ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2019/2009

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la 22 martie 2007, reclamanta C.L. a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Giurgiu și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 280 mp situat în intravilanul municipiului Giurgiu, prin uzucapiune. 1.2. În fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a dobândit prin moștenire în anul 1975 o casă de locuit situată pe un teren în suprafață de 280 mp.

Urmare a art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul a rămas în proprietatea statului. De la data dobândirii construcției, reclamanta a stăpânit terenul neîntrerupt, netulburat și sub titlu de proprietar. 1.3. În drept Reclamanta și-a motivat în drept cererea pe dispozițiile art. 1890 și urm. C. civ. și art. 111 C. proc. civ. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4967 din 14 septembrie 2007 Judecătoria Giurgiu a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Giurgiu.

Această soluție a fost motivată pe dispozițiile art. 35-36 din „Legea nr. 34/1994". Judecând în primă instanță, Tribunalul Giurgiu a pronunțat sentința civilă nr. 25 din 7 februarie 2008 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a respins excepția inadmisibilității cererii formulată de municipiul Giurgiu, prin primar; a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată și a constatat nul actul de expropriere anexa 1, poziția 38 din Decretul nr. 325 din 28 octombrie 1985 privind 67,69 mp construcție.

S-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului format din 67,96 mp construcție situat în Giurgiu, format din casă de locuit compusă din 2 camere și bucătărie și teren de 280 mp Asupra „fondului", s-a arătat că Decretul nr. 329 din 28 octombrie 1985 prin care imobilul ce a aparținut reclamantei a fost expropriat nu și-a produs niciodată efectele deoarece nu a fost pus în aplicare, iar prin apariția Legii nr. 18/1991 a devenit nul. Reclamanta și-a plătit în permanență taxele și impozitele privind această proprietate, considerându-se și fiind privită de autorități „ca și proprietari". 3. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 503 din 20 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P.

Giurgiu în calitate de reprezentant al statului. În considerentele deciziei sale instanța de apel a arătat că potrivit acțiunii precizate reclamanta a solicitat să se constate nulitatea parțială a Decretului nr. 329 din 28 octombrie 1985, poziția nr. 58 din anexa 1. Raportul juridic de drept substanțial, în acest capăt de cerere, conform decretului menționat, există între Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și intimata reclamantă, fiind vorba de un act juridic al statului. Față de acest raport juridic de drept substanțial, statul reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă. Prin Decretul nr. 329 din 28 octombrie 1985 imobilul a fost expropriat în vederea construirii unui număr de 721 de apartamente, fiind trecut în proprietatea statului și dat în administrarea directă a municipiului Giurgiu.

Din examinarea anexei la Legea nr. 213/1998 și a art. 135 alin. (4) din Constituție rezultă că imobilul în cauză nu aparține domeniului public, nici al statului și nici al administrației locale, rezultând consecința că aparține domeniului privat al statului dat în administrarea Primăriei Giurgiu. 4. Recursul 4.1. Motive D.G.F.P. Giurgiu în numele Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a declarat recurs, „în temeiul art. 304 1 C. proc. civ." prin care a formulat critici cu privire la soluția dată problemei calității procesuale a Statului Român. 4.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul este întemeiat dar pentru următoarele considerente: Reclamanta a învestit prima instanță cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune.

Faptul că ulterior a prezentat solicitarea de constatare a nulității actului de expropriere ca pe o cerere adițională, nu îndrituia instanțele să o considere ca fiind un capăt de cerere distinct, întrucât instanțele ordinare nu pot decât pe cale incidentală să analizeze legalitatea unui act normativ. în realitate, prin invocarea nulității actului de expropriere, reclamanta a folosit un argument suplimentar la motivele de fapt și de drept deja invocate prin cererea introductivă de instanță, pentru a convinge de temeinicia pretenției sale.

În aceste condiții, calificând cererea reclamantei ca fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, instanțele de fond s-au pronunțat cu privire la altceva decât li s-a cerut, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție, și a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că ele nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În consecință, față de obiectul pretenției reclamantei, competența materială de primă instanță revenea în cauză, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriei. Ca atare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și hotărârea atacată va fi casată. În temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ., sentința va fi anulată și cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Giurgiu. Art. 297 alin. (2) C. proc. civ. nu arată modalitatea în care a fost sesizată prima instanță care „s-a declarat competentă", direct sau în urma declinării. Drept urmare, soluția pe care o propune textul, de anulare a hotărârii primei instanțe și de trimitere a cauzei la instanța competentă, este singura posibilă și atunci când instanța care a pronunțat sentința anulată a fost învestită în urma declinării.

În alți termeni, anularea sentinței dată de instanța învestită prin declinare nu impune și anularea sentinței de declinare, această ultimă hotărâre rămânând, practic, fără efect. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Giurgiu împotriva deciziei civile nr. 503 din 20 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și în consecință: Casează decizia și admite apelul declarat de D.G.F.P. Giurgiu în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 25 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă. Anulează sentința și trimite cauza spre judecare Judecătoriei Giurgiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.