ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la data de 6 mai 2008 la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta T.V.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, anularea adresei din 10 aprilie

2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care

să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 144 din 2 iunie

2008 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T.V. în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș.

A anulat adresa din 10 aprilie

2008 emisă de pârâtă în condițiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 189/2000

și a obligat-o să emită reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să-i acorde

drepturile conferite de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

A obligat pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției s-a

reținut că, cererea reclamantei adresată pârâtei, la data de 25 martie 2008,

poate fi asimilată unei cereri de revizuire a Hotărârii nr. 5362 din 10

februarie 2003, în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 189/2000, fiind

formulată în termen. S-a reținut de asemenea că, pe fond cererea este întemeiată,

întrucât reclamanta a făcut dovada că s-a născut în timp ce părinții săi se

aflau în refugiu, având același statut de persoană refugiată ca și părinții

săi, din cauza persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta – C.J.P. Timiș, invocând tardivitatea

acțiunii, susținând că a comunicat inițial reclamantei, Hotărârea nr. 5362 din

10 februarie 2003 prin care a respins cererea acesteia de recunoaștere a

calității de persoană refugiată, din cauza persecuțiilor etnice, menționând că

reclamanta nu a contestat în termen, această hotărâre.

La revenirea reclamantei

pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, C.J.P. Cluj i-a

comunicat prin adresa contestată din 10 aprilie 2008 că, hotărârea emisă

inițial în 2003 este definitivă, cererea fiind și nefondată, urmare

reanalizării dosarului.

Pe fond, recurenta solicită

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de împrejurarea că reclamanta s-a

născut la un interval de 14 luni, ulterioare strămutării părinților săi, iar nu

în intervalul de 300 de zile de la data strămutării părinților.

Recurenta susține că

neîntemeiată este și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către

reclamantă.

Examinând sentința atacată

în raport cu critica formulată în recurs, probele administrate în cauză,

dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., se constată că recursul este nefondat.

Se reține că cea de a II-a

cerere adresată de reclamantă, pârâtei la data de 25 martie 2008 poate fi

asimilată unei cereri de revizuire a Hotărârii nr. 5362 din 10 februarie 2003,

în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 189/2000, potrivit cărora, pârâta

atunci când este sesizată sau din proprie inițiativă va verifica legalitatea

drepturilor ce se acordă beneficiarilor acestei legi și va emite decizia de

revizuire, care poate fi contestată în instanță.

Față de răspunsul primit de

reclamantă, contestat în instanță, corect a reținut instanța de fond că

acțiunea este formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, coroborat

cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000.

Se reține a fi nefondat

recursul și pe fondul cauzei.

Este necontestat că

reclamanta T.V. s-a născut la data de 5 februarie 1942, din părinții I. și M.,

în comuna Ciamurlia de Sus, Istrița – Tulcea, părinții acesteia făcând obiectul

unui schimb de populație, urmare tratatului dintre România și Bulgaria, semnat

la 7 septembrie 1940 la Craiova (dosar de fond filele 4-6).

Potrivit prevederilor art. 1

din O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana - cetățean

român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din

situațiile enumerate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile instaurate în

perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca, de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate

persoanele - cetățeni români, care au suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit aceste persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel

toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este

necontestat că, reclamanta care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa,

ca urmare a refugiului.

Că legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea

că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999 și

soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să

acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit

persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori

trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care fiind

născut în perioada refugiului, a suferit toate consecințele nefavorabile care

s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.

Ca atare, corect s-a dispus,

în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligarea pârâtei și la plata

cheltuielilor de judecată.

Prevederile legale referitoare la

stabilirea filiației la care se face referire în motivarea recursului nu au

nici o legătură cu dispozițiile legale incidente pricinii. În speță se pun în

discuție drepturile personale ale copilului născut în timp ce părinții săi se

aflau în refugiu/erau strămutați, iar nu calitatea nou născutului de succesor

legal al părinților săi, reglementată de C. civ. – Cartea a III-a, art. 650 și

următoarele.

În consecință se va respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiș împotriva

sentinței civile nr. 144 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009.