ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 356/2006

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

C.F. a chemat în judecată Primăria

Municipiului Giurgiu și Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Giurgiu solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea sa de proprietar

prin efectul uzucapiunii asupra suprafeței de 200 mp teren situat în Giurgiu, terenul

proprietatea sa și cu terenul deținut de proprietara M.I.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că stăpânește acest teren din anul 1959, când a cumpărat de la O.D. cu

chitanță suprafața de 450 mp, pe care în 1979 a fost nevoit să o doneze

statului, donația fiind constatată nulă, prin sentința civilă nr. 1462 din 5

aprilie 1994 a Judecătoriei Giurgiu, iar prin sentința civilă nr. 648/1998 a

aceleiași judecătorii s-a constatat perfectă vânzarea doar pentru 250 mp,

pentru care vânzătorul a făcut dovada proprietății cu acte.

Judecătoria Giurgiu, investită cu

soluționarea cauzei, a respins excepția autorității lucrului judecat invocată

de pârâta Primăria municipiului Giurgiu, a admis acțiunea și a constatat

calitatea reclamantului de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra

suprafeței de 450 mp teren, situat în Giurgiu, și proprietatea M.F., prin

sentința civilă nr. 5425 din 20 decembrie 2000.

Cu referire la excepția autorității

lucrului judecat în care pârâta a invocat sentința civilă nr. 4600 din 7

aprilie 1999 a Judecătoriei sectorului 6 București, s-a reținut că, în speță,

nu există identitate de părți, obiect și cauză, întrucât, prin această sentință

s-a respins acțiunea în revendicare a terenului din strada L. formulată de

soții C. în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Giurgiu și M.I.,

precum și acțiunea în constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate

nr. 49.891 din 17 aprilie 1995 emis I.M. pentru 200 mp în intravilanul

municipiului Giurgiu și s-a admis cererea de intervenție principală formulată

de M.F., constatându-se calitatea intervenientului de proprietar asupra

terenului în suprafață de 190 mp revendicat de reclamanți.

În privința fondului acțiunii s-a

reținut de către judecătorie că reclamantul C.F. a stăpânit continuu,

netulburat și cu bună credință întreaga suprafață de 450 mp, din 1958 până în

1979, când posesia a fost tulburată prin cedarea forțată a proprietății, precum

și după anul 1990, prin restabilirea proprietății ca efect al anulării

donației, iar temeiul posesiei a fost înțelegea părților, deși nu s-a prezentat

act de proprietate.

Apelul Primăriei municipiului

Giurgiu a fost respins ca nemotivat prin decizia civilă nr. 335 din 24 aprilie

2001 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. Sentința a devenit și irevocabilă la

data de 15 mai 2001, nefiind exercitată calea de atac a recursului.

La 14 mai 2002, în temeiul art. 330

pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr.138 din 2

octombrie 2000 și nr. 59 din 27 aprilie 2001, Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

sentinței civile nr. 5425 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu,

considerând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că este și vădit

netemeinică.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că: instanța, în mod greșit, nu a soluționat cererea în

contradictoriu cu fostul proprietar, a admis acțiunea în constatarea

uzucapiunii fără a ține seama de prevederile art. 1863 și urm. și, respectiv

art. 1867 C. civ., a admis acțiunea pentru o suprafață de teren mai mare decât

cea cu care a fost sesizată.

Recursul în anulare este fondat.

Fiind cunoscut că uzucapiunea, ca

mod de dobândire a proprietății asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect

și o sancțiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca

timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca

un adevărat proprietar, e necesar ca acțiunea în constatarea calității de

proprietar prin efectul uzucapiunii, să fie soluționată în contradictoriu cu

fostul proprietar.

Din probele dosarului rezultă că

suprafața de 450 mp cuprinde atât terenul cu privire la care Judecătoria

Giurgiu, prin sentința civilă nr. 648/1998 a constatat încheiat contractul de

vânzare-cumpărare intervenit la 13 octombrie 1958 între defunctul O.D. (vânzător)

și C.F. (cumpărător), cât și suprafața de 190 mp atribuită I.M. de Comisia de

aplicare a Legii 18/1991 cu titlu de proprietate nr.4989/17 aprilie 1995 și cu

privire la care ulterior, prin sentința civilă nr. 4600/1999 a Judecătoriei

sectorului 6 s-a constatat că M.F. are calitatea de proprietar.

Or, în această situație se impunea

ca, în cauză, să aibă calitate de pârâți, atât descendenții lui O.D., cât și

proprietarii M.I. și M.F.

Cu toate acestea, judecătoria în mod

greșit a admis acțiunea în contradictoriu cu Primăria Municipiului Giurgiu și

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Giurgiu.

Au fost greșit aplicate și

prevederile legale referitoare la întreruperea prescripției. Potrivit art. 1863

și urm. C. civ. prescripția poate fi întreruptă în mod natural, atunci când

posesorul este lipsit mai mult de un an de folosința lucrului de către vechiul

proprietar sau de către o a treia persoană, iar întreruperea civilă are loc în

cazul introducerii unei acțiuni directe la instanță, sau pe cale incidentală.

În această situație, potrivit art. 1867 C. civ. întreruperea șterge orice

prescripție începută înaintea sa, acea prescripție în nici un caz nemaiputând

fi continuată.

În speță însă, în ce privește

diferența de 200 mp teren pentru care defunctul vânzător O.D. nu a făcut dovada

dreptului de proprietate la încheierea chitanței sub semnătură privată în 1958

și pe care reclamantul C.F. a pretins că l-ar fi posedat neîntrerupt, nu este

îndeplinită condiția împlinirii termenului necesar uzucapiunii, care a fost

întrerupt prin sentința civilă nr. 4600/1999 a Judecătoriei sectorului 6

București (definitivă prin decizia civilă nr. 2054/1999 a Tribunalului București),

prin care s-a admis cererea de intervenție principală a lui M.F. și s-a

constatat dreptul de proprietate al acestuia asupra suprafeței de 190 mp teren.

Reclamantul a pierdut și posesia

terenului în litigiu mai mult de un an.

Din acest punct de vedere, pentru

clarificarea tuturor aspectelor legate de prescripția achizitivă și aplicarea

corectă a dispozițiilor legale menționate, instanța trebuia să completeze

probatoriul, ceea ce nu a făcut.

De asemenea, în mod greșit instanța

a admis acțiunea pentru o suprafață de teren mai mare decât cea cu care a fost

sesizată prin cerere, respectiv, pentru 450 mp, față de 200 mp, încălcând

astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în redactarea actuală.

Din considerentele menționate,

rezultă că instanța a admis acțiunea cu încălcarea esențială a textelor de lege

citate și, făcând totodată, o insuficientă și greșită aplicare a probelor

administrate.

Așa fiind, recursul în anulare urmează

a se admite, sentința civilă nr. 5425 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei

Giurgiu, precum și decizia civilă nr. 335 din 24 aprilie 2001 a Tribunalului

Giurgiu, urmează a fi casate, iar cauza urmează a se trimite spre rejudecare la

Judecătoria Giurgiu.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

proceda la completarea probatoriului ce se impune pentru clarificarea tuturor

aspectelor menționate în considerente și aplicarea corectă a prevederilor

legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței nr. 5425 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu și a

deciziei nr. 335 din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Giurgiu.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Giurgiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2006.