ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2876/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2876/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față constată:

Prin sentința penală nr. 148 din 18 iunie

2008 a Tribunalului Mureș a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de condamnatul B.M. împotriva sentinței penale nr. 245 din

16 noiembrie 2006 a Tribunalului Mureș.

Soluția de inadmisibilitate pronunțată în cauză

s-a întemeiat pe constatarea că motivele invocate în susținerea cererii de

revizuire nu se încadrau între cele expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

S-a arătat în acest sens că cererea de

revizuire, deși formulată pe temeiul art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen.,

era motivată în fapt de omisiunea instanțelor de condamnare de a reține în

favoarea revizuientului legitima apărare în care acesta ar fi acționat în

săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat.

Această împrejurare, invocată de revizuient

ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei ori ca circumstanță

atenuată legală, cu scopul de a obține eventual o schimbare de încadrare

juridică favorabilă, a fost considerată de instanță ca nefiind de natură a

atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

În analiza efectuată, instanța a arătat că

prin intermediul revizuirii nu se poate reexamina o hotărâre judecătorească

intrată în puterea lucrului judecat pentru fapte sau împrejurări care au fost

cunoscute revizuientului și care puteau fi probate în fața instanțelor de

condamnare.

În caz, în cursul procesului penal,

revizuientul a negat săvârșirea faptei, nerecunoscând nici măcar că ar fi lovit

victima.

S-a reținut că apărarea formulată prin

cererea de revizuire, săvârșirea faptei ca ripostă la atacul inițiat de

victimă, nu fusese invocată și probată în fața instanțelor învestite cu

soluționarea fondului acuzațiilor, fiind formulată pentru prima dată în calea

extraordinară de atac.

Ca urmare, s-a constatat că nefiind vorba de

o împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen.,

condamnatul nu se putea prevala de cazul de revizuire invocat.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată

cu apel de către revizuientul - condamnat.

Prin decizia penală nr. 64/ A din 15

octombrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost admis apelul, desființată sentința atacată și

trimisă cauza spre rejudecare la instanța Tribunalului Mureș.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că

soluția de inadmisibilitate pronunțată de prima instanță era nelegală în raport

de motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire și dispozițiile legale

aplicabile în materie.

S-a arătat în acest sens că cererea de

revizuire formulată în cauză viza netemeinicia hotărârii de condamnare și că

elementele pe care se întemeia impunea examinarea ei de către instanță

întrucât, în măsura în care situația invocată se verifica, era susceptibilă de

a conduce la pronunțarea unei soluții de achitare, în condițiile prevăzute de art.

ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

În legătură cu acest aspect, s-a constatat

greșită concluzia primei instanțe în sensul că prin promovarea cererii de

revizuire se urmărea reținerea unei cauze de atenuare a răspunderii penale ori

de reducere a pedepsei aplicate condamnatului pentru infracțiunea de omor

deosebit de grav.

De asemenea, instanța de apel a observat că

în cadrul procedurii prealabile sesizării instanței nu au fost efectuate acte

de cercetare de către procuror și nici nu a fost audiat condamnatul, deși

ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 397 alin. (3) C. proc. pen.,

cel puțin pentru complinirea omisiunii privitoare la neindicarea în cuprinsul

cererii a mijloacelor de probă de care condamnatul înțelegea să se folosească

în dovedirea situației care constituia cazul de revizuire invocat.

Eronată s-a apreciat și concluzia instanței

de fond potrivit căreia prin împrejurarea invocată de revizuient se urmărea

eventual obținerea unei schimbări de încadrare juridică favorabilă acestuia

câtă vreme incidența legitimei apărări avea de consecință înlăturarea

caracterului penal al faptei și imposibilitatea exercitării acțiunii penale.

Pentru aceste motive, instanța de apel a

constatat că cererea de revizuire formulată de condamnat îndeplinea cerința de

admisibilitate cerută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele

sau împrejurările noi invocate în condițiile art. 394 alin. l lit. a) C. proc.

pen., erau de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Admisibilitatea cererii de revizuire a fost

constatată și din perspectiva conținută în art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc.

pen., privind cerința descoperirii unor fapte sau împrejurări noi, arătându-se,

în esență, că elementul de noutate la care se face referire în lege trebuie să

subziste pentru instanța care a soluționat fondul acuzațiilor și nu pentru

condamnat sau celelalte părți din dosar.

În aceste condiții, s-a arătat că era

irelevant faptul că revizuientul condamnat nu invocase și probase la timp

legitima apărare, în fața instanțelor de judecată învestite cu soluționarea

fondului acuzațiilor.

Nelegalitatea sentinței instanței de fond a

fost reținută și pentru omisiunea analizării cererii de revizuire și cu

referire la infracțiunea de tâlhărie pentru care revizuientul fusese deopotrivă

condamnat și cu privire la care se invocase incidența prevederilor art. 394 alin.

