ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2103/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 132 din 15 ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr. 6509/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Italia împotriva pârâtei SC R.I.P.

SRL Cluj Napoca și în consecință s-a dispus rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți la datele de 9 februarie 1998, 15 februarie 1998, 7 iunie 2000, 3 iunie 2000, 7 iulie 2000, 4 septembrie 2000, 4 iunie 2001, 1 octombrie 1999, 15 octombrie 1999, 9 noiembrie 1999, 26 noiembrie 2001, 15 aprilie 2000, 7 mai 2000, 7 mai 2000, 12 iulie 2002, 20 noiembrie 2002, 20 ianuarie 2001, 10 februarie 2001, 14 februarie 2001, 25 februarie 2001, 5 mai 2001, 3 iunie 2001, 10 iunie 2001, 10 octombrie 2004, 26 noiembrie 2004, 12 mai 2005, 5 decembrie 2005, precum și obligarea pârâtei să restituie reclamantei bunurile ce au făcut obiectul acestor contracte, astfel cum au fost identificate prin convențiile menționate, cu 232,45 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că în perioada 1998-2005 în temeiul raporturilor contractuale dintre părți materializate în contractele anterior arătate, reclamanta a vândut pârâtei bunurile mobile precizate în cererea de chemare în judecată. Conform clauzei stipulate la alin. (4) din toate convențiile, în ipoteza neplății prețului sau a achitării acestuia cu întârziere vânzătorul, în speță reclamanta poate solicita desființarea contractelor. Ca urmare a faptului că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, împrejurare necontestată de aceasta, conform procesului-verbal încheiat la data de 22 noiembrie 2006, în condițiile art. 720 1 C. proc.

civ., tribunalul a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, admițând-o ca atare, în temeiul art. 969 și art. 1019 C. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A.F.P.M. Cluj Napoca în calitate de creditor al pârâtei SC R.I.P. SRL Cluj Napoca, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 212 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Instanța de control judiciar a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantei A.F.P.M. Cluj Napoca și a lipsei de interes invocate de reclamantă, cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 974 C. civ. pentru exercitarea acțiunii oblice deoarece debitorul său, respectiv pârâta SC R.I.P.

SRL a fost inactiv neexercitând el însuși apelul, astfel încât creditorul are un interes legitim pentru formularea acestei căi de atac rezultat din împrejurarea că debitorul este insolvabil, iar creanța invocată de creditor este certă, lichidă și exigibilă. În consecință, arată instanța de apel, creditorul are atât interes cât și calitate procesuală activă în a solicita reformarea hotărârii tribunalului, însă criticile formulate în privința modului de soluționare a fondului sunt neîntemeiate. Astfel, contrar susținerilor apelantei, în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (8)-(10) din O.G. 92/2003, deoarece indisponibilizarea bunurilor din litigiu prin sechestrul înființat de acest creditor bugetar nu este opozabilă reclamantei, după cum nici sentința pronunțată de prima instanță nu este opozabilă A.F.P.M.

Cluj Napoca. De asemenea, sunt nefondate apărările referitoare la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei în considerarea caracterului real și imprescriptibil al acțiunii formulate de reclamantă raportat la condițiile generale de vânzare convenite de părți care au stabilit un pact comisoriu expres de gradul III precum și o clauză de rezervă a transmiterii dreptului de proprietate doar în momentul achitării integrale a prețului de către pârâtă. În aceste condiții, arată instanța de apel, contractele din litigiu, fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor art. 1295 C. civ. și în lipsa dovezilor privind plata prețului precum și a celor referitoare la susținerile apelantei în sensul că imputația plății ar fi fost făcută în mod fraudulos de pârâtă, de conivență cu reclamanta pentru fraudarea drepturilor creditorilor sunt irelevante înregistrările din contabilitatea pârâtei privind aceste bunuri, inclusiv cele referitoare la plasarea sub un anumit regim vamal.

