ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2237/2008

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 346 din 14 iunie 2007, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul P.C.M. la câte 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b)) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. Î n baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului , în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b)) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b)) C. pen.

Inculpatul B.R.M. a fost condamnat la câte 2 ani și 5 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani și 5 luni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86 4 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele ce vor fi fixate de acest serviciu; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

Inculpatul M.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de racolare și îndrumare a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, prevede art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în cursul anului 2002, în orașul Caen, Franța, s-a constituit un grup infracțional format din cetățeni români, care duceau minori din România pentru a comite furturi din magazine, acestora oprindu-li-se actele de identitate la intrarea pe teritoriul francez, după care erau trimiși la autorități, prezentându-se sub o identitate falsă, în sensul că spuneau că erau orfani din Republica Moldova, pentru a obține permise de ședere. în cursul lunii aprilie 2002, minorii J.M.A., de 17 ani și H.C.I., de 17 ani, au ajuns în Franța, actele provizorii figurând pe numele N.D.

și M.A., ambii din Republica Moldova. Cei doi au comis timp de mai multe luni furturi din magazine. Cei care s-au ocupat de trimiterea celor doi minori la furat erau un anume L., identificat ca fiind P.L.D., din Bârlad și un anume C., rămas neidentificat. Cei doi minori au sesizat organele de poliție, iar pe baza declarațiilor acestora s-a stabilit că la începutul lunii aprilie 2002, au fost contactați de inculpatul B.R.M., care Ie-a propus să meargă la lucru în străinătate, și pentru că minorul J.A. avea tatăl în Italia, au acceptat să meargă în străinătate, crezând că vor ajunge în Italia. Odată stabilit acest lucru, inculpatul i-a prezentat pe cei doi minori inculpatului P.C.M., care i-a preluat într-un Audi A6 și i-a dus într-un imobil din Cluj Napoca, unde l-au cunoscut pe inculpatul M.M., ce urma să îi ducă în Franța.

La data de 5 aprilie 2002, cei doi minori au fost duși de inculpatul M.M. în Franța, preluați de doi cetățeni români, care i-au obligat să comită acte de sustragere. În luna august 2002, minorul J.A. a reușit să fugă în Italia, la tatăl său, de unde a venit în România la data de 17 august 2002. în prezent este plecat tot în Italia. Tot în luna august 2002, minorul H.C. s-a întâlnit cu prietenii săi din Cluj, N.A. și M.R. și au hotărât să plece în Spania, întorcându-se în România în cursul lunii octombrie 2002. Minorul H. a declarat că nu se constituie nici parte vătămată și nici parte civilă, fiind de acord să fie audiat în calitate de martor. Pe parcursul procesului penal, inculpatul P.C.M.

a negat constant săvârșirea faptelor, arătând că s-a implicat doar în asigurarea transportului celor doi minori, pentru că îl cunoștea pe inculpatul M.M., despre care știa că se deplasează frecvent în străinătate, ocazie cu care transporta diferite persoane. Susținerile inculpatului sunt infirmate de inculpatul B.R.M. care a declarat că inculpatul P. a fost cel care i-a propus să găsească tineri pentru a fi transportați în Franța la furat, propunere pe care inculpatul i-a făcut-o și martorului B.B.S., scopul fiind acela ca minorii să comită acte de sustragere. Deși cei doi inculpați au fost confruntați, fiecare dintre ei a păstrat aceeași poziție, în plus inculpatul B. arătând că P. este cel care a și plătit pentru transport inculpatului M. Referitor la această împrejurare, inculpatul P. a afirmat că suma de 100 dolari dați lui M. au reprezentat un împrumut, în considerarea persoanei inculpatului B. Inculpatul M.M.

a arătat, la rândul său, că a fost contactat de inculpatul P., care i-a spus că are numărul său de telefon de la o persoană numită C., cel care i-a preluat pe minori în Franța și i-a obligat să comită acte de sustragere. Inculpatul arată în continuare, că la sosirea în Franța, persoana care i-a preluat pe minori s-a recomandat ca fiind un prieten al lui P.C.M., împrejurare care evidențiază legătura acestuia din urmă cu gruparea infracțională din Franța, precum și faptul că i-a propus cu știință inculpatului B. să racoleze tineri pentru a-i trimite în străinătate cu un scop precis.

