Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2893/2008

HOTĂRÂRE
19.09.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2893/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 101l/F din 26 iunie 2008, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentei SC P.F. SRL Galați împotriva Rezoluțiilor nr. 17/II//2/2008, 55/II/2/2008, 13/II/2/2008, 57/II/2/2008 și nr. 59/II/2/2008 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. În considerentele hotărârii, instanța a arătat că plângerea este inadmisibilă sub două aspecte: primul vizează lipsa de calitate procesuală a administratorului societății petente de a administra bunurile societății, ca urmare a desemnării de către instanță a unui administrator judiciar, SC M.R.L.

SRL Iași, debitoarei ridicându-i-se dreptul de a-și conduce activitatea; iar al doilea aspect vizează inadmisibilitatea atacării prin plângere a mai multor rezoluții ale Parchetului prin care s-au respins plângerile petentei. Împotriva acestei sentințe, petenta a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că în mod nelegal i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată conform art. 278 1 C. proc. pen. Ulterior a depus la dosar certificatul nr. 4671/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție care certifică admiterea cererii de strămutare a dosarului cauzei, nr. 231/44/2008, formulată de SC P.F. SRL Galați de la Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Cluj, prin încheierea nr. 1273 din 16 iulie 2008. Cu toate acestea reprezentantul petentei a insistat în judecarea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, la Curtea de Apel Cluj, întrucât nu au fost citați făptuitorii.

Recursul declarat de petent este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Conform art. 60 alin. (4) C. proc. pen., dacă instanța la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare. Sentința penală nr. 101/F din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, atacată prin prezentul recurs, a fost de drept desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare prin încheierea menționată pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu toate acestea petenta prin administratorul său a insistat în soluționarea pe fond a recursului. Înalta Curte urmează a respinge recursul, deoarece hotărârea a fost deja desființată conform art. 60 alin.( 4) C. proc.

pen., dosarul cauzei urmând să fie trimis Curții de Apel Cluj pentru soluționarea plângerii formulată de petentă împotriva rezoluțiilor menționate, conform încheierii nr. 1273 din 16 iulie 2008 a Înaltei Curți, pronunțată în dosarul nr. 4671/l/2008. Î n consecință, Înalta Curte va respinge, recursul declarat de petentă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentei petente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară SC P.F. SRL Galați împotriva sentinței penale nr. 101/F din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală
s-a pronunțat sentința penală nr. 1407 din 15 septembrie 2010. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte a verificat rezoluția atacată, constatând următoarele: Prin rezoluția nr. 1351/P/2009 din 10 feb
ÎCCJ 2009-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1865/2009
nr. 71/II/2/2007 din data de 26 martie 2007. Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere SC P.F. SRL Galați la Judecătoria Galați. Cauza a format obiectul dosarului nr. 6383/233/2007. Prin sentința penală nr. 1987 din 19 noiembrie 20
ÎCCJ 2008-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2093/2008
a participat și la judecarea dosarului său a cărui revizuire a solicitat, apreciind că aceasta trebuia să se abțină de la întocmirea referatului, considerând-o astfel, incompatibilă. A mai susținut faptul că a fost nemulțumit de soluția pri
ÎCCJ 2010-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2010
Asupra contestației în anulare de față; în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92/ F din 11 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată d
ÎCCJ 2010-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală
/233/2006 și nr. 231/44/2008 care aparțin altor instanțe de judecată. Din verificările efectuate în cauză a rezultat că Dosarul nr. 5478/233/2006 a avut la Curtea de Apel Galați un singur termen, când completul format din judecătorii C.C.,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă