ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 557/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 8 octombrie 2007, reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL au chemat în judecată M.E.F. solicitând obligarea acestuia să emită o decizie de aplicare unitară a legii privind încadrarea sau neîncadrarea livrării de oțel beton fasonat în dispozițiile art. 160 alin. (2) lit. c) C. fisc., sub sancțiunea de penalități în cuantum de 100 ron/zi de întârziere până la emiterea deciziei; stabilirea unui termen de executare de 7 zile de la pronunțarea hotărârii cu aplicarea amenzilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au susținut că deși s-au adresat pârâtului în scopul emiterii deciziei cu caracter unitar de încadrare a livrării de oțel beton fasonat, prin adresa de răspuns nr. 810228/2007, pârâtul a menținut confuzia întrucât a enumerat situații în care urma să se aplice taxa inversă sau regimul de TVA. Prin sentința civilă nr. 971 din 7 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția contencios administrativ, învestit cu soluționarea acestei cereri și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - autoritatea pârâtă fiind un organ al administrației publice centrale.

Astfel învestită Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2026 din 2 iunie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M.E.F., comisia fiscală centrală, și pe fond, a admis în parte acțiunea reclamantelor în sensul că a obligat M.E.F., comisia fiscală centrală, să emită o decizie prin care să soluționeze unitar încadrarea sau neîncadrarea livrării de oțel beton fasonat în dispozițiile art. 160 alin. (2) lit. c) C. fisc. și a respins ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la acordarea de penalități, la stabilirea unui termen de executare și la aplicarea unei amenzi în limitele art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel instanța fondului a reținut că în cadrul M.E.F. funcționează o comisie fiscală centrală care în baza Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1318/2008, are ca și atribuții elaborarea de decizii cu privire la aplicarea unitară a Codului Fiscal, iar în cadrul A.N.A.F., o comisie de proceduri fiscale care elaborează decizii cu privire la aplicarea unitară a Codului de procedură fiscală. S-a mai reținut că în raport de solicitarea reclamantelor - cererea lor vizează în fapt aplicarea unor dispoziții din Codul fiscal - ceea ce presupune a avea calitate procesuală pasivă în cauză numai M.E.F., comisia fiscală centrală.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că în fapt pârâtul nu a răspuns cererii reclamantelor, Comisia Fiscală Centrală fiind obligată potrivit atribuțiilor avute să emită decizii pentru soluționarea unitară a dispozițiilor Codului fiscal, în speță a dispozițiilor art. 160 alin. (2) lit. c). Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL cât și pârâtul M.E.F., comisia fiscală centrală. Întrucât reclamantele deși citate cu mențiunea timbrării recursului, nu au dat curs acestei obligații legale, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 147/1990 - recursul lor urmează a fi anulat ca netimbrat. În ce privește recursul declarat de M.E.F., comisia fiscală centrală, urmează a se reține că în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., acesta a susținut nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de Apel București pentru faptul că obligând Comisia Fiscală Centrală să soluționeze cererea reclamantelor s-au încălcat practic dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1318/2008 și art. 6 C. fisc., sesizarea acestei comisii putând fi făcută fie de către direcțiile de specialitate din cadrul ministerului fie de către Comisia de proceduri fiscale. A mai susținut recurentul că în speță nu s-a dovedit aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, împrejurare în care, răspunsul la cererea reclamantelor era de competența direcției de specialitate din cadrul M.E.F.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate, urmează a se reține că acestea se justifică. Prin acțiunea introductivă reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL, au solicitat obligarea M.E.F., comisia fiscală centrală, să emită o decizie pentru soluționarea unitară a încadrării sau nu a livrării de oțel beton fasonat, în dispozițiile art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Deși M.E.F., direcția de legislație în domeniul TVA, a răspuns petiției reclamantelor cu adresa nr. 810228 din 7 septembrie 2007, instanța fondului a apreciat că aceasta nu reprezintă o rezolvare - în sensul solicitat, competența de soluționare revenind Comisiei Fiscale Centrale - potrivit art. 6 alin. (1) C. fisc.

și nr. 1318/2008. Soluția astfel pronunțată este vădit nelegală și netemeinică. În conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1318/2008, scopul înființării Comisiei Fiscale Centrale a fost acela de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit aceluiași ordin, sesizarea Comisiei de face fie de către Direcțiile de Specialitate din cadrul M.E.F. fie de către Comisia de proceduri fiscale din cadrul A.N.A.F.

Or, în cauză prin soluția pronunțată Curtea de Apel București a încălcat dispozițiile Ordinului nr. 1318/2008 și a obligat Comisia Fiscală Centrală să se învestească direct și să soluționeze petiția unei societăți comerciale, petiție care de altfel intra în competența de soluționare a Direcției de Legislație în domeniul TVA conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1289/2007 și care are atribuții să emită puncte de vedere cu privire la interpretarea prevederilor din Codul fiscal în materie de TVA și implicit asupra dispozițiilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 fiind Codul fiscal. Astfel fiind, urmează a se reține nu numai încălcarea procedurii instituite prin art. 6 alin. (1) C. fisc.

și Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1318/2008 art. 5, dar și inexistența unei practici neunitare a aplicării dispozițiilor art. 160 alin. (2) lit. c) care să fi justificat sesizarea legală a acestei comisii în vederea emiterii unei decizii pentru o soluționare unitară. În raport de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 313 C. proc. civ. recursul declarat de M.F.P. urmează a fi admis și casată sentința pronunțată de Curtea de Apel București și pe fond, respinsă ca nefondată acțiunea reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 2026 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, în fond respinge acțiunea formulată de reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL ca nefondată. Anulează recursul declarat de reclamante împotriva aceleiași sentințe ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.