Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2009

HOTĂRÂRE
12.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 278 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a trimis plângerea formulată de petentul A.N.G., procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Petentul A.N.G. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 39/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și întrucât acesta nu a parcurs și etapa plângerii la procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen., instanța a trimis cauza la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea îndeplinirii acestei proceduri.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul A.N.G. Prin motivele de recurs petentul a formulat, practic, critici împotriva rezoluției de netrimitere în judecată. Examinând hotărârea pronunțată în cauză, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, se poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, după caz, prim-procurorului parchetului sau procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate în temeiul art. 275art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, persoana vătămată poate face plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Revenind la cauză, din actele și lucrările dosarului, se observă că prin rezoluția nr. 39/P/2008 din 23 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 228 alin. (6) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de R.E.I. și P.N., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț și, respectiv, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen. După cum s-a menționat, împotriva acestei rezoluții petentul avea posibilitatea formulării unei plângeri, în condițiile art. 278 C. proc. pen., care trebuie adresată, în speță, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, și nu direct instanței de judecată. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect, în condițiile în care petentul nu a respectat etapele procesuale prevăzute de lege în cazul plângerii împotriva soluției de neurmărire penală, prima instanță a reținut că plângerea petentului a fost greșit îndreptată, motiv pentru care în temeiul art. 278 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a trimis-o la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea soluționării acesteia cu respectarea art. 278 C. proc.

pen. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A.N.G. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.N.G. împotriva sentinței penale nr. 56 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1562/2010
vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la ins
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1615/2009
Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 44 din 5 martie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, – în baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen. – a decli
ÎCCJ 2010-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4592/2010
au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală la data când s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, în ceea ce-i privește pe numiții T.C. și N.V.. S-a mai arătat de asemenea că din ve
ÎCCJ 2011-03-28
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 221/2011
neîntemeiată, prin rezoluția nr. 4771/2371/II/2/2009 din 15 mai 2009. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 481/P/2008 din 26 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte
ÎCCJ 2011-01-24
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 18/2011
aprilie 2009. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 232/P/2009 din 3 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și crim
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă