ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 505 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Caraș Severin a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta SC P.A. SRL Reșița împotriva pârâtei SC M. SRL Timișoara și, în consecință: a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 2 din 25 mai 2004, încheiat între SC M. SRL în calitate de antreprenor general și reclamanta SC P.A. SRL Reșița în calitate de beneficiar, pentru executarea investiției "Clădire P+ 1 cu destinație industrială, inclusiv lucrări de consolidări maluri" situată administrativ în municipiul Reșița, jud. Caraș Severin și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 505 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin a formulat apel pârâta SC M. SRL Timișoara precizând că motivele de apel se vor comunica până la primul termen de judecată. Prin decizia nr. 152/COM din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, s-a anulat ca netimbrat apelul pârâtei. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând că, deși instanța de judecată, în dispozitivul hotărârii face mențiune despre depunerea de către pârâta-apelantă a unei cereri de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, instanța nu ține cont de aceasta în pronunțarea hotărârii.

Recurenta a mai susținut că, deși era primul termen de judecată, termen la care cererea de angajare apărător a fost depusă prin intermediul serviciului de registratură, instanța nu a luat în considerare această cerere, pronunțând o hotărâre cu încălcarea dreptului la apărare și cu greșita interpretare a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 147/1997 republicată și a art. 9 din Ordonanța 32/1995. Înalta Curte analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Apelul declarat în cauza a fost anulat în mod corect ca netimbrat pentru că, deși apelantul recurent în aceasta cauză a fost legal citat cu această mențiune, el nu și-a îndeplinit obligațiile de timbraj prevăzute de lege, iar m otivarea invocată în cererea de recurs reprezintă doar încercare de distorsionare a prevederilor legale privind dreptul la apărare.

În acest sens, dreptul a beneficia de apărare calificată nu trebuie să contravină scopului pentru care a fost prevăzut și nu poate să exonereze partea de obligația de a achita taxele de timbru, aferente căii de atac, până la primul termen de judecată. Orice acțiune sau cale de atac se timbrează chiar de la introducerea acesteia și nici un incident procedural nu poate fi primit sau pus în discuție decât după îndeplinirea obligațiilor legale privind timbrajul. Instanța este legal învestită numai după achitarea și depunerea la dosar a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și numai din acest moment se poate pronunța asupra cererilor formulate în cauză, inclusiv asupra cererii de amânare pentru lipsă de apărare.

Așadar instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 147/1997 republicată și a art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995. Având în vedere cele expuse mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 152/COM din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 152/COM din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 martie 2009.