Instanța de fond a reținut ca fiind irelevantă la stabilirea vinovăției inculpatului împrejurarea că tinerii și-au dat consimțământul în sensul comiterii acestor acte și faptul că inculpații P. și B. nu au obținut foloase de pe urma acestei activități, dat fiind că dispozițiile Legii 678/2001 incriminează aceste fapte în modalități alternative, necondiționate de obținerea unor beneficii, simpla recrutare a minorilor în vederea exploatării lor fiind suficientă pentru a realiza latura obiectivă a infracțiunii reținute în sarcina inculpaților. Martorii J. și H. afirmă că pe parcursul călătoriei, l-au auzit pe M.M. spunând că vor fi duși în Franța pentru furat, împrejurare confirmată și de alți martori audiați în cauză.

Se reține de instanța de fond că, în cursul anului 2002, inculpatul M. a avut 20 intrări-ieșiri din țară, racolând mai multe persoane și trecându-le în Franța, pentru ca acestea să treacă fraudulos frontiera cu Marea Britanie. Parte din aceste persoane au fost returnate în România de autoritățile britanice, iar dintre acestea martorul T.C. arată că la începutul anului 2002, urmare a unui anunț dintr-un ziar, l-a contactat pe inculpatul M.M., care i-a solicitat suma de 2.000 dolari SUA pentru a-l duce în Anglia. La data de 7 februarie 2002, martorul a ieșit din țară cu un autoturism condus de inculpat, iar când a ajuns la Paris, acesta i-a înmânat un pașaport fals, cu o poză a unei persoane care semăna cu martorul.

Când a ajuns în Anglia, martorul i-a plătit inculpatului suma solicitată, și a rămas în Marea Britanie până la data de 25 septembrie 2004, când a venit în țară cu un titlu de călătorie pentru a-și face un nou pașaport. În același sens, instanța de fond a reținut și declarațiile martorilor H.E.D., L.C.E., C.N., P.C., care l-au contactat pe inculpatul M.M., care, la rândul său i-a transportat în Franța, unde le-au fost înmânate pașapoarte false pentru a putea trece în Marea Britanie, de unde martorii au revenit ulterior în țară, după perioade diferite de ședere, cu titluri de călătorie, pentru a-și face alte pașapoarte.

Cu privire la aceste declarații, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul M. nu a dorit să facă nici o declarație, iar în cursul cercetării judecătorești, a arătat că nu are nici o legătură cu aceste persoane, afirmând doar că acestea l-au contactat pentru a le asigura contra cost, transportul până în Franța, dat fiind că acesta făcea deplasări în străinătate la prietena sa, pentru a achiziționa autoturisme. Toți acești martori au negat în faza de cercetare judecătorească realitatea celor afirmate în faza de urmărire penală, sub pretextul stării de tensiune la care au fost supuși și al unor presiuni din partea organelor de poliție. Se retine însă de instanța de fond că din declarațiile deosebit de ample pe care aceste persoane le-au dat, rezultă fără putință de tăgadă activitatea infracțională a inculpatului M., date fiind contradicțiile pe care declarațiile din faza de judecată le cuprind.

Astfel, martorul H.E.D. arată că, fiind hotărât să plece în străinătate, a ales o altă modalitate decât cea legală, date fiind dificultățile pe care le întâmpina, motiv pentru care a obținut numărul de telefon al inculpatului, fără a rezulta însă din declarația sa că inculpatul se ocupa doar de transport. Martorul a fost preluat de o altă persoană când a ajuns în Franța, nu a luat legătura până la acel moment decât cu inculpatul M., motiv pentru care nu se poate reține ideea că cei doi nu se cunoșteau, astfel încât afirmația martorului în acest sens este lipsită de temei. La fel, martorul P.C. arată că nu a reușit să intre de prima dată în Marea Britanie, motiv pentru care l-a contactat din nou pe inculpatul M.M., afirmând că și de această dată a luat legătura cu inculpatul tot pentru transport, cumnatul său nerezolvându-i această problemă.

