ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2178/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format

obiectul dosarului nr. 29627/3/2005 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

reclamanta de SC S.P. SRL București a acționat în judecată pe pârâta SC B.T.T.

SA București, în contradictoriu cu care a solicitat să se constate prin

hotărâre judecătorească că reclamanta este titulară a dreptului de a cumpăra

activul C.A.P.A., conform art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu obligarea pârâtei

să îi vândă acest activ la prețul de 1.723.859.000 lei după deducerea

investițiilor efectuate de reclamantă, iar în subsidiar la prețul ce se va

stabili prin evaluare judiciară.

Prin decizia comercială nr. 10355

din 20 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a

admis în parte cererea restrânsă a reclamantei, pârâta fiind obligată să-i

vândă activul R.A. COSTINEȘTI, cu reținerea în motivarea hotărârii a

următoarelor aspecte:

- între părțile în proces

s-a încheiat, la data de 27 decembrie 1995, contractul de asociere nr. 2772

având ca obiect exploatarea în comun a unității: restaurant A., bar A. sala de

jocuri A. situate în Costinești, județul Constanța, pe o durată de 10 ani.

Pârâta s-a obligat să pună la dispoziția asociatului, spațiul comercial

construit pe toată durata contractului, cu tot inventarul existent;

- prin actul adițional nr. 10/651

din 7 septembrie 2000 s-a modificat integral contractul de asociere în

participațiune. Obiectul contractului nu a mai constat în exploatarea spațiului

comercial, ci în dezvoltarea unui program de investiții pentru modernizarea și

exploatarea în comun a activului restaurant A., cu profil de alimentație

publică.

- prin actul adițional nr. 652/2001

și prin actul adițional nr. 140 din 24 mai 2005, părțile au prevăzut că

obiectul contractului constată în asocierea părților în vederea dezvoltării

unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea în comun a

activului restaurant A. până în 24 mai 2008;

- legea nr. 346/2004 se

ocupă de întreprinderile mici și mijlocii și conține dispoziții speciale,

derogatorii de la O.U.G. nr. 88/1997-cap. A;

Analizând dispozițiile Legii

nr. 346/2004, instanța de fond a constatat că pentru încheierea unui contract

de înstrăinare având ca obiect un activ al unei societăți cu capital majoritar

de stat, se impun a fi îndeplinite următoarele condiții:

- între părți să existe un

contract de închiriere, de asociere în participațiune, sau locație de gestiune;

- contractul să aibă ca

obiect un activ disponibil;

- activul disponibil să fie

utilizat de întreprindere;

- întreprinderea

utilizatoare să fie mică sau mijlocie, în înțelesul legii, instanța de fond

reținând că au fost îndeplinite toate aceste condiții.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta.

Prin decizia comercială nr. 554

din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

recursurile au fost respinse, instanța de apel reținând că sunt nefondate.

Hotărârea instanței de apel

a fost atacată cu recurs atât de reclamantă care a motivat că în mod greșit a

fost obligată pârâta să îi vândă numai activul restaurant A. situat în

Costinești, iar nu potrivit petitului din acțiunea sa introductivă la instanță;

a declarat recurs și pârâta nemulțumită de soluțiile pronunțate de instanțele

anterioare.

În motivarea recursului său

reclamanta a invocat prevederile art. 304 punctele 9 și 8 C. proc. civ.,

arătând că:

- hotărârea recurată a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii respectiv ale art. 12 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, art. 1073, 1304 și 969 C. civ., precum și

ale art. 61 C. com.;

- prin hotărârea recurată

instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății stabilind

că numai Restaurantul A. urmează a i se vinde de către pârâtă, iar nu întregul Complex

de Alimentație Publică A. compus din: restaurant A., bar A., sală de jocuri A.

cu spațiile de depozitare și dependințele anexe unității ce fac obiectul

contractului de asociere în participațiune încheiat cu B.T.T.

Reclamanta a susținut în

recursul său că pe întreg parcursul asocierii intimata nu a contestat că

obiectul contractului de asociere îl constituie întregul Complex exploatat de

recurentă încă din anul 1995.

Recurenta-pârâtă a motivat

recursul său pe aspectul vizând autoritatea de lucru judecat, sens în care a

precizat că prin sentința comercială nr. 12477 din 15 noiembrie 2004 pronunțată

de Tribunalul București, s-a respins acțiunea aceleiași reclamante având ca

obiect vânzarea activelor ce fac obiectul contractului de asociere în

participațiune nr. 2772 din 27 decembrie 1995, în temeiul Legii nr. 133/1999.

În motivarea recursului său

pârâta a mai susținut că activul A. nu este un activ disponibil și nici nu se

află în conservare.

Recursurile sunt nefondate

și se vor respinge ca atare.

Cu privire la recursul

reclamantei.

I. Motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.

Instanțele anterioare, au

aplicat corect prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004

atunci când au stabilit că prețul la care se realizează vânzarea este un preț negociat,

iar nu un preț stabilit de instanță. Acest text prevede expres obligația de

negociere și elementele care trebuie avute în vedere la stabilirea prețului de

la care se pornește negocierea. Acest text dă posibilitatea vânzătorului să

stabilească un alt preț decât cel al imobilului, având în vedere și alte

elemente decât valoarea intrinsecă a construcției, precum: vadul comercial, perspectivele

de dezvoltare a afacerii, etc.

Dacă prima instanță și

instanța de apel ar fi stabilit ele însele prețul ar fi încălcat prevederile

legale menționate atât pentru că soluțiile ar fi contravenit literei textului,

dar și pentru că ar fi contravenit spiritului legii, anume obținerea unui preț

cât mai bun prin privatizare.

Art. 1073 C. civ., a fost

corect aplicat în speță. Îndeplinirea exactă a obligației la care face referire

acest articol C. civ., nu înseamnă vânzarea activului la prețul construcției,

ci vânzarea acestuia la prețul negociat pe baza prețului construcției. Așadar

obligația de vânzare este intim legată de realizarea negocierii, respectiv de

prezentarea de către părți a tuturor elementelor care, contribuie la

determinarea unui preț mai mic sau mai mare decât acela rezultat din operația

aritmetică a scăderii din valoarea imobilului a valorii investițiilor efectuate

de creditorul obligației de a vinde, litigiul a fost generat nu de eșuarea

negocierilor asupra prețului, ci de pozițiile diferite cu privire la existența

obligației de a vinde activul.

Art. 1304 C. civ. și 61 C.

com., sunt inaplicabile în speță și instanțele de fond au făcut o corectă

aplicare a legii când nu au dat consecințe juridice acestor prevederi legale.

Astfel, art. 1304 C. civ., reglementează o excepție de la regula determinării

prețului de către părți, anume determinarea prețului de către un al treilea,

dar în condițiile în care acordul de voință pentru vânzare-cumpărare a fost

întrunit.

Cum litigiul nu este de

natură civilă, raporturile dintre părți fiind comerciale, instanțele de fond și

apel nici nu trebuiau să facă referire la art. 1304 C. civ.

Instanțele de fond și apel

nu au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 969 C. civ.; recurenta -

reclamantă, criticând greșita aplicare a art. 969 C. civ., critică în realitate

interpretarea actului juridic, a convenției părților.

II. Stabilind că doar restaurantul

A. face obiectul contractului de asociere în participațiune, instanțele de fond

au făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății.

În succesiunea actelor

adiționale la contractul inițial nr. 2772 din 27 decembrie 1995, actul

adițional înregistrat la reclamanta-recurentă sub nr. 652/2001 are o

semnificație juridică care confirmă cele statuate de instanțele anterioare,

respectiv în preambulul actului adițional se precizează expresis verbis că prin

prezentul act adițional se modifică integral contractul de asociere în

participațiune. Așadar referirea din art. 2.1 al actului adițional la

restaurantul „A.” reprezintă voința reală a părților cu privire la obiectul

material al contractului.

