ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 539 din 19 februarie 2008 Curtea de Apel București, a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamanților D.C., ș.a., prin care solicitau instanței

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române

și Ministerul Economiei și Finanțelor, în solidar, la plata de despăgubiri,

reprezentând drepturile salariale neacordate, constând în sporul de 30% din

salariul de bază lunar, pe perioada 1septembrie 2002-31 martie 2006 actualizate

cu indicele de inflație până la data achitării efective a sumelor cuvenite.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că în cazul de față reglementarea juridică

a salarizării personalului din structura D.N.A. reprezintă expresia aptitudinii

legiuitorului de a reglementa diferit situația drepturilor salariale ale

acestora.

În cauza de față, situația

polițiștilor din structura Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nu

este identică cu situația polițiștilor detașați la D.N.A., diferențierea rezultând

din însăși atributele specifice cazurilor anchetate și nu aduce atingere

folosinței sau exercitării dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct.9 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenții susțin

că în mod greșit, instanța de fond a apreciat faptul ca situația nu este

identică cu situația polițiștilor detașați la D.N.A., diferențierea rezultând

din însăși atributele specifice cazurilor anchetate, fapt ce nu aduce atingere

folosinței sau exercitării dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.

Deși scopul urmărit prin

impunerea unui spor salarial pentru ofițerii de politie judiciară care

participă la cercetarea unor infracțiuni de corupție este legitim, recurenții

mai solicită să se constate că incoruptibilitatea trebuia asigurată pentru toți

ofițerii de politie judiciară. Pentru acest motiv, acordarea sporului de 30%

doar anumitor categorii de ofițeri ai poliției judiciare nu poate conduce la

asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare și a respectării

principiilor statului de drept.

Recurenții mai susțin că în

calitatea pe care o dețin au aceleași atribuții ca și ofițerii de poliție

judiciară detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, mai precis

efectuează acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului,

care în repetate rânduri i-au delegat să efectueze acte de cercetare inclusiv

în cauzele de corupție aflate în competenta lor.

Având în vedere aceste

atribuții recurenții consideră că se justifică acordarea respectivului spor și

în cazul lor, pentru a nu fi supuși unui tratament discriminatoriu față de

ofițerii politiei judiciare, detașați la D.N.A., care au beneficiat de aceste

drepturi salariale.

Recurenții mai arată că singura

diferență care există între atribuțiile acestora și cele ale colegilor detașați

la D.N.A. este că ei au inclusiv răspundere decizională în efectuarea urmăririi

penale, mai precis dispun începerea urmăririi penale, reținerea preventivă a

unei persoane și întocmesc acte de terminare a urmăririi penale.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (5) din O.U.G.

nr. 43/2002, în vigoare până la data de 29 martie 2006, când a fost abrogată în mod

expres

prin O.U.G. nr. 27/2006, ofițerii și agenții de

poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, beneficiau

de un spor de

30% „pentru activitatea specializată de combatere a

infracțiunilor de corupție pe care o desfășoară".

Adoptarea

O.U.G. nr. 43/2002, ca, de altfel, și a altor acte normative, cum ar fi Legea

nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție, O.U.G. nr. 24/2004 privind creșterea

transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor

publice, precum și

intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a

corupției - a fost

determinată de

necesitatea luării unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord

și cu legislația europeană în vigoare, măsuri care s-au concretizat inclusiv în

sistemul de salarizare al polițiștilor și specialiștilor detașați în cadrul D.N.A.

,

prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.

Așadar, este evident că, la acordarea acestui spor,

legiuitorul a avut în vedere

natura activității desfășurate de

către persoanele ce exercită funcțiile respective, și

anume instrumentarea și judecarea

cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie

respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care

se află în situații identice.

Recurenții-reclamanți invocă discriminarea între

polițiștii

de

poliție judiciară care, fiind detașați la D.N.A., exercită atribuții specifice

în cadrul acestei structuri, pe de o parte, și polițiștii de poliție judiciară

care își desfășoară activitatea în cadrul altor structuri, pe de altă parte.

Însă numai primei categorii de polițiști, în enumerarea

de mai sus, îi este recunoscut, printr-un act normativ, dreptul la acordarea acestui

spor.

Criteriul de discriminare invocat de recurenți și

preluat de către instanța de fond în considerentele hotărârii recurate,

întemeiat pe prevederile art. 1

alin. (2) lit. e) pct. i) din O.G. nr. 137/2000 privind

prevenirea și

sancționarea tuturor formelor

de discriminare, nu este relevant în cauză, deoarece

activitățile

desfășurate de cele două categorii de polițiști nu sunt identice; ele sunt

asemănătoare sub aspectul formal, în realitate,

sub aspectul conținutului lor, fiind diferite în raport cu nivelul structurii

în care polițiștii își desfășoară activitatea și cu complexitatea dosarelor

penale în care întocmesc acte de procedură.

Dispozițiile O.G. nr. 137/2000 [art. 2 alin. (3)], definind noțiunea de

discriminare, prevăd că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea,

restricția sau preferința, atunci când este bazată pe un criteriu, justificat

obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt

adecvate și necesare".

Or, tocmai acest criteriu își găsește aplicarea în cauză, el fiind

justificat de natura atribuțiilor specifice pe care polițiștii de poliție judiciară

din cadrul D.N.A. le exercită în cadrul acestei structuri și de necesitatea

creării unor condiții speciale în acest sens.

Lupta

împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie, deci, să fie susținută de un

corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește

exercitarea atribuțiilor lor, din acest punct de

vedere existența unor diferențieri în

ceea ce privește nivelul

salarizării reprezentând metoda adecvată și necesară de atingere a scopului

legitim al D.N.A.

Rezultă, așadar, că situația polițiștilor din

structura Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu este identică

cu cea

a polițiștilor detașați la D.N.A., diferențierea rezultând din însăși natura

atribuțiilor exercitate

efectiv de către cele două categorii de polițiști și din specificul cazurilor

anchetate.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.C.,. ș.a,

împotriva sentinței civile nr. 539 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.