ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.02.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1118/2009

HOTĂRÂRE

27.02.2009

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1118/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 14 august 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.N., ș.a., au chemat

în judecată I.N.S. și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței

să dispună obligarea pârâților la plata sporului de stabilitate pe anii

2005-2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În cauză, au

formulat cereri de intervenție A.J., ș.a., aceste cereri fiind încuviințate în

principiu de Curtea de apel la termenul de judecată din 29 ianuarie 2008.

Prin sentința

civilă nr. 1270 din 17 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal:

- a respins

excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul I.N.S.,

reținând că sunt incidente dispozițiile de scutire de taxe judiciare de timbru

cuprinse la art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și

completările ulterioare;

- a admis

acțiunea reclamanților și cererile de intervenție formulate în cauză;

- a obligat pe pârâți

să plătească reclamanților și intervenienților sumele reprezentând

contravaloarea sporului de stabilitate pe perioada 2005-2006, actualizate cu

indicele de inflație la data plății efective;

- a obligat pe

pârâți să plătească reclamanților și intervenienților suma de 10.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții și

intervenienții, în calitate de funcționari publici în cadrul I.N.S., în

perioada 2005-2006, au dreptul la plata sporului de stabilitate prevăzut de

art. 4

din O.G. nr. 9/1992 privind organizarea statisticii

oficiale, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 4

a fost introdus prin art. I pct. 51 din O.G. nr. 71/2004,

astfel cum a fost aprobată prin Legea

nr. 433/2004

A reținut

instanța de fond că dispozițiile art. 4

din O.G. nr. 9/1992 au fost

suspendate succesiv până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 15 din O.G.

nr. 9/2005 și art. 27 din O.G. nr. 3/2006.

Întrucât

dispozițiile de suspendare nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței,

analizând legalitatea acestora, Curtea de apel a reținut, în raport cu

dispozițiile art. 15 alin. (2), art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituție, că

dreptul de remunerare a muncii nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, cu

caracter retroactiv și contrar echității impuse într-o societate democratică,

iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea ori

înlăturarea lui cu caracter permanent, ci are ca efect doar imposibilitatea

temporară a realizării lui, astfel că, la încetarea suspendării, reclamanții și

intervenienții au dreptul la plata sporului de stabilitate ce formează obiectul

acțiunii.

Împotriva

sentinței civile nr. 1270 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termenul

legal, pârâții I.N.S. și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin motivele de

recurs, pârâtul I.N.S., în temeiul art. 304

C. proc. civ., critică

soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în

esență, următoarele:

- reclamanții E.D.,

ș.a., nu au dreptul la plata sporului de stabilitate, întrucât în perioada

2005-2006 nu au fost angajați ai I.N.S., iar reclamanta I.C.E. s-a aflat, în

aceeași perioadă, în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea

vârstei de 2 ani;

- Curtea de

apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., nu a motivat

acordarea actualizării cu rata inflației de la data nașterii dreptului material

și până la data plății efective;

- în mod greșit

a fost admisă acțiunea, în condițiile în care plata sporului de stabilitate a

fost suspendată în perioada 2005-2006, cu respectarea prevederilor art. 64 din

Legea nr. 24/2000, iar prin Legea bugetului de stat pe anii 2007 și 2008 nu au

fost alocate fonduri pentru plata sporului de stabilitate pe anii anteriori;

- în mod greșit

a fost respinsă excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată,

întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

dispoziții imperative și speciale în raport cu prevederile art. 15 lit. a) din

Legea nr. 146/1997;

- în mod greșit

a fost obligat I.N.S. la plata cheltuielilor de judecată, care nu sunt

nejustificat de mari în raport cu activitatea avocatului, astfel că se impunea

micșorarea cuantumului acestora în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În susținerea

recursului, recurentul-pârât I.N.S. depune copia carnetelor de muncă ale

intimaților-reclamanți cu privire la care se susține că nu erau angajați ai

instituției în perioada pentru care se solicită plata sporului de stabilitate.

În recursul său,

recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor critică soluția instanței

de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. și invocând dispozițiile art. 304

proc. civ.

Într-un prim

motiv de recurs, se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a

ministerului, susținând, în esență, că reclamanții și intervenienții nu au

raporturi de muncă cu Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că în mod greșit

ministerul a fost obligata la plata sporului de stabilitate, alături de I.N.S.,

care este instituție cu personalitate juridică, având buget propriu și în

condițiile în care ministerului îi revin atribuții în ceea ce privește

elaborarea bugetului de stat, pe baza propunerilor formulate de ordonatorii

principali de credite, printre care și conducătorul I.N.S. și care se aprobă de

către Parlament.

Într-un al

doilea motiv de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că în mod

greșit a fost obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți și

intervenienți, în condițiile în care plata acestor drepturi se face din bugetul

instituției, conform art. 21 din Legea nr. 500/2002, de către ordonatorul

principal de credite, în speță conducătorul I.N.S., iar punerea în executare a

titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească se face conform

prevederilor O.G. nr. 22/2002 de către I.N.S.

Sub acest

aspect, recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința

recurată și pentru lipsa menționării temeiului legal în baza căruia ministerul

a fost obligat la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiune.

Analizând

recursurile formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 și

art. 304

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

I. În ceea ce

privește recursul formulat de recurentul-pârât I.N.S., acesta urmează a fi

admis pentru cele arătate în continuare:

Printr-un

prim motiv de recurs se susține că în mod greșit instanța de fond a obligat I.N.S.

la plata sporului de stabilitate în favoarea reclamantelor E.D., I.C.E., ș.a.

