ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4366/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Baroul București și O.N.R.C., anularea certificatului

de înmatriculare a Baroului București și o despăgubire de 67.000 euro corespunzătoare

celor 67 de procese penale pe care le-a pierdut pentru că nu a existat o

prestație legală și competentă a membrilor Baroului.

În fapt reclamantul a arătat că interesul

este reprezentat de ilegalitatea în care se află Baroul București prin refuzul

acestuia de a se înființa potrivit Legii nr. 31/1990, ilegalitate susținută și

de pârâtul O.N.R.C.

Prin sentința civilă nr. 959 din 26 martie

2008, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul R.A.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că potrivit Legii nr. 51/1995 barourile nu sunt societăți comerciale,

ci asociații profesionale, nefiind supuse formalităților de înființare și

înregistrare prevăzute de dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 26/1990.

A mai reținut că înregistrarea unei societăți

comerciale nu este un act administrativ care să fie supus reglementărilor Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și oricum nu se poate anula un act

care nu există.

A constatat și că în cauză nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ., neexistând o faptă

culpabilă a pârâților și nici nu s-a dovedit existența vreunui prejudiciu care

să decurgă din anumite fapte ale pârâților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul R.A., invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta pe

fiecare în parte.

Prin motivele invocate, recurentul-reclamant

susține în esență următoarele:

- instanța de fond nu a soluționat cererea

privind recuzarea doamnei judecător C.P., formulată verbal la termenul de

judecată din 26 martie 2008;

- Baroul București este, de facto, societate

comercială deoarece prestează un serviciu de utilitate publică și încasează

procent din contravaloarea prestațiilor avocațiale;

- Baroul București este asimilat instituției

publice, deoarece prestează un serviciu de importanță națională și prin urmare,

contrar celor reținute de instanța de fond, este subiect al contenciosului

administrativ;

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport de

actele și lucrările dosarului, de motivele invocate de recurent, precum și față

de dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 ind. l C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

l. Referitor la motivul de recurs care

vizează nesolutionarea cererii de recuzare a doamnei judecător C.P, pe care

recurentul-reclamant pretinde că a formulat-o, Înalta Curte constată că din

lucrările dosarului nu rezultă că a existat vreun incident procedural de natura

celui arătat în cererea de recurs. De altfel, pricina a fost soluționată la

primul termen de judecată din 26 martie 2008, iar din practicaua hotărârii

reiese că reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, care i-a fost

încuviințată, nefacându-se nici o mențiune despre pretinsa cerere de recuzare,

cu atât mai mult cu cât reclamantul, personal a pus concluzii pe fondul cauzei.

recurentului-reclamant vizând fondul cauzei, Înalta Curte constată că, în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum fost formulat și

asupra căruia instanța de fond a fost învestită a se pronunța, sunt

neîntemeiate și lipsite de fundament legal.

Astfel, prin motivele de recurs, se invocă

două situații contradictorii și anume acelea că Baroul București este, pe de o

parte societate comercială, care obține venituri, iar pe de altă parte are

caracterul unei instituții publice, prestând un serviciu de utilitate publică,

putând fi subiect de drept administrativ.

Din reglementările legale în vigoare la data

introducerii acțiunii, mai exact Legea nr. 51/1995 rezultă că Baroul București

este o asociație profesională a avocaților al cărei statut - ca act de

înființare este stabilit prin lege și care face parte din U.N.B.R. - persoană

juridică de drept public [art. 57 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată

și modificată].

Potrivit dispozițiilor legii menționate

barourile sunt înființate în scopul organizării și exercitării profesiei de

avocat și nu pentru a desfășura fapte de comerț, astfel încât nu i se pot

aplica reglementările legale din materia societăților comerciale, cum solicită

recurentul-reclamant.

Ca orice persoană juridică constituită ca

asociație profesională, barourile și U.N.B.R. pot obține venituri, din sursele

stabilite prin lege, iar aceste venituri sunt folosite tot în vederea desfășurării

activității instituției, pentru scopul în care a fost înființată, neputând fi

vorba de un profit rezultat din desfășurarea de activități comerciale.

Față de această situație de fapt, Înalta Curte,

apreciază că acțiunea reclamantului formulată în contencios administrativ,

trebuie să se încadreze din punct de vedere al temeiului juridic, dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul de a

reclama vătămarea unui drept sau interes legitim, de o autoritate publică,

printr-un act administrativ în formă tipică sau asimilată.

În cauză însă, deși pârâții sunt autorități

publice, reclamantul nu a făcut dovada că acestea au emis vreun act

administrativ sau au refuzat să soluționeze o cerere care ținea de competența

lor legală și care fusese formulată în limitele legii.

Atâta vreme cât ambele instituții pârâte au

răspuns solicitărilor reclamantului, aducându-i la cunoștință motivele de fapt

și de drept pentru care nu se poate da curs pretențiilor acestuia, nu se poate

invoca nici existența unui „refuz nejustificat" astfel cum acesta este

definit în Legea nr. 554/2004, instanța de judecată neputând anula un act

juridic inexistent în materialitatea lui și nici nu poate dispune ca pârâții să

îndeplinească o obligație nereglementată de lege pentru aceștia -înregistrarea

în Registrul Comerțului - și chiar contrară normelor legale care guvernează

scopul și statutul juridic al barourilor din România - ca organizații

profesionale ale avocaților.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată

că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând ca

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.A., împotriva

sentinței civile nr. 959 din 26 martie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27

noiembrie 2008