Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.12.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4167/2008

HOTĂRÂRE
15.12.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4167/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 231/ PI din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției nr. 208/P/2008 din 10 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și împotriva rezoluției nr. 791/II/2/2008 din 20 august 2008 a procurorului general adjunct al parchetului sus-menționat, pe care le-a menținut ca legale și temeinice. Instanța a reținut că petentul, în calitate de persoană vătămată, a sesizat organul de urmărire penală prin plângere împotriva magistraților U.I. și P.G., primul în calitate de președinte și cel de-al doilea judecător, ambii la Judecătoria Moldova Nouă.

Persoana vătămată a susținut prin plângere că judecătorul U.I. s-a abținut, fără nici un temei, de la soluționarea cauzelor penale nr. 30/261/2008 și nr. 27/261/2008 ale Judecătoriei Moldova Nouă, iar judecătorul P.G. a admis cererile și a reținut cauzele pentru soluționare, fiind interesat să-i scape de răspundere penală pe angajații SC M. SA. A mai arătat că, ulterior, i-a recuzat pe cei doi judecători și aceștia au soluționat reciproc cererile, deși trebuiau să le înainteze instanței ierarhic superioare, pe motiv că nu se putea alcătui completul de judecată. Asemenea, petentul a solicitat cercetarea celor doi judecători pentru faptul că deși i-a recuzat în dosarul civil nr. 373/261/2008, judecătorul U.I.

a procedat la soluționarea cererii, în loc să o înainteze instanței ierarhic superioare. În sfârșit, prin completarea sesizărilor, conform declarației din 26 iunie 2008, petentul i-a învinuit pe judecătorul U.I. și pe grefierul de ședință D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., constând în aceea că au modificat data redactării și, respectiv, tehnoredactării sentinței civile nr. 862 din 30 noiembrie 2006 și, respectiv, 22 decembrie 2006, au trecut 27 decembrie 2006, cu scopul de a da posibilitate SC M. SA să declare recurs, după expirarea celor 10 zile de la comunicarea hotărârii, recurs care, de altfel, este și lovit de nulitate, fiind depus la instanța de recurs, în loc de instanța de fond.

Prin rezoluția nr. 208/P/2008 din 10 iulie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul U.I., sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., față de judecătorul P.G., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și față de grefierul D.M., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. În motivarea soluției, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 864 din 30 noiembrie 2006, Judecătoria Moldova Nouă, în complet din care a făcut parte judecătorul U.I., cu grefier al ședinței D.M., a fost admisă acțiunea formulată de A.P.G. împotriva pârâtei SC M. SA, obligând-o pe aceasta din urmă să efectueze notificarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantului, în sensul acordării grupei de muncă I pentru perioada 31 mai 1991 – 1 august 1996. S-a menționat în hotărâre că aceasta este definitivă, iar termenul de recurs este de 10 zile de la comunicare.

Pe ultima pagină a sentinței s-a consemnat că hotărârea a fost redactată de U.I. la data de 18 decembrie 2006 și tehnoredactată de M.D. la data de 22 decembrie 2006. Hotărârea a fost comunicată, conform dovezilor de la dosar, la data de 28 decembrie 2006, reclamantului A.P.G. și la data de 5 ianuarie 2007 SC M. SA. A declarat recurs SC M. SA, la data de 15 ianuarie 2007, depus la Tribunalul Caraș - Severin, care apoi l-a trimis la Judecătoria Moldova Nouă pentru înregistrare și înaintarea cu dosarul cauzei, ceea ce ulterior s-a și realizat. La termenul de judecată din 14 decembrie 2007, în recurs s-a dispus suspendarea judecării cauzei, la cererea intimatului A.P.G. Din aceste elemente de fapt, arată procurorul, rezultă că nu s-a produs nicio modificare de date, iar termenul de recurs, conform legii, curge de la comunicare, neavând nicio relevanță juridică data redactării și tehnoredactării hotărârii.

Faptul că recursul a fost depus direct la instanța de recurs și nu la cea de fond reprezintă, conform motivării soluției de neurmărire o chestiune în competența de analiză, sub aspectul nulității, a instanței de recurs. S-a conchis că nu există, în materialitatea sa, fapta de fals intelectual. Referitor, la cererile de abținere și, respectiv, de recuzare în care sunt implicați judecătorii U.I. și P.G. s-au constatat următoarele: - judecătorul P.G. a admis prin încheierea nr. 29 din 26 februarie 2008, cererea de abținere formulată de judecătorul U.I., de a participa la judecarea cauzei penale nr. 30/261/2008 având ca obiect cererea de revizuire, reținând cauza pentru soluționare. Petentul A.P.G.

a solicitat recuzarea judecătorului P.G. în cauză, cerere admisă de judecătorul U.I. prin încheierea nr. 40 din 7 martie 2008 când a constatat și că la Judecătoria Moldova Nouă nu se mai poate constitui legal completul de judecată. Sesizat în acest caz, Tribunalul Caraș – Severin, constatând că la Judecătoria Moldova Nouă nu se mai poate constitui complet de judecată, prin încheierea din 3 aprilie 2008 a desemnat pentru soluționarea cererii de revizuire o altă instanță egală în grad, respectiv, Judecătoria Oravița. Situația este identică și în privința abținerii și recuzării din dosarul penal nr. 27/261/2008, Tribunalul Caras – Severin, desemnând tot Judecătoria Oravița să soluționeze cererea de revizuire din acest dosar.

Prin încheierea nr. 66 din 12 iunie 2008, judecătorul U.I. a respins cererea de recuzare făcută de același petent împotriva judecătorului P.G. în dosarul civil nr. 373/261/2008. Procurorul a constatat că nu există elemente din care să rezulte săvârșirea unor fapte penale în legătură cu soluționarea cererilor de abținere și recuzare, nefiind suficientă simpla nemulțumire a petentului față de aceste soluții. Plângerea petentului A.P.G. împotriva soluției de neurmărire a fost respinsă, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., prin rezoluția nr. 791/II/2/2008 din 20 august a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., petentul A.P.G. a formulat plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată în fața judecătorului, plângere respinsă, așa cum s-a arătat, prin sentința penală nr. 231 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Instanța a constatat că rezoluția de neurmărire atacată este legală și temeinică, faptele imputate neexistând în materialitatea lor, iar criticile aduse prin plângere neprivind nici un argument juridic pertinent. Împotriva hotărârii sus-menționate petentul A.P.G. a declarat recurs, motivat în scris, prin reluarea elementelor de fapt, cărora le atribuie caracter penal, fără vreo susținere prin indicarea unor mijloace de probă ori insuficiențe în administrarea actelor premergătoare.

Mai mult, petentul recurent, relevând fapte de încălcare a legii, săvârșite de judecătorii de la Judecătoria Moldova Nouă după adoptarea soluției de neurmărire în cauză, solicită, pentru și în legătură cu acestea, trimiterea cauzei de față la Curtea Europeană de Justiție de la Bruxelles, fără a mai soluționa fondul. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat. În ceea ce privește solicitarea petiționarului A.P.G. de desesizare și trimitere a cauzei la C.E.J.

de la Bruxelles (corect, de la Luxembourg) pentru judecarea unor fapte imputate magistraților judecători și care nu fac obiectul soluției de netrimitere în judecată, cu motivarea de continuitate în încălcarea legii, Înalta Curte constată că această cerere nu poate fi examinată, întrucât excede limitelor de investire stabilite prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. În referire la faptele reclamate organului de urmărire penală și instanței de judecată, care fac obiectul cauzei de față, Curtea constată că atât rezoluția nr. 208/P/2008 din 10 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cât și sentința penală atacată, sunt legale și temeinice. La datele la care se pretinde că au fost săvârșite faptele, Judecătoria Moldova Nouă avea în activitate doar cei doi judecători, respectiv U.I.

și P.G., încât, orice cerere de abținere a unuia sau de recuzare a aceluiași judecător, nu putea fi soluționată decât de celălalt judecător. În situațiile de incompatibilitate a ambilor judecători, așa cum s-a întâmplat în dosarele nr. 30/261/2008 și nr. 27/261/2008, Tribunalul Caraș – Severin a stabilit altă instanță să soluționeze cauzele. Au fost evident, și situații în care, cu toate insistențele petentului, judecata a rămas și a continuat la Judecătoria Moldova Nouă, cum a fost cea din dosarul nr. 373/261/2008, în care judecătorul U.I. a respins, prin încheierea din 12 iunie 2008 cererea de recuzare a judecătorului P.G. Din niciun indiciu sau probă, după cum nici din plângerile și declarațiile petiționarului, nu rezultă elemente sau date cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de către cei doi magistrați în legătură cu cauzele reclamate.

Asemenea, este corectă constatarea inexistenței infracțiunii de fals intelectual în legătură cu comunicarea sentinței civile nr. 862 din 30 noiembrie 2006, petentul făcând confuzie între data redactării și tehnoredactării hotărârii, pe de o parte, și data comunicării, aceasta din urmă fiind relevantă pentru curgerea termenului de recurs. Față de cele ce preced, constatând că atât rezoluția de neurmărire, cât și hotărârea instanței sunt legale și temeinice, recursul petentului A.P.G. urmează să fie respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 231/ PI din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 741/2009
. SA Moldova Nouă, cauza fiind judecată de către cei trei judecători reclamați, iar petentul s-a declarat nemulțumit de modul în care a fost judecată această cauză, deoarece unele din solicitările sale au fost respinse, iar altele nu au fos
ÎCCJ 2008-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3759/2008
Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 206 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției nr. 18/P/2008 a Parchetului de pe lângă C
ÎCCJ 2009-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3111/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 143/PI din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea pete
ÎCCJ 2009-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2279/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 23 decembrie 2008 dată în dosarul nr. 333/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și a re
ÎCCJ 2009-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 931/59/2008 din 8 septembrie 2008 petiționarul M.S., în calitate de administrator al SC
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă