ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2103/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 132 din 15

ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr. 6509/1285/2006 al Tribunalului Comercial

Cluj s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Italia împotriva

pârâtei SC R.I.P. SRL Cluj Napoca și în consecință s-a dispus rezoluțiunea contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate între părți la datele de 9 februarie 1998, 15

februarie 1998, 7 iunie 2000, 3 iunie 2000, 7 iulie 2000, 4 septembrie 2000, 4

iunie 2001, 1 octombrie 1999, 15 octombrie 1999, 9 noiembrie 1999, 26 noiembrie

2001, 15 aprilie 2000, 7 mai 2000, 7 mai 2000, 12 iulie 2002, 20 noiembrie

2002, 20 ianuarie 2001, 10 februarie 2001, 14 februarie 2001, 25 februarie

2001, 5 mai 2001, 3 iunie 2001, 10 iunie 2001, 10 octombrie 2004, 26 noiembrie

2004, 12 mai 2005, 5 decembrie 2005, precum și obligarea pârâtei să restituie

reclamantei bunurile ce au făcut obiectul acestor contracte, astfel cum au fost

identificate prin convențiile menționate, cu 232,45 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut în esență că în perioada 1998-2005 în temeiul raporturilor

contractuale dintre părți materializate în contractele anterior arătate,

reclamanta a vândut pârâtei bunurile mobile precizate în cererea de chemare în

judecată. Conform clauzei stipulate la alin. (4) din toate convențiile, în

ipoteza neplății prețului sau a achitării acestuia cu întârziere vânzătorul, în

speță reclamanta poate solicita desființarea contractelor.

Ca urmare a faptului că pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale asumate, împrejurare necontestată de

aceasta, conform procesului-verbal încheiat la data de 22 noiembrie 2006, în

condițiile art. 720

1

C. proc. civ., tribunalul a apreciat acțiunea

ca fiind întemeiată, admițând-o ca atare, în temeiul art. 969 și art. 1019 C.

civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel A.F.P.M. Cluj Napoca în calitate de creditor al pârâtei SC R.I.P. SRL Cluj

Napoca, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 212 din 10

octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de control judiciar a respins

excepția lipsei calității procesuale active a apelantei A.F.P.M. Cluj Napoca și

a lipsei de interes invocate de reclamantă, cu motivarea că sunt îndeplinite

condițiile cerute de dispozițiile art. 974 C. civ. pentru exercitarea acțiunii

oblice deoarece debitorul său, respectiv pârâta SC R.I.P. SRL a fost inactiv

neexercitând el însuși apelul, astfel încât creditorul are un interes legitim

pentru formularea acestei căi de atac rezultat din împrejurarea că debitorul

este insolvabil, iar creanța invocată de creditor este certă, lichidă și

exigibilă.

În consecință, arată instanța de apel,

creditorul are atât interes cât și calitate procesuală activă în a solicita

reformarea hotărârii tribunalului, însă criticile formulate în privința modului

de soluționare a fondului sunt neîntemeiate.

Astfel, contrar susținerilor apelantei,

în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (8)-(10) din O.G.

92/2003, deoarece indisponibilizarea bunurilor din litigiu prin sechestrul

înființat de acest creditor bugetar nu este opozabilă reclamantei, după cum

nici sentința pronunțată de prima instanță nu este opozabilă A.F.P.M. Cluj

Napoca.

De asemenea, sunt nefondate apărările

referitoare la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei în considerarea

caracterului real și imprescriptibil al acțiunii formulate de reclamantă

raportat la condițiile generale de vânzare convenite de părți care au stabilit

un pact comisoriu expres de gradul III precum și o clauză de rezervă a

transmiterii dreptului de proprietate doar în momentul achitării integrale a

prețului de către pârâtă.

În aceste condiții, arată instanța de

apel, contractele din litigiu, fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor

art. 1295 C. civ. și în lipsa dovezilor privind plata prețului precum și a

celor referitoare la susținerile apelantei în sensul că imputația plății ar fi

fost făcută în mod fraudulos de pârâtă, de conivență cu reclamanta pentru

fraudarea drepturilor creditorilor sunt irelevante înregistrările din

contabilitatea pârâtei privind aceste bunuri, inclusiv cele referitoare la

plasarea sub un anumit regim vamal. Aceste înregistrări au caracter unilateral,

nu sunt opozabile reclamantei și nu fac dovada dreptului de proprietate astfel

încât nu prezintă importanță nici consecințele de ordin fiscal derivate dintr-o

atare înregistrare și nu conferă apelantei niciun argument în plus pentru

ocrotirea drepturilor pe care le are în calitatea sa de creditor.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs apelanta A.F.P.M. Cluj Napoca criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor, recurenta

invocă faptul că instanța de apel interpretând greșit actele dosarului a schimbat

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora luând în

considerare doar contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părți deși

actele în baza cărora bunurile mobile din litigiu au intrat în țară și sunt

deținute de pârâtă în calitate de proprietar sunt facturile și declarațiile

vamale, care nu conțin clauze referitoare la condiții sau termene de plată și

nici nu fac referire la vreun contract individualizat prin număr și dată.

