ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1169/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Constanța reclamanta F.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 30806 din 30 iunie 2008,

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și,

totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că s-a născut la data de 26 februarie 1941 în localitatea Mănăstirea,

județul Bacău, în perioada de refugiu a părinților săi.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

declarația autentificată a martorului T.C., situația de avere imobiliară,

extras din tabelul de evacuați din Cadrilater, din care a rezultat că familia

sa a fost strămutată din Bulgaria în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 784/CF din

8 octombrie 2008 Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea, a anulat hotărârea

nr. 30806 din 30 iunie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască

reclamantei calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada prin

probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinților

săi.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În speța dedusă judecății,

reclamanta nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuțiile prevăzute de

lege, astfel că aceasta nu a putut dovedi cu actele depuse faptul strămutării

părinților săi, în perioada prevăzută de lege.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a

celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorului pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și

familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate ca urmare a încheierii

Tratatului de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și

este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a

părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, începând cu

data nașterii sale, respectiv 26 februarie 1941, a suportat consecințele morale

și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Constanța, împotriva sentinței civile nr. 784/CA din 2 octombrie 2008

a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

martie 2009