(l) lit. a) C. proc. pen.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Mureș sub nr. 840./102/2008.

Prin sentința penală nr. l/ 9 ianuarie 2009 a

Tribunalului Mureș, secția penală, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art.

399 alin. (1) C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mureș în vederea efectuării actelor de cercetare, prealabil

sesizării instanței.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de rejudecare a reținut că prin cererea de revizuire formulată, condamnatul a

relevat o altă stare de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de

condamnare, susținând că infracțiunea de omor s-a săvârșit în stare de legitimă

apărare, ca ripostă la atacul injust, inițiat asupra sa de către victimă. La

locuința sa cât și în autoturism au fost găsite bunuri aparținând victimei,

identificate ca atare de către soția acestuia.

În legătură cu infracțiunea de tâlhărie, în

cererea de revizuire se arăta că imediat după consumarea faptei, dar înainte de

a afla despre moartea victimei, condamnatul povestise despre cele petrecute

numitului L.K., pe care îl întâlnise în respectiva împrejurare.

În raport de susținerile formulate de

condamnat care îl situau pe o poziție diferită de cea adoptată inițial,

instanța de rejudecare a apreciat că în cadrul actelor de cercetare era

necesară clarificarea aspectelor nou invocate, respectiv identificarea

martorului indicat și administrarea probelor ce se impuneau pentru dovedirea

situației care constituia cazul de revizuire invocat.

S-a constatat însă procurorul nu efectuase

asemenea acte de cercetare, mărginindu-se la formularea concluziilor de

admisibilitate exclusiv prin raportare la conținutul cererii de revizuire, fără

a audia condamnatul și fără a se fi procedat la identificarea martorului în

cauză, deși revizuientul făcuse afirmații pentru prima dată în sensul

recunoașterii învinuirii aduse.

S-a arătat de către instanță că îndreptarea

acestei neregularități nu poate avea loc direct în cursul judecății întrucât

într-un asemenea caz persoana condamnată ar fi lipsită de posibilitatea de a-și

expune apărările în fața procurorului și de a obține administrarea cu

celeritate a probelor necesare dovedirii situației pe care se întemeiază

cererea de revizuire.

Concluzia instanței de rejudecare a avut în

vedere și observațiile instanței de control judiciar care în decizia pronunțată

arăta că respectarea principiului legalității procesului penal impune organelor

judiciare, inclusiv procurorului, administrarea din oficiu a actelor necesare

desfășurării procesului penal.

Prin urmare, s-a considerat că aspectele

invocate de condamnat trebuie clarificate în etapa cercetării prealabile,

cercetare ce se impunea a fi efectuată și nu în mod formal, prin reevaluarea

probatorului inițial administrat, cum se procedase.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

În cadrul criticilor formulate, s-a arătat că

soluția primei instanțe nu își găsește suport în dispozițiile legale

referitoare la soluțiile ce pot fi adoptate în cererea de revizuire, trimiterea

cauzei la procuror în vederea efectuării actelor de cercetare nefiind prevăzută

ca soluție la dispoziția instanței de revizuire.

S-a arătat că eventuala complinire a

lipsurilor din cererea de revizuire putea fi realizată direct în fața

instanței, conform art. 397 alin. (3) C. proc. pen., iar după completarea

cercetărilor, în cadrul cărora se poate proceda și la audierea de martori,

instanța urmează să pronunță fie o soluție de admitere în principiu, fie de

respingere a cererii de revizuire.

S-a susținut de către parchet că în același

sens se pronunțase și instanța de control judiciar care dacă considera că

instanța de fond nu era abilitată să verifice probele pe care se întemeia

cererea de revizuire, ar fi dispus ea însăși trimiterea cauzei la procuror.

Cererea de recurs a fost motivată și cu

argumente ce vizau inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză,

arătându-se, în esență, că prin concluziile formulate prealabil sesizării

instanței, procurorul analizase în speță și impactul susținerilor revizuientului

referitoare la legitima apărare în care ar fi acționat în săvârșirea faptei de

omor și motivele pentru care se justifica condamnarea și în privința

infracțiunii scop.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanței

de control judiciar au avut loc dezbateri cu privire la calificarea căii de

atac exercitate împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin încheierea de ședință din 11 martie 2009

a Curții de Apel Târgu Mureș calea de atac exercitată de Ministerul Public a

fost calificată ca apel și soluționată în compunerea prevăzută de lege pentru

judecarea cauzelor în apel.