Cu privire la inculpatul B.R.M., instanța de fond a constatat că sunt aplicabile disp. art. 18 din Legea nr. 508/2004 privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, întrucât inculpatul a colaborat în timpul urmăririi penale, denunțând și facilitând tragerea la răspundere penală a celuilalt participant, P.C.M. La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, deosebit de ridicat prin prisma consecințelor produse, dar și persoana inculpaților și contribuția fiecăruia dintre ei la comiterea faptelor, inculpații P.M.C. și M.M. negând pe tot parcursul procesului penal comiterea faptelor, iar inculpatul M. fiind și condamnat anterior la o pedeapsă de un an închisoare, grațiată.

Împotriva hotărârii au declarat apel inculpații, criticând-o pentru neleșalitate și netemeinicie. În apelul său, inculpatul P.C.M. critică hotărârea pentru motive privind greșita sa condamnare, pe baza unei singure declarații, cea a inculpatului B. De asemenea, se critică hotărârea pentru greșita încadrare juridică a faptei reținute în sarcina sa, întrucât, potrivit Deciziei în interesul legii nr. XLIX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul infracțiunilor prev. de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, este vorba de o infracțiune unică, în formă continuată, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în acest sens. În apelul său, inculpatul B.R.M. a solicitat să se dea o mai mare eficiență juridică atitudinii corecte a inculpatului, care a ajutat la identificarea celorlalți inculpați, solicitând totodată, suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul M.M. critică hotărârea prin prisma greșitei sale condamnări, dat fiind că nu a știut care este scopul pentru care minorii erau transportați în Franța. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpați, instanța de apel a constatat că instanța fondului a stabilit corect situația de fapt rezultată în urma administrării complete a probatoriului în cauză. În ceea ce privește pe inculpatul M., Curtea de Apel Cluj a constatat că vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, ca și gradul său de participare la comiterea infracțiunilor, motiv pentru care a considerat ca fiind corect și cuantumul pedepsei aplicate, ca și modalitatea de executare a acesteia.

Cu privire la apelurile declarate de inculpații P. și B., instanța de apel, reținând că deciziile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru instanțe, a apreciat ca fondată calea de atac referitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor. În ceea ce-l privește pe inculpatul B., faptul că acesta a susținut că prin schimbarea încadrării juridice a faptei s-ar agrava situația acestuia în propria cale de atac, nu a constituit un impediment pentru instanța de apel, având în vedere că sporul prevăzut de art. 42 C. pen. pentru infracțiunea în formă continuată este același cu cel prevăzut de art. 34 C. pen. Curtea a constatat că raportat la persoana inculpatului P.C.M., date fiind circumstanțele sale personale, se poate face aplicarea disp.

art. 74 lit. a) C. pen., această împrejurare atenuând răspunderea penală. Apărările inculpatului B. cu privire la schimbarea modalității de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată, dat fiind că profesia pe care o are îl obligă să se deplaseze frecvent nu au putut fi reținute de instanță, inculpatul fiind obligat să respecte măsurile impuse în art. 86 3 C. pen. Față de aceste considerente, prin decizia penală nr. 42/A din 17 martie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelurile declarate de inculpații P.C.M. și B.R.M. împotriva sentinței penale nr. 346/2007 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, nereținerea circumstanțelor atenuante referitor la inculpatul P.C.M.

și modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestui inculpat. În rejudecare, în aceste limite, în baza disp. art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din câte 2 fapte de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură faptă de trafic de minori în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. A condamnat pe inculpatul P.C.M., în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani și 5 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.

