ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1118/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 august 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.N., ș.a., au chemat în judecată I.N.S. și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata sporului de stabilitate pe anii 2005-2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În cauză, au formulat cereri de intervenție A.J., ș.a., aceste cereri fiind încuviințate în principiu de Curtea de apel la termenul de judecată din 29 ianuarie 2008. Prin sentința civilă nr. 1270 din 17 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul I.N.S., reținând că sunt incidente dispozițiile de scutire de taxe judiciare de timbru cuprinse la art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare; - a admis acțiunea reclamanților și cererile de intervenție formulate în cauză; - a obligat pe pârâți să plătească reclamanților și intervenienților sumele reprezentând contravaloarea sporului de stabilitate pe perioada 2005-2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; - a obligat pe pârâți să plătească reclamanților și intervenienților suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanții și intervenienții, în calitate de funcționari publici în cadrul I.N.S., în perioada 2005-2006, au dreptul la plata sporului de stabilitate prevăzut de art. 4 1 din O.G. nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 4 1 a fost introdus prin art. I pct. 51 din O.G. nr. 71/2004, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 433/2004 ). A reținut instanța de fond că dispozițiile art. 4 1 din O.G. nr. 9/1992 au fost suspendate succesiv până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 15 din O.G. nr. 9/2005 și art. 27 din O.G. nr. 3/2006.

Întrucât dispozițiile de suspendare nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței, analizând legalitatea acestora, Curtea de apel a reținut, în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2), art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituție, că dreptul de remunerare a muncii nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, cu caracter retroactiv și contrar echității impuse într-o societate democratică, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea ori înlăturarea lui cu caracter permanent, ci are ca efect doar imposibilitatea temporară a realizării lui, astfel că, la încetarea suspendării, reclamanții și intervenienții au dreptul la plata sporului de stabilitate ce formează obiectul acțiunii.

Împotriva sentinței civile nr. 1270 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termenul legal, pârâții I.N.S. și Ministerul Economiei și Finanțelor. Prin motivele de recurs, pârâtul I.N.S., în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, următoarele: - reclamanții E.D., ș.a., nu au dreptul la plata sporului de stabilitate, întrucât în perioada 2005-2006 nu au fost angajați ai I.N.S., iar reclamanta I.C.E. s-a aflat, în aceeași perioadă, în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani; - Curtea de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 261 C. proc.

civ., nu a motivat acordarea actualizării cu rata inflației de la data nașterii dreptului material și până la data plății efective; - în mod greșit a fost admisă acțiunea, în condițiile în care plata sporului de stabilitate a fost suspendată în perioada 2005-2006, cu respectarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 24/2000, iar prin Legea bugetului de stat pe anii 2007 și 2008 nu au fost alocate fonduri pentru plata sporului de stabilitate pe anii anteriori; - în mod greșit a fost respinsă excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții imperative și speciale în raport cu prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997; - în mod greșit a fost obligat I.N.S.

la plata cheltuielilor de judecată, care nu sunt nejustificat de mari în raport cu activitatea avocatului, astfel că se impunea micșorarea cuantumului acestora în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În susținerea recursului, recurentul-pârât I.N.S. depune copia carnetelor de muncă ale intimaților-reclamanți cu privire la care se susține că nu erau angajați ai instituției în perioada pentru care se solicită plata sporului de stabilitate. În recursul său, recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.

Într-un prim motiv de recurs, se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, susținând, în esență, că reclamanții și intervenienții nu au raporturi de muncă cu Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că în mod greșit ministerul a fost obligata la plata sporului de stabilitate, alături de I.N.S., care este instituție cu personalitate juridică, având buget propriu și în condițiile în care ministerului îi revin atribuții în ceea ce privește elaborarea bugetului de stat, pe baza propunerilor formulate de ordonatorii principali de credite, printre care și conducătorul I.N.S. și care se aprobă de către Parlament.

Într-un al doilea motiv de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că în mod greșit a fost obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți și intervenienți, în condițiile în care plata acestor drepturi se face din bugetul instituției, conform art. 21 din Legea nr. 500/2002, de către ordonatorul principal de credite, în speță conducătorul I.N.S., iar punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească se face conform prevederilor O.G. nr. 22/2002 de către I.N.S. Sub acest aspect, recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința recurată și pentru lipsa menționării temeiului legal în baza căruia ministerul a fost obligat la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiune.

Analizând recursurile formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: I. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât I.N.S., acesta urmează a fi admis pentru cele arătate în continuare: 1. Printr-un prim motiv de recurs se susține că în mod greșit instanța de fond a obligat I.N.S. la plata sporului de stabilitate în favoarea reclamantelor E.D., I.C.E., ș.a.

Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea constată că este întemeiată critica recurentului-pârât, deoarece, așa cum rezultă atât din actele depuse în recurs cât și din actele depuse la fond, instanța nu a analizat în parte situația fiecărui reclamant, având în vedere faptul că diferă perioadele în care aceștia au fost angajați ai I.N.S., ceea ce înseamnă că obligarea pârâtului la plata în favoarea tuturor reclamanților a drepturilor salariale solicitate nu-și găsește corespondent în probatoriul administrat care relevă situații diferite ale acestora. În acest sens, spre exemplu, în cazul intimatelor-reclamante indicate în recursul I.N.S., Curtea constată că, potrivit actelor din dosar, acestea fie nu au fost angajate ale I.N.S., fie s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, ceea ce nu le conferă dreptul la plata sporului de stabilitate.

De altfel, aceeași situație, precum și altele asemănătoare se constată și din analiza datelor menționate la rubrica „Observații” din Tabelul cu salariații din cadrul I.N.S., care solicită acordarea sporului de stabilitate pentru anii 2005 și 2006, document depus la dosar chiar de apărătorul ales al reclamanților și intervenienților la termenul de judecată din 25 martie 2008. 2. Printr-un al doilea motiv de recurs, se susține că instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a obligat pârâții la plata actualizată a sporului de stabilitate solicitat prin acțiune. Și cu privire la acest motiv de recurs, Curtea constată că este întemeiată critica recurentului-pârât I.N.S., deoarece instanța de fond nu a arătat nici care sunt temeiurile de drept pentru care a admis capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor solicitate și nici care sunt rațiunile pentru care a respins apărarea pârâtului I.N.S., formulată prin întâmpinare, în privința acestui capăt de cerere.

Este relevant sub acest aspect faptul că în practica C.E.D.O. s-a reținut că una dintre cerințele respectării dreptului la un proces echitabil este reprezentată de dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente, drept care trebuie să fie concret și efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu, precum și, corelativ, de obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

(C.E.D.O., Hotărârea nr. 4 din 28 aprilie 2005, în cauza Albina împotriva României, §30, publicată în M.Of., Partea I, nr. 1049 din 25 noiembrie 2005). Or, întrucât instanța de fond a admis capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor solicitate prin acțiune, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, fără a arăta temeiul de drept, pentru a înlătura astfel, cel puțin implicit, apărarea pârâtului I.N.S., Înalta Curte constată că sentința civilă recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct.5 C. proc. civ. cu referire la jurisprudența C.E.D.O. în privința dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. În consecință, în raport de cele mai sus reținute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., recursul formulat de I.N.S. va fi admis, va fi casată sentința recurată și va fi trimisă cauza, spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a verifica înscrisurile aflate la dosar, depuse atât la fond, cât și în recurs și în raport de care va stabili perioadele în care reclamanții au dreptul la plata sporului de stabilitate în funcție de diferitele situații în care aceștia s-au aflat în perioada 2005-2006 și va arăta temeiurile de drept care justifică actualizarea eventualelor sume ce se vor stabili în favoarea reclamanților. Celelalte critici din recursul declarat de I.N.S. referitoare la acordarea sporului de stabilitate pentru perioada în care au fost suspendate dispozițiile art. 4 1 din O.G.

nr. 9/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la respingerea excepției de netimbrare a acțiunii și la acordarea cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării în fond, ca urmare a casării cu trimitere. II. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă plata unor drepturi bănești, spor de stabilitate, reclamate de funcționari publici din cadrul I.N.S. Este necontestat faptul că nici reclamanții și nici intervenienții nu au raporturi de serviciu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.

Or, este lipsit de orice echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi obligată la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților unei alte instituții, având în vedere prevederile art. 21 cu referire la art. 29 alin. (4) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002. Pe de altă parte, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a adopta legi. Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a fostului Minister al Finanțelor Publice, în prezent, Ministerul Economiei și Finanțelor, (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007; H.G. nr. 34/2009). În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget. În aceste condiții, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din ordonanța Guvernului, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată”. În consecință, urmează a fi admis recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, împrejurare față de care, cu ocazia rejudecării cauzei, această parte nu va mai sta în proces în calitate de pârât.

Având în vedere că, în cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, a fost înființat Ministerul Finanțelor Publice prin preluarea activității și structurilor specializate pe domeniul finanțelor de la Ministerul Economiei și Finanțelor, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată are în vedere Ministerul Finanțelor Publice care, potrivit art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 349/2001, s-a substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității de finanțe în care Ministerul Economiei și Finanțelor este parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursurile declarate de I.N.S. și de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1270 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009.