ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1480/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 septembrie 2007, reclamanta SC S.W.T. SRL București a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând în principal, anularea procesului - verbal încheiat la 23 iulie 2007 și în subsidiar, anularea adresei din 31 august 2007 și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației îndreptate împotriva actului susmenționat, în conformitate cu dispozițiile art. 175 C. proc. fisc. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin procesul - verbal din 23 iulie 2007, încheiat la sesizarea D.I.I.C.O.T.

s-a stabilit în mod nejustificat că societatea a desfășurat operațiuni de vânzare cumpărare astfel că nu beneficiază de cota zero de TVA pentru facturile emise, valoarea TVA ce ar fi trebuit colectată de furnizori în perioada 2003 – 2006 fiind estimată la suma de 22.240.282 lei, iar taxa pe valoarea adăugată pe care reclamanta ar fi trebuit să o încaseze pentru facturile de comision fiind de 980.807 lei. Reclamanta a mai arătat că inspectorii financiari au calificat eronat raporturile contractuale pe care societatea le-a avut cu partenerii săi, natura juridică a acestora fiind de contracte export în comision, constând în intermedieri în comerțul cu material lemnos și de construcții, ceea ce justifică regimul de scutire a taxei pe valoarea adăugată.

Prin sentința civilă nr. 1799 din 11 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că procesul-verbal încheiat la 23 iulie 2007 nu a fost urmat de emiterea unei decizii de impunere care să aibă caracterul unui act administrativ fiscal, susceptibil de a fi atacat în condițiile reglementate de C. proc. fisc. Instanța a constatat că procesul-verbal în discuție nu produce efecte juridice față de contribuabil și nu stabilește un raport juridic obligațional între societate și organul fiscal, actul reprezentând o probă efectuată în cadrul procesului penal ce nu poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ.

Referitor la adresa emisă la 31 august 2007 s-a stabilit că nici aceasta nu reprezintă un act administrativ fiscal. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC S.W.T. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a arătat că instanța a admis în mod eronat excepția inadmisibilității acțiunii, în condițiile în care constatările organului fiscal consemnate în procesul-verbal a cărui anulare s-a solicitat, produc vătămarea dreptului societății de a i se rambursa taxa pe valoarea adăugată, soluționarea cererilor formulate în acest sens fiind stopată.

Reclamanta a precizat că acel proces-verbal a fost comunicat autorităților fiscale ale sectorului 5 urmând a se proceda la emiterea pe viitor a unei decizii de impunere care ar reprezenta doar un simplu act de executare, fără a mai analiza încă o dată fondul raporturilor juridice stabilit prin procesul - verbal din 23 iulie 2007. În aceste condiții, a învederat reclamanta, procesul - verbal contestat constituie un act administrativ fiscal, astfel cum este definit de art. 41 C. proc. fisc., ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. În acest sens, reclamanta a menționat că nu prezintă relevanță faptul că actul de control a fost întocmit la sesizarea parchetului, contestarea lui făcându-se după procedura prevăzută de C. proc.

fisc. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, noțiunea de act administrativ fiscal, în înțelesul C. proc. fisc., este definită în art. 41 ca actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Potrivit art. 85 alin. (1) C. proc. fisc., actul prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat îl constituie fie declarația fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4), fie prin decizia emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, dispozițiile fiind aplicabile și în cazurile în care sumele datorate bugetului de stat sunt scutite la plată, conform reglementărilor legale, precum și în cazul unei rambursări de TVA.

În cauză, procesul - verbal încheiat de inspectorii fiscali la solicitarea D.I.I.C.O.T. nu are caracterul unui act administrativ unilateral fiscal producător de efecte juridice, în sensul art. 41 C. proc. fisc., întrucât nu stabilește, nu modifică și nu stinge prin el însuși drepturi și obligații, astfel încât nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Controlul fiscal a fost efectuat pentru a fi verificate aspectele sesizate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., iar procesul - verbal constituie o probă în procesul penal, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, având doar caracterul unei operațiuni materiale tehnice și nu reprezintă un raport de inspecție fiscală, ca act administrativ fiscal în sensul art. 41 C. proc.

fisc., susceptibil de a fi contestat conform procedurii reglementate de art. 205 și urm. C. proc. fisc. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.W.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1799 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2009.