ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2237/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2237/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului

penal de față:

Prin sentința penală nr. 346 din 14

iunie 2007, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul P.C.M. la câte 5 ani

închisoare și interzicerea drepturilor

prev. de

art. 64 lit. a) și b)) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea

a două infracțiuni de trafic de minori,

prev. de

art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu

aplic.

art. 13

C. pen.

Î

n baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului , în final acesta urmând

să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor

prev. de

art. 64 lit. a) și b)) C.

pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile

prev.

de

art. 64 lit. a) și b)) C. pen.

Inculpatul B.R.M. a fost condamnat la

câte 2 ani și 5 luni închisoare și interzicerea drepturilor

prev.

de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani

pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori,

prev.

de

art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu

aplic. art. 13

C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în final acesta urmând

să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 5 luni închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor

prev. de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis

inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile

prev.

de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a

dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului

de încercare de 5 ani și 5 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei

accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei,

prev. de

art. 86

4

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe

durata termenului de încercare, s-a stabilit ca inculpatul să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

-

să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Cluj la datele ce vor fi fixate de acest serviciu;

-

să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-

să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existentă.

Inculpatul M.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

racolare și îndrumare a mai

multor persoane în scopul trecerii

frauduloase a frontierei unui stat străin, prevede art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 112/2001 cu

aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe

durata executării pedepsei principale drepturile

prev.

de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în

condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării

executării pedepsei principale s-a dispus și suspendarea executării pedepsei

accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului

asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei,

prev.

de

art. 83 C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că în cursul anului 2002, în orașul Caen, Franța, s-a constituit un

grup infracțional format din cetățeni români, care duceau minori din România

pentru a comite furturi din magazine, acestora oprindu-li-se actele de

identitate la intrarea pe teritoriul francez, după care erau trimiși la

autorități, prezentându-se sub o identitate falsă, în sensul că spuneau că erau

orfani din Republica Moldova, pentru a obține permise de ședere. în cursul

lunii aprilie 2002, minorii J.M.A., de 17 ani și H.C.I., de 17 ani, au ajuns în

Franța, actele provizorii figurând pe numele N.D. și M.A., ambii din Republica

Moldova.

Cei doi au comis timp de mai multe luni furturi din

magazine.

Cei care s-au ocupat de trimiterea celor doi minori la

furat erau un anume L., identificat ca fiind P.L.D., din Bârlad și un anume C.,

rămas neidentificat.

Cei doi minori au sesizat organele de poliție, iar pe baza

declarațiilor acestora s-a stabilit că la începutul lunii aprilie 2002, au fost

contactați de inculpatul B.R.M., care Ie-a propus să meargă la lucru în

străinătate, și pentru că minorul J.A. avea tatăl în Italia, au acceptat să

meargă în străinătate, crezând că vor ajunge în Italia.

Odată stabilit acest lucru, inculpatul i-a prezentat pe cei

doi minori inculpatului P.C.M., care i-a preluat într-un Audi A6 și i-a dus

într-un imobil din Cluj Napoca, unde l-au cunoscut pe inculpatul M.M., ce urma

să îi ducă în Franța.

La data de 5 aprilie 2002, cei doi minori au fost duși de

inculpatul M.M. în Franța, preluați de doi cetățeni români, care i-au obligat

să comită acte de sustragere.

În luna august 2002, minorul J.A. a reușit să fugă în

Italia, la tatăl său, de unde a venit în România la data de 17 august 2002. în

prezent este plecat tot în Italia.

Tot în luna august 2002, minorul H.C. s-a întâlnit cu

prietenii săi din Cluj, N.A. și M.R. și au hotărât să plece în Spania,

întorcându-se în România în cursul lunii octombrie 2002.

Minorul H. a declarat că nu se constituie nici parte

vătămată și nici parte civilă, fiind de acord să fie audiat în calitate de

martor.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul P.C.M. a negat

constant săvârșirea faptelor, arătând că s-a implicat doar în asigurarea

transportului celor doi minori, pentru că îl cunoștea pe inculpatul M.M.,

despre care știa că se deplasează frecvent în străinătate, ocazie cu care

transporta diferite persoane.

Susținerile inculpatului sunt infirmate de inculpatul B.R.M.

care a declarat că inculpatul P. a fost cel care i-a propus să găsească tineri

pentru a fi transportați în Franța la furat, propunere pe care inculpatul i-a

făcut-o și martorului B.B.S., scopul fiind acela ca minorii să comită acte de

sustragere.

Deși cei doi inculpați au fost confruntați, fiecare dintre

ei a păstrat aceeași poziție, în plus inculpatul B. arătând că P. este cel care

a și plătit pentru transport inculpatului M.

Referitor la această

împrejurare, inculpatul P. a afirmat că suma de

100 dolari dați lui M.

au reprezentat un împrumut, în considerarea persoanei inculpatului B.