Prin urmare, arată recurenta, instanța a

nesocotit dispozițiile din legislația vamală și fiscală, precum și facturile în

temeiul cărora pârâta și-a înregistrat în contabilitate aceste bunuri, ajungând

la concluzia eronată că este corectă restituirea acestora către reclamantă,

deși aceasta nu a solicitat și anularea facturilor și a declarațiilor vamale ci

doar rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare.

De asemenea, în mod greșit s-a reținut că

înregistrările din contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile reclamantei

deoarece această operațiune s-a efectuat tocmai în baza facturilor emise de

reclamantă, în care nu se face nicio trimitere la condițiile generale de

contractare, aspect sub care soluția de respingere a apelului în întregime

apare ca fiind nemotivată, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Din perspectiva dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., soluția instanței de apel este criticabilă în privința

modului de aplicare a prevederilor art. 1295 C. civ. și art. 3 din Decretul

167/1958.

Astfel, precizează recurenta, vânzarea

fiind perfectă din momentul încheierii contractelor, rezultă că termenul

general de prescripție de 3 ani era împlinit, excepția invocată în acest sens

fiind întemeiată, raportat și la împrejurarea că pârâta avea obligația să-și

stingă creanțele în ordinea scadenței, iar reclamanta să facă demersuri pentru

încasarea lor înainte de a interveni prescripția.

În acest context, susține recurenta,

instanța de apel a nesocotit faptul că în vederea încasării creanțelor fiscale

datorate de pârâtă, asupra bunurilor din litigiu, proprietatea acesteia a fost

aplicat sechestru iar prin modul în care au procedat reclamanta și pârâta au

sustras bunurile din litigiu de la executarea silită demarată de A.F.P.M. Cluj

Napoca.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.,

Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi în

continuare expuse.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. constând în schimbarea naturii și înțelesului lămurit și

vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății nu este întemeiat, în

condițiile în care instanța de apel a analizat în mod riguros cauza dedusă

judecății având ca obiect rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate între reclamantă și pârâtă din perspectiva clauzelor convenite de

cele două părți în momentul încheierii contractelor din litigiu și a modului de

îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de ambele părți.

În urma acestei analize, în mod corect,

s-a concluzionat că soluția instanței de fond este legală și temeinică în

considerarea faptului că pârâta nu s-a conformat obligației stabilite prin

condițiile generale și arătate și în facturi de a achita prețul, ipoteză în

care în temeiul pactului comisoriu de gradul III convenit de părți, reclamanta

era perfect îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului și pe cale de

consecință restituirea bunurilor, deoarece tot conform convenției părților

dreptul de proprietate asupra bunurilor urma să fie dobândit de pârâtă doar în

momentul achitării integrale a prețului, ceea ce nu s-a realizat.

În consecință, această critică, precum și

aceea referitoare la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., respectiv lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea este

nefondată, considerentele deciziei atacate, relevând contrariul.

În acest context, în mod corect a reținut

instanța de apel că înregistrările în contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile

reclamantei, nu fac dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vizate ci

produc consecințe doar în raporturile specifice dreptului fiscal.

Din acest motiv, și în acest cadru

examinarea deciziei atacate sub aspectul modului în care instanța de apel a

interpretat și aplicat legislația vamală și fiscală excede cadrului procesual

raportat la obiectul litigiului dedus judecății, în realitate, recurenta

încercând în această modalitate valorificarea unor apărări bazate pe calitatea

sa de creditor bugetar al pârâtei SC R.I.P. SRL.

Referitor la ultimul motiv de recurs

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va reține de

asemenea că și în privința modului de soluționare a excepției prescripției

dreptului la acțiune al reclamantei, hotărârea este corectă în considerarea

caracterului real și imprescriptibil al acțiunii cu a cărei soluționare

reclamanta a învestit instanța.

În concluzie, recursul formulat este

nefondat și va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă procesuală va

fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.570 lei către

intimata SC M. SRL Italia.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.F.P.M.

Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 212 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă recurenta la 3.570 lei cheltuieli

de judecată către intimata reclamantă SC M. SRL Italia.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2008.