MERET c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

09.11.2006

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

MERET c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 58382/00 prezentată de Nicolae-Virgil MREȚ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 9 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Biersan Zagrebelsky, Gyulumyan, dnii Myjer David Thór Björgvinsson Ziemela judecători, și de domnul Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 9 noiembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere observațiile suplimentare prezentate de părți la 6 ianuarie 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Nicolae-Virgil Mereț, este un cetățean român, născut în 1932 și rezident în București. El este reprezentat în fața Curții de către dl Bujor, avocată la București. Guvernul român ( La 10 noiembrie 1994, reclamantul a fost internat în spital la clinica Sf. Ioan din București, în secțiunea de derologie. La 11 noiembrie 1994, acesta a suferit o intervenție chirurgicală constând în îndepărtarea testiculelor. De asemenea, a declarat că a fost supus acestei intervenții chirurgicale în prezența studenților la medicină, numai în scopuri educative și nedemne de demnitatea sa, profitând de faptul că a fost un om în vârstă și fără familie. El a plecat de la spital într-o stare proastă, dar cu acordul medicului, la 22 noiembrie 1994. Teza guvernului La 10 noiembrie 1994, reclamantul a fost internat în spital la clinica Sf. Ioan din București, în secțiunea de d'urologie. El prezenta o infecție cu testicule și epidermă (orchy-epididimită) și era suspect de tuberculoză. La 11 noiembrie 1994, el a suferit o intervenție chirurgicală. Deși medicii i-au oferit abținerea testiculului infectat, reclamantul say opus. În consecință, medicii nu au luat decât de pepiderma testiculului în cauză. După o evoluție postoperatorie bună, el a părăsit spitalul cu acordul medicului, la 22 noiembrie 1994. Reclamantul nu a retras rezultatul analizelor de laborator ale epidermei îndepărtate, care au confirmat că a avut tuberculoză. La 6 decembrie 1994, reclamantul a depus o plângere împotriva doctorilor A. și P. care au fost tratați în mod corespunzător și care au fost acuzați de rele tratamente. El a declarat că a fost supus extirpării unui testicul în lipsa unui acord din partea sa. În plus, el i - a acuzat pe medici că fuseseră supuși acestei intervenții chirurgicale în prezența studenților lor. El a cerut repararea prejudiciului de către un transplant de organe extirpate. A fost inițiată o anchetă penală. La 17 februarie 1995, biroul de poliție judiciară însărcinat cu investigația a comunicat reclamantului că a fost ordonată o examinare medico-legale în cauză. El a fost invitat să se prezinte doctorului S., la institutul de medicină legală din București. Nu i s-a dat nicio dată pentru examinare. La 27 februarie 1995, dr. S. l-a trimis pe reclamant înapoi la clinica Panduri din București pentru a fi supus unui examen de urologie. El a cerut ca rezultatele examinării să fie comunicate. Prin scrisoarea din 31 august 1995 adresată directorului institutului de medicină legală, reclamantul s-a plâns că doctorul S. refuza să furnizeze expertiza medico-legale solicitată de autoritățile de investigație. La 28 septembrie 1995, doctorul S. l-a trimis pe reclamant la clinica Fundeni din București pentru o nouă examinare urologică. Prin scrisoarea din 10 noiembrie 2001, adresată Ministerului Justiției, el se plângea că autoritățile responsabile cu investigația nu au pronunțat până în prezent nicio decizie în acest sens. La 6 decembrie 1994, reclamantul a depus o plângere împotriva doctorilor A. și P. care aveau grijă de ei, acuzându - i de abuzuri. La 12 ianuarie 1995 a fost inițiată o anchetă penală, iar Biroul de Poliție Judiciară din secția a patra din București i-a auzit pe cei trei medici care au efectuat intervenția chirurgicală. Cei din urmă au declarat că au solicitat acordul reclamantului pentru abținerea organelor. În absența acordului său, ei au luat doar epiderma. În februarie 1995, poliția a ordonat examinarea medico-legale în acest caz. La 13 februarie 1995, reclamantul s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală din București, unde a fost examinat de doctorul S. În urma unui examen efectuat prin palpare, medicul a constatat că există un organ ablati și a solicitat investigații suplimentare urologice și neurochirurgicale la două spitale din București. La 30 octombrie 1996, în absența rezultatelor investigațiilor solicitate, medicul S. a întocmit raportul de competență pe baza constatărilor proprii și a ajuns la concluzia că există un organ. La 24 ianuarie 1997, Parchetul de Primă Instanță din București a dispus un refuz în această cauză, pe baza competenței menționate anterior. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unor tratamente inumane și degradante de către medici, în timpul intervenției chirurgicale din 11 noiembrie 1994. art. 2 din Convenție și declară că viața sa a fost pusă în pericol în timpul intervenției chirurgicale care a avut loc la 11 noiembrie 1994. Reclamantul menționează, de asemenea, articolele 13 și 14 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. La 21 noiembrie 2005, după ce a primit observațiile guvernului și ale reclamantului cu privire la admisibilitatea cererii, Curtea a solicitat informații suplimentare. Guvernul a dat curs cererii Curții la 6 ianuarie 2006. Printr-o scrisoare din aceeași zi, reprezentantul reclamantului a informat Curtea cu privire la decesul acestuia și cu privire la intenția fiului reclamantului de a continua cererea. Ea a precizat, de asemenea, că îi era imposibil să furnizeze informațiile solicitate în termenul stabilit. Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2006, Curtea a reamintit reprezentantei că termenul pentru prezentarea observațiilor suplimentare a expirat de la 6 ianuarie 2006. În plus, i s-a solicitat să plătească certificatul de deces al reclamantului, certificatul de moștenitor în favoarea fiului său, precum și autoritatea semnată de acesta din urmă, în cazul în care inteniona să continue procedura în fața Curții. Prin scrisoarea din 6 aprilie 2006, Curtea își va reitera cererile din 20 ianuarie 2006, 2006. Grefierul secțiunii a stabilit termenul limită la 4 mai 2006. Această scrisoare a rămas, de asemenea, fără răspuns, în ciuda unei reamintiri prin care reprezentantul a fost avertizat că cererea ar putea fi eliminată din rol. Curtea amintește că, în mai multe cazuri în care un reclamant a decedat în timpul procedurii, a luat în considerare disponibilitatea de a continua procedura. a se vedea, de exemplu, Hotărârile Deweer c. Belgia din 27 februarie 1980, seria A n 35, p. 19-20, §§ 37-38, c. Regatul Unit din 5 noiembrie 1981, seria A n 46, p. 15, § 32, Vocaturo c. Italia din 24 mai 1991, seria A n 206-C, p. 29, § 2, Italia din 27 februarie 1992, seria A n 228-F, p. 65, § 2, Pandolfelli și Palumbo c. Italia din 27 februarie 1992, seria A n n. 16 § X c. Franța din 31 martie 1992, seria A n 234-C, p. 89, § 26 Raimondo c. Italia din 22 februarie 1994, seria A n 281-A, p. 8, § 2, Decizia Malhous Republica Cehă, nr 33071/96, CEDH 2000-XII și, versus, hotărârea din 25 martie 1994, seria A n 287, p. 15 §§ 31-32). Cu toate acestea, nu există nicio dovadă că este valabil același lucru aici. Scrisorile Curții au rămas fără răspuns, ea constată că moștenitorul reclamantului nu și-a manifestat interesul de a continua cererea în sensul art. 37 § (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există împrejurări speciale care să afecteze respectarea drepturilor omului garantate de Convenția n Președintele