Inculpatul M.M. a arătat, la rândul său, că a fost

contactat de inculpatul P., care i-a spus că are numărul său de telefon de la o

persoană numită C., cel care i-a preluat pe minori în Franța și i-a obligat să

comită acte de sustragere.

Inculpatul arată în continuare, că la sosirea în Franța,

persoana care i-a preluat pe minori s-a recomandat ca fiind un prieten al lui P.C.M.,

împrejurare care evidențiază legătura acestuia din urmă cu gruparea

infracțională din Franța, precum și faptul că i-a propus cu știință

inculpatului B. să racoleze tineri pentru a-i trimite în străinătate cu un scop

precis.

Instanța de fond a reținut ca fiind irelevantă la

stabilirea vinovăției inculpatului împrejurarea că tinerii și-au dat

consimțământul în sensul comiterii acestor acte și faptul că inculpații P. și B.

nu au obținut foloase de pe urma acestei activități, dat fiind că dispozițiile

Legii 678/2001 incriminează aceste fapte în modalități alternative,

necondiționate de obținerea unor beneficii, simpla recrutare a minorilor în

vederea exploatării lor fiind suficientă pentru a realiza latura obiectivă a

infracțiunii reținute în sarcina inculpaților.

Martorii J. și H. afirmă că pe parcursul călătoriei, l-au

auzit pe M.M. spunând că vor fi duși în Franța pentru furat, împrejurare

confirmată și de alți martori audiați în cauză.

Se reține de instanța de fond că, în cursul anului 2002,

inculpatul M. a avut 20 intrări-ieșiri din țară, racolând mai multe persoane și

trecându-le în Franța, pentru ca acestea să treacă fraudulos frontiera cu Marea

Britanie.

Parte din aceste

persoane au fost returnate în România de autoritățile

britanice, iar

dintre acestea martorul T.C. arată că la începutul anului 2002, urmare a unui

anunț dintr-un ziar, l-a contactat pe inculpatul M.M., care i-a solicitat suma

de 2.000 dolari SUA pentru a-l duce în Anglia.

La data de 7 februarie 2002, martorul a ieșit din țară cu

un autoturism condus de inculpat, iar când a ajuns la Paris, acesta i-a înmânat

un pașaport fals, cu o poză a unei persoane care semăna cu martorul.

Când a ajuns în Anglia, martorul i-a plătit inculpatului

suma solicitată, și a rămas în Marea Britanie până la data de 25 septembrie 2004,

când a venit în țară cu un titlu de călătorie pentru a-și face un nou pașaport.

În același sens, instanța de fond a reținut și declarațiile

martorilor H.E.D., L.C.E., C.N., P.C., care l-au contactat pe inculpatul M.M.,

care, la rândul său i-a transportat în Franța, unde le-au fost înmânate

pașapoarte false pentru a putea trece în Marea Britanie, de unde martorii au

revenit ulterior în țară, după perioade diferite de ședere, cu titluri de călătorie,

pentru a-și face alte pașapoarte.

Cu privire la aceste declarații, pe parcursul urmăririi

penale, inculpatul M. nu a dorit să facă nici o declarație, iar în cursul

cercetării judecătorești, a arătat că nu are nici o legătură cu aceste

persoane, afirmând doar că acestea l-au contactat pentru a le asigura contra

cost, transportul până în Franța, dat fiind că acesta făcea deplasări în

străinătate la prietena sa, pentru a achiziționa autoturisme.

Toți acești martori au negat în faza de cercetare judecătorească

realitatea celor afirmate în faza de urmărire penală, sub pretextul stării de

tensiune la care au fost supuși și al unor presiuni din partea organelor de

poliție.

Se retine însă de instanța de fond că din declarațiile

deosebit de ample pe care aceste persoane le-au dat, rezultă fără putință de

tăgadă activitatea infracțională a inculpatului M., date fiind contradicțiile

pe care declarațiile din faza de judecată le cuprind.

Astfel, martorul H.E.D. arată că, fiind hotărât să plece în

străinătate, a ales o altă modalitate decât cea legală, date fiind

dificultățile pe care le întâmpina, motiv pentru care a obținut numărul de

telefon al inculpatului, fără a rezulta însă din declarația sa că inculpatul se

ocupa doar de transport.

Martorul a fost preluat

de o altă persoană când a ajuns în Franța, nu a

luat legătura până la

acel moment decât cu inculpatul M., motiv pentru care nu se poate reține ideea

că cei doi nu se cunoșteau, astfel încât afirmația martorului în acest sens

este lipsită de temei.

La fel, martorul P.C.

arată că nu a reușit să intre de prima dată

în Marea Britanie, motiv

pentru care l-a contactat din nou pe inculpatul M.M., afirmând că și de această

dată a luat legătura cu inculpatul tot pentru transport, cumnatul său

nerezolvându-i această problemă.

