ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2019/2009

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

1.

Cererea de chemare în judecată

1.1.

Obiect

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la 22 martie

2007,

reclamanta C.L. a chemat

în judecată pe pârâții Primăria

municipiului

Giurgiu și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca instanța, prin

hotărârea ce o va pronunța, să constate că

reclamanta este proprietara terenului

în

suprafață de 280 mp situat în intravilanul municipiului Giurgiu, prin

uzucapiune.

1.2.

În fapt

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a

dobândit prin moștenire în anul 1975 o casă de locuit situată pe un teren în

suprafață de 280 mp. Urmare a art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul a rămas

în proprietatea statului.

De la data dobândirii

construcției, reclamanta a stăpânit terenul neîntrerupt, netulburat și sub

titlu de proprietar.

1.3.

În drept

Reclamanta

și-a motivat în drept cererea pe dispozițiile art. 1890 și urm.

C. civ. și art. 111 C. proc. civ.

2.

Hotărârea

primei instanțe

Prin

sentința civilă nr. 4967 din 14 septembrie 2007 Judecătoria Giurgiu

a admis excepția de necompetență materială a

judecătoriei și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Giurgiu.

Această soluție a fost motivată pe dispozițiile art. 35-36 din „Legea

nr.

34/1994".

Judecând în

primă instanță, Tribunalul Giurgiu a pronunțat sentința

civilă nr. 25 din 7 februarie 2008 prin care a respins excepția lipsei

calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a respins

excepția

inadmisibilității cererii formulată

de municipiul Giurgiu, prin primar; a admis

cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată și a constatat nul

actul de expropriere anexa 1, poziția 38 din Decretul nr. 325 din 28 octombrie

1985

privind 67,69 mp construcție.

S-a constatat că reclamanta este proprietara

imobilului format din 67,96

mp construcție situat în Giurgiu,

format

din casă de locuit compusă din 2 camere și

bucătărie și teren de 280 mp

Asupra

„fondului", s-a arătat că Decretul nr. 329 din 28 octombrie 1985 prin care

imobilul ce a aparținut reclamantei a fost expropriat nu și-a produs niciodată

efectele deoarece nu a

fost pus în aplicare, iar prin apariția Legii nr. 18/1991 a devenit nul.

Reclamanta și-a plătit în permanență taxele și impozitele privind

această proprietate, considerându-se și fiind

privită de autorități „ca și proprietari".

Prin decizia civilă

nr. 503 din 20 iunie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul

declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Giurgiu în

calitate de reprezentant al statului.

În

considerentele deciziei sale instanța de apel a arătat că potrivit acțiunii

precizate reclamanta a solicitat să se constate nulitatea parțială a

Decretului nr. 329 din 28 octombrie 1985, poziția

nr. 58 din anexa 1. Raportul juridic

de

drept substanțial, în acest capăt de cerere, conform decretului menționat,

există între Statul Român reprezentat de

Ministerul Economiei și Finanțelor și

intimata reclamantă, fiind vorba

de un act juridic al statului. Față de acest

raport

juridic de drept substanțial, statul reprezentat de Ministerul Economiei

și

Finanțelor are calitate procesual pasivă.

Prin Decretul

nr. 329 din 28 octombrie 1985 imobilul a fost expropriat în vederea construirii

unui număr de 721 de apartamente, fiind trecut în

proprietatea statului și dat în administrarea directă a municipiului

Giurgiu.

Din

examinarea anexei la Legea nr. 213/1998 și a art. 135 alin. (4) din

Constituție rezultă că imobilul

în cauză nu aparține domeniului public, nici al

statului și nici al administrației locale, rezultând

consecința că aparține

domeniului privat al

statului dat în administrarea Primăriei Giurgiu.

4.1.

Motive

D.G.F.P. Giurgiu în

numele Statului

Român, prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, a declarat recurs, „în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ." prin care

a formulat critici cu privire la soluția dată

problemei calității

procesuale a Statului Român.

4.2.

Analiza

făcută de instanța de recurs

Recursul este întemeiat dar

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

învestit prima instanță cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii

dreptului de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune.

Faptul că ulterior a prezentat solicitarea de constatare a nulității

actului de expropriere ca pe o cerere adițională, nu îndrituia instanțele să o

considere

ca

fiind un capăt de cerere distinct, întrucât instanțele ordinare nu pot decât pe

cale

incidentală să analizeze legalitatea unui act normativ. în realitate, prin

invocarea nulității actului de expropriere, reclamanta a folosit un argument

suplimentar la motivele de fapt și de drept

deja invocate prin cererea

introductivă de

instanță, pentru a convinge de temeinicia pretenției sale.

În

aceste condiții, calificând cererea reclamantei ca fiind întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 33/1994, instanțele de

fond s-au pronunțat cu privire la

altceva

decât li s-a cerut, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. LIII (53) din

4

iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, a admis recursul

în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î

nalta Curte de Casație și Justiție, și a stabilit

că dispozițiile art. 35 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică se

interpretează

în sensul că ele nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse

după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În consecință, față

de obiectul pretenției reclamantei, competența

materială de primă instanță revenea în cauză, potrivit art. 1 pct. 1 C.

proc. civ.,

judecătoriei.

Ca atare, pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

recursul va fi admis potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și

hotărârea atacată va

fi casată.

În temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ., sentința va fi anulată și

cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Giurgiu. Art. 297

alin. (2) C.

proc.

civ. nu arată modalitatea în care a fost sesizată prima instanță care „s-a

declarat competentă", direct sau în urma declinării. Drept urmare, soluția

pe

care o propune textul, de

anulare a hotărârii primei instanțe și de trimitere a

cauzei la instanța competentă, este singura posibilă și atunci când

instanța care a pronunțat sentința anulată a fost învestită în urma declinării.

În alți termeni,

anularea sentinței dată de instanța învestită prin

declinare nu impune și

anularea sentinței de

declinare, această ultimă hotărâre rămânând, practic, fără

efect.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de D.G.F.P. Giurgiu împotriva deciziei civile nr. 503 din 20 iunie 2008

pronunțată de

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă și în consecință:

Casează

decizia și admite apelul declarat de D.G.F.P. Giurgiu în calitate de

reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului

Român, împotriva sentinței

civile nr. 25 din

7 februarie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Anulează sentința și trimite

cauza spre judecare Judecătoriei Giurgiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2009.