ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1171/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 923

din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești a respins, pe fond, contestația

în anulare formulată de contestatorii SC F.F. SRL Suceava împotriva deciziei

penale nr. 773 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în

dosarul nr. 319/114/2007.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 2352

din 5 decembrie 2006, Judecătoria Buzău a dispus achitarea inculpatului Z.A. pentru

săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ - amendă în sumă de 200 lei, potrivit dispozițiile art. 18

1

și art. 91 C. pen.

Hotărârea a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 773 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești,

împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.

Contestația în anulare a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c), d) și e) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință din

27 octombrie 2008,

Curtea de Apel, în baza art. 391 C. proc.

pen., a admis în principiu contestația în anulare formulată

de

cei doi contestatori împotriva

deciziei penale nr. 773 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Curtea

de

Apel Ploiești, reținând că sunt

întrunite condițiile admisibilității în principiu stipulate de

acest

text

de lege deoarece motivele de contestație invocate sunt

dintre cele prevăzute

de

lege,

contestația a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar la dosar au fost

depuse

dovezile pe care contestatorii

înțeleg să-și întemeieze cererea.

Prin

aceeași încheiere a fost fixat termenul pentru judecarea pe fond a contestației

la

21

noiembrie 2008, cu citarea părților.

La

termenul fixat pentru judecarea pe fond a contestației, contestatorii

au

susținut

motivele de contestație prevăzute de art. 386 lit. c),

d) și e) C. proc. pen., arătând următoarele: în ceea ce privește motivul de

contestație prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., s-a susținut că

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze care

înlătură

răspunderea penală și anume, asupra intervenției

prescripției răspunderii

penale

a

inculpatului Z.A. inclusiv asupra prescripției speciale, deoarece faptele

deduse judecății se rețin a fi fost comise în decursul anilor 1994 și 1995,

astfel

încât în mod evident se prescrie și sancțiunea

administrativă aplicată contestatorului inculpat. In acest sens s-a invocat

faptul că termenul de prescripție

se

calculează

de

la data săvârșirii faptelor

și nu de la momentul epuizării infracțiunii, în cazul infracțiunilor

continuate, astfel că la data judecării recursului, acest termen de prescripție

era împlinit.

În

ceea ce privește existența cazului de contestație în anulare prevăzută de art. 386

lit. d)

C. proc. pen., ce vizează existența

a două hotărâri definitive pronunțate împotriva inculpatului, s-a precizat că

cea de a doua hotărâre constă în decizia penală

212/2007

pronunțată de Tribunalul Suceava, instanță care a apreciat

că din probele administrate nu rezultă săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

291, 288 și 289 C. pen.

S-a susținut că

sunt

îndeplinite condițiile vizate de acest text de lege și s-a

solicitat anularea

deciziei

pronunțate

în recurs de Curtea de Apel Ploiești, care contravine deciziei Tribunalului

Suceava.

În

fine, în ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzută de art. 386

lit. e) C. proc. pen., s-a susținut că inculpatul Z.A.

nu a

fost niciodată audiat de instanța de recurs, dar nici

de

instanțele

anterioare, aceasta în condițiile în

care împotriva acestuia a fost pronunțată

o

hotărâre

definitivă prin care a fost sancționat administrativ

pentru săvârșirea unei

fapte prevăzute de

legea

penală. Audierea era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

)

C. proc.

pen.,

cu atât mai mult cu cât acesta avea o vârstă

înaintată, respectiv 70 de

ani și nu s-a putut

prezenta

în fața instanțelor pentru a fi audiat, însă a depus

la

dosar o declarație

extrajudiciară înfățișând aspecte

esențiale privitoare la situația

de fapt,

dar

instanțele nu au procedat la audierea sa pentru lămurirea deplină a

împrejurărilor

comiterii

presupuselor

fapte, audierea nefiind realizată nici în instanța de recurs.

Prin decizia penală nr. 923

din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și familie, a respins contestația în anulare.

S-a reținut că, în cază, nu

se putea dispune încetarea procesului penal, termenul de prescripție în cazul

infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., nefiind îndeplinit la data pronunțării instanței de recurs.

În cauză nu s-a constatat nici

existența a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă pronunțate împotriva unei

persoane, nefiind întrunite condițiile referitoare la identitatea de obiect și

persoană.

Inculpatul Z.A. a lipsit pe

parcursul judecării recursului, astfel că neascultarea as nu poate fi imputată

instanței de judecată.

Împotriva acestei decizii

penale definitive au declarat recurs contestatorii SC F.F. SRL și Z.A., fără a

arăta motivele de casare.

Recursul este inadmisibil.

Decizia penală nr. 923 din

27 noiembrie 2008 prin care Curtea de Apel Ploiești a respins contestația în

anulare este o hotărâre definitivă, pronunțată într-o cale extraordinară de

atac.

În conformitate cu dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen., o astfel de hotărâre definitivă nu poate

fi atacată cu recurs.

Susținerea contestatorilor

că, în realitate, calea de atac folosită împotriva deciziei penale nr. 923/2008

a Curții de Apel Ploiești este apelul întemeiat pe dispozițiile art. 392 alin.

(4) C. proc. pen., este nefondată.

Art. 392 C. proc. pen.,

reglementând procedura de judecare a contestației în anulare, se referă

exclusiv la situația în care instanța găsește contestația neîntemeiată și o admite

pe fond. În această situație instanța desființează prin decizia hotărârea a

cărei anulare se cere și procedează, după caz, la rejudecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei după casare.

Sentința dată în contestația

este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului [(art. 392

alin. (4) C. proc. pen.)].

Prevederile art. 329 alin.

(4) C. proc. pen., potrivit cărora sentința dată în contestația este supusă

apelului, își găsește aplicare numai în cazul contestației în anulare bazată pe

art. 386 lit. d) C. proc. pen. și numai atunci când instanța se pronunță asupra

unei asemenea contestații prin sentință.

Or, în cauză, Curtea de Apel

Ploiești nu a admis pe fond contestația în anulare, ci a respins-o, astfel că

dispozițiile art. 392 C. proc. pen., sunt total inaplicabile în speță, iar

hotărârea pronunțată este o decizie penală, definitivă, nesupusă niciunei căi

de ataca, indiferent cum ar fi ea denumită, recurs sau apel.

Așa fiind, recursul

contestatorilor va fi respins, ca inadmisibil, potrivit art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorii SC F.F. SRL și Z.A. împotriva deciziei

penale nr. 923 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurenții

contestatori la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 martie 2009.