Aceste înregistrări au caracter unilateral, nu sunt opozabile reclamantei și nu fac dovada dreptului de proprietate astfel încât nu prezintă importanță nici consecințele de ordin fiscal derivate dintr-o atare înregistrare și nu conferă apelantei niciun argument în plus pentru ocrotirea drepturilor pe care le are în calitatea sa de creditor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta A.F.P.M. Cluj Napoca criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că instanța de apel interpretând greșit actele dosarului a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora luând în considerare doar contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părți deși actele în baza cărora bunurile mobile din litigiu au intrat în țară și sunt deținute de pârâtă în calitate de proprietar sunt facturile și declarațiile vamale, care nu conțin clauze referitoare la condiții sau termene de plată și nici nu fac referire la vreun contract individualizat prin număr și dată. Prin urmare, arată recurenta, instanța a nesocotit dispozițiile din legislația vamală și fiscală, precum și facturile în temeiul cărora pârâta și-a înregistrat în contabilitate aceste bunuri, ajungând la concluzia eronată că este corectă restituirea acestora către reclamantă, deși aceasta nu a solicitat și anularea facturilor și a declarațiilor vamale ci doar rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare.

De asemenea, în mod greșit s-a reținut că înregistrările din contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile reclamantei deoarece această operațiune s-a efectuat tocmai în baza facturilor emise de reclamantă, în care nu se face nicio trimitere la condițiile generale de contractare, aspect sub care soluția de respingere a apelului în întregime apare ca fiind nemotivată, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția instanței de apel este criticabilă în privința modului de aplicare a prevederilor art. 1295 C. civ. și art. 3 din Decretul 167/1958.

Astfel, precizează recurenta, vânzarea fiind perfectă din momentul încheierii contractelor, rezultă că termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit, excepția invocată în acest sens fiind întemeiată, raportat și la împrejurarea că pârâta avea obligația să-și stingă creanțele în ordinea scadenței, iar reclamanta să facă demersuri pentru încasarea lor înainte de a interveni prescripția. În acest context, susține recurenta, instanța de apel a nesocotit faptul că în vederea încasării creanțelor fiscale datorate de pârâtă, asupra bunurilor din litigiu, proprietatea acesteia a fost aplicat sechestru iar prin modul în care au procedat reclamanta și pârâta au sustras bunurile din litigiu de la executarea silită demarată de A.F.P.M.

Cluj Napoca. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. constând în schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății nu este întemeiat, în condițiile în care instanța de apel a analizat în mod riguros cauza dedusă judecății având ca obiect rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă și pârâtă din perspectiva clauzelor convenite de cele două părți în momentul încheierii contractelor din litigiu și a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de ambele părți.

În urma acestei analize, în mod corect, s-a concluzionat că soluția instanței de fond este legală și temeinică în considerarea faptului că pârâta nu s-a conformat obligației stabilite prin condițiile generale și arătate și în facturi de a achita prețul, ipoteză în care în temeiul pactului comisoriu de gradul III convenit de părți, reclamanta era perfect îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului și pe cale de consecință restituirea bunurilor, deoarece tot conform convenției părților dreptul de proprietate asupra bunurilor urma să fie dobândit de pârâtă doar în momentul achitării integrale a prețului, ceea ce nu s-a realizat. În consecință, această critică, precum și aceea referitoare la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., respectiv lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea este nefondată, considerentele deciziei atacate, relevând contrariul. În acest context, în mod corect a reținut instanța de apel că înregistrările în contabilitatea pârâtei nu sunt opozabile reclamantei, nu fac dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vizate ci produc consecințe doar în raporturile specifice dreptului fiscal. Din acest motiv, și în acest cadru examinarea deciziei atacate sub aspectul modului în care instanța de apel a interpretat și aplicat legislația vamală și fiscală excede cadrului procesual raportat la obiectul litigiului dedus judecății, în realitate, recurenta încercând în această modalitate valorificarea unor apărări bazate pe calitatea sa de creditor bugetar al pârâtei SC R.I.P.

SRL. Referitor la ultimul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va reține de asemenea că și în privința modului de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, hotărârea este corectă în considerarea caracterului real și imprescriptibil al acțiunii cu a cărei soluționare reclamanta a învestit instanța. În concluzie, recursul formulat este nefondat și va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă procesuală va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.570 lei către intimata SC M. SRL Italia.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.F.P.M. Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 212 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Obligă recurenta la 3.570 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC M. SRL Italia. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.