Cu privire la

acest motiv de recurs, Curtea constată că este întemeiată critica

recurentului-pârât, deoarece, așa cum rezultă atât din actele depuse în recurs cât

și din actele depuse la fond, instanța nu a analizat în parte situația fiecărui

reclamant, având în vedere faptul că diferă perioadele în care aceștia au fost

angajați ai I.N.S., ceea ce înseamnă că obligarea pârâtului la plata în

favoarea tuturor reclamanților a drepturilor salariale solicitate nu-și găsește

corespondent în probatoriul administrat care relevă situații diferite ale acestora.

În acest sens,

spre exemplu, în cazul intimatelor-reclamante indicate în recursul I.N.S.,

Curtea constată că, potrivit actelor din dosar, acestea fie nu au fost angajate

ale I.N.S., fie s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului până la

împlinirea vârstei de 2 ani, ceea ce nu le conferă dreptul la plata sporului de

stabilitate.

De altfel, aceeași

situație, precum și altele asemănătoare se constată și din analiza datelor

menționate la rubrica „Observații” din Tabelul cu salariații din cadrul I.N.S.,

care solicită acordarea sporului de stabilitate pentru anii 2005 și 2006,

document depus la dosar chiar de apărătorul ales al reclamanților și

intervenienților la termenul de judecată din 25 martie 2008.

Printr-un al

doilea motiv de recurs, se susține că instanța de fond nu a arătat motivele

pentru care a obligat pârâții la plata actualizată a sporului de stabilitate

solicitat prin acțiune.

Și cu privire la

acest motiv de recurs, Curtea constată că este întemeiată critica

recurentului-pârât I.N.S., deoarece instanța de fond nu a arătat nici care sunt

temeiurile de drept pentru care a admis capătul de cerere referitor la

actualizarea sumelor solicitate și nici care sunt rațiunile pentru care a

respins apărarea pârâtului I.N.S., formulată prin întâmpinare, în privința acestui

capăt de cerere.

Este relevant

sub acest aspect faptul că în practica C.E.D.O. s-a reținut că una dintre

cerințele respectării dreptului la un proces echitabil este reprezentată de

dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente,

drept care trebuie să fie concret și efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu,

precum și, corelativ, de obligația instanței de a proceda la un examen efectiv

al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența. (C.E.D.O., Hotărârea nr. 4 din 28 aprilie 2005,

în cauza Albina împotriva României, §30, publicată în M.Of., Partea I, nr. 1049

din 25 noiembrie 2005).

Or, întrucât

instanța de fond a admis capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor

solicitate prin acțiune, actualizată cu indicele de inflație la data plății

efective, fără a arăta temeiul de drept, pentru a înlătura astfel, cel puțin

implicit, apărarea pârâtului I.N.S., Înalta Curte constată că sentința civilă

recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct.5 C.

proc. civ. cu referire la jurisprudența C.E.D.O. în privința dreptului la un

proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

În consecință,

în raport de cele mai sus reținute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul formulat de I.N.S. va fi

admis, va fi casată sentința recurată și va fi trimisă cauza, spre rejudecare

aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a verifica

înscrisurile aflate la dosar, depuse atât la fond, cât și în recurs și în

raport de care va stabili perioadele în care reclamanții au dreptul la plata

sporului de stabilitate în funcție de diferitele situații în care aceștia s-au

aflat în perioada 2005-2006 și va arăta temeiurile de drept care justifică

actualizarea eventualelor sume ce se vor stabili în favoarea reclamanților.

Celelalte

critici din recursul declarat de I.N.S. referitoare la acordarea sporului de

stabilitate pentru perioada în care au fost suspendate dispozițiile art. 4

din O.G. nr. 9/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la

respingerea excepției de netimbrare a acțiunii și la acordarea cheltuielilor de

judecată, urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării în fond, ca urmare

a casării cu trimitere.

II. În ceea ce

privește recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și

Finanțelor, acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii

de chemare în judecată îl reprezintă plata unor drepturi bănești, spor de

stabilitate, reclamate de funcționari publici din cadrul I.N.S.

Este necontestat

faptul că nici reclamanții și nici intervenienții nu au raporturi de serviciu

cu Ministerul Economiei și Finanțelor.

Or, este lipsit

de orice echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi obligată la plata

drepturilor bănești cuvenite salariaților unei alte instituții, având în vedere

prevederile art. 21 cu referire la art. 29 alin. (4) din Legea finanțelor

publice nr. 500/2002.

Pe de altă

parte, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând

aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind

evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a

adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002

prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în

elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe

baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile

ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate

și în actele normative de organizare și funcționare a fostului Minister al

Finanțelor Publice, în prezent, Ministerul Economiei și Finanțelor, (începând

cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în

judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007; H.G. nr. 34/2009).

În consecință,

Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul de administrator al bugetului

statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către

ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste

condiții, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a vira

ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea

bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor

ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri

executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor

proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2

din ordonanța Guvernului, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea

nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri

executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția

debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare

pentru a-și îndeplini obligația de plată”.

În consecință,

urmează a fi admis recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor cu

privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a

ministerului, împrejurare față de care, cu ocazia rejudecării cauzei, această

parte nu va mai sta în proces în calitate de pârât.

Având în vedere

că, în cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 221/2008

pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice

centrale, a fost înființat Ministerul Finanțelor Publice prin preluarea

activității și structurilor specializate pe domeniul finanțelor de la Ministerul Economiei și Finanțelor, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată are în

vedere Ministerul Finanțelor Publice care, potrivit art. 26 alin. (2) din H.G.

nr. 349/2001, s-a substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile

decurgând din litigiile aferente activității de finanțe în care Ministerul

Economiei și Finanțelor este parte.