ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2186/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 aprilie

2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții I.G.P.R., Ministerul Internelor

și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței

să dispună:

- obligarea pârâților

Ministerul Internelor și Reformei Administrative și I.G.P.R., în solidar, la plata

primelor de concediu pe perioada 2004 - 2006, actualizate cu coeficientul de inflație

de la data nașterii dreptului și până la data plății;

- obligarea pârâtului

Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății primelor de

concediu solicitate.

La data de 23 aprilie

2007, au formulat cerere de intervenție în interes propriu: A.L., B.A., B.F., B.O.,

A.B., B.G., C.B., C.V., C.C., C.G., C.T., C.M.M., D.I., D.M., M.D., D.M.B., E.D.,

F.R., G.G., Ga.G., G.E., G.M., H.A., I.D., I.Da., I.A., L.C., Ma.D., M.G., M.I.,

N.D.C., O.M., P.E., P.C., P.B., P.A., C.P., P.T., R.V., S.D., S.C., C.S., S.E.,

S.A., A.S., U.G.D., U.V., Z.G., Z.O.

Pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care este admisă acțiunea reclamanților,

să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanți.

Prin sentința civilă

nr. 2120 din 12 septembrie 2007, Curtea de Apel București. secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor cu privire la

cererea de chemare în garanție, reținând, în esență, că în ipoteza admiterii acțiunii,

acest minister trebuie să vireze pârâților sumele necesare plății sumelor solicitate

de reclamanți și intervenienți. A reținut instanța de fond că este neîntemeiată

excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei

și Finanțelor;

- a admis acțiunea reclamanților

și a obligat pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și I.G.P.R.

să plătească reclamanților și intervenienților prima de concediu pentru perioada

2004 - 2006, în funcție de perioada și unitățile în care au desfășurat sau își desfășoară

activitatea, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și

până la data plății efective. A reținut Curtea de Apel că reclamanții au dreptul

la prima de concediu pentru perioada respectivă, în conformitate cu dispozițiile

art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003, întrucât suspendarea dispozițiilor

respective prin legile bugetare anuale nu echivalează cu stingerea/înlăturarea dreptului,

ci are ca efect doar imposibilitatea realizării dreptului pe perioada suspendării;

- a obligat pe pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților sumele necesare plății drepturilor

solicitate de reclamanți și intervenienți.

- a respins ca nefondată

cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în raport

cu dispozițiile art. 60 C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal,. a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii

atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor

ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs

se susține, în primul rând, că reclamanții nu sunt angajați ai Ministerului Economiei

și Finanțelor, astfel că ministerului nu poate fi obligat în baza unui raport juridic,

cum este cel stabilit între reclamanți și intervenienți, pe de o parte, și pârâții

I.G.P.R. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de altă parte.

Mai susține recurentul-pârât că îi revin obligații doar în ceea ce privește elaborarea

proiectului bugetului de stat, iar nu în privința aprobării acestuia.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

susține că în mod greșit instanța a obligat pe pârâți la plata drepturilor salariale

solicitate de reclamanți, întrucât prevederile care reglementau prima de concediu

au fost suspendate pentru perioada 2004-2006.

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este

fondat în privința criticilor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Economiei și Finanțelor.

I. Criticile din recurs

referitoare la prima de concediu vor fi respinse ca neîntemeiate având în vedere

următoarele:

Potrivit art. 37

alin. (2) din O.G. nr. 38/2003:

„La plecarea în concediul de odihnă polițistul

primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit

pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu

se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În

cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și

salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată

”.

Este adevărat că aplicarea

dispozițiilor respective a fost suspendată în perioada 2004-2006, prin dispozițiile:

art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2004; art. 8

alin. (7) din Legea nr. 511/2004, până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din

Legea nr. 379/2005, până la 31 decembrie 2006.

Însă, suspendarea nu echivalează

cu anularea dreptului, ci doar cu amânarea punerii lui în executare, deoarece prin

dispozițiile de suspendare nu se poate aduce atingere existenței și substanței acestui

drept.

În acest sens, este edificator

faptul că, prin decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secțiile unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul

în interesul legii declarat de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se:

„În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2)

teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările

ulterioare, stabilesc:

Prima de concediu, respectiv o sumă egală cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația

de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată

prin dispoziția legală menționată”.

Astfel fiind, soluția

Curții de Apel este legală și temeinică, având în vedere și jurisprudența constantă

a Înaltei Curți în această materie, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 146/2007 care

reglementează chiar „modalitatea de plată a primelor acordate cu

ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative

a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele

normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006”.

II. Sunt întemeiate susținerile

recurentului-pârât în privința lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor în litigiul dedus judecății pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că

existența calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor

presupune identitate între

persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi salariale,

iar reclamanții nu au raporturi de serviciu cu Ministerul Economiei și Finanțelor,

astfel că este lipsit de orice echivoc faptul că o instituție publică nu poate fi

obligată la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților unei alte instituții.

Sub acest aspect sunt

netemeinice argumentele reținute de Curtea de Apel referitoare la obligația ce revine

Ministerului Economiei și Finanțelor în privința asigurării fondurilor necesare

plății de către I.G.P.R. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative a drepturilor

salariale solicitate de reclamanți și intervenienți, având în vedere dispoziții

legale arătate în continuare.

Potrivit art. 16

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat

se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului

simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor

nu are atribuția de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002

prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea

proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor

prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului

în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de

organizare și funcționare a fostului Minister al Finanțelor Publice, în prezent,

Ministerul Economiei și Finanțelor, (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la

data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007;

H.G. nr. 386/2007).

În consecință, Ministerul

Economiei și Finanțelor are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în

baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de

credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, Ministerul

Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite

alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea

de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse

în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,

stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile

publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile

art. 2 din ordonanța Guvernului, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri

executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare

este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și

îndeplini obligația de plată”.

În consecință, este fondat

recursul Ministerului Economiei și Finanțelor în ceea ce privește lipsa calității

sale procesuale pasive.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi modificată, în parte, sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii față de acest minister, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2120 din 12

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor,

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței civile atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.