ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1171/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 923 din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești a respins, pe fond, contestația în anulare formulată de contestatorii SC F.F. SRL Suceava împotriva deciziei penale nr. 773 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 319/114/2007. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința penală nr. 2352 din 5 decembrie 2006, Judecătoria Buzău a dispus achitarea inculpatului Z.A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ - amendă în sumă de 200 lei, potrivit dispozițiile art. 18 1 și art. 91 C. pen. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 773 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c), d) și e) C. proc. pen. Prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel, în baza art. 391 C. proc.

pen., a admis în principiu contestația în anulare formulată de cei doi contestatori împotriva deciziei penale nr. 773 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, reținând că sunt întrunite condițiile admisibilității în principiu stipulate de acest text de lege deoarece motivele de contestație invocate sunt dintre cele prevăzute de lege, contestația a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar la dosar au fost depuse dovezile pe care contestatorii înțeleg să-și întemeieze cererea. Prin aceeași încheiere a fost fixat termenul pentru judecarea pe fond a contestației la 21 noiembrie 2008, cu citarea părților. La termenul fixat pentru judecarea pe fond a contestației, contestatorii au susținut motivele de contestație prevăzute de art. 386 lit. c), d) și e) C. proc.

pen., arătând următoarele: în ceea ce privește motivul de contestație prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., s-a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze care înlătură răspunderea penală și anume, asupra intervenției prescripției răspunderii penale a inculpatului Z.A. inclusiv asupra prescripției speciale, deoarece faptele deduse judecății se rețin a fi fost comise în decursul anilor 1994 și 1995, astfel încât în mod evident se prescrie și sancțiunea administrativă aplicată contestatorului inculpat. In acest sens s-a invocat faptul că termenul de prescripție se calculează de la data săvârșirii faptelor și nu de la momentul epuizării infracțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, astfel că la data judecării recursului, acest termen de prescripție era împlinit.

În ceea ce privește existența cazului de contestație în anulare prevăzută de art. 386 lit. d) C. proc. pen., ce vizează existența a două hotărâri definitive pronunțate împotriva inculpatului, s-a precizat că cea de a doua hotărâre constă în decizia penală 212/2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, instanță care a apreciat că din probele administrate nu rezultă săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291, 288 și 289 C. pen. S-a susținut că sunt îndeplinite condițiile vizate de acest text de lege și s-a solicitat anularea deciziei pronunțate în recurs de Curtea de Apel Ploiești, care contravine deciziei Tribunalului Suceava. În fine, în ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc.

pen., s-a susținut că inculpatul Z.A. nu a fost niciodată audiat de instanța de recurs, dar nici de instanțele anterioare, aceasta în condițiile în care împotriva acestuia a fost pronunțată o hotărâre definitivă prin care a fost sancționat administrativ pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Audierea era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât acesta avea o vârstă înaintată, respectiv 70 de ani și nu s-a putut prezenta în fața instanțelor pentru a fi audiat, însă a depus la dosar o declarație extrajudiciară înfățișând aspecte esențiale privitoare la situația de fapt, dar instanțele nu au procedat la audierea sa pentru lămurirea deplină a împrejurărilor comiterii presupuselor fapte, audierea nefiind realizată nici în instanța de recurs.

Prin decizia penală nr. 923 din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins contestația în anulare. S-a reținut că, în cază, nu se putea dispune încetarea procesului penal, termenul de prescripție în cazul infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nefiind îndeplinit la data pronunțării instanței de recurs. În cauză nu s-a constatat nici existența a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă pronunțate împotriva unei persoane, nefiind întrunite condițiile referitoare la identitatea de obiect și persoană. Inculpatul Z.A. a lipsit pe parcursul judecării recursului, astfel că neascultarea as nu poate fi imputată instanței de judecată.

Împotriva acestei decizii penale definitive au declarat recurs contestatorii SC F.F. SRL și Z.A., fără a arăta motivele de casare. Recursul este inadmisibil. Decizia penală nr. 923 din 27 noiembrie 2008 prin care Curtea de Apel Ploiești a respins contestația în anulare este o hotărâre definitivă, pronunțată într-o cale extraordinară de atac. În conformitate cu dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., o astfel de hotărâre definitivă nu poate fi atacată cu recurs. Susținerea contestatorilor că, în realitate, calea de atac folosită împotriva deciziei penale nr. 923/2008 a Curții de Apel Ploiești este apelul întemeiat pe dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., este nefondată. Art. 392 C. proc.

pen., reglementând procedura de judecare a contestației în anulare, se referă exclusiv la situația în care instanța găsește contestația neîntemeiată și o admite pe fond. În această situație instanța desființează prin decizia hotărârea a cărei anulare se cere și procedează, după caz, la rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare. Sentința dată în contestația este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului [(art. 392 alin. (4) C. proc. pen.)]. Prevederile art. 329 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora sentința dată în contestația este supusă apelului, își găsește aplicare numai în cazul contestației în anulare bazată pe art. 386 lit. d) C. proc. pen. și numai atunci când instanța se pronunță asupra unei asemenea contestații prin sentință.

Or, în cauză, Curtea de Apel Ploiești nu a admis pe fond contestația în anulare, ci a respins-o, astfel că dispozițiile art. 392 C. proc. pen., sunt total inaplicabile în speță, iar hotărârea pronunțată este o decizie penală, definitivă, nesupusă niciunei căi de ataca, indiferent cum ar fi ea denumită, recurs sau apel. Așa fiind, recursul contestatorilor va fi respins, ca inadmisibil, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii SC F.F. SRL și Z.A. împotriva deciziei penale nr. 923 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurenții contestatori la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2009.