ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2103/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2103/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 132 din 15
ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr. 6509/1285/2006 al Tribunalului Comercial
Cluj s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Italia împotriva
pârâtei SC R.I.P. SRL Cluj Napoca și în consecință s-a dispus rezoluțiunea contractelor
de vânzare-cumpărare încheiate între părți la datele de 9 februarie 1998, 15
februarie 1998, 7 iunie 2000, 3 iunie 2000, 7 iulie 2000, 4 septembrie 2000, 4
iunie 2001, 1 octombrie 1999, 15 octombrie 1999, 9 noiembrie 1999, 26 noiembrie
2001, 15 aprilie 2000, 7 mai 2000, 7 mai 2000, 12 iulie 2002, 20 noiembrie
2002, 20 ianuarie 2001, 10 februarie 2001, 14 februarie 2001, 25 februarie
2001, 5 mai 2001, 3 iunie 2001, 10 iunie 2001, 10 octombrie 2004, 26 noiembrie
2004, 12 mai 2005, 5 decembrie 2005, precum și obligarea pârâtei să restituie
reclamantei bunurile ce au făcut obiectul acestor contracte, astfel cum au fost
identificate prin convențiile menționate, cu 232,45 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima
instanță a reținut în esență că în perioada 1998-2005 în temeiul raporturilor
contractuale dintre părți materializate în contractele anterior arătate,
reclamanta a vândut pârâtei bunurile mobile precizate în cererea de chemare în
judecată. Conform clauzei stipulate la alin. (4) din toate convențiile, în
ipoteza neplății prețului sau a achitării acestuia cu întârziere vânzătorul, în
speță reclamanta poate solicita desființarea contractelor.
Ca urmare a faptului că pârâta nu și-a
îndeplinit obligațiile contractuale asumate, împrejurare necontestată de
aceasta, conform procesului-verbal încheiat la data de 22 noiembrie 2006, în
condițiile art. 720
1
C. proc. civ., tribunalul a apreciat acțiunea
ca fiind întemeiată, admițând-o ca atare, în temeiul art. 969 și art. 1019 C.
civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
apel A.F.P.M. Cluj Napoca în calitate de creditor al pârâtei SC R.I.P. SRL Cluj
Napoca, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 212 din 10
octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal.
Instanța de control judiciar a respins
excepția lipsei calității procesuale active a apelantei A.F.P.M. Cluj Napoca și
a lipsei de interes invocate de reclamantă, cu motivarea că sunt îndeplinite
condițiile cerute de dispozițiile art. 974 C. civ. pentru exercitarea acțiunii
oblice deoarece debitorul său, respectiv pârâta SC R.I.P. SRL a fost inactiv
neexercitând el însuși apelul, astfel încât creditorul are un interes legitim
pentru formularea acestei căi de atac rezultat din împrejurarea că debitorul
este insolvabil, iar creanța invocată de creditor este certă, lichidă și
exigibilă.
În consecință, arată instanța de apel,
creditorul are atât interes cât și calitate procesuală activă în a solicita
reformarea hotărârii tribunalului, însă criticile formulate în privința modului
de soluționare a fondului sunt neîntemeiate.
Astfel, contrar susținerilor apelantei,
în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (8)-(10) din O.G.
92/2003, deoarece indisponibilizarea bunurilor din litigiu prin sechestrul
înființat de acest creditor bugetar nu este opozabilă reclamantei, după cum
nici sentința pronunțată de prima instanță nu este opozabilă A.F.P.M. Cluj
Napoca.
De asemenea, sunt nefondate apărările
referitoare la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei în considerarea
caracterului real și imprescriptibil al acțiunii formulate de reclamantă
raportat la condițiile generale de vânzare convenite de părți care au stabilit
un pact comisoriu expres de gradul III precum și o clauză de rezervă a
transmiterii dreptului de proprietate doar în momentul achitării integrale a
prețului de către pârâtă.
În aceste condiții, arată instanța de
apel, contractele din litigiu, fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor
art. 1295 C. civ. și în lipsa dovezilor privind plata prețului precum și a
celor referitoare la susținerile apelantei în sensul că imputația plății ar fi
fost făcută în mod fraudulos de pârâtă, de conivență cu reclamanta pentru
fraudarea drepturilor creditorilor sunt irelevante înregistrările din
contabilitatea pârâtei privind aceste bunuri, inclusiv cele referitoare la
plasarea sub un anumit regim vamal. Aceste înregistrări au caracter unilateral,
nu sunt opozabile reclamantei și nu fac dovada dreptului de proprietate astfel
încât nu prezintă importanță nici consecințele de ordin fiscal derivate dintr-o
atare înregistrare și nu conferă apelantei niciun argument în plus pentru
ocrotirea drepturilor pe care le are în calitatea sa de creditor.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs apelanta A.F.P.M. Cluj Napoca criticând-o pentru motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, recurenta
invocă faptul că instanța de apel interpretând greșit actele dosarului a schimbat
natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora luând în
considerare doar contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părți deși
actele în baza cărora bunurile mobile din litigiu au intrat în țară și sunt
deținute de pârâtă în calitate de proprietar sunt facturile și declarațiile
vamale, care nu conțin clauze referitoare la condiții sau termene de plată și
nici nu fac referire la vreun contract individualizat prin număr și dată.
Prin urmare, arată recurenta, instanța a
nesocotit dispozițiile din legislația vamală și fiscală, precum și facturile în
temeiul cărora pârâta și-a înregistrat în contabilitate aceste bunuri, ajungând
la concluzia eronată că este corectă restituirea acestora către reclamantă,
deși aceasta nu a solicitat și anularea facturilor și a declarațiilor vamale ci
doar rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în mod greșit s-a reținut că
înregistrările din contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile reclamantei
deoarece această operațiune s-a efectuat tocmai în baza facturilor emise de
reclamantă, în care nu se face nicio trimitere la condițiile generale de
contractare, aspect sub care soluția de respingere a apelului în întregime
apare ca fiind nemotivată, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ.
Din perspectiva dispozițiilor art. 304
pct. 9 C. proc. civ., soluția instanței de apel este criticabilă în privința
modului de aplicare a prevederilor art. 1295 C. civ. și art. 3 din Decretul
167/1958.
Astfel, precizează recurenta, vânzarea
fiind perfectă din momentul încheierii contractelor, rezultă că termenul
general de prescripție de 3 ani era împlinit, excepția invocată în acest sens
fiind întemeiată, raportat și la împrejurarea că pârâta avea obligația să-și
stingă creanțele în ordinea scadenței, iar reclamanta să facă demersuri pentru
încasarea lor înainte de a interveni prescripția.
În acest context, susține recurenta,
instanța de apel a nesocotit faptul că în vederea încasării creanțelor fiscale
datorate de pârâtă, asupra bunurilor din litigiu, proprietatea acesteia a fost
aplicat sechestru iar prin modul în care au procedat reclamanta și pârâta au
sustras bunurile din litigiu de la executarea silită demarată de A.F.P.M. Cluj
Napoca.
Analizând recursul formulat prin prisma
motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.,
Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi în
continuare expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 8 C. proc. civ. constând în schimbarea naturii și înțelesului lămurit și
vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății nu este întemeiat, în
condițiile în care instanța de apel a analizat în mod riguros cauza dedusă
judecății având ca obiect rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare
încheiate între reclamantă și pârâtă din perspectiva clauzelor convenite de
cele două părți în momentul încheierii contractelor din litigiu și a modului de
îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de ambele părți.
În urma acestei analize, în mod corect,
s-a concluzionat că soluția instanței de fond este legală și temeinică în
considerarea faptului că pârâta nu s-a conformat obligației stabilite prin
condițiile generale și arătate și în facturi de a achita prețul, ipoteză în
care în temeiul pactului comisoriu de gradul III convenit de părți, reclamanta
era perfect îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului și pe cale de
consecință restituirea bunurilor, deoarece tot conform convenției părților
dreptul de proprietate asupra bunurilor urma să fie dobândit de pârâtă doar în
momentul achitării integrale a prețului, ceea ce nu s-a realizat.
În consecință, această critică, precum și
aceea referitoare la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., respectiv lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea este
nefondată, considerentele deciziei atacate, relevând contrariul.
În acest context, în mod corect a reținut
instanța de apel că înregistrările în contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile
reclamantei, nu fac dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vizate ci
produc consecințe doar în raporturile specifice dreptului fiscal.
Din acest motiv, și în acest cadru
examinarea deciziei atacate sub aspectul modului în care instanța de apel a
interpretat și aplicat legislația vamală și fiscală excede cadrului procesual
raportat la obiectul litigiului dedus judecății, în realitate, recurenta
încercând în această modalitate valorificarea unor apărări bazate pe calitatea
sa de creditor bugetar al pârâtei SC R.I.P. SRL.
Referitor la ultimul motiv de recurs
întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va reține de
asemenea că și în privința modului de soluționare a excepției prescripției
dreptului la acțiune al reclamantei, hotărârea este corectă în considerarea
caracterului real și imprescriptibil al acțiunii cu a cărei soluționare
reclamanta a învestit instanța.
În concluzie, recursul formulat este
nefondat și va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă procesuală va
fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.570 lei către
intimata SC M. SRL Italia.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.F.P.M.
Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 212 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel
Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la 3.570 lei cheltuieli
de judecată către intimata reclamantă SC M. SRL Italia.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 12 iunie 2008.