ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 539 din 19 februarie 2008 Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților D.C., ș.a., prin care solicitau instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Economiei și Finanțelor, în solidar, la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale neacordate, constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 1septembrie 2002-31 martie 2006 actualizate cu indicele de inflație până la data achitării efective a sumelor cuvenite.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că în cazul de față reglementarea juridică a salarizării personalului din structura D.N.A. reprezintă expresia aptitudinii legiuitorului de a reglementa diferit situația drepturilor salariale ale acestora. În cauza de față, situația polițiștilor din structura Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nu este identică cu situația polițiștilor detașați la D.N.A., diferențierea rezultând din însăși atributele specifice cazurilor anchetate și nu aduce atingere folosinței sau exercitării dreptului la un salariu egal pentru muncă egală. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C. proc. civ. În motivarea recursului recurenții susțin că în mod greșit, instanța de fond a apreciat faptul ca situația nu este identică cu situația polițiștilor detașați la D.N.A., diferențierea rezultând din însăși atributele specifice cazurilor anchetate, fapt ce nu aduce atingere folosinței sau exercitării dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală. Deși scopul urmărit prin impunerea unui spor salarial pentru ofițerii de politie judiciară care participă la cercetarea unor infracțiuni de corupție este legitim, recurenții mai solicită să se constate că incoruptibilitatea trebuia asigurată pentru toți ofițerii de politie judiciară.

Pentru acest motiv, acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri ai poliției judiciare nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare și a respectării principiilor statului de drept. Recurenții mai susțin că în calitatea pe care o dețin au aceleași atribuții ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, mai precis efectuează acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului, care în repetate rânduri i-au delegat să efectueze acte de cercetare inclusiv în cauzele de corupție aflate în competenta lor. Având în vedere aceste atribuții recurenții consideră că se justifică acordarea respectivului spor și în cazul lor, pentru a nu fi supuși unui tratament discriminatoriu față de ofițerii politiei judiciare, detașați la D.N.A., care au beneficiat de aceste drepturi salariale.

Recurenții mai arată că singura diferență care există între atribuțiile acestora și cele ale colegilor detașați la D.N.A. este că ei au inclusiv răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale, mai precis dispun începerea urmăririi penale, reținerea preventivă a unei persoane și întocmesc acte de terminare a urmăririi penale. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 28 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002, în vigoare până la data de 29 martie 2006, când a fost abrogată în mod expres prin O.U.G.

nr. 27/2006, ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, beneficiau de un spor de 30% „pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție pe care o desfășoară". Adoptarea O.U.G. nr. 43/2002, ca, de altfel, și a altor acte normative, cum ar fi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, O.U.G. nr. 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției - a fost determinată de necesitatea luării unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord și cu legislația europeană în vigoare, măsuri care s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor și specialiștilor detașați în cadrul D.N.A.

, prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară. Așadar, este evident că, la acordarea acestui spor, legiuitorul a avut în vedere natura activității desfășurate de către persoanele ce exercită funcțiile respective, și anume instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Recurenții-reclamanți invocă discriminarea între polițiștii de poliție judiciară care, fiind detașați la D.N.A., exercită atribuții specifice în cadrul acestei structuri, pe de o parte, și polițiștii de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul altor structuri, pe de altă parte.

Însă numai primei categorii de polițiști, în enumerarea de mai sus, îi este recunoscut, printr-un act normativ, dreptul la acordarea acestui spor. Criteriul de discriminare invocat de recurenți și preluat de către instanța de fond în considerentele hotărârii recurate, întemeiat pe prevederile art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu este relevant în cauză, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști nu sunt identice; ele sunt asemănătoare sub aspectul formal, în realitate, sub aspectul conținutului lor, fiind diferite în raport cu nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea și cu complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură.

Dispozițiile O.G. nr. 137/2000 [art. 2 alin. (3)], definind noțiunea de discriminare, prevăd că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința, atunci când este bazată pe un criteriu, justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare". Or, tocmai acest criteriu își găsește aplicarea în cauză, el fiind justificat de natura atribuțiilor specifice pe care polițiștii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. le exercită în cadrul acestei structuri și de necesitatea creării unor condiții speciale în acest sens. Lupta împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie, deci, să fie susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor lor, din acest punct de vedere existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezentând metoda adecvată și necesară de atingere a scopului legitim al D.N.A.

Rezultă, așadar, că situația polițiștilor din structura Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu este identică cu cea a polițiștilor detașați la D.N.A., diferențierea rezultând din însăși natura atribuțiilor exercitate efectiv de către cele două categorii de polițiști și din specificul cazurilor anchetate. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.C.,. ș.a, împotriva sentinței civile nr. 539 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.