În baza art. 86 1 C. pen. a suspendat sub supraveghere pedeapsa aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare prev. de art. 86 2 C. pen., de 2 ani și 5 luni, încredințând supravegherea acestuia Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj. A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

A atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prev. de art. 86 4 C. pen. A menținut dispozițiile privitoare la aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale, a suspendat și pedeapsa accesorie. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.R.M. la o pedeapsă de 2 ani și 5 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței referitor la acest inculpat. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva aceleiași sentințe. La data de 3 aprilie 2008, instanța, prin încheierea de ședință din camera de consiliu, a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei sus menționate, observată cu ocazia motivării deciziei, în sensul că termenul de încercare pentru inculpatul P.C.M., calculat potrivit disp. art. 862 C. pen., este de 4 ani și 5 luni și nu de 2 ani și 5 luni, cum greșit s-a menționat.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul P.C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive vizând greșita îndreptare a erorii materiale din dispozitivul hotărârii privind durata termenului de încercare de 4 ani și 5 luni, fără ca inculpatul să fi fost citat, precum și pentru greșita condamnare a inculpatului, în lipsa laturii subiective a infracțiunii reținute în sarcina sa. În subsidiar, se solicită reindividualizarea pedepsei aplicate, prin valența sporită ce trebuia dată circumstanțelor personale ale inculpatului. Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 5,12 și 14 C. proc.

pen., ca și din oficiu, pentru cazurile de casare enunțate de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Pe baza probelor administrate în cauză, instanțele anterioare au reținut în mod corect situația de fapt, iar instanța de apel a asigurat o încadrare juridică corespunzătoare tuturor faptelor reținute în sarcina inculpaților. Stabilindu-se vinovăția acestora, s-au aplicat pedepse apte să asigure reeducarea inculpaților, astfel că în totalitate, hotărârea instanței de apel răspunde cerințelor de legalitate și temeinicie. În ceea ce privește încheierea pronunțată de instanța de apel privind îndreptarea erorii materiale, este de observat că, potrivit art. 86 2 C. pen., termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță între 2 și 5 ani.

Acest termen suplimentar din cuprinsul termenului de încercare curge ope legis, instanța fiind doar obligată să stabilească durata sa. Constatând că, din eroare, la pronunțarea asupra fondului nu s-a adăugat și termenul suplimentar, instanța s-a sesizat din oficiu și a dispus îndreptarea erorii, adăugând intervalul de timp minim prevăzut de lege, astfel că prin acest procedeu nu s-a agravat situația inculpatului. Dispozițiile art. 195 C. proc. pen. nu obligă la citarea părților, ci doar la întocmirea unei încheieri și efectuarea de mențiuni privind îndreptarea de eroare la sfârșitul actului corectat. lată, de ce, Înalta Curte apreciază că încheierea de îndreptare s-a pronunțat cu respectarea cerințelor prevăzute de lege.

În ceea ce privește absența laturii subiective din conținutul constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului recurent, Înalta Curte reține netemeinicia criticii, întrucât probele administrate în cauză relevă fără echivoc că inculpatul recurent a inițiat întreaga activitate infracțională de racolare a părților vătămate și a organizat trimiterea acestora în Franța, pentru a săvârși infracțiuni de furturi din magazine. Susținerile inculpatului recurent sunt contrazise de declarațiile coinculpaților B. și M. Inculpatul B. a declarat constant că inculpatul P. a fost cel care i-a propus să găsească doi tineri în vederea transportării lor în Franța la furat, propunere făcută de inculpatul recurent și martorului B.B.S.

Inculpatul M. a arătat că a fost contactat de inculpatul recurent în vederea transportării celor doi minori, iar în Franța minorii au fost preluați de o persoană care s-a recomandat ca prieten al inculpatului P. Părțile vătămate și martorul L.C. au arătat că inculpatul M. Ie-a sugerat părților vătămate ce fel de activități urmau să desfășoare în Franța. Aceste împrejurări duc la certitudinea existenței vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Cu privire la individualizarea judiciară a sancțiunii penale, este de constatat maxima clemență de care a dat dovadă instanța de apel, care, în fața poziției nesincere a inculpatului și gravității deosebite a faptei săvârșite, dând valență exagerată circumstanțelor atenuante, a redus nejustificat pedeapsa și a stabilit ca modalitate de executare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Reducerea pedepsei ar reprezenta o încurajare a comportamentul infracțional al inculpatului și ar afecta și mai mult cerința exemplarității sancțiunii penale. În raport de considerentele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.M. împotriva deciziei penale nr. 42 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.