ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 473 din 14

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care

reclamantul S.M.D., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor, a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei la

cursul oficial al BNR din ziua plății al sumei de 4.511 dolari SUA și al sumei

de 2.035 dolari SUA reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr. 757/2002

al Tribunalului București, secția comercială, în care a fost pronunțată

sentința civilă nr. 2879 din 28 februarie 2002, precum și obligarea pârâtei să

îi achite suma de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea

respectivei hotărâri judecătorești.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, prin sentința civilă nr. 2879 din 28 februarie 2002, SC A.A.R. a

fost obligată să-i plătească suma de 4.511 dolari SUA reprezentând diferența de

despăgubire la care era îndreptățit ca urmare a pagubelor rezultate din

accidentul de circulație produs în anul 2000. Întrucât respectiva societate de

asigurare-reasigurare a intrat în procedura de faliment, Legea nr. 503/2004 a

dat posibilitatea creditorilor să fie plătiți din Fondul de garantare,

constituit potrivit art. 48 alin. (1) din această lege.

Instanța de fond a mai reținut că

reclamantul, prin adresa nr. 144.200 din 7 februarie 2006 (fila 9 la dosarul de

fond), a formulat cerere la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru

acordarea diferenței susmenționate din despăgubirea la care era îndreptățit,

iar Comisia, prin adresa nr. 276 din 5 iunie 2006, i-a răspuns în sensul că a

introdus acțiune la instanța competentă solicitându-i să se pronunțe asupra

aplicabilității Legii nr. 503/2004 în privința procedurilor deschise sub

imperiul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a

falimentului (abrogată prin Legea nr. 503/2004).

Curtea de apel a reținut că, până la

pronunțarea instanței învestite cu acțiunea formulată de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor, cererea reclamantului nu poate fi analizată de

autoritatea publică pârâtă conform art. 24 din Legea nr. 503/2004, iar

soluționarea cererii pe care reclamantul a adresat-o pârâtei nu poate fi

apreciată în raport cu termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, având în

vedere caracterul de reglementare specială al Legii nr. 503/2004.

Împotriva sentinței civile nr. 473 din 14 februarie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs reclamantul S.M.D., susținând în esență că a ținut seama

de faptul că societatea de asigurări se află în procedura falimentului încă din

anul 2002, iar dispozițiile Legii nr. 503/2004 se aplică din oficiu proceselor de

faliment aflate pe rolul instanțelor la momentul intrării ei în vigoare.

Recursul este nefondat.

La data de 11 aprilie 2002 Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor a dispus retragerea autorizației de funcționare a SC

A.A.R. SA, solicitând instanței intrarea în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Prin sentința nr. 58 din 15 ianuarie 2003

Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea și a dispus deschiderea

procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva acestei

societăți de asigurare.

La data de 16 aprilie 2003, prin sentința civilă nr. 816,

instanța a hotărât trecerea la procedura falimentului și aplicarea Secțiunii a

VI-a din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, desemnând lichidator judiciar pe B.M.A.

Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară

și falimentul societăților de asigurare a intrat în vigoare la data de 14 ianuarie

2005.

Dispozițiile art. 72 al acestui act normativ

prevăd că „procedura de faliment deschisă împotriva societăților de asigurare și

aflată pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a

prezentei legi continuă să se desfășoare și se include în condițiile prezentei

legi”.

Prin cererea înregistrată la Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor, la data de 7 februarie 2006 recurentul-reclamant a solicitat acordarea

din disponibilitățile Fondului de garantare a despăgubirii în cuantum de 4.511 dolari

SUA și 2.035 RON.

Întrucât până la data pronunțării

instanței de fond judecătorul sindic nu se pronunțase cu privire la procedura prevăzută

de Legea specială și nu a stabilit în condițiile acestei legi atribuțiile

lichidatorului judiciar și ale administratorului Fondului de garantare, în mod

corect s-a apreciat că cererea reclamantului nu poate fi soluționată în

prezent.

Hotărârea instanței de fond fiind legală

și temeinică, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de S.M.D. împotriva sentinței civile nr. 473 din 14 februarie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

iunie 2007.