea, cumpărătorului, motivând cu aceea că reclamanta a încălcat

prevederile art. 171cd pct. 5 din actul normativ amintit mai sus.

p

ârâta susține că i

s-a comunicat actul adițional abia, la data de 5 decembrie 2008, peste termenul

de 40 de zile prevăzut de art. 17cd pct. 5 din Regulamentul Comisiei, în timp

ce reclamanta afirmă că atât contractul de cultură, cât și actul adițional la

acesta au fost înregistrate la D.A.D.R. Ialomița în termen legal, astfel încât

prevederile textului legal precitat au fost respectate. Astfel, reclamanta a

precizat că contractul fusese redactat la 30 mai 2007, semnat la 3 iunie 2007

și înregistrat la autoritatea de resort în 7 iunie 2007, în timp ce actul

adițional a fost semnat la câteva zile de la încheierea contractului. Actul

adițional, a mai arătat reclamanta, a fost încheiat la 5 iunie 2007 și înregistrat

la 7 iunie 2007, iar întrucât făcea corp comun cu contractul nr. 2 din 3 iunie 2007 a primit același număr de înregistrare.

Conform probelor de

la dosarul cauzei, atât contractul de cultură cât și actul adițional la acesta

au fost înregistrate sub același număr și în aceeași zi la D.A.D.R. Ialomița.

Prin urmare, corect a

reținut prima instanță că în privința actului adițional reclamanta a respectat

prevederile art. 17 cd pct. 5, iar refuzul pârâtelor de a face plata pentru

cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului SC I.F. SRL, este

nejustificat.

Nu se poate reține

susținerea recurentei, în sensul că respectivul act adițional a fost comunicat

abia la 5 decembrie 2008, în condițiile în care reclamanta a produs probe de

necontestat că atât contractul de cultură cât și actul adițional nr. 1 din 5

iunie 2007 au fost înregistrate la D.A.D.R. Ialomița.

Nu poate fi primită

nici susținerea aceleiași recurente că autoritatea competentă la care trebuia

depus actul adițional era A.P.I.A., iar nu D.A.D.R. Ialomița, câtă vreme a

acceptat că reclamanta a procedat corect înregistrând contractul de cultură la

D.A.D.R. Ialomița, apoi, în baza acelui contract a plătit suma de 561.166,73

lei pentru cantitatea inițială de tutun. Așadar, în condițiile în care

reclamanta a depus ambele documente la D.A.D.R. Ialomița, nu se poate susține că

doar unul dintre acestea a fost înregistrat la autoritatea competentă, iar

celălalt nu.

Pe de altă parte, în

condițiile în care reclamanta a făcut dovada înregistrării contractului și

actului adițional la D.A.D.R. Ialomița, nu i se poate imputa acesteia că

respectiva autoritate a comunicat A.P.I.A. doar o copie a contractului, fără să

comunice și o copie a actului adițional. Din același considerent nu i se poate,

de asemenea, imputa reclamantei că nu s-au făcut cuvenitele mențiuni cu privire

la actul adițional în Registrul Tutunului.

Deoarece

reclamanta a depus la D.A.D.R. Ialomița

actul adițional în data de 7 iunie 2007, nu poate fi acceptată susținerea

recurentei că faptul comunicării s-a produs cu adresa nr. 4242 din 5 decembrie

2008, expedierea actului la acea dată trebuind interpretată doar ca un demers

al reclamantei întreprins pe lângă pârâtă în vederea obținerii sumei cuvenite

pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului.

Așa cum afirmă

reclamanta, prin respectiva adresă nu s-a retras actul adițional în discuție,

ci aceasta a retractat o cerere de plată, invocând interpretarea în timp a două

ordine ale ministrului de resort.

În fine, nici critica

din recurs sub aspectul greșitei rețineri a refuzului nejustificat al pârâtelor,

nu poate fi acceptată. Având în vedere că reclamanta îndeplinea condițiile

legale pentru a obține sprijinul financiar solicitat pârâtelor, refuzul

acestora de a plăti subvenția suplimentară a fost corect calificat de instanța

de fond ca refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. h) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge,

ca nefundat, recursul declarat de pârâta A.P.I.A.

Reclamanta a

solicitat cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum identic cu cele de la

fond, dar nu a probat cu documente justificative efectuarea lor, astfel că, văzând

prevederile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței nr. 2658 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, ca

nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2011.