Prin decizia penală nr. 47/ A din 10 aprilie

2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză,

confirmându-se soluția instanței de fond în sensul trimiterii cauzei la

procuror pentru efectuarea actelor de cercetare, conform art. 399 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, formulând critici de

nelegalitate sub următoarele aspecte:

judecată prin includerea în complet a unui judecător incompatibil în măsura în

care același judecător participase și la soluționarea căii de atac anterior exercitată

în cauză, exprimându-și astfel părerea cu privire la soluția ce putea fi dată

în cererea de revizuire de față.

Omisiunea instanței de rejudecare de a se

conforma dispozițiilor instanței de apel care în considerentele deciziei

pronunțate prevăzuse în sarcina instanței de rejudecare obligația de a examina

pe fond cererea de revizuire cu referire la infracțiunea de omor și de analiza

calea extraordinară de atac și sub aspectul celeilalte infracțiuni, potrivit

limitelor în care avusese loc învestirea instanței.

Greșita interpretare de către instanțe a

dispozițiilor art. 399 alin. (l) C. proc. pen., prin recurgerea la o soluție

neprevăzută de lege, aceea de trimitere a cauzei la procuror, dar nu pentru

motivul că cererea de revizuire ar fi fost adresată direct instanței, ci pentru

neefectuarea unor acte de cercetare.

Sub acest aspect, s-a arătat că primind

concluziile procurorului față de cererea revizuientului, instanța de judecată

avea posibilitatea de a administra ea însăși probe cu celeritate și cu respectarea

principiului legalității procesului penal, pentru a se pronunța conform art. 403

C. proc. pen., fie prin admiterea în principiu, fie prin respingerea cererii de

revizuire.

Din oficiu, în ședința publică de astăzi, Înalta

Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., atras de nelegala

compunere a instanței învestită cu soluționarea căii de atac exercitate

împotriva sentinței pronunțate în rejudecare de instanța Tribunalului Mureș.

Examinând cauza în raport de motivul de

casare enunțat, luat în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. și care necesită o examinare prioritară raportat la celelalte

critici formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 407 C. proc. pen.,

sentințele instanței de revizuire date în condițiile art. 403 alin. (3) și art.

406 alin. (1) sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se

referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.

Întrucât textul de lege enunțat se referă

expres la sentințele date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (l) C.

proc. pen., rezultă că sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care

se referă revizuirea numai acele sentințe prin care fie s-a respins cererea de

revizuire, după verificarea admisibilității în principiu a acesteia, fie au

fost pronunțate în rejudecarea cauzei, după admiterea în principiu a cererii de

revizuire.

În speță, însă, prima instanță nu a pronunțat

niciuna dintre soluțiile prevăzute de art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (l) C.

proc. pen., pentru a fi incidență reglementarea conținută în art. 407 C. proc.

pen.

Sentința pronunțată în primă instanță

constată dispoziția de trimitere a cauzei la procuror pentru efectuarea actelor

de cercetare, conform art. 399 C. proc. pen.

Dispoziția de trimitere a cauzei la procuror

nu are însă altă valoare decât aceea a unei desesizări a instanței și, ca

atare, sentința astfel pronunțată poate fi atacată numai cu recurs, știut fiind

că sentințele de dezinvestire nu sunt susceptibile de apel.

Este adevărat că nici sentințele de dezinvestire

nu sunt enumerate între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs potrivit art. 385

1

C. proc. pen., însă pentru aceleași rațiuni cu cele expuse în deciziile din

recurs în interesul legii pronunțate de Secțiile Unite cu privire calea de atac

ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în temeiul art. 300 alin.

(2) și art. 285 teza I C. proc. pen., se impune ca și hotărârile de trimitere a

cererii de revizuire la procuror în vederea efectuării actelor de cercetare să

fie supuse căii de atac a recursului în condițiile art. 332 alin. (4) din

același cod, neexistând argumente solide care să excludă acest tip de sentințe

din categoria celor care sancționează neregularitatea sesizării instanței.

În raport de cele arătate, Înalta Curte

constată că soluționarea căii de atac exercitate împotriva hotărârii de dezinvestire

pronunțată în primă instanță a fost greșit calificată ca apel și judecată în

complet format din 2 judecători.

Procedându-se în acest mod au fost încălcate

dispozițiile legale referitoare la compunerea instanței.

Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, recursurile se judecă în complet format din 3

judecători.

Sancțiunea care intervine pentru

nerespectarea dispozițiilor privitoare la compunerea instanței este nulitatea absolută

a deciziei pronunțată în apel, în condițiile art. 385

9

alin. (l) pct.

3 C. proc. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) din același cod.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva

deciziei nr. 47/ A din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe revizuientul condamnat B.M.,

a casat decizia penală menționată și a dispus trimiterea cauzei pentru

rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș, ca instanță de recurs.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 47/ A din 10

aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, privind pe revizuientul condamnat B.M.

Casează decizia atacată și dispune trimiterea

cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș, ca instanță de recurs.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 august

2009.