Cu privire la inculpatul B.R.M., instanța de fond a

constatat că sunt aplicabile

disp. art. 18

din Legea nr. 508/2004 privind reducerea la jumătate a limitelor de

pedeapsă, întrucât inculpatul a colaborat în timpul urmăririi penale, denunțând

și facilitând tragerea la răspundere penală a celuilalt participant, P.C.M.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut

în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, deosebit de

ridicat prin prisma consecințelor produse, dar și persoana inculpaților și

contribuția fiecăruia dintre ei la comiterea faptelor, inculpații P.M.C. și M.M.

negând pe tot parcursul procesului penal comiterea faptelor, iar inculpatul M.

fiind și condamnat anterior la o pedeapsă de un an închisoare, grațiată.

Împotriva hotărârii au declarat apel inculpații,

criticând-o pentru neleșalitate și netemeinicie.

În apelul său, inculpatul P.C.M. critică hotărârea pentru

motive privind greșita sa condamnare, pe baza unei singure declarații, cea a

inculpatului B.

De asemenea, se critică hotărârea pentru greșita încadrare

juridică a faptei reținute în sarcina sa, întrucât, potrivit Deciziei în

interesul legii nr. XLIX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul

infracțiunilor

prev. de

art. 12 și art. 13 din

Legea nr. 678/2001, este vorba de o infracțiune unică, în formă continuată,

solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în acest sens.

În apelul său, inculpatul B.R.M. a solicitat să se dea o

mai mare eficiență juridică atitudinii corecte a inculpatului, care a ajutat la

identificarea celorlalți inculpați, solicitând totodată, suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul M.M. critică hotărârea prin prisma greșitei sale

condamnări, dat fiind că nu a știut care este scopul pentru care minorii erau

transportați în Franța.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel

invocate de inculpați, instanța de apel a constatat că instanța fondului a

stabilit corect situația de fapt rezultată în urma administrării complete a

probatoriului în cauză.

În ceea ce privește pe inculpatul M., Curtea de Apel Cluj a

constatat că vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, ca și gradul său de

participare la comiterea infracțiunilor, motiv pentru care a considerat ca

fiind corect și cuantumul pedepsei aplicate, ca și modalitatea de executare a

acesteia.

Cu privire la apelurile declarate de inculpații P. și B.,

instanța de apel, reținând că deciziile în interesul legii pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțe, a apreciat ca

fondată calea de atac referitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B., faptul că acesta a

susținut că prin schimbarea încadrării juridice a faptei s-ar agrava situația

acestuia în propria cale de atac, nu a constituit un impediment pentru instanța

de apel, având în vedere că sporul prevăzut de art. 42 C. pen. pentru

infracțiunea în formă continuată este același cu cel prevăzut de art. 34 C.

pen.

Curtea a constatat că raportat la persoana inculpatului P.C.M.,

date fiind circumstanțele sale personale, se poate face aplicarea

disp.

art. 74

lit. a) C. pen., această împrejurare atenuând

răspunderea penală.

Apărările inculpatului B. cu privire la schimbarea

modalității de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată, dat fiind că profesia

pe care o are îl obligă să se deplaseze frecvent nu au putut fi reținute de

instanță, inculpatul fiind obligat să respecte măsurile impuse în art. 86

3

C. pen.

Față de aceste

considerente, prin decizia penală nr. 42/A din 17 martie

2008, Curtea de

Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelurile declarate de

inculpații P.C.M. și B.R.M. împotriva sentinței penale nr. 346/2007 a

Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o cu privire la încadrarea juridică

dată faptelor, nereținerea circumstanțelor atenuante referitor la inculpatul P.C.M.

și modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestui inculpat.

În rejudecare, în aceste limite, în baza

disp.

art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică

a faptelor din câte 2 fapte de trafic de minori

prev. de

art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu

aplic.

art. 33

lit. a) C. pen., într-o singură faptă de trafic

de minori în formă continuată, cu

aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpatul P.C.M., în baza art. 13 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

b) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani și 5 luni închisoare și interzicerea

drepturilor

prev. de

art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori în

formă continuată.

În baza art. 86

1

C. pen. a suspendat sub

supraveghere pedeapsa aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare

prev.

de

art. 86

2

C. pen., de 2 ani și 5 luni,

încredințând supravegherea acestuia Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Cluj.

A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

-  să anunțe în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-

să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existentă.

A atras atenția

inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării

sub

supraveghere,

prev. de

art. 86

4

C.

pen.

A menținut dispozițiile privitoare la

aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5)

C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale, a suspendat și pedeapsa

accesorie.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 678/2001 cu

aplic. art. 13

C. pen. și art. 18

din Legea nr. 508/2004, cu

aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.R.M. la o pedeapsă de 2

ani și 5 luni închisoare și interzicerea drepturilor

prev.

de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3

ani, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței

referitor la acest inculpat.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva aceleiași

sentințe.

La data de 3 aprilie 2008, instanța, prin

încheierea de ședință din camera de consiliu, a îndreptat eroarea materială

strecurată în dispozitivul deciziei sus menționate, observată cu ocazia

motivării deciziei, în sensul că termenul de încercare pentru inculpatul P.C.M.,

calculat potrivit

disp. art. 862

C. pen., este de 4 ani și 5 luni și nu de 2 ani și 5 luni, cum greșit

s-a menționat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul P.C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru

motive vizând greșita îndreptare a erorii materiale din dispozitivul hotărârii

privind durata termenului de încercare de 4 ani și 5 luni, fără ca inculpatul

să fi fost citat, precum și pentru greșita condamnare a inculpatului, în lipsa

laturii subiective a infracțiunii reținute în sarcina sa.

În subsidiar, se solicită reindividualizarea

pedepsei aplicate, prin valența sporită ce trebuia dată circumstanțelor

personale ale inculpatului.

Examinând hotărârea în raport de criticile

recurentului, care se circumscriu cazurilor de casare

prev.

de

art. 385

9

alin. (1) pct. 5,12 și 14 C.

proc. pen., ca și din oficiu, pentru cazurile de casare enunțate de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Pe baza probelor administrate în cauză,

instanțele anterioare au reținut în mod corect situația de fapt, iar instanța

de apel a asigurat o încadrare juridică corespunzătoare tuturor faptelor

reținute în sarcina inculpaților.

Stabilindu-se

vinovăția acestora, s-au aplicat pedepse apte să asigure

reeducarea

inculpaților, astfel că în totalitate, hotărârea instanței de apel răspunde

cerințelor de legalitate și temeinicie.

În ceea ce privește încheierea pronunțată de

instanța de apel privind îndreptarea erorii materiale, este de observat că,

potrivit art. 86

2

C. pen., termenul de încercare în cazul

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se compune din durata

pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță

între 2 și 5 ani.

Acest termen suplimentar din cuprinsul

termenului de încercare curge ope legis, instanța fiind doar obligată să

stabilească durata sa.

Constatând că, din eroare, la pronunțarea

asupra fondului nu s-a adăugat și termenul suplimentar, instanța s-a sesizat

din oficiu și a dispus îndreptarea erorii, adăugând intervalul de timp minim

prevăzut de lege, astfel că prin acest procedeu nu s-a agravat situația inculpatului.

Dispozițiile art. 195 C. proc. pen. nu obligă

la citarea părților, ci doar la întocmirea unei încheieri și efectuarea de

mențiuni privind îndreptarea de eroare la sfârșitul actului corectat.

lată, de ce, Înalta Curte apreciază că

încheierea de îndreptare s-a pronunțat cu respectarea cerințelor prevăzute de

lege.

În ceea ce privește absența laturii

subiective din conținutul constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina

inculpatului recurent, Înalta Curte reține netemeinicia criticii, întrucât

probele administrate în cauză relevă fără echivoc că inculpatul recurent a

inițiat întreaga activitate infracțională de racolare a părților vătămate și a

organizat trimiterea acestora în Franța, pentru a săvârși infracțiuni de

furturi din magazine.

Susținerile inculpatului recurent sunt

contrazise de declarațiile coinculpaților B. și M.

Inculpatul B. a declarat constant că

inculpatul P. a fost cel care i-a propus să găsească doi tineri în vederea

transportării lor în Franța la furat, propunere făcută de inculpatul recurent

și martorului B.B.S.

Inculpatul M. a arătat că a fost contactat de

inculpatul recurent în vederea transportării celor doi minori, iar în Franța

minorii au fost

preluați de o persoană care

s-a recomandat ca prieten al inculpatului P.

Părțile vătămate și martorul L.C. au arătat

că inculpatul M. Ie-a sugerat părților vătămate ce fel de activități urmau să

desfășoare în Franța.

Aceste împrejurări duc la certitudinea

existenței vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

Cu privire la individualizarea judiciară a

sancțiunii penale, este de constatat maxima clemență de care a dat dovadă

instanța de apel, care, în fața poziției nesincere a inculpatului și gravității

deosebite a faptei săvârșite, dând valență exagerată circumstanțelor atenuante,

a redus nejustificat pedeapsa și a stabilit ca modalitate de executare

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Reducerea pedepsei ar reprezenta o încurajare

a comportamentul infracțional al inculpatului și ar afecta și mai mult cerința

exemplarității sancțiunii penale.

În raport de considerentele ce preced, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

disp.

art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.M. împotriva deciziei penale

nr. 42 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 iunie 2008.