ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 90/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.B. a chemat în judecată C.J.P. Botoșani,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea Hotărârii

nr. 1887 din 14 februarie 2008 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în mod greșit pârâta nu i-a acordat vechimea pentru

motive etnice și rasiale de 4 ani și 7 luni, așa cum rezultă din adeverința din

7 septembrie 207 și din 31 octombrie 2000 eliberate de C.S.I.E. din România, ci

i s-a recunoscut o vechime de 3 ani, 9 luni și 21 de zile.

La primul termen de

judecată, pârâta C.J.P. Botoșani a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Botoșani, în raport de dispozițiile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 623 din 16

aprilie 2008 Tribunalul Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava prin

sentința civilă nr. 87 din 7 iulie 2008, a admis acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 1884 din

14 februarie 2008 emisă de C.J.P. Botoșani și constatând că reclamantul are

calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru

perioada 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că petentul a făcut dovada că perioada refugiului este

diferită decât cea reținută de pârâtă și, că susținerile pârâtei din

întâmpinarea formulată sunt lipsite de orice suport probator.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Botoșani.

Recurenta a susținut, în

esență, că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 4 din Normele

metodologice din data de 14 februarie 2002 privind aplicarea O.G. nr. 105/1999,

în sensul că nu s-a avut în vedere conținutul adeverinței din 7 septembrie 2007

eliberată de C.S.I.E. din România.

A mai susținut recurenta că

intimatul primește indemnizația prevăzută de Legea nr. 189/2000 încă din anul

2000, urmare a emiterii Deciziei nr. 179/2000 dar că pentru perioada de

dinainte de 15 mai 1941 nu i-a putut acorda aceste drepturi, întrucât nu a

dovedit că ar fi fost refugiat, strămutat sau deportat din motive etnice.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul declarat de C.J.P. Botoșani este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor  art.

1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile

prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de

domiciliu (art. 1, lit. c)).

Prin art. 6 din ordonanță

s-a stabilit că „dovada situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către

persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente,

iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege".

În cauză, din adeverințele

eliberate de C.S.I.E. din România (fila 4 și 5 dosar) rezultă că reclamantul a

fost strămutat din localitatea Sulița în orașul Botoșani în luna septembrie

1940, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu după 6 martie 1945, după

eliberarea din lagărul de la Tiraspol.

După cum se poate observa,

din analiza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, condiția de bază pe

care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și

determinată să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între

naționalitatea celor persecutați, sau între localitățile unde a avut loc

refugiul.

Cum petentul a făcut dovada

refugiului precum și a perioadei acestuia, care este diferită de aceea pe care

a reținut-o pârâta, rezultă că recursul declarat de C.J.P. Botoșani este

nefondat, urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Botoșani împotriva sentinței civile nr. 87 din 7 iulie 2008 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.