ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 505 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Caraș Severin a admis
cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către
reclamanta SC P.A. SRL Reșița împotriva pârâtei SC M. SRL Timișoara și, în
consecință: a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 2 din 25 mai 2004,
încheiat între SC M. SRL în calitate de antreprenor general și reclamanta SC
P.A. SRL Reșița în calitate de beneficiar, pentru executarea investiției
"Clădire P+ 1 cu destinație industrială, inclusiv lucrări de consolidări
maluri" situată administrativ în municipiul Reșița, jud. Caraș Severin și
a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată.
Împotriva
sentinței comerciale nr. 505 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș
Severin a formulat apel pârâta SC M. SRL Timișoara precizând că motivele de
apel se vor comunica până la primul termen de judecată.
Prin decizia nr.
152/COM din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială,
s-a anulat ca netimbrat apelul pârâtei.
Împotriva
acestei soluții a declarat recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304
pct. 9 C. proc. civ. învederând că, deși instanța de judecată, în dispozitivul
hotărârii face mențiune despre depunerea de către pârâta-apelantă a unei cereri
de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, instanța nu
ține cont de aceasta în pronunțarea hotărârii.
Recurenta a mai
susținut că, deși era primul termen de judecată, termen la care cererea de
angajare apărător a fost depusă prin intermediul serviciului de registratură,
instanța nu a luat în considerare această cerere, pronunțând o hotărâre cu
încălcarea dreptului la apărare și cu greșita interpretare a art. 20 alin. (3)
din Legea nr. 147/1997 republicată și a art. 9 din Ordonanța 32/1995.
Înalta Curte
analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru
următoarele considerente:
Apelul declarat
în cauza a fost anulat în mod corect ca netimbrat pentru că, deși apelantul
recurent în aceasta cauză a fost legal citat cu această mențiune, el nu și-a
îndeplinit obligațiile
de timbraj prevăzute de lege, iar m
otivarea invocată în cererea de
recurs reprezintă doar încercare de distorsionare a prevederilor legale privind
dreptul la apărare.
În acest sens,
dreptul a beneficia de apărare calificată nu trebuie să contravină scopului
pentru care a fost prevăzut și nu poate să exonereze partea de obligația de a
achita taxele de timbru, aferente căii de atac, până la primul termen de
judecată.
Orice acțiune
sau cale de atac se timbrează chiar de la introducerea acesteia și nici un
incident procedural nu poate fi primit sau pus în discuție decât după
îndeplinirea obligațiilor legale privind timbrajul. Instanța este legal învestită
numai după achitarea și depunerea la dosar a taxei judiciare de timbru și a
timbrului judiciar și numai din acest moment se poate pronunța asupra cererilor
formulate în cauză, inclusiv asupra cererii de amânare pentru lipsă de apărare.
Așadar instanța
de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 20 alin. (3) din
Legea nr. 147/1997 republicată și a art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995.
Având în vedere
cele expuse mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge,
ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei
nr. 152/COM din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE
LEGII
D E C
I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei
nr. 152/COM din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședința publică, astăzi 25 martie 2009.