ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4660/2008

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1070 din 2 aprilie 2008,

astfel cum aceasta a fost îndreptată prin încheierea din 18 iunie 2008, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată și completată de reclamanții R.M., ș.a.,

în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., O.R.I.

,

D.E.O., D.G.P., D.G.P.M.B. și B.C.A.T.M., obligându-i pe aceștia din urmă la

plata către reclamanți a sumelor cuvenite cu titlu de prima de concediu

aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflației la

data plății și a sumelor cuvenite cu titlu de

spor de fidelitate aferente anului

2005, actualizate cu indicele de

inflației la data plății, corespunzător perioadelor efectiv lucrate de

reclamanți în cadrul instituțiilor pârâte.

Prin aceeași

sentință, instanța de fond a respins cererea de chemare în

garanție a M.E.F. și excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.P.

și a B.C.A.T.M.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de judecată a reținut, cu privire la excepția lipsei calități

procesuale pasive a pârâtelor susmenționate, că aceasta este neîntemeiată,

întrucât în cadrul instituțiilor respective și-au desfășurat activitatea

reclamanții M.L. și, respectiv, R.F.

Pe fondul cauzei, instanța de judecată a

reținut, în esență, că exercițiul drepturilor solicitate a fost suspendat

pentru anul 2005, în ce

privește sporul de

fidelitate, respectiv pentru anii 2004-2006, în ce privește

prima de

vacanță, însă măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii

în aplicare a dispozițiilor legale suspendate și, cum aceasta a încetat,

drepturile respective au devenit în prezent actuale,

cuvenindu-se reclamanților în temeiul art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța

de fond, precum și a încheierii din 18 iunie 2008 de îndreptare a erorii

materiale, considerându-le netemeinice și nelegale cu privire la aspectul

respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate, au declarat

recurs pârâtele D.G.P., D.G.P.M.B. și B.C.A.T.M., susținând, în esență, că în

mod greșit prima instanță a apreciat că acestea

au calitate procesuală pasivă în cauză, față de împrejurarea că nu toți

intimații-reclamanți sunt sau au fost angajați ai instituțiilor

respective.

Examinând

cauza și hotărârile atacate, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

criticile invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în

continuare.

Într-adevăr exercițiul dreptului la sporul

de fidelitate și la primă de concediu, prevăzute în favoarea

intimaților-reclamanți de art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a fost suspendat pentru

anul 2005, în ce privește

sporul, și pentru

anii 2004-2006, în ce privește prima, prin dispozițiile art. 2

din O.U.G.

nr. 118/2004, respectiv prin Legile nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005.

Această măsură nu poate avea, însă, ca

efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale suspendate și

că, odată încetată această măsură, dreptul respectiv a devenit actual.

Nu se poate considera, deci, că suspendarea

dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul

aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce

garantează realizarea drepturilor acordate.

Dacă s-ar considera că dreptul respectiv

nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, s-ar

ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să

poată fi lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor

adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei

tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

În ce privește calitatea procesuală pasivă

a recurentelor, se va reține, de asemenea, că soluția instanței de fond este

corectă, din înscrisurile (adeverințele) emise de M.I.R.A., depuse la dosarul

cauzei, rezultând în mod evident că fiecare dintre instituțiile pârâte a avut,

în perioada pentru care au fost acordate

drepturile,

calitatea de angajator a unuia sau mai multora dintre reclamanți.

Împrejurarea că nu toți

intimații-reclamanți au fost angajații autorităților recurente nu poate conduce

la concluzia că acestea nu au calitate procesuală pasivă în cauză, această

instituție juridică nefiind apreciată în raport cu toți reclamanții ci cu

fiecare dintre aceștia, în parte.

De altfel, așa cum rezultă din cuprinsul

dispozitivului sentinței

recurate, instanța

de fond a procedat corect și cu privire la acest aspect,

menționând în

mod expres că instituțiile pârâte sunt obligate la plata

drepturilor către reclamanți, în mod

corespunzător perioadei efectiv lucrate

în cadrul acestora.

Pentru motivele arătate, recursurile vor

fi respinse ca nefondate,

menținându-se

hotărârile atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de

pârâtele D.G.P., D.G.P.M.B. și B.C.A.T.M. împotriva sentinței nr. 1070 din 2

aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, și a încheierii din 18 iunie 2008 pronunțată de

aceeași instanță, ca ne fondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.