ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2010

Deliberând

asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 13779 din 12 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4404/3/2008,

Tribunalul București a admis în parte cererea reclamantei SC B. SA împotriva

pârâtei SC S.C.I. SRL, obligând pârâta la plata sumei de 413.254,32 lei în

favoarea reclamantei, din care 299.780,71 lei reprezintă TVA neachitat, iar

113.473,61 lei reprezintă penalități de întârziere pentru acest TVA, și a

respins ca prematură cererea în pretenții pentru suma de 48.823,0 lei. De

asemenea, pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în valoarea de

7.324,06 lei.

Pentru a hotărî în acest fel, prima instanță a reținut

că între SC B. SA, în calitate de vânzător, și SC Glina, în calitate de

cumpărător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007,

prin care vânzătorul s-a obligat să vândă pe teritoriul României, iar

cumpărătorul să cumpere produsele în cantitatea și calitatea specificate,

respectiv, conform art. 16.1 din contract, oțel beton fasonat cu diametrul mai

mic sau egal cu 16 mm și respectiv, oțel beton fasonat cu diametrul mai mare

sau egal cu 16 mm.

Prin contractul de cesiune din 12 februarie 2007, SC S.C.I.

SRL a preluat toate drepturile, accesoriile și garanțiile contractului din 18

ianuarie 2007, dar și obligațiile prevăzute în sarcina vânzătorului.

Pentru a determina câmpul de aplicare al acestui ordin

și pentru a stabili în mod oficial dacă obiectul operațiunilor stabilite prin

contractul de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 sunt scutite de TVA,

reclamanta a solicitat Institutului National de Statistică și Ministerului

Finanțelor Publice lămuriri cu privire la aplicarea Ordinului. nr. 55.

În urma explicațiilor finale oferite de Ministerul

Finanțelor Publice, SC B. SA a emis facturi distincte pentru plata TVA-ului,

suma înscrisă în acestea fiind refuzată la plată de către SC S.C.I. SRL.

Obligația de plata a SC S.C.I. SRL față de SC B. SA are caracter contractual și

nu fiscal, evocând și clauza penală înserată de părți în art. 10.1 al

contractului, astfel că tribunalul a admis pretențiile reprezentând TVA și

penalități de întârziere.

În ceea ce privește suma de 48.823,09 lei, reprezentând

contravaloarea facturilor neachitate, tribunalul a reținut că părțile nu au

făcut concilierea cu privire la această sumă, această diviziune nefiind menționată

de către SC B. SA în invitația la conciliere.

Nemulțumită de această soluție, pârâta a declarat apel, care

a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 321 din 7 iulie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, și s-a luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

S-a reținut în esență, că actele autorităților administrativ

fiscale solicitate au răspuns SC B. SA în sensul că operațiunea derulată în

temeiul art. 2.1 si art. 16.1 din contractul de vânzare-cumpărare din 18

ianuarie 2007 este purtătoare de TVA, astfel încât în mod justificat,

societatea vânzătoare a emis noi facturi în care a inclus si cota de TVA pentru

operațiunile de vânzare efectuate în perioada ianuarie-februarie 2007,

solicitând SC S.C.I. SRL plata. Or, odată emise facturile fiscale pentru plata

TV-ului, ele generează între SC B. SA și SC S.C.I. SRL activarea clauzelor

contractuale privind plata, clauze reglementate prin contractul de

vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007.

Prin urmare, sumele facturate sunt purtătoare de penalități

contra SC S.C.I. SRL dacă ele nu au fost plătite în termen potrivit art. 1069 C.

civ., conform clauze penale contractuale din art. 10.1 din contractul nr. x/2007

inclusă ca mijloc convențional de predeterminare a prejudiciului pentru întârziere

la plată si mijloc de garanție care nu are legătură cu dovada producerii

efective a prejudiciului.

Emiterea

cu întârziere a facturilor a presupus un risc al vânzătorului și neplătirea la

scadența de 40 de zile de la data facturării - 31 martie 2007 - datoriile din

TVA incluse în aceste facturi au generat activarea clauzei penale.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a reținut că

prima instanță a avut în vedere art. 276 C. proc. civ., și au fost acordate

proporțional cu pretențiile solicitate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs

pârâta.

Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv și

nemotivat, și cum excepția tardivității declarării recursului primează în

raport de excepția nulității recursului, urmează să se pronunțe pe această

excepție.

Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de

recurs este de 15 zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel.

Din examinarea textului de lege enunțat rezultă că

termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea deciziei a cărei recurare

se cere, normă de procedură imperativă, care în ipoteza nerespectării ei atrage

decăderea părții de a o exercita. în același sens sunt și dispozițiile art. 103

C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea

părții, exceptând cazul în are partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei.

În cauză, dovada de comunicare a deciziei pronunțate în

apel a fost înaintată recurentei la data de 05 august 2009 - fila 62 dosar apel

- iar cererea de declarare a recursului a fost expediată prin poștă la Curtea

de Apel Craiova la data de 1 septembrie 2009 conform dovezii depuse la dosarul

cauzei, plicul aflat la fila 3 dosar recurs.

Cum recurenta nu a invocat motive obiective

independente de voința sa, privind neexercitarea căii de atac al recursului, Înalta

Curte constată că recursul declarat de pârâtă este formulat cu depășirea

termenului înscris în textul de lege evocat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul pârâtei

este tardiv introdus, și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv recursul formulat de pârâta SC

S.C.I. SRL București împotriva deciziei nr. 321 din 07 iulie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 24 februarie 2010.