Din cele ce preced rezultă

că recursul reclamantei este nefondat și se va respinge.

Cu privire la recursul

pârâtei.

Susținerea pârâtei că

instanța de apel nu a ținut seama de autoritatea de lucru judecat ce ar fi

condus la admiterea apelului său, iar pe fond la respingerea acțiunii

reclamantei, este nefondată.

că în ceea ce privește menținerea soluției de respingere a excepției

autorității de lucru judecat în mod corect atât prima instanță cât și instanța

de apel au respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat

invocată de recurenta-pârâtă B.T.T., în raport de inexistența unei identități

între cauza juridică a celor două cereri de chemare în judecată în sensul art. 1201

C. civ. (respectiv, cererea de chemare în judecată soluționată prin Sentința

comercială nr. 12477 din 15 noiembrie 2004 și cererea de chemare în judecată ce

face obiectul prezentului dosar).

În ce privește raportul

juridic, instanțele de fond și apel au constatat, în mod corect, ca fundamentul

dreptului invocat pentru valorificarea pretențiilor reclamantei împotriva

B.T.T. este Legea nr. 346/2005, un act normativ nou ce creează un nou drept

subiectiv care justifică promovarea unei noi acțiuni în justiție.

În acest context criticile

recurentei-pârâte în sensul că dispozițiile Legii nr. 346/2005, preiau, de

principiu, vechile dispoziții din Legea nr. 133/1999, se vor înlătura nefiind

întemeiate.

În mod corect, instanțele

anterioare au reținut, pe de o parte că Legea nr. 133/1999 a fost abrogată în

întregime de Legea nr. 346/2005 și, ca atare, vechiul act juridic nu a fost

modificat, completat sau rectificat iar, pe de altă parte, drepturile și

obligațiile cuprinse în legea veche au dobândit în noua reglementare, un

conținut mai larg, fiind introduse noi condiții și criterii pentru verificarea

îndeplinirii acestora în scopul achiziționării de active disponibile.

II. În ceea ce privește

încadrarea activului Complex restaurant A. în categoria activelor disponibile

potrivit Legii nr. 346/2009.

În mod corect instanțele anterioare

au reținut că activul Complex de alimentație publică A. se încadrează în

definiția activelor disponibile cuprinsă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004.

Complexul de alimentație

publică A. este un activ utilizat de reclamantă din anul 1995 în baza

contractului de asociere.

Urmează așadar a se înlătura

susținerile recurentei-pârâte în sensul că activul vizat nu ar fi disponibil

pentru motivul că B.T.T. dispune cu privire la acestea și îi culege fructele

dat fiind faptul că, potrivit Contractului de asociere în participațiune din 27

decembrie 1995, astfel cum a fost modificat, B.T.T. a participat la asociere cu

acest activ, punându-l la dispoziția societății reclamante și obligându-se să

asigure exploatarea netulburată a acestuia (art. 4.3 din Actul Adițional nr. 652/2001

la Contractul de asociere în participațiune și Cap. VI art. 7.1 din Contractul

de asociere în participațiune).

Cum în mod corect a reținut

și instanța de apel, reclamanta a utilizat bunul în mod exclusiv pe toată

durata asocierii, în conformitate cu clauzele contractuale, acest activ nefiind

utilizat niciodată în această perioadă de recurenta-pârâtă B.T.T.

Cum motivele invocate de

recurente în susținerea recursurilor declarate în cauză nu sunt de natură a

schimba /modifica hotărârea instanței de apel, în baza dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., se vor respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursurile

declarate de reclamanta SC S.P. SRL București și pârâta SC B.T.T. SA București

împotriva deciziei comerciale nr. 554 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2009.