ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași reclamanta F.C. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P. Vaslui, anularea Hotărârii nr. 369 din 23 aprilie 2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 125 din 3 iunie 2002 i-au fost recunoscute drepturile conform Legii nr. 189/2000, însă după numai 9 luni i-au fost anulate aceste drepturi pe motiv că persecuția nu se justifică din punct de vedere etnic, fiind obligată să restituie suma de 390 lei.

Reclamanta a apreciat că au fost interpretate greșit dispozițiile Hotărârii 287/2008, deoarece se impune ca drepturile sale să fie recalculate începând cu data de 1 iunie 2003. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copia Hotărârii nr. 369 din 23 aprilie 2008, acte emise din anul 1944, Hotărârea din 3 iunie 2003 precum și Decizia nr. 125 din 24 februarie 2004. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii nr. 369 din 23 aprilie 2008 emisă de Comisia de aplicare a prevederilor Legii 189/2000 din cadrul C.J.P. Vaslui, ca fiind legală și temeinică. Prin sentința civilă nr. 164/A din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată sub nr. 9740 din 12 mai 2003 reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice. În temeiul art. 10 din Legea nr. 189/2000, comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2000 ce funcționează în cadrul C.J.P.

Vaslui în ședința din data de 24 februarie 2004, a revizuit din oficiu dosarul privind acordarea drepturilor persoanelor persecutate din motive etnice, constatându-se că în mod eronat s-a acordat reclamantei indemnizația prevăzută de acest act normativ, drept pentru care s-a emis decizia de revizuire nr. 125 din 24 februarie 2004. Din actele depuse la dosar (ordin de serviciu și buletin de evacuare) rezultă că, în luna martie 1944 reclamanta împreună cu mama s-a învățătoare „a fost evacuată” din localitatea Bârlad în localitatea Oravița. S-a considerat că mama reclamantei împreună cu familia sa nu au fost evacuați dintr-un teritoriu vremelnic ocupat în perioada ce face obiectul Legii nr. 189/2000, transferul făcându-se mai mult ca o măsură de precauție făcută de statul român ca urmare a apropierii trupelor de ocupație.

Instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a probat că strămutarea a avut loc ca urmare a suferinței unei persecuții etnice. Împotriva acestei hotărâri reclamanta F.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se arată că repunerea în drepturi s-a făcut prin fundamentarea greșită a Hotărârii nr. 287/2008 începând cu data de 1 mai 2008 în loc de 1 iunie 2003, dată de la care i-au fost anulate aceste drepturi. Recurenta precizează că a cerut anularea Deciziei nr. 125 din 24 februarie 2004 și repunerea sa în drepturile cuvenite cu dată retroactivă, respectiv de la 1 iunie 2003, nicidecum de la 1 mai 2008. Recurenta mai arată că pentru evitarea acestor neînțelegeri și interpretări greșite a legii, în mod expres a fost emisă Hotărârea nr. 127 din 14 februarie 2002 cu scopul de a atrage atenția celor interesați pentru aplicarea corectă a prevederilor O.G.

nr. 105/1999. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate s-au refugiate, precum și persoanele care au făcut obiectul unor schimburi de populație ca urmare a unor tratate bilaterale cum ar fi Nordul Bucovinei – Herța Basarabia și Cadrilater. Recurenta consideră că a făcut dovada cu înscrisuri a situației sale și, totodată, că au fost încălcate dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 16 alin. (1) din Constituția României. Examinând cauza și sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligat să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Reclamanta a fost nevoită să-și părăsească domiciliul ca urmare a înaintării frontului sovietic, însă, după încetarea războiului, aceasta a avut posibilitatea de a se reîntoarce în localitatea de domiciliu, pe când, persoanele expulzate s-au refugiate în România, cum ar fi cele din Bulgaria sau Moldova (Basarabia, Ținutul Hertei și Nordul Bucovinei), au fost lipsite de această posibilitate, rămânând definitivi în România. Cu cererea înregistrată la C.J.P. Vaslui sub nr. 17506 din 23 aprilie 2008 contestatoarea s-a adresat Comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2000, în vederea acordării drepturilor prevăzute de H.G. nr. 278/2008 făcând în același timp o trecere în revistă raportat la Decizia nr. 125 din 3 iunie 2003 și a Hotărârii de revizuire nr. 125 din 24 februarie 2004 emisă de către comisie, decizie care a rămas definitivă prin necontestare.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, stipulează că, prin persoana care a fost strămutată în alta localitate în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În aceasta categorie se includ și persoanele care au fost expulzate s-au refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a încheierii unui tratat bilateral. Cum reclamanta nu s-a inclus în nici una din categoriile de persoane enumerate mai sus, în mod corect și legal, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul C.J.P.

Vaslui a revenit asupra Hotărârii nr. 125 din 03 iunie 2003 pe care o revizuiește în ședința din data de 24 februarie 2004. Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 287/2008 privind modificarea și completarea Normelor pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, de aceleași drepturi beneficiază, la cerere, și persoanele care au fost strămutate, expulzate, s-au refugiate în altă localitate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral, indiferent dacă, la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești vremelnic ocupate de către alte state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate se afla sub administrația acelor state, ale căror cereri anterioare au fost soluționate prin hotărâri de respingere ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) și alin. (1) 1 din O.G. nr. 105/1999, modificată. Comisia de aplicare, în ședința din data de 23 aprilie 2008 a hotărât ca începând cu data de 01 mai 2008 în conformitate cu prevederile art. 5, să-i fie acordate drepturile prevăzute de H.G.

nr. 278/2008. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.C. împotriva sentinței civile nr. 164/CA din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.