ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 557/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 octombrie 2007,

reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL au chemat în judecată M.E.F. solicitând

obligarea acestuia să emită o decizie de aplicare unitară a legii privind

încadrarea sau neîncadrarea livrării de oțel beton fasonat în dispozițiile art.

160 alin. (2) lit. c) C. fisc., sub sancțiunea de penalități în cuantum de 100

ron/zi de întârziere până la emiterea deciziei; stabilirea unui termen de

executare de 7 zile de la pronunțarea hotărârii cu aplicarea amenzilor

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Totodată reclamantele au

solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantele au susținut că deși s-au adresat pârâtului în scopul emiterii

deciziei cu caracter unitar de încadrare a livrării de oțel beton fasonat, prin

adresa de răspuns nr. 810228/2007, pârâtul a menținut confuzia întrucât a

enumerat situații în care urma să se aplice taxa inversă sau regimul de TVA.

Prin sentința civilă nr. 971

din 7 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția contencios administrativ,

învestit cu soluționarea acestei cereri și-a declinat competența în favoarea

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 -

autoritatea pârâtă fiind un organ al administrației publice centrale.

Astfel învestită Curtea de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 2026 din 2 iunie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a A.N.A.F.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M.E.F.,

comisia fiscală centrală, și pe fond, a admis în parte acțiunea reclamantelor

în sensul că a obligat M.E.F., comisia fiscală centrală, să emită o decizie

prin care să soluționeze unitar încadrarea sau neîncadrarea livrării de oțel

beton fasonat în dispozițiile art. 160 alin. (2) lit. c) C. fisc. și a respins

ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la acordarea de penalități, la

stabilirea unui termen de executare și la aplicarea unei amenzi în limitele art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel

instanța fondului a reținut că în cadrul M.E.F. funcționează o comisie fiscală

centrală care în baza Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1318/2008,

are ca și atribuții elaborarea de decizii cu privire la aplicarea unitară a

Codului Fiscal, iar în cadrul A.N.A.F., o comisie de proceduri fiscale care

elaborează decizii cu privire la aplicarea unitară a Codului de procedură

fiscală.

S-a mai reținut că în raport

de solicitarea reclamantelor - cererea lor vizează în fapt aplicarea unor

dispoziții din Codul fiscal - ceea ce presupune a avea calitate procesuală

pasivă în cauză numai M.E.F., comisia fiscală centrală.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că în fapt pârâtul nu a răspuns cererii reclamantelor, Comisia Fiscală

Centrală fiind obligată potrivit atribuțiilor avute să emită decizii pentru

soluționarea unitară a dispozițiilor Codului fiscal, în speță a dispozițiilor art.

160 alin. (2) lit. c).

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs atât reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL cât și pârâtul M.E.F.,

comisia fiscală centrală.

Întrucât reclamantele deși

citate cu mențiunea timbrării recursului, nu au dat curs acestei obligații legale,

în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 147/1990 - recursul lor urmează

a fi anulat ca netimbrat.

În ce privește recursul

declarat de M.E.F., comisia fiscală centrală, urmează a se reține că în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta a susținut nelegalitatea și

netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de Apel București pentru faptul că

obligând Comisia Fiscală Centrală să soluționeze cererea reclamantelor s-au

încălcat practic dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului

economiei și finanțelor nr. 1318/2008 și art. 6 C. fisc., sesizarea acestei

comisii putând fi făcută fie de către direcțiile de specialitate din cadrul

ministerului fie de către Comisia de proceduri fiscale.

A mai susținut recurentul că

în speță nu s-a dovedit aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 160 alin. (2) lit.

c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, împrejurare în care, răspunsul la

cererea reclamantelor era de competența direcției de specialitate din cadrul M.E.F.

Analizând legalitatea și

temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate, urmează a se

reține că acestea se justifică.

Prin acțiunea introductivă

reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL, au solicitat obligarea M.E.F., comisia fiscală

centrală, să emită o decizie pentru soluționarea unitară a încadrării sau nu a

livrării de oțel beton fasonat, în dispozițiile art. 160 alin. (2) lit. c) din

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Deși M.E.F., direcția de

legislație în domeniul TVA, a răspuns petiției reclamantelor cu adresa nr. 810228

din 7 septembrie 2007, instanța fondului a apreciat că aceasta nu reprezintă o

rezolvare - în sensul solicitat, competența de soluționare revenind Comisiei

Fiscale Centrale - potrivit art. 6 alin. (1) C. fisc. și      nr. 1318/2008.

Soluția astfel pronunțată

este vădit nelegală și netemeinică.

În conformitate cu

dispozițiile Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1318/2008,

scopul înființării Comisiei Fiscale Centrale a fost acela de aplicare unitară a

prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit aceluiași ordin,

sesizarea Comisiei de face fie de către Direcțiile de Specialitate din cadrul M.E.F.

fie de către Comisia de proceduri fiscale din cadrul A.N.A.F.

Or, în cauză prin soluția

pronunțată Curtea de Apel București a încălcat dispozițiile Ordinului nr. 1318/2008

și a obligat Comisia Fiscală Centrală să se învestească direct și să

soluționeze petiția unei societăți comerciale, petiție care de altfel intra în

competența de soluționare a Direcției de Legislație în domeniul TVA conform

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1289/2007 și care are atribuții să

emită puncte de vedere cu privire la interpretarea prevederilor din Codul

fiscal în materie de TVA și implicit asupra dispozițiilor art. 160 alin. (2) lit.

c) din Legea nr. 571/2003 fiind Codul fiscal.

Astfel fiind, urmează a se

reține nu numai încălcarea procedurii instituite prin art. 6 alin. (1) C. fisc.

și Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1318/2008 art. 5, dar și

inexistența unei practici neunitare a aplicării dispozițiilor art. 160 alin.

(2) lit. c) care să fi justificat sesizarea legală a acestei comisii în vederea

emiterii unei decizii pentru o soluționare unitară.

În raport de aceste

considerente și având în vedere dispozițiile art. 313 C. proc. civ. recursul

declarat de M.F.P. urmează a fi admis și casată sentința pronunțată de Curtea

de Apel București și pe fond, respinsă ca nefondată acțiunea reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 2026 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și,

în fond respinge acțiunea formulată de reclamantele SC G. SA și SC S.C.I. SRL ca

nefondată.

Anulează recursul declarat

de reclamante împotriva aceleiași sentințe ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2009.