ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4660/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1070 din 2 aprilie 2008, astfel cum aceasta a fost îndreptată prin încheierea din 18 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată și completată de reclamanții R.M., ș.a., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., O.R.I. , D.E.O., D.G.P., D.G.P.M.B. și B.C.A.T.M., obligându-i pe aceștia din urmă la plata către reclamanți a sumelor cuvenite cu titlu de prima de concediu aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflației la data plății și a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate aferente anului 2005, actualizate cu indicele de inflației la data plății, corespunzător perioadelor efectiv lucrate de reclamanți în cadrul instituțiilor pârâte.

Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a M.E.F. și excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.P. și a B.C.A.T.M. Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, cu privire la excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtelor susmenționate, că aceasta este neîntemeiată, întrucât în cadrul instituțiilor respective și-au desfășurat activitatea reclamanții M.L. și, respectiv, R.F. Pe fondul cauzei, instanța de judecată a reținut, în esență, că exercițiul drepturilor solicitate a fost suspendat pentru anul 2005, în ce privește sporul de fidelitate, respectiv pentru anii 2004-2006, în ce privește prima de vacanță, însă măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale suspendate și, cum aceasta a încetat, drepturile respective au devenit în prezent actuale, cuvenindu-se reclamanților în temeiul art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, precum și a încheierii din 18 iunie 2008 de îndreptare a erorii materiale, considerându-le netemeinice și nelegale cu privire la aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate, au declarat recurs pârâtele D.G.P., D.G.P.M.B. și B.C.A.T.M., susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că acestea au calitate procesuală pasivă în cauză, față de împrejurarea că nu toți intimații-reclamanți sunt sau au fost angajați ai instituțiilor respective. Examinând cauza și hotărârile atacate, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare. Într-adevăr exercițiul dreptului la sporul de fidelitate și la primă de concediu, prevăzute în favoarea intimaților-reclamanți de art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a fost suspendat pentru anul 2005, în ce privește sporul, și pentru anii 2004-2006, în ce privește prima, prin dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 118/2004, respectiv prin Legile nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005. Această măsură nu poate avea, însă, ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale suspendate și că, odată încetată această măsură, dreptul respectiv a devenit actual.

Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. Dacă s-ar considera că dreptul respectiv nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să poată fi lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

În ce privește calitatea procesuală pasivă a recurentelor, se va reține, de asemenea, că soluția instanței de fond este corectă, din înscrisurile (adeverințele) emise de M.I.R.A., depuse la dosarul cauzei, rezultând în mod evident că fiecare dintre instituțiile pârâte a avut, în perioada pentru care au fost acordate drepturile, calitatea de angajator a unuia sau mai multora dintre reclamanți. Împrejurarea că nu toți intimații-reclamanți au fost angajații autorităților recurente nu poate conduce la concluzia că acestea nu au calitate procesuală pasivă în cauză, această instituție juridică nefiind apreciată în raport cu toți reclamanții ci cu fiecare dintre aceștia, în parte.

De altfel, așa cum rezultă din cuprinsul dispozitivului sentinței recurate, instanța de fond a procedat corect și cu privire la acest aspect, menționând în mod expres că instituțiile pârâte sunt obligate la plata drepturilor către reclamanți, în mod corespunzător perioadei efectiv lucrate în cadrul acestora. Pentru motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se hotărârile atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de pârâtele D.G.P., D.G.P.M.B. și B.C.A.T.M. împotriva sentinței nr. 1070 din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a încheierii din 18 iunie 2008 pronunțată de aceeași instanță